Acţiune în constatare. Sentința nr. 1040/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1040/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 1040/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1040

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 02.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE C. C. H.

GREFIER I. M. T.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare, privind pe reclamanta V. A. în contradictoriu cu pârâta D. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu răspund.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că pricina a fost repusă pe rol din oficiu, în vederea perimării, împrejurare față de care instanța invocă excepția de perimare și reține cauza spre soluționare asupra excepției de perimare.

INSTANȚA

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 07.10.2013, când cauza a fost suspendată conform dispozițiilor art. 1551 C.pr.civ., pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina reclamantei, respectiv, de a depune încă un exemplar de pe cererea reconvențională în vederea comunicării pârâtei, conform dispozițiilor art. 1551 C.Pr.Civ., dispoziții a căror nerespectare a făcut imposibilă continuarea judecăți, iar de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.

Raportat la faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu, instanța urmează să admită excepția si să constate perimată prezenta cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de perimare invocată din oficiu.

Constată perimată cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta V. A., cu domiciliul în sector 2, București, . în contradictoriu cu pârâta D. M., cu domiciliul în sector 1, București, .. 2, ., ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. C. H. I. M. T.

Red./Dact./I.M.D./C.C.H./2 ex./11.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 1040/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI