Acţiune în constatare. Încheierea nr. 05/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 05/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 7360/2015
,Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI II BUCURESTI – SECTIA CIVILA
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 05.06.2015
Instanța constituită din :
P.: E. C.
GREFIER: A.-D. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constare clauze abuzive, obligația de a face, pretenții, privind pe reclamantele G. A. G. și G. R. Cameloa, în contradictoriu cu pârâtele B. SA și E. N. Europe Funding II BV.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns pentru reclamante avocat Apritescu A. în substituire dl. avocat C. M. V. care depune la dosar împuternicire avocațială și delegație de substituire, pârâta B. SA fiind reprezentată de avocat C. B. care depune la dosar împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/11.02.2015, lipsind pârâta E. N. Europe Funding II BV.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Apărătorul reclamantei depune la dosar cerere modificatoare cu privire la cadrul procesual activ, în sensul că solicită scoaterea din cauză a reclamantei G. R. Cameloa, aceasta nefiind titulara contractului de credit.
Instanța ia act de modificare cadrului procesual activ, iar în temeiul art. 248 alin.4 din Codul de procedură civilă, unește cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta B. SA.
Apărătorul pârâtei depune la dosar înscrisuri, un exemplar fiind comunicat și apărătorului reclamantei.
Nemaifiind cererii prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în probațiune.
Apărătorul reclamantei solicită încuviințarea probelor cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei.
Apărătorul pârâtei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și arată că se opune încuviințării probei cu interogatoriul pârâtei, având în vedere că proba nu este admisibilă.
În temeiul art. 255 raportat la dispozițiile art. 258 C.proc.civ., apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile depuse la dosar și respinge proba cu interogatoriul pârâtei, ca nefiind utilă soluționării cauzei, față de poziția exprimată de aceasta prin întâmpinare și înscrisurile aflate la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul reclamantei, lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive și solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, solicitând să se observe că toate contractele de credit sunt preformulate, neexistând posibilitatea negocierii, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.
Apărătorul pârâtei solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, pentru pretențiile reclamantei ulterioare datei de 11.07.2008, având în vedere că s-a cesionat creanța iar B. nu a mai încasat niciun fel de sume de bani. Pe fondul cauzei, solicită respingerea cererii de chemare în judecată, având în vedere că legea prevede clar ce reprezintă comisionul de risc/administrare și ce anume servicii oferă banca. Cu privire la clauza privind denominarea, apreciază că nu este o clauză abuzivă, astfel că aceasta nu poate fi decât eliminată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 din Codul de procedură civilă, urmează să amâne pronunțarea, motiv pentru care
DISPUNE
Amână pronunțarea la 19.06.2015.
În conformitate cu dispozițiile art. 396 alin. 2 C.proc.civ. stabilește ca punerea soluției la dispoziția părților să se facă prin mijlocirea grefei.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. C.A. D. S.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI II BUCURESTI – SECTIA CIVILA
I N C H E I E R E
Ședința publică din data de 19.06.2015
Instanța constituită din :
P.: E. C.
GREFIER: A. D. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constare clauze abuzive, obligația de a face, pretenții, privind pe reclamanta G. A. G., în contradictoriu cu pârâtele B. SA și E. N. Europe Funding II BV.
Dezbaterile pe fondul cauzei s-au desfășurat în ședința publică de la 05.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la 19.06.2015.
INSTANȚA
având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 din Codul de procedură civilă, urmează să amâne pronunțarea, motiv pentru care
DISPUNE
Amână pronunțarea la 26.06.2015.
În conformitate cu dispozițiile art. 396 alin. 2 C.proc.civ. stabilește ca punerea soluției la dispoziția părților să se facă prin mijlocirea grefei.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. C.A. D. S.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI II BUCURESTI – SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7360
Ședința publică din data de 26.06.2015
Instanța constituită din :
P.: E. C.
GREFIER: A.-D. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constare clauze abuzive, obligația de a face, pretenții, privind pe reclamanta G. A. G., în contradictoriu cu pârâtele B. SA și E. N. Europe Funding II BV.
Dezbaterile pe fondul cauzei s-au desfășurat în ședința publică de la 05.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la 19.06.2015 și la data de 26.06.2015.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București la data de 16.02.2015, reclamantele G. A. G. și G. R. Cameloa au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. SA și E. N. Europe Funding II BV, să se constate caracterul abuziv și nulitatea clauzei privind comisionul de administrare din contractul de credit nr. HL14545/16.08.2007 și exonerarea reclamantelor de la plata comisionului de administrare pentru viitor. De asemenea, restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, cu dobândă legală; constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar, stabilizarea cursului CHF – leu la valoarea de la data încheierii contractului, denominarea în moneda națională a plăților, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, au arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale indicate.
Astfel, contractul de credit este unul de adeziune, nefiind negociat.
Totodată, perceperea comisionului de administrare nu este explicată în contract, scopul perceperii acestuia fiind neclar și nu există o contraprestație a băncii care să-l justifice. Prin inserarea acestui comision pârâta nu a acționat corect și echitabil, urmărind să obțină un avantaj disproporționat în detrimentul acestora .
Au mai arătat că are caracter abuziv clauza de risc valutar, pentru că aceasta este una standard, nenegociată și care determină un dezechilibru major între drepturile și obligațiile părților din moment ce riscul valutar este suportat exclusiv de către consumator.
Au invocat și faptul că nu au fost informate despre riscul hipervalorizării CHF, fenomen previzibil pentru experții financiari ce activează în cadrul băncii.
Ca o consecință a constatării caracterului abuziv al clauzei de risc valutar, au solicitat și înghețarea cursului de schimb la nivelul de la data încheierii contractului.
Au invocat și teoria impreviziunii în sprijinul acestei solicitări.
De asemenea, reclamantele au solicitat denominarea în moneda națională a plăților, întrucât art.3 alin.1 din Regulamentul BNR nr. 4/2005 impune ca plățile între rezidenți să fie făcute în moneda națională. Mai mult, efectuarea plăților în valută implică suportarea unor costuri suplimentare în sarcina consumatorilor.
În drept, au invocat Legea nr. 193/2000, art. 970, art. 983 C.civ., OUG nr.50/2010.
În dovedire, au solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei și au anexat un set de înscrisuri.
Pârâta B. SA a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, pentru pretențiile reclamanților ulterioare datei de 11.07.2008 iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
A arătat că a cesionat creanța către cealaltă pârâtă la data de 11.07.2008.
Cu privire la comisionul de administrare, a arătat că acesta este permis de lege și că era permis și la data încheierii contractului. De asemenea, pentru perceperea acestui comision se prestează servicii specifice de administrare.
Cu privire la clauza de risc valutar, pârâta a arătat că sunt neîntemeiate susținerile reclamantelor privind lipsa de informare la momentul încheierii contractului. A mai arătat că este previzibil faptul că, prin contractarea unui credit într-o monedă străină pe o perioadă de zeci de ani, există un risc de fluctuație a valorii respectivei monede și nu există niciun act normativ care să interzică rambursarea creditelor în CHF.
Referitor la cererea de convertire a creditului în lei, a arătat că instanța de judecată nu poate interveni în acordul de voințe al părților, modificând, prin decizia sa, însuși obiectul contractului.
În drept, a invocat Legea nr. 193/2000, OUG nr. 50/2010, art.205-208 C.proc.civ.
A anexat un set de înscrisuri.
Pârâta E. N. Europe Funding II BV nu a depus întâmpinare.
La data de 05.06.2015 s-a depus la dosar cerere modificatoare cu privire la cadrul procesual activ, prin care s-a învederat faptul că acțiunea este formulată doar de reclamanta G. A. G..
A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:
Între reclamanta G. A. G. și pârâta B. SA, s-a încheiat contractul de credit imobiliar nr. HL14545/16.08.2007, prin care pârâta B. a acordat reclamantei, în calitate de împrumutat, un credit în sumă de_ CHF.
Având în vedere data încheierii contractului de credit (anterioară intrării în vigoare a noului C.civ.), raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum art.6 alin.(2) din Codul civil din 2009 și art.3 și art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009 și de Legea nr.193/2000.
Potrivit art. 4 alin. 1 și alin. 2 din Lege, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”, ”o clauză contractuală fiind considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Pe de altă parte, potrivit art. 4 alin. 3 din Lege, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant, iar dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Totodată, art. 1 alin. 1 din Lege prevede că orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, ”aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.
Sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13/CEE se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (a se vedea Hotărârea din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro, C 168/05, R.., p. I_, punctul 25, Hotărârea din 4 iunie 2009, Pannon GSM, C 243/08, Rep., p. I 4713, punctul 22, și Hotărârea din 6 octombrie 2009, Asturcom Telecomunicaciones, C 40/08, Rep., p. I 9579, punctul 29).
Așadar, o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întrunește, în mod cumulativ, următoarele condiții: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe; 3) nu se referă la obiectul sau la prețul contractului, atunci când acestea sunt clar și inteligibil exprimate.
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat (de adeziune, standard preformulat) al unui contract, instanța reține că din prima categorie fac parte convențiile ale căror prevederi sunt rezultatul voințelor concordante ale ambelor/tuturor părților contractante, respectiv rezultatul propunerilor și contrapunerilor sau chiar al concesiilor părților, în timp ce din a doua categorie fac parte convențiile ale căror clauze nu au fost negociate sau discutate de părți, încheierea contractului având loc numai ca urmare a adeziunii unei părți la oferta celeilalte. Trăsăturile generale ale contractelor de adeziune sunt: existența unei inegalități economice între contractanți, o parte având o poziție economică superioară celeilalte; existența unei oferte generale și abstracte (adresate tuturor potențialilor contractanți), permanente (privitoare la toate contractele încheiate într-o anumită perioadă de timp) și detaliate (cuprinzând în integralitate clauzele contractelor care vor fi încheiate); oferta de a contracta este rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante.
Convenția de credit în discuție, încheiată între părți, are caracterul unui contract standard preformulat, în sensul art. 4 alin. 3 din Legea nr.193/2000, întrunind toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune, anterior menționate: între reclamantă, parte contractantă aflată în nevoia obținerii unei sume de bani, și pârâtă, partea contractantă deținând resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primului, există o evidentă poziție de inegalitate economică; clauzele contractuale reprezintă în fapt condițiile contractuale generale, amănunțite, stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă și anterior încheierii convenției, pentru toți potențialii clienți aflați în aceeași situație cu reclamanta; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante, respectiv a pârâtei, reclamanta doar manifestându-și voința de a încheia convenția.
Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraofertă sau de a discuta stipularea unei clauze (prin ipoteză, destinatarul își poate exprima oricând punctul de vedere cu privire la condițiile contractuale oferite sau poate propune una sau mai multe contraoferte) și nu se limitează la ocazia oferită potențialului client de a alege între mai multe „produse predefinite” și „contracte de credit standardizate”, ci implică ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv conținutul și numărul clauzelor. Pârâta nu a făcut însă dovada schimbării/modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului că reclamanta a avut și alte opțiuni decât cele de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate, deși sarcina acestei probe îi incumbă, potrivit 4 alin. 3 teza a II-a din Lege.
Faptul că reclamanta a acceptat să semneze convenția de credit în condițiile impuse de pârâtă nu înseamnă că a renunțat la dreptul de a solicita anularea clauzelor.
Simpla împrejurare că banca îi pune clientului la dispoziție mai multe tipuri de contracte preformulate din care acesta poate alege o variantă sau alta nu înseamnă că împrumutatul poate modifica sau înlătura vreuna dintre clauzele preformulate.
Pentru motivele de fapt și de drept anterior menționate, instanța reține, în principiu, caracterul de adeziune al convenției de credit analizate, și deci caracterul nenegociat al clauzelor contestate de către reclamantă.
Constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzei privind comisionul de administrare, exonerarea reclamantei de la plata acestui comision în viitor și restituirea sumelor percepute cu acest titlu și a dobânzii legale aferente:
La art. 4.11 lit.b din contract s-a prevăzut că reclamanta se obligă să plătească un comision de administrare lunară a creditului de 0,1% aplicat la valoarea soldului creditului.
Prin art. 4.7 din contract s-a prevăzut că dobânda și comisionul de administrare se calculează și se încasează lunar la scadențele stabilite, odată cu rata de credit, direct din contul curent al împrumutatului, iar formula de calcul a comisionului de administrare este: produsul dintre soldul creditului, rata actualizată a comisionului de administrare și numărul de zile scurse de la data scadenței anterioare împărțit la 360 zile.
Fără îndoială, comisioanele fac parte din prețul contractului și chiar dacă se reține că nu a fost negociată direct cu reclamanta, clauza reglementând comisionul de administrare a fost clar redactată, atât sub aspectul motivului pentru care este perceput (administrarea lunară a creditului), cât și a procentului aplicabil (0,10% din valoarea soldului creditului), a formulei de calcul (produsul dintre soldul creditului, rata actualizată a comisionului de administrare și numărul de zile scurse de la data scadenței anterioare împărțit la 360 zile) și a datelor la care este calculat și perceput (se calculează și se încasează lunar, la scadențele stabilite, odată cu rata de credit).
Mai mult decât atât, prin art. 36 din OUG nr. 50/2010 a fost prevăzută expres posibilitatea perceperii comisionului de administrare credit. Textul legal antemenționat nu a validat practica unor instituții bancare privind perceperea unui comision de administrare, dar reprezintă un element demn de luat în considerare, neputându-se face abstracție de faptul că acest comision nu a fost interzis de legiuitor, spre deosebire de comisionul de risc.
Astfel, perceperea comisionului de administrare este permisă de legislația în vigoare și nu era interzisă nici la data încheierii contractului.
Nu este îndeplinită condiția existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, creat contrar cerințelor bunei-credințe. Condiția existenței unui dezechilibru semnificativ nu poate fi considerată îndeplinită prin simplul fapt că împrumutatul are de plată o sumă, mai mică sau mai mare, în temeiul acelei clauze.
De asemenea, cuantumul comisionului de administrare, reprezentând 0,1%, este stabilit prin raportare la valoarea soldului creditului, iar nu la valoarea totală a creditului, astfel că nu este vădit disproporționat în raport cu rata de credit și cu dobânda.
Pe de altă parte, există și contraprestație specifică, respectiv monitorizarea de către bancă a utilizării și rambursării creditului, precum și a îndeplinirii altor obligații ale împrumutatului și nu se poate invoca nici reaua-credință a pârâtei, atât timp cât astfel de comisioane erau permise de legislația în vigoare.
Aceste constatări reprezintă tot atâtea argumente pentru care nu pot fi reținute susținerile reclamantei, clauza în discuție nefiind de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
În consecință, instanța va reține caracterul neîntemeiat al capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv și declararea nulității absolute a clauzei privind comisionul de administrare și exonerarea reclamantei de la plata în viitor a acestui comision.
În mod subsecvent, nu se impune restituirea prestațiilor executate de reclamantă cu privire la comisionul de administrare, potrivit art. 1092 C.civ. de la 1864, care se referă la plata nedatorată, întrucât reclamanta a avut și continuă să aibă obligația de a plăti comision de administrare, nefiind în prezența unei plăți nedatorate, sens în care instanța constată că și acest capăt de cerere este neîntemeiat.
Constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzei de risc valutar și eliminarea acestei clauze:
În graficul de rambursare depus la dosar la filele 33-38, s-a stipulat: pe întreaga perioadă a creditului, cuantumul ratei lunare datorat băncii poate suferi modificări, în sensul majorării, ca urmare a materializării riscului valutar (valabil pentru creditele în valută, reprezentând devalorizarea monedei naționale în raport cu valuta respectivă) și / sau a riscului de rată a dobânzii (valabil indiferent de valută, pentru creditele cu dobândă variabilă, reprezentând eventualitatea majorării indicilor de referință xbor).
Nici această clauză nu are caracter abuziv deoarece: stipulează posibilitatea modificării cuantumului ratei lunare datorate de reclamantă în funcție de criterii obiective și indicate în mod clar, neechivoc (devalorizarea monedei naționale în raport cu valuta contractului sau majorarea indicilor de referință xbor, respectiv Libor la 6 luni); nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorilor, majorarea ratei lunare de plată nefiind nici obligatorie (cuantumul ”poate” suferi modificări), nici dependentă de voința băncii; din modul în care clauza a fost redactată nu reiese reaua-credință a pârâtei; inserarea clauzei în graficul de rambursare apare ca fiind necesară, în condițiile în care graficul de rambursare nu putea avea în vedere, în mod obiectiv, variațiile din viitor ale cursului de schimb / indicelui de referință; caracterul nenegociat al clauzei nu poate determina constatarea caracterului abuziv al clauzei în cazul în care celelalte condiții prevăzute de art.4 alin.(1) din Legea nr.193/2000 nu sunt îndeplinite.
În consecință, instanța apreciază ca neîntemeiată și cererea privind constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzei de risc valutar și eliminarea acestei clauze.
Cererea privind stabilizarea cursului de schimb CHF – leu la momentul semnării convenției de credit este, de asemenea, neîntemeiată.
Alegând să contracteze un împrumut într-o altă monedă decât cea națională, respectiv în CHF, ca urmare a condițiilor mai avantajoase decât cele pentru creditarea în lei, reclamanta a sperat la șansa unui câștig (scăderea cursului CHF și, prin urmare, plata unei sume mai mici ca urmare a achiziționării CHF pentru achitarea ratei de credit), respectiv și-a asumat riscul unei pierderi (creșterea cursului CHF prin devalorizarea monedei naționale și, în mod subsecvent, creșterea cuantumului ratei de credit).
Pârâta i-a împrumutat reclamantei suma de_ CHF, în moneda solicitată de reclamantă, fiind menționat în art. 5.1 din contract că rambursarea ratelor se va face în moneda în care s-a acordat creditul. Această prevedere este clară dar și firească, întrucât se restituie suma în moneda împrumutată.
Or, este vădit nerezonabil, făcând totală abstracție de prestația esențială a contractului (împrumutul sumei de_ CHF), a considera că se impune stabilizarea cursului CHF de la momentul încheierii convenției de credit.
Contractul de credit conține un element de risc valutar, însă aceasta nu îl transformă automat într-un contract abuziv. Dimpotrivă, semnificativ este faptul că atât Codul civil din 1864 (art. 1578), ca și noul cod civil (art. 2164), consacră, în materia împrumutului, regula nominalismului, potrivit căreia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația acesteia.
Prin urmare, regula nominalismului este tradițională în legislație. Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea regulii nominalismului, consacrată de lege. De altfel, și CJUE s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv clauzele care reflectă dispoziții legale. Astfel, în hotărârea Barclays Bank, Curtea a stabilit că Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege și norme administrative ale unui stat membru, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora.
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, Á. Kásler și H. Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt, s-a reținut că art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că termenii „obiectul principal al contractului” nu acoperă o clauză, cuprinsă într‑un contract de împrumut încheiat în monedă străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată – ceea ce revine în sarcina instanței de trimitere să verifice având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului, precum și contextul său juridic și factual – că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează.
Or, clauza analizată de CJUE în cauza C-26/13 are un conținut diferit de cel al art. 5.1 din convenția de credit. Spre deosebire de situația din cauza antemenționată, în speță pârâta a acordat împrumutul în CHF și urmărește, în mod logic, să obțină restituirea împrumutului tot în CHF, reclamanta fiind liberă să își procure moneda CHF de unde consideră de cuviință și la cel mai bun curs pe care îl poate obține.
În cauză, pârâta nu calculează cursul CHF prin raportare la cursul pe care îl practică ea însăși pentru a primi de la reclamantă cuantumul ratei lunare, decât dacă reclamanta se prezintă la ghișeul băncii cu lei și solicită să efectueze plata ratei. Însă, nimic nu o împiedică pe reclamantă să obțină CHF de la orice altă instituție financiară, aceasta neavând decât obligația de a plăti pârâtei rata în CHF.
Totodată, în prezenta speță ratele împrumutului nu au fost calculate prin raportare la cursul de schimb la vânzare al CHF practicat de bancă, așa cum a fost în situația cauzei C-26/13, ci ratele de credit au fost calculate luând în considerare doar moneda CHF, iar nu cursul leu-CHF utilizat de bancă.
În legătură cu teoria impreviziunii, amintită de reclamanți, reținem că dispozițiile noului Cod civil nu sunt aplicabile contractului în discuție.
Jurisprudența a acceptat, ocazional, și sub imperiul vechiului Cod civil, aplicarea teoriei impreviziunii, spre exemplu într-o cauză în care cursul de schimb al francului belgian se mărise, în urma primului război mondial, de șapte ori.
În cauza de față, suntem totuși departe de o astfel de depreciere a monedei naționale.
Față de considerentele de mai sus, se constată caracterul neîntemeiat al acestor solicitări.
Capătul de cerere prin care se solicită denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau valoarea serviciilor între rezidenți se plătește în monedă națională este de asemenea, nefundat.
Conform art. 3 alin. 1 din Regulamentul 4/2005 privind regimul valutar, emis de Banca Națională a României, plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni care decurg din vânzări de bunuri și prestări de servicii între rezidenți, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda națională (leu), cu excepția operațiunilor prevăzute în anexa nr. 2 «Categorii de rezidenți care pot efectua operațiuni în valută», care se pot efectua și în valută.
Regulamentul 4/2005 stabilește regimul efectuării operațiunilor valutare, iar printre aceste operațiuni se regăsește și cea privind rambursarea creditelor și a împrumuturilor (art. 1 lit. d din Anexa 1 la Regulament).
Cu toate acestea, activitatea de creditare în monedă străină nu este interzisă printr-un act normativ, fiind absolut normal să se restituie un împrumut în moneda împrumutată. Reclamanta a primit, cu titlu de împrumut, suma de_ CHF, sens în care este de domeniul evidenței că este ținută a restitui împrumutul tot în CHF.
De altfel, este vădit nerezonabilă solicitarea reclamantei, aceasta urmărind să obțină denominarea în lei a creditului contractat în CHF, transformând practic împrumutul din CHF în lei, dar în condițiile mai avantajoase ale împrumutului în CHF, ceea ce este cu neputință, motiv pentru care nu pot fi reținute argumentele reclamantei.
Cât privește cererea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că acestea nu au pierdut prezentul proces, în temeiul art.453 alin.1 C.proc.civ., interpretat per a contrario, instanța o va respinge, de asemenea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea privind pe reclamanta G. A. G. cu domiciliul ales al Av. C. M. V., cu sediul în București, Calea Rahovei, nr. 266-268, Electromagnetica Business Park, Corp 60, ., sector 5, în contradictoriu cu pârâtele B. SA cu sediul în București, .. 6A, sector 2 și E. N. Europe Funding II BV cu sediul ales la SCA Mitucă și Asociații, în București, . G., nr. 19, parter, ., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată astăzi, 26.06.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin.2 Cod proc.civ.
PREȘEDINTE,GREFIER,
E. C. A.-D. S.
Red./Dact./E.C./A.D.S/5 ex./31.08.2015
| ← Obligaţie de a face. Hotărâre din 22-06-2015, Judecătoria... | Pretenţii. Încheierea nr. 05/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
