Pretenţii. Sentința nr. 5466/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5466/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 5466/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5466
Ședința publică de la 18.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte: L. M.-V.
Grefier: F.-G. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei de față, având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive, pretenții, obligația de a face, privind pe reclamanții V. F. și V. P. în contradictoriu cu pârâtele BANCOPST SA și E. N. EUROPE FUNDING II B.V.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul reclamanților, care depune delegația de substituire la dosarul cauzei, lipsind pârâții.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Instanța procedează la comunicarea întâmpinării apărătorului reclamanților.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B., invocată prin întâmpinare.
Apărătorul reclamanților, având cuvântul, pune concluzii de respingere a excepției, arătând că cererea de chemare în judecată este formulată în contradictoriu cu B. și cu societatea căreia i s-a cedat creditul.
În măsura în care se va constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale, restituirea urmează să fie realizată de societatea căreia s-a concesionat.
Nemaifiind alte excepții de discutat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea probatoriului cauzei.
Apărătorul reclamanților solicită încuviințarea probelor cu înscrisuri și interogatoriul pârâtelor, pentru a se demonstra caracterul nenegociat al contractului. Nu mai solicită expertiză tehnică.
Instanța, în baza art. 258 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisuri, cele depuse la dosarul cauzei, solicitată de părți. Respinge ca nefiind utilă proba cu interogatoriu.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul contestatorului, având cuvântul, pune concluzii de admitere a cererii pentru motivele invocate în scris.
Referitor la plata cheltuielilor de judecată, arată că urmează să fie solicitate pe cale separată.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București la data de 19.12.2014, reclamanții au solicitat să se constate caracterul abuziv și nulitatea clauzei privind comisionul de administrare din contractul de credit nr. 367CSF_/27.11.2007. De asemenea, restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, cu dobândă legală, constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar, stabilizarea cursului CHF – leu la valoarea de la data încheierii contractului, obligarea pârâtelor să convertească în lei creditul la același curs, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, au arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale indicate.
Astfel, contractul de credit este unul de adeziune, nefiind negociat.
Totodată, perceperea comisionului de administrare nu este explicată în contract și, totodată, nu există o contraprestație a băncii, care să-l justifice.
Au mai arătat că are caracter abuziv clauza de risc valutar, pentru că aceasta este una standard, nenegociată și care determină un dezechilibru major între drepturile și obligațiile părților din moment ce riscul valutar este suportat exclusiv de către consumator.
Au invocat și faptul că nu au fost informați despre riscul hipervalorizării CHF.
Ca o consecință a constatării caracterului abuziv al clauzei de risc valutar, au solicitat și înghețarea cursului de schimb la nivelul de la data încheierii contractului.
Au invocat și teoria impreviziunii în sprijinul acestei solicitări.
Au mai arătat și că Regulamentul BNR nr. 4/2005 impune ca plățile între rezidenți să fie făcute în moneda națională.
În drept, au invocat Legea nr. 193/2000, art. 970, art. 983 C.civ.
Au anexat înscrisuri.
Pârâta B. a depus întâmpinare. A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.
A arătat că a cesionat creanța către cealaltă pârâtă la data de 11.07.2008.
Cu privire la comisionul de administrare, a arătat că acesta este permis de lege și că era permis și la data încheierii contractului. De asemenea, că pentru perceperea acestui comision se prestează servicii specifice de administrare.
Referitor la cererea de denominare, a arătat că restituirea în aceeași monedă cu cea de acordare a creditului este în concordanță cu principiul nominalismului monetar, consacrat de Codul civil.
În drept, a invocat Legea nr. 193/2000, OUG nr. 50/2010.
A anexat înscrisuri.
Cealaltă pârâtă nu a depus întâmpinare.
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța reține:
Excepția lipsei calității procesuale pasive este neîntemeiată. Astfel, reclamanții solicită inclusiv restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de administrare, iar o parte dintre acestea au fost încasate de pârâta B.. Pe de altă parte, aceasta nu putea cesiona decât drepturile, nu și obligațiile.
Între reclamanți și pârâta B., s-a încheiat contractul de credit de consum nr. 367CSF_/27.11.2007.
Pârâta B. a acordat reclamanților un credit în sumă de_ CHF.
La art. 4.1 alin. 2 s-a prevăzut că reclamanții se obligă să plătească comision de administrare lunară a creditului de 0,4% aplicat la valoarea soldului creditului.
La soluționarea cauzei, vom avea în vedere, în primul rând, dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, ele urmând a fi citate, dacă și în momentele în care va cazul.
De asemenea, vom avea în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în domeniul Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Directiva nu are efect direct în litigiile dintre particulari, însă norma internă de transpunere trebuie interpretată în lumina textului și a finalității normei europene, în acest mod instanța judecătorească, autoritate a statului, contribuind la atingerea rezultatelor prevăzute de directivă (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-106/89, Marleasing, par. 8).
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat al clauzelor în discuție, reținem:
Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Prevederile contractuale criticate nu au fost negociate de părți.
Astfel, nu reprezintă negociere nici posibilitatea de a alege între ofertele mai multor bănci, nici posibilitatea de a alege între mai multe variante de contracte oferite de aceeași bancă.
Posibilitatea de a alege moneda creditului, perioada de rambursare sau suma totală împrumutată reprezintă doar adaptarea specifică a unor contracte de adeziune la caracteristicile concrete ale unui client și nu negociere.
Prin negociere se înțelege ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv natura și/sau conținutul clauzelor.
Pârâta B. nu a făcut însă dovada modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului că acesta din urmă a avut și alte opțiuni decât cea de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate.
În concluzie, reținem inexistența acestui impediment pentru analizarea acțiunii din perspectiva normelor de protecție a consumatorului.
Reținem, în continuare, că, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
În legătură cu art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, corespondent al articolului din legea internă citat anterior, CJUE a arătat că, întrucât el prevede o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor, dispoziției respective trebuie să i se dea o interpretare restrictivă (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, A. Kasler, par. 42).
De asemenea, a arătat că cerința privind transparența clauzelor contractuale nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical și că prezintă o importanță esențială pentru respectarea acestei cerințe dacă în contract se indică în mod transparent motivul și particularitățile clauzei în discuție, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, A. Kasler, par. 71 și 73).
Fără îndoială, comisioanele fac parte din prețul contractului, rămânând să analizăm dacă respectivele clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Instanța consideră că prevederile art. 4.1 alin. 2 sunt clare, că sunt prevăzute motivele perceperii comisionului și că împrumutații, consultând contractul și graficul de rambursare, puteau să prevadă cu ușurință consecințele economice care se produc în ceea ce îi privește. De altfel, reclamanții nu au avut nici o dificultate în a calcula și suma lunară datorată și suma totală.
În aceste condiții, o analiză a caracterului abuziv al clauzei nu poate fi făcută.
Ca motivare subsidiară, arătăm că, și dacă am considera că respectivele dispoziții nu sunt redactate suficient de clar, analiza pe fond a clauzelor ar conduce la concluzia inexistenței caracterului abuziv al acestora.
Potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Vorbim în cauză despre un contract de adeziune, astfel că această condiție este îndeplinită.
Nu este, însă, îndeplinită condiția existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, creat contrar cerințelor bunei-credințe.
Condiția existenței unui dezechilibru semnificativ nu poate fi considerată îndeplinită prin simplul fapt că împrumutatul are de plată o sumă, mai mică sau mai mare, în temeiul acelei clauze.
Dezechilibrul trebuie să fie mai mult unul juridic, iar în cauză instanța consideră că nu ne aflăm într-o astfel de situație.
Astfel, perceperea comisionului de administrare este permisă de legislația în vigoare și nu era interzisă nici la data încheierii contractului.
Pe de altă parte, există și contraprestație specifică, anume monitorizarea de către bancă a utilizării și rambursării creditului, precum și a îndeplinirii altor obligații ale împrumutatului.
În sfârșit, cuantumul comisioanelor nu reprezintă un element care să poată fi analizat, așa cum s-a arătat anterior.
Nu se poate invoca nici reaua-credință a pârâtei, atât timp, așa cum am arătat, astfel de comisioane erau permise de legislația în vigoare.
Prin urmare, este neîntemeiată solicitarea de constatare a caracterului abuziv și a nulității absolute cu privire la clauzele referitoare la comisionul de administrare lunară.
Referitor la solicitările de stabilizare a cursului la valoarea de la data acordării contractului și de convertire a împrumutului în lei, reținem:
În cauză, ne aflăm în situația unui împrumut în CHF, reclamanții primind o sumă în această valută și fiind obligați să o restituie în aceeași valută. Contractul de credit conține un element de risc valutar, însă aceasta nu îl transformă automat într-un contract abuziv. Dimpotrivă, semnificativ este faptul că atât Codul civil din 1864 (art. 1578), ca și noul cod civil (art. 2164), consacră, în materia împrumutului, regula nominalismului, potrivit căreia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația acesteia.
Prin urmare, regula nominalismului este tradițională în legislație. Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea regulii nominalismului, consacrată de lege. De altfel, și CJUE s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv clauzele care reflectă dispoziții legale. Astfel, în hotărârea Barclays Bank, Curtea a stabilit că Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege și norme administrative ale unui stat membru, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora.
Reținem și că hotărârea CJUE din cauza A. Kasler se referă la o altă situație.
Relevantă este, în acest sens, analiza avocatului general Nils Wahl, care, în concluziile sale, la pct. 1 și 2, arată că:
Prezenta cauză se înscrie în contextul ofertei de contracte de credit de consum încheiate în monede străine. Recurgerea la acest tip de contracte, care constituie o practică relativ curentă în anumite state membre ale Uniunii Europene și care, prima facie, poate fi considerată atractivă de împrumutați datorită ratei dobânzii, inferioară celei aplicate în general, s‑a dovedit problematică, în urma crizei financiare internaționale de la sfârșitul anilor 2000, pentru numeroși particulari din cauza deprecierii puternice a anumitor monede în raport cu moneda străină vizată (în special francul elvețian). Acești particulari au fost obligați să ramburseze sume lunare, exprimate în moneda națională, considerabil mai mari decât cele pe care ar fi trebuit să le achite dacă ar fi fost calculate pe baza ratei de schimb istorice, aplicabilă la momentul deblocării împrumutului. Inconvenientele observate au fost atât de mari încât, prin ricoșeu, sectorul bancar al anumitor state membre a fost considerabil afectat de acestea.
Cu toate acestea, întrebările adresate în speță de Kúria (Ungaria) nu se referă în mod direct la compatibilitatea acestei practici cu dreptul Uniunii și nici la problema dacă dispozițiile contractelor de credit de consum, numai pentru că sunt încheiate în altă monedă decât moneda națională, pot sau trebuie să fie declarate abuzive, ci la aspectul dacă și în ce măsură clauzele contractuale care determină cursul aplicabil acordării și, respectiv, rambursării împrumutului sunt printre acelea exceptate, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE, de la aprecierea eventualului lor caracter abuziv întrucât, în primul rând, se raportează la obiectul și/sau la raportul calitate/preț al serviciilor sau al bunurilor furnizate și, în al doilea rând, sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Rezultă, deci, că CJUE nu a analizat problema în discuție.
Referitor la prevederile Regulamentului BNR nr. 4/2005 privind regimul valutar, se constată că, într-adevăr, art. 3 alin. 1 consacră regula plăților în monedă națională între rezidenți, însă alin. 3 al aceluiași articol permite realizarea de „operațiuni (...) și în valută, numai pe baza acordului de voință al părților”. Astfel, odată încheiata convenția de credit prin care s-a acordat un împrumut un valută și s-a convenit achitarea ratelor în aceeași monedă, reclamanții nu mai pot invoca regulile care guvernează regimul valutar și de la care a înțeles să excepteze contractul pe care l-a încheiat cu banca.
În legătură cu teoria impreviziunii, amintită de reclamanți, reținem că dispozițiile noului Cod civil nu sunt aplicabile contractului în discuție.
Jurisprudența a acceptat, ocazional, și sub imperiul vechiului Cod civil, aplicarea teoriei impreviziunii, spre exemplu într-o cauză în care cursul de schimb al francului belgian se mărise, în urma primului război mondial, de șapte ori.
În cauza de față, suntem totuși departe de o astfel de depreciere a monedei naționale.
Față de considerentele de mai sus, constatăm caracterul neîntemeiat al acestor solicitări.
Cererea de restituire a sumelor plătite cu titlu de comision va fi respinsă ca o consecință a respingerii cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzei care îl instituie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanții V. F. (CNP_) și V. P. (CNP_), ambii cu domiciliul ales la CA Colțuc din București, Calea Rahovei nr. 266-268, corp 60, etaj 2, cam. 08, sector 5, Electromagnetica Business Park, în contradictoriu cu pârâtele BANCOPST SA (J_, CUI_/1992), cu sediul în București, .. 6A, sector 2 și E. N. EUROPE FUNDING II B.V., cu sediul în Naritaweg, 165, 1043BW, Amsterdam, Olanda.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică în data de 18.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red/dact – L.M.-V.
5 ex. – 26.05.15
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 959/2015.... | Contestaţie la executare. Hotărâre din 02-02-2015,... → |
|---|
