Acţiune în constatare. Sentința nr. 288/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 288/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 288/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 288
Ședința publică de la 12.01.2015
Instanța constituită din:
Președinte: L. M.-V.
Grefier: F.-G. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei de față, având ca obiect clauze abuzive, privind pe reclamanta P. S. în contradictoriu cu pârâta R. B..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul reclamantei, cu împuternicirea avocațială depusă la fila 13 din dosar, lipsind pârâta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare. De asemenea, arată că prin Serviciul Registratură, la data de 20.10.2014, pârâta a depus întâmpinare la cerere de chemare în judecată, comunicată reclamantei cu citația pentru acest termen de judecată, după care:
Apărătorul reclamantei, având cuvântul, solicită, în dovedirea cererii formulate, încuviințarea probei cu înscrisuri, cele depuse la dosarul cauzei.
Instanța, în baza art. 258 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisuri, cele depuse la dosarul cauzei, solicitată de părți.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantei, având cuvântul, solicită admiterea cererii formulate astfel cum a fost motivată, respectiv în principal să se constate nulitatea absolută parțială a convenției de credit încheiată de părți în ceea ce privește clauza cuprinsă în art. 3.7, ce face referire la comisionul de administrare, anularea clauzei contractuale menționate la pct. 1 și a comisionului de administrare credit, anularea planului de rambursare credit în ceea ce privește clauzele menționate la pct. 1 și a comisionului de administrare credit, obligarea pârâtei la restituirea comisionului de administrare achitat în euro cu trei ani înainte de data introducerii acțiunii și până la data soluționării irevocabile a cauzei.
În subsidiar, solicită reducerea comisionului de administrare de la data introducerii cererii, cu obligarea părții adverse la întocmirea și eliberarea unui nou grafic de rambursare.
Susține că pârâta nu a dovedit neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către partea pe care o reprezintă, clienta sa achitându-și regulat ratele. De asemenea, apreciază că, este datorat comisionul de administrare în măsura în care există o contraprestație. Cum pârâta nu poate să detalieze activitățile derulate care să ajungă la valoarea calculată a comisionului de administrare, înseamnă că în realitate comisioanele ascund o nouă dobândă.
Arată că, dacă acest comision ar face parte din preț, el nu este supus excepției art. 4 al Directivei 93/13/CE, din moment ce nu este definit, cu atât mai mult cu cât nu sunt menționate criteriile în funcție de care s-a stabilit procentul.
Învederează că partea adversă nu a făcut dovada negocierii.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, arată că acestea urmează să fie solicitate pe cale separată.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București la data de 07.08.2014, reclamanta a solicitat:
- în principal, să se constate nulitatea absolută a art. 3.7 din convenția de credit încheiată de părți, să fie anulat planul de rambursare care include comisionul de administrare credit prevăzut în clauza respectivă și obligarea pârâtei la restituirea sumei achitate cu titlu de comision de administrare;
- în subsidiar, să se reducă valoarea comisionului de administrare și să se emită un nou plan de rambursare;
- cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că a încheiat, la data de 05.11.2010, un contract de credit cu pârâta, împrumutând suma de_ de Euro, cu termen de restituire șapte ani.
A menționat că la art. 3.7 din contract se prevede aplicarea unui comision de administrare de 0,33% din valoarea inițială a creditului, suma rezultată urmând a fi achitată lunar.
A invocat caracterul abuziv al clauzei în discuție, arătând că, deși în contract se prevede că perceperea comisionului de administrare se face pentru monitorizarea de către bancă a utilizării și rambursării creditului, pârâta nu oferă, nici măcar cu titlu de exemplu, explicații cu privire la tipurile de activități pe care le desfășoară în acest sens.
A arătat că, în realitate, aceleași activități sunt puse în sarcina de plată a împrumutatului de două ori, o dată prin marja băncii și o dată prin comisionul de administrare.
A precizat și că clauzele contractuale nu au fost negociate.
A invocat și jurisprudența CJUE în materia Directivei 93/13 și a arătat că și dacă acest comision de administrare ar face parte din preț, el tot ar putea fi analizat din perspectiva caracterului abuziv, pentru că nu este prevăzut clar și inteligibil.
A arătat că, pentru bancă, tot ce nu are o contraprestație, cu excepția dobânzii, reprezintă sume nedatorate, calculate abuziv și care creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
În subsidiar, a solicitat reducerea nivelului comisionului de administrare în sensul calculării acestuia prin raportare la sold, astfel cum prevede art. 36 alin. 3 din OUG nr. 50/2010.
În drept, a invocat Legea nr. 193/2000.
A anexat înscrisuri.
Pârâta a depus întâmpinare. A solicitat respingerea cererii, arătând că:
- OUG nr. 50/2010, în forma inițială, în vigoare la data încheierii contractului de credit, permitea încasarea comisionului de administrare și nu prevedea obligația de stabilire a acestuia prin raportare la sold;
- comisionul de administrare face parte din prețul contractului, astfel că nu poate fi analizat din perspectiva caracterului abuziv, având în vedere dispozițiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000;
- clauza în discuție este redactată clar și inteligibil, împrumutatul având posibilitatea să evalueze atât natura costului, cât și consecințele economice ale perceperii sale;
- instanța nu poate interveni în contract în sensul reducerii cuantumului comisionului de administrare.
A anexat înscrisuri.
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța reține:
Între părți s-a încheiat contractul de credit nr. RBRO1338288/05.11.2010.
Pârâta a acordat reclamantei, cu titlu de împrumut, suma de_ Euro, aceasta având obligația de a restitui suma într-o perioadă de 84 de luni, plătind și dobânda și comisioanele.
La art. 3.7, teza inițială, din contract, s-a prevăzut că pentru monitorizarea de către bancă a utilizării și rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de acesta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează lunar băncii un comision de administrare a cărui valoare este de 0,33% din valoarea inițială a creditului.
Comisionul este evidențiat și în graficul de rambursare, valoarea lui fiind de 33,99 Euro lunar.
La soluționarea cauzei, vom avea în vedere, în primul rând, dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, ele urmând a fi citate, dacă și în momentele în care va cazul.
În al doilea rând, vom analiza cauza și din perspectiva OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
De asemenea, vom avea în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în domeniul Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Directiva nu are efect direct în litigiile dintre particulari, însă norma internă de transpunere trebuie interpretată în lumina textului și a finalității normei europene, în acest mod instanța judecătorească, autoritate a statului, contribuind la atingerea rezultatelor prevăzute de directivă (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-106/89, Marleasing, par. 8).
Reclamanta a invocat, în motivare, și caracterul ilicit al cauzei contractului, însă, dezvoltând această afirmație, s-a referit tot la încălcarea de către pârâtă a prevederilor Legii nr. 193/2000, astfel încât nu este necesară o analiză separată a acestui aparent motiv al cererii de chemare în judecată.
Reținem, în primul rând, că, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
În legătură cu art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, corespondent al articolului din legea internă citat anterior, CJUE a arătat că, întrucât el prevede o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor, dispoziției respective trebuie să i se dea o interpretare restrictivă (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, A. Kasler, par. 42).
De asemenea, a arătat că cerința privind transparența clauzelor contractuale nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical și că prezintă o importanță esențială pentru respectarea acestei cerințe dacă în contract se indică în mod transparent motivul și particularitățile clauzei în discuție, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, A. Kasler, par. 71 și 73).
Conform art. 7 pct. 4 din OUG nr. 50/2010, costul total al creditului pentru consumatori cuprinde toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse dacă încheierea contractului de servicii este obligatorie pentru obținerea creditului însuși sau pentru obținerea acestuia în concordanță cu clauzele și condițiile prezentate.
Așadar, comisionul în discuție face parte din prețul contractului, rămânând să analizăm dacă respectiva clauză este exprimată într-un limbaj ușor inteligibil.
Instanța consideră că dispozițiile clauzei prevăzute în art. 3.7 din contractul încheiat de părți sunt clare, că este prevăzut motivul perceperii comisionului și că împrumutatul, consultând contractul și graficul de rambursare, putea să prevadă cu ușurință consecințele economice care se produc în ceea ce îl privește. De altfel, reclamanta nu a avut nici o dificultate în a calcula și suma lunară datorată și suma totală.
În aceste condiții, o analiză a caracterului abuziv al clauzei nu poate fi făcută.
Oricum, chiar dacă am considera că art. 3.7 nu este redactat suficient de clar, analiza pe fond a clauzei ar conduce la concluzia inexistenței caracterului abuziv al acesteia.
Potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Ambele părți au arătat că vorbim în cauză despre un contract de adeziune, astfel că această condiție este îndeplinită.
Nu este, însă, îndeplinită condiția existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, creat contrar cerințelor bunei-credințe.
Condiția existenței unui dezechilibru semnificativ nu poate fi considerată îndeplinită prin simplul fapt că împrumutatul are de plată o sumă, mai mică sau mai mare, în temeiul acelei clauze.
Dezechilibrul trebuie să fie mai mult unul juridic, iar în cauză instanța consideră că nu ne aflăm într-o astfel de situație.
Astfel, perceperea unui comision de administrare este permisă expres de art. 36 alin. 1 din OUG nr. 50/2010.
Pe de altă parte, există și o contraprestație specifică, anume monitorizarea de către bancă a utilizării și rambursării creditului, precum și a îndeplinirii altor obligații ale împrumutatului. Oricum, contraprestația băncii trebuie privită global, iar aceasta constă, evident, în acordarea sumei de bani cu titlu de împrumut.
În sfârșit, cuantumul comisionului nu reprezintă un element care să poată fi analizat, așa cum s-a arătat anterior.
Nu se poate invoca nici reaua-credință a pârâtei, atât timp, așa cum am arătat, un astfel de comision era permis de legislația în vigoare.
Prin urmare, este neîntemeiată solicitarea de constatare a caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzei în discuție.
Este neîntemeiată și solicitarea subsidiară, de reducere a valorii comisionului de administrate.
Alineatul 3 al art. 36 din OUG nr. 50/2010 (comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului) a fost introdus la data de 02.01.2011, prin Legea nr. 288/2010, iar contractul în discuție a fost încheiat de părți la data de 05.11.2010. Cum legea nouă nu poate retroactiva, pentru că vorbim despre introducerea unei condiții speciale de validitate a unei clauze, rezultă că această dispoziție nu este aplicabilă situației părților.
Reducerea valorii comisionului de administrare nu poate fi făcută nici din perspectiva Legii nr. 193/2000, pentru că, așa cum s-a arătat mai sus, caracterul abuziv nu poate fi asociat doar cu valoarea mare a comisionului.
Întreaga acțiune este, astfel, neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta P. S. (CNP_), cu domiciliul ales la SCPA PSHB P. & ASOCIAȚII, din București, .-3, ., în contradictoriu cu pârâta R. B. (J_, CUI_), cu sediul în București, Clădirea Sky Tower, Calea Floreasca nr. 246C, sector 1.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 12.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red/dact – L.M.-V.
4 ex. – 16.01.15
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1341/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1343/2015. Judecătoria... → |
|---|
