Contestaţie la executare. Sentința nr. 7305/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7305/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 7305/2015

Dosar nr. _

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7305

Ședința publică din data de 25.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. M. M.

GREFIER: H. C. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect „contestație la executare-încetare executare” privind pe contestatoarea C. CRĂIȚA V., în contradictoriu cu intimata B. T. – SUCURSALA UNIRII BUCUREȘTI.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință publică din data de 28.05.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de 11.06.2015, și când având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de 25.06.2015, după care,

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 19.12.2014 sub nr._, contestatoarea C. (fostă C.) CRĂIȚA V. în contradictoriu cu intimata B. T. S.A. – SUCURSALA UNIRII BUCUREȘTI a solicitat instanței să dispună încetarea executării silite urmare a faptului că titlul executoriu și-a pierdut puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripție, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatoarea a arătat că în anul 2008 a încheiat două contracte de credit cu intimata, unul pentru suma de 138.850 lei și celălalt pentru 32.900 lei. Urmare a unor restanțe la plată la 24.02.2010 intimata a declarat primul credit exigibil imediat. Inițial procedura de executare silită a fost demarată de executorul bancar M. N. M. în dosarul nr. 16/2010, iar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2011 a fost continuată de B.E.J.A. Lex în dosarele 2874/UNI/2012, 2875/UNI/2012, 2876/UNI/2012, cele trei dosare având drept unic scop îndestularea creanței de 138.850 lei aferentă primului credit.

La data de 17.11.2014 contestatoarea a primit prin poștă somația din 11.11.2014 emisă de S.C.P.E.J. D., C. și Asociații în dosarul de executare nr. 2052/2014 din care a înțeles că intimata a solicitat în 11.11.2014 inițierea procedurii de executare silită în baza celui de-al doilea titlu executoriu – contract nr. 1594/24.09.2008.

Contestatoarea a precizat că față de procedura de executare silită în dosarul de executare nr. 2051/2014 înțelege să formuleze contestație la executare, urmare a împlinirii termenului de prescripție.

Termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data când s-a născut dreptul intimatei – 24.02.2010, respectiv de la data data declarării scadenței anticipate în contractul de credit nr. 1377/21.08.2008 și s-a împlinit la 24.02.2013, fiind împlinit de 1 an și 9 luni la data declanșării executării silite.

Contractul de credit nr. 1594/24.09.2008 conține prevederi similare privind cazurile de culpă, astfel că rezultă incidența cazurilor de culpă încă de la sfârșitul anului 2009, motiv pentru care dreptul intimatei de a cere executarea silită s-a născut cel târziu la 24.02.2010, data declarării scadenței anticipate în celălalt contract de credit.

În drept, contestatoarea și-a întemeiat contestația la executare pe dispozițiile art. 24, art. 451 alin. 1, art. 705 alin. 1 și 2, art. 706 alin. 1 și 2, art. 711 și urm. C.proc.civ., art. 6 alin. 4 C.civ., art. 1, art. 6, art. 7 din Decretul nr. 167/1958.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru.

În dovedire, contestatoarea a propus proba cu înscrisuri, probă încuviințată și administrată de instanță.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivare, intimata a arătat că a încheiat cu S.C. EXCALIBUR MANAGEMENT S.R.L. la 24.09.2008 contractul de credit nr. 1594/24.09.2008 pentru suma de 32.900 lei, garantat cu garanție reală mobiliară, 3 BO avalizate de contestatoare.

Întrucât debitoarea nu și-a respectat obligațiile de plată în 2010 s-a trecut la declararea scadenței anticipate și s-a demarat procedura executării silite.

Ultimele acte de executare efectuate de executorul bancar au fost somațiile prin care s-a dispus înființarea popririi întocmite în ianuarie – februarie 2011. Având în vedere că în urma popririi conturilor debitoarei și garantului nu s-a recuperat nicio sumă de bani, urmărirea silită prin poprire a continuat și va continua până la recuperarea integrală a debitului sau la consemnarea de către debitoare a întregii valori a creanței.

La data de 12.04.2012 s-a solicitat B.E.J.A. Lex continuarea executării silite a debitoarei și garantului, fiind predată cererea de continuare a executării silite nr. 1269 executorului judecătoresc care a instrumentat dosarele de executare ale societății debitoare și contestatoare, aceste dosare formându-se dosarele de executare nr. 2698/UNI/2012 și 2697/UNI/2012.

Conform art. 5 alin. 4 din Legea nr. 287/2011 actele de executare îndeplinite de executorii bancari, care au devenit executori judecătorești, până la data când au devenit executori bancari, rămân valabile, astfel că rămân valabile popririle înființate. Mai mult, în iunie-iulie 2012 B.E.J.A. Lex a revenit cu adrese de înființare poprire.

La data de 18.06.2014, B.E.J.A. Lex a emis procese-verbale de constatare a imposibilității de executare, încetând executarea silită la acest executor, fiind solicitată executarea silită a garantului la S.C.P.E.J. D., C. și Asociații.

Ultimul act de executare emis este procesul-verbal de imposibilitate din 18.06.2014, iar până la data cererii de executare silită la S.C.P.E.J. D., C. și Asociații au trecut câteva luni.

Cursul prescripției se suspendă cât timp debitorul nu are bunuri urmăribile sau care nu au putut fi valorificate, ori din procesul-verbal de imposibilitate emis de B.E.J.A. Lex rezultă tocmai acest lucru.

Cursul prescripției se întrerupe prin efectuarea unui act de executare, în acest caz fiind vorba despre popririle înființate, ultima oară prin cererea de executare silită la S.C.P.E.J. D..

În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 5 alin. 4 din Legea nr. 287/2011, C.proc.civ.

În dovedire, intimata a propus proba cu înscrisuri, probă încuviințată și administrată de instanță.

La dosarul cauzei au fost înaintate, în fotocopie, înscrisurile din dosarul de executare (f.101-285).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Între intimata B. T. S.A. și S.C. EXCALIBUR MANAGEMENT S.R.L. s-a încheiat contractul de credit nr. 1377/21.08.2008 pentru suma de 138.850 lei garantat cu contractul de ipotecă autentificat sub nr. 4532/21.08.2008 de B.N.P.A. A. Ș. și M. Ș., contractul de garanție reală mobiliară asupra soldului contului deschis la creditor nr. 1377/CES/01/21.08.2008 și un bilet la ordin avalizat de contestatoare (f.14-21).

Între părți s-a mai încheiat și contractul de credit nr. 1594/24.09.2008 pentru suma de 32.900 lei garantat cu contractul de garanție reală mobiliară asupra soldului contului deschis la creditor 1594/CES/01/21.08.2008, garant fiind contestatoarea. (f.26-29).

În ceea ce privește al doilea contract de credit nr. 1594/24.09.2008, a cărui executare silită se contestă în prezenta cauză, instanța reține că executarea silită a început inițial la executorul bancar M. N. M., a fost încuviințată de mai multe instanțe în perioada 12.04._10 (f.270-276), executorul bancar emițând ulterior mai multe adrese de înființare a popririi la data de 27.01.2011 (f.50 și urm.).

Ulterior a intrat în vigoare Legea nr. 287/2011 privind unele măsuri referitoare la organizarea activității de punere în executare a creanțelor aparținând instituțiilor de credit și instituțiilor financiare nebancare, prin care s-au desființat corpurile executorilor bancari.

Conform art. 5 alin.1 din lege, executările silite privind titluri executorii aparținând instituțiilor de credit, altor entități care aparțin grupului acestora și care desfășoară activități financiare, instituțiilor financiare nebancare sau cooperativelor de credit, aflate în curs la data intrării în vigoare a dispozițiilor prezentei legi, pot fi continuate de executorul care a început urmărirea silită. Cu toate acestea, creditorul, instituție bancară sau instituție financiară nebancară, poate solicita continuarea executării acestor titluri executorii de către executorul judecătoresc competent potrivit legii.

Urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 287/2011 la data de 19.12.2011, intimata a formulat cerere de continuare a executării silite nr. 1269/12.04.2012 pe care a adresat-o B.E.J.A. Lex (f.79), fiind formate dosarele de executare nr. 2698/UNI/2012 și 2697/UNI/2012.

La data de 18.06.2014 B.E.J.A. Lex a încheiat procesul-verbal de constatare a imposibilității de executare a debitoarei-contestatoare C. (în prezent C.) CRĂIȚA V. în dosarul nr. 2698/UNI/2012 pentru contractul de credit nr. 1594/24.09.2008 (f.87).

La data de 10.10.2014 intimata a depus cerere de executare silită la S.C.P.E.J. D., C. și Asociații (f.285) cu privire la titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 1594/24.09.2008 împotriva debitorilor S.C. EXCALIBUR MANAGEMENT S.R.L. și C. CRĂIȚA V., fiind format dosarul de executare nr. 2051/2014 (f.261).

La data de 21.10.2014 a fost încuviințată executarea silită de Judecătoria Sector 2 în dosar nr._/300/2014 și Judecătoria Sector 4 București în dosar nr._/4/2014 (f.256,258).

La data de 11.11.2014 executorul judecătoresc a emis somația către contestatoarea C. (fostă C.) CRĂIȚA V. prin care a fost somată să achite în termen de o zi suma de 50.130,71 lei (f.245), la aceeași zi fiind emise și adresele de înființare a popririi la mai multe instituții financiar bancare.

La data de 23.01.2015 S.C.P.E.J. D., C. și Asociații a întocmit încheierea de stabilire a cuantumului creanței și al cheltuielilor de executare (f.144) și a emis somația către S.C. EXCALIBUR MANAGEMENT S.R.L. (f.141).

În drept, conform art. 712 C.proc.civ. împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Contestatoarea a invocat prescripția dreptului de a cere executarea silită, iar în raport de momentul începerii curgerii termenului de prescripție instanța constată aplicabilitatea prevederilor vechiului cod de procedură civilă, art. 405 și urm. C.proc.civ. din secțiunea privind prescripția dreptului de a cere executarea silită.

Executarea silită a fost demarată în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 1594/24.09.2008, iar dreptul intimatei de a cere executarea obligațiilor ce rezultă din contractul de credit datează de la momentul declarării scadenței anticipate.

Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termenul general de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, care începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită.

Conform art. 6 alin. 4 din N.C.civ.,prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Pe cale de consecință în prezenta cauză se reține aplicabilitatea dispozițiilor Decretului nr. 167/1958.

Art. 6 din Decret stabilește că dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani.

Conform art. 405 alin. 1 C.proc.civ. (aplicabil față de data începerii cursului prescripției) dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. A.. 2 prevede că termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.

Executarea silită a fost demarată inițial de executorul bancar M. N. M. cursul prescripției fiind întrerupt conform art. 4052 lit. b C.proc.civ. (cursul prescripției se întrerupe pe data depunerii cererii de executare, însoțite de titlul executoriu).

Conform art. 4052 lit. d C.proc.civ. cursul prescripției se întrerupe pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare.

Se constată așadar, în raport de dispozițiile legale sus-citate, că s-a întrerupt succesiv cursul prescripției prin adresele de înființare a popririi emise de executorul bancar la data de 27.01.2011 și ulterior prin cele emise de B.E.J.A. Lex în august 2012, în termenul de prescripție (f.80).

Mai reține instanța că la data de 18.06.2014 B.E.J.A. Lex a încheiat procesul-verbal de constatare a imposibilității de executare a debitoarei-contestatoare C. (în prezent C.) CRĂIȚA V. în dosarul nr. 2698/UNI/2012 pentru contractul de credit nr. 1594/24.09.2008 (f.87), prin care a constatat că debitoarea nu figurează în evidențele sale cu bunuri mobile sau imobile urmăribile, nu are loc de muncă și nu are bunuri care să poată fi executate silit, nu este acționar și nu deține părți sociale la nicio societate comercială.

Încheierea procesului-verbal menționat a avut drept efect încetarea executării silite în conformitate cu prevederile art. 3715 lit. b teza I C.proc.civ. care statuează că executarea silită încetează când nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile ori a imposibilității de valorificare a unor astfel de bunuri.

Totodată, conform art. 3716 C.proc.civ. creditorul are dreptul să ceară reluarea executării silite, înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, iar potrivit art. 4052 lit. e C.proc.civ. cursul prescripției se întrerupe pe data depunerii cererii de reluare a executării, în condițiile art. 3716 alin. 1.

Or cererea de executare silită depusă de intimată la 10.10.2014 la S.C.P.E.J. D., C. și Asociații prin care s-a format dosarul de executare nr. 2051/2014 a avut tocmai acest scop, reluarea executării silite, având de asemenea efect întreruptiv.

În concluzie, față de împrejurarea că cererea de executare silită adresată inițial executorului bancar a fost depusă în termenul de prescripție și a fost urmată de acte de executare care au întrerupt succesiv termenul de prescripție începând să curgă un nou termen de prescripție, instanța constată că dreptul intimatei de a obține executarea silită nu este prescris, cererea de executare silită depusă la S.C.P.E.J. D., C. și Asociații prin care s-a format dosarul de executare nr. 2051/2014 fiind depusă în termenul de 3 ani de la ultimul act de întrerupere și având ea însăși efect întreruptiv.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea C. (fostă C.) CRĂIȚA V. având CNP_ și cu domiciliul ales în Bucureșit, sector 4, .. 11, ., ., . cu intimata B. T. S.A. – SUCURSALA UNIRII BUCUREȘTI având CUI_ și J_ și cu sediul în București, sector 3, Piața A. I., nr. 2, ./II, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

S. M. MIRABELAHANCERI C. D.

Red. S.M.M./Tehnored. H.C.D.

4 ex./02.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7305/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI