Acţiune în constatare. Sentința nr. 4009/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4009/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 4009/2015
Dosar civil nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.4009
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A.-M. P.
GREFIER: A. C. Ț.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare, pretenții privind pe reclamantul C. A. T. în contradictoriu cu pârâta B. Românească S.A.-Membră a Grupului Național Bank of Greece.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință publică din data de 02.03.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea în cauză pentru 16.03.2015, 23.03.2015, 30.03.2015, 06.04.2015 și astăzi, 14.04.2015.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București la data de 04.08.2014 sub nr._ reclamantul C. A. T. în contradictoriu cu pârâta B. Românească S.A.-Membră a Grupului Național Bank of Greece a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța:
1.-să constate inexistența dreptului pârâtei de a percepe o marjă de 7,965% ca și cost al creditului acordat prin contractul de credit bancar nr.B0028967 din 02.10.2008, iar, în subsidiar, să constate nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art.I.2.2.1, punctul 1 din Actul Adițional la contractul de credit bancar nr.B0028967 din 02.10.2008;
2.-să oblige pârâta la recalcularea ratei lunare aferente contractului de credit în raport de marja de 5,1550% stabilită prin contractul de credit bancar nr.B0028967 din 02.10.2008, începând cu trei ani anterior introducerii acțiunii;
3.- să oblige pârâta la comunicarea către reclamant, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, a graficului de rambursare recalculat conform capătului de cerere de la punctul 2;
4.- să oblige pârâta ca, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să comunice în scris reclamantului sumele percepute în plus de pârâtă prin aplicarea marjei de 7,965% calculate începând cu trei ani anterior introducerii prezentei acțiuni și până la rămânerea definitivă a hotărârii care urmează a se pronunța în prezenta cauză;
5.- să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.
În motivarea cererii, s-a arătat că între reclamant în calitate de împrumutat și pârâtă în calitate de creditor s-a încheiat contractul de credit bancar nr.B0028967 din 02.10.2008, prin care s-a stabilit o marjă fixă de 5,1550% conform art.6 punctul 1 care prevede: ”Pentru creditul pus la dispoziție de bancă, împrumutatatul va plăti: O dobândă fixă de 5,9000% pentru primele 6 luni din perioada de creditare, perioadă care începe cu data primei trageri, după care va plăti dobânda variabilă a Băncii compusă din Dobânda de Referință a Băncii la care se adaugă Marja de 5,1550% dobânda fiind revizuibilă în funcție de evoluția Dobânzii de Referință a Băncii”, iar prin Actul adițional la contractul de credit susmenționat, Act adițional nesemnat de reclamant și comunicat acestuia ca implemntare a prevederilor OUG nr.50/2010, B. a prevăzut în art.I.2.2.1. punctul 1 că ”Rata dobânzii variabile, care se aplică la soldul creditului, este compusă din indicele de referință ROBOR/EURIBOR/LIBOR la 3 luni, potrivit monedei creditului, la care se adaugă Marja Băncii în cuantum de 7,965%. (...)”, începând cu data de 1 octombrie 2010 obligațiile lunare de plată datorate de reclamant în temeiul contractului de credit fiind stabilite în raport de marja în cuantum de 7,965%.
Reclamantul a arătat că nu și-a manifestat acordul de voință în sensul acceptării condițiilor contractuale propuse de pârâtă prin actul adițional, nesemnând formatul înscrisului trimis de pârâtă și, în raport de această împrejurare, având în vedere dispozițiile art.969 Codul civil din 1864, efectele actului adițional la contractul de credit nu pot fi circumscrise dispozițiilor prevăzute la art.40 alin.1 și 3 din OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, în conformitate cu care ”(1) Sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul creditorului să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adițional, acceptat de consumator. (...) (3) În cazul modificărilor impuse prin legislație, nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (1) este considerată acceptare tacită. În acest caz se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele impuse prin legislație. Introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele impuse prin legislație sunt considerate nule de drept.”.
A învederat reclamantul că majorarea marjei la 7,965% , stabilită inițial la 5,1550%, nu poate fi considerată ca fiind acceptată în mod tacit, întrucât majorarea unei marje fixe nu constituie o modificare impusă de legislație. Din analiza dispozițiilor art. 37 din OUG nr. 50/2010, rezultă că– arată reclamantul – majorarea cuantumului marjei stabilite inițial prin contractul de credit încheiat de părți, nu constituie o modificare impusă de legislație întrucât: în raport de dispozițiilor art.37 alin.1 lit. a), dobânda de referință a băncii urma să fie înlocuită cu un indice de referință ROBOR/EURIBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau cu rata dobânzii de referință a BNR, ”la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului”; conform art.37 alin.1 lit. a) ”în acord cu politica comercială a fiecărei instituții de credit, creditorul poate reduce marja și/sau aplica un nivel mai redus al indicelui de referință, acesta având dreptul ca, pe parcursul derulării contractului, să revină la valoarea marjei menționate în contract la data încheierii acestuia și/sau la nivelul real al indicelui de referință”. Având în vedere dispozițiilor art.37 și art.40 alin.3 din OUG nr.50/2010 precum și faptul că prin contractul de credit bancar părțile au convenit o marjă fixă de 5,1550%, marja de 7,965% prevăzută la art.I.2.2.1, punctul 1 din actul adițional nu poate fi considerată ca fiind acceptată în mod tacit în temeiul dispozițiilor art.40 alin.3, și în consecință, pârâta nu are dreptul de a percepe o marjă de 7,965% neexitând un temei juridic în acest sens, întrucât – în lipsa unui consimțământ în acest sens al reclamantului – nu s-a născut în sarcina acestuia o astfel de obligație.
În subsidiar, reclamantul a învederat că, în raport de dispozițiilor art.40 alin.3, clauza prevăzută la art.I.2.2.1, punctul 1 din actul adițional este lovită de nulitate absolută, întrucât reglementează o majorare a marjei, condiție contractuală care nu constituie o modificare impusă de legislație, cu aceeași consecință din punct de vedere juridic, respectiv inexistența unui drept al pârâtei de a percepe o marjă de 7,965% și a unei obligații corelative care să fi fost valabil născută.
Întrucât începând cu data de 1 octombrie 2010, pârâta a aplicat marja de 7,965% la stabilirea obligațiilor lunare de plată ale împrumutatului, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea ratei lunare aferente contractului de credit în raport de marja de 5,1550% stabilită prin contractul de credit bancar nr.B0028967 din 02.10.2008, începând cu trei ani anterior introducerii prezentei acțiunii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.962, art.969 cod civil C., art.40 alin.3 din OUG nr.50/2010.
În susținere, s-a solicitat proba cu înscrisuri și s-au atașat cererii copii certificate conform cu originalul de pe următoarele înscrisuri: contract de credit bancar nr.B0028967 din 02.10.2008; grafic de rambursare; Adresa nr.2006/02.09.2010 Act adițional la contractul de credit bancar nr. B0028967/02.10.2008 (fl.6-23 dosar).
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 80 lei.
La data de 07.11.2014, în termen legal, pârâta a depus întâmpinare prin care a învocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 2 București și a solicitat declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sector 1 București, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Privitor la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 2 București, pârâta a invocat dispozițiile art.113 alin.1 pct.8 Cod proc. civ. potrivit cărora „instanța competentă în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor, este instanța domiciliului consumatorului. Or, reclamantul a indicat prin cerere ca având domiciliul în sectorul 1.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că, clauzele referitoare la dobândă ca și clauzele privind comisioanele sunt elemente ce determină costul total al creditului și, împreună cu marja băncii, formează prețul contractului, și nu pot face obiectul aprecierii/evaluării caracterului abuziv pentru că aceste clauze privesc justețea sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației serviciilor sau bunurilor furnizate, iar dispozițiile art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, art.4 alin.2 din Directiva nr.93/13/CEE, art.3 lit.g) și i) din aceeași directivă, precum și dispozițiile art.2 pct.24 din OG nr.21/1992 și ale Legii nr.190/199, urmăresc toate evitarea situației ca un consumator să utilizeze legislația clauzelor abuzive pentru a contesta prețul convenit cu un profesionist. Prin urmare, clauzele contractuale referitoare la dobânzi nu se încadrează în categoria clauzelor abuzive și deci nu pot face obiectul evalurării caracterului abuziv, întrucât ele, alături de comisioane, formează costul total al creditului. În plus, chiar dacă s-ar aprecia că o clauză contractuală referitoare la dobândă nu ar fi exceptată de la analiza caracterului abuziv prin prisma Legii nr.193/2000, în cauză, – a arătat pârâta – nu sunt îndeplinite cele două condiții cumulative pentru a se putea aprecia în concret ca fiind abuzivă: criterul bunei credințe și criterul echilibrului contractual, întrucât banca, în calitate de creditor nu a acționat contrar bunei credințe nici la data încheierii contractului de credit, nici pe parcursul derulării acestuia și nu există niciun dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, reclamantul nefăcând dovada în niciun fel a existenței unui astfel de dezechilibru sau al faptului că acest contract și-ar fi pierdut utilitatea socială și personală.
A arătat pârâta că, Dobânda cuprinde în structura sa două componente: 1.Costul sursei de finanțare și 2.Marja Băncii. Pentru acordarea de credite B. apelează la finanțele de pe piața internă (depozite ale populației sau ale persoanelor juridice, finanțări în lei de la alte bănci) sau de pe piața externă (valută). 1. Costul sursei de finanțare. Resursele la care apelează B. au propriile dobânzi. Dobânda în cazul finanțării cu moneda CHF de pe piața interbancară se cotează prin raportare la indicele de referință LIBOR la care se adaugă costul riscului de țară (CDS) și costurile de rezervă minimă obligatorie (RMO), adică dobânzile pe care banca le plătește pentru rezervele minime obligatorii; la finanțările în Euro, cotarea la dobândă se face în funcție de indicele de referință EURIBOR la care se adaugă costul riscului de țară și costurile de rezervă minimă obligatorie; la finanțările în lei, cotarea la dobândă se face în funcție de indicele ROBOR la care se adaugă costul riscului de țară (CDS) și costurile de rezervă minimă obligatorie (RMO). 2.Marja Băncii – reprezintă rata de profitabilitate a produsului contractat și se stabilește în funcție de Bancă avându-se în vedere la calcularea sa: a) Riscului fiecărui produs de creditare (diferit dacă creditul este sau nu garantat cu garanții materiale) evaluat și pentru care se decide luarea măsurilor asiguratorii pentru evitarea riscului; b) marja de produs a produsului, estimată pe baza unor modele financiare care sunt întocmite la lansarea produsului, în concordanță cu așteptările de profitabilitate a băncii.
În cauza prezentă – a arătat pârâta - 1.dobânda de referință a Băncii (denumită și dobânda de bază a băncii) se calculează și se revizuiește prin raportare la Costul sursei de finanțare la care se adaugă Costul riscului de țară al României (CDS) și costul cu rezervele minime obligatorii (RMO) prevăzute de BNR. (În cazul finanțării în moneda CHF raportarea este la indicele LIBOR la care se adaugă Costul riscului de țară al României (CDS) și costul cu rezervele minime obligatorii (RMO) prevăzute de BNR).
2.Marja băncii reprezintă o valoare procentuală care se adaugă la dobânda de bază pentru a rezulta dobânda variabilă a creditului și include riscurile produsului și profitul băncii. Valoarea procentului marjei este stabilit de bancă în funcție de moneda creditului.
A învederat pârâta că, potrivit art.6 Dobânzi din contractul de credit bancar rezultă clar că:
- în primele 6 luni din durata de creditare împrumutatul va plăti dobândă fixă, după care va plăti dobânda variabilă a băncii, adică va plăti o dobândă curentă contractuală variabilă al cărui nivel procentual se modifică periodic, tip de dobândă acceptat de către reclamant și pe care nicio dispoziție legală nu-l interzice;
- dobânda variabilă a băncii este compusă din dobânda de referință a băncii la care se adaugă marja băncii. Deci sunt prevăzute în mod clar care sunt elementele componente ale dobânzii variabile a băncii;
- dobânda variabilă a băncii este revizuibilă în funcție de evoluția dobânzii de referință a băncii elementul component al dobânzii variabile;
- dobânda de referință a Băncii, ca element ce intră în componența dobânzii variabile este comunicată împrumutatului prin intermediul noului grafic de rambursare. Modificarea nivelului dobânzii variabile a fost comunicată reclamantului prin intermediul graficelor de rambursare;
-a fost prevăzută formula de calcul a dobânzii curente contractuale, formulă pe care reclamantul a cunoscut-o la momentul încheierii contractului de credit bancar, a înțeles-o și a fost de acord cu ea, semnând contractul de credit bancar fără obiecțiuni și fără a solicita lămuriri suplimentare;
-însăși reclamantul prin cererea sa din data de 28.08.2008 a solicitat tipul de dobândă MIXTĂ.
A arătat pârâta că, urmarea intrării în vigoare a OUG nr.50/2010 s-a impus modificarea clauzelor prevăzute la art.6 – Dobânzi din contractul de credit bancar prin Act adițional, respectiv prin prevederile art.I.2.2.1.- Dobânzi din Actul adițional, comunicat reclamantului prin Adresa nr.2006 din 02.09.2010, însă s-a păstrat nivelul dobânzii percepute anterior pentru contractele de credit aflate în derulare la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, schimbându-se numai formula de calcul:
dacă înainte de OUG nr.50/2010 rata dobânzii variabile era = rata dobânzii de bază/referință (compusă din indice de referință + CDS + RMO) + marja; după OUG nr.50/2010 rata dobânzii variabile = indice de referință + marja.
A învederat pârâta că, nu prezintă nicio relevanță faptul că reclamantul nu a semnat Actul adițional întocmit în baza OUG nr.50/2010, întrucât este vorba de o modificare de drept, conform voinței legiuitorului. Astfel, prin dispozițiile art.95 din OUG nr.50/2010 – act normativ intrat în vigoare la data de 21 iunie 2010 – s-a prevăzut în mod expres că:
”(1) Pentru contractele de credit aflate în derulare creditorii au obligația ca în termen de 90 de zile de la . prezentei ordonanțe de urgență să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență.
(2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită”.
A arătat pârâta că a întocmit actul adițional astfel încât a asigurat conformitatea contractului cu dispozițiile OUG 50/2010 șia comunicat reclamantului actul adițional spre semnare.
Așadar, legea a prevăzut la alin.5 nesemnarea, din orice motive, a actelor adiționale, fără a distinge vreo altă situație, astfel încât, dacă legea nu distinge, nici noi nu trebuie s-o facem, în virtutea adagiului „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”.
A mai învederat pârâta că, potrivit Legii nr.288/2010 – intrată în vigoare la data de 30.12.2010 –reclamantul avea dreptul ca, în termen de 60 de zile de la . acestei legi, adică până la 3 martie 2011, să opteze dacă înțelege să denunțe Actul adițional încheiat în conformitate cu dispozițiile OUG nr.50/2010 și să notifice celeilalte părți încetarea efectului acestuia, caz în care contractul urma să se deruleze în conformitate cu clauzele sale inițiale sau să nu denunțe Actul adițional, caz în care contractul urmează să se deruleze așa cum a fost modificat prin Actul adițional. Adresa nr.2006/02.09.2010
În cauză, Actul adițional la contractul de credit bancar a fost comunicat reclamantului cu Adresa nr. 2006/02.09.2010, așa cum recunoaște și acesta, termenul prevăzut de Legea nr.288/2010 s-a împlinit la data de 3 martie 2011, iar reclamantul nu a produs nicio dovadă în sensul că ar fi denunțat Actul adițional în perioada 30.12.2010 – 03.03.2011, astfel că Actul adiționat își produce efectele în termenii în care a fost încheiat.
Privitor la Actul adițional pârâta a arătat că acesta a fost întocmit în conformitate cu dispozițiile OUG nr.50/2010 și nu poate fi vorba de clauze abuzive.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.193/2000, OUG 50/2010, Codul Civil.
În apărare, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri și a atașat întâmpinării copii certificate conform cu originalul de pe cererea de credit din 28.08.2008; Adresa nr.2006/02.09.2009 + Actul adițional + dovada de comunicare; practică judiciară (fl.36-73 dosar).
În cauză s-a solicitat judecarea și în lipsă, conform art. 223 alin. 3 Cod proc. civ.
La data de 23.12.2014, reclamantul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 2 București invocată de către pârâtă, întrucât dispozițiile art.113 alin.1 pct.8 Cod proc. civ. menționate de către pârâtă în susținerea excepției reglementează un caz de competență teritorială alternativă competenței teritoriale reglementate prin regula generală de la art.107 alin.1 Cod proc. civ., în conformitate cu care ”cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul Sectorului 2 București.
Pe fond au fost reiterate argumentele din cerere și faptul că majorarea marjei contractuale de la 5,1550% așa cum era stabilită prin contractul de credit la 7,965% așa cum este menționată în actul adițional, reprezintă o clauză care nu a fost negociată cu reclamantul și are caracter abuziv raportat la dispozițiile art.4 din Legea nr.193/2000.
Referitor la susținerile pârâtei cu privire la nesemnarea actului adițional, în sensul că nu ar prezenta relevanță întrucât ”vorbim de o modificare de drept, conform voinței legiuitorului”, reclamantul le consideră nefondate învederând că majorarea marjei fixe de la 5,1550% la 7,965% nu constituie o modificare impusă de legislație, reiterând dispozițiile art.40 din OUG 50/2010, dispozițiile art.969 Cod civil C., justificat de faptul că un contract este rezultatul unui mutus consensus conform art.942 Cod civil C., principiu potrivit căruia, o parte nu poate modifica unilateral contractul, modificarea trebuind să întrunească în mod necesar acordul de voință al celeilalte părți contractante, cu consecința că obligațiile contractuale nu pot fi decât acelea la care părțile s-au obligat (conform art.962 Cod civil C.).
A mai arătat reclamantul că potrivit art.37 din OUG 50/2010 (forma în vigoare la data de 02.09.2010 la care pârâta a întocmit actul adițional – ”în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: a) dobânda va fi raportată la fluctuația indicilor de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR/ rata dobânzii de referință a BNR, în funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului; b)marja dobânzii poate fi modificată doar ca urmare a modificărilor legislative care impun în mod expres acest lucru; c) în acord cu politica comercială a fiecărei instituții de credit, prin excepție de la prevederile lit.b) valoarea marjei și valoarea indicilor de referință pot fi reduse; (...)”. Prin urmare, modificarea cuantumului marjei de la 5,1550% (conform contractului încheiat de părți) la 7,965% așa cum este menționată în actul adițional, constituie o prevedere care excede sferei modificărilor impuse de lege și contravine scopului OUG 50/2010, modificarea acesteia fiind posibilă exclusiv prin încheierea acordului de voință al părților în acest sens. În consecință, clauza prevăzută la art.I.1 din actul adițional este lovită de nulitate absolută parțială în ceea ce privește mențiunea că marja băncii este în cuantum de 7,965%.
A mai învederat reclamantul că sunt nefondate și susținerile pârâtei cu privire la efectele nedenunțării de către acesta a actului adițional în termenul de 60 de zile de la . Legii nr.288/2010. Potrivit alin.2 din această lege ”Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termenul de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”. Or, arată reclamantul, clauza în discuție cuprinde o modificare care nu era impusă de legislație iar legiuitorul a permis denunțarea actelor adiționale cu privire la care a operat acceptarea tacită.
Prin încheierea de ședință publică din data de 02.03.2015, instanța a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 2 București.
În cauză, în temeiul art. 255 Cod proc. civ., a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarele:
La data de 02.10.2008, B. Românească S.A. a acordat reclamanților un credit bancar nr. B0028967/02.10.2008 în valoare de 110.360,00 CHF, pe o perioadă de 300 luni.
Pentru primele 6 luni din perioada de creditare, reclamanții au optat pentru rambursarea creditului cu o dobândă fixă de 5,9000%, perioadă care a fost calculată începând cu data primei trageri, ulterior părțile stabilind în art. 6 din contract ca împrumutul să fie returnat cu o dobândă variabilă compusă din dobânda de referință a băncii la care să fie adaugată o marjă fixă de 5,1550%, caracterul revizuibil al dobânzii find determinat exclusiv de evoluția dobânzii de referință a băncii și comunicat clienților prin intermediul graficului de rambursare.
Urmare a modificărilor intervenite în baza art. 37 pct. a) din OUG nr. 50/2010, pentru contractele în derulare, s-a prevăzut ca dobânda să fie raportată la fluctuațiile indicelor de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referință a BNR, în funcție de valuta creditului, la care unitățile bancare să poată adăuga o anumită marjă, fixă, pe toată durata derulării contractului, marja dobaânzii putând fi modificată doar ca urmare a modificarilor legislative care impun în mod expres acest lucru.
Prin actul adițional încheiat la contractul de credit bancar nr. B0028967/02.10.2008 (fl. 19-22 dosar) și notificat reclamantului s-a stabilit ca dobânda variabilă aplicabilă la soldul creditului să fie calculată după formula indicelui de referință la trei luni aferent monedei de creditare (LIBOR pentru franci elvenției CHF) la 3 la care să se adauge o marjă fixă în procent de 7,965%.
În conformitate cu dispozițiile art. 40 alin. 3 din OUG nr. 50/2010, în vigoare din 21.06.2010, în cazul modificarilor impuse prin legislatie, nesemnarea de catre consumator a actelor adiționale prevazute la alin. (1) este considerată acceptare tacită, fiind interzisă introducerea în actele aditionale a altor prevederi decat cele impuse prin legislație, acestea fiind considerate nule de drept.
Prin urmare, se reține că, în urma modificărilor impuse de noua reglementare formula de calcul a dobânzii variabile aplicate la soldul creditului a rămas indicele de referință (în speță LIBOR)+marja fixă a băncii.
În speță, se pune problema mecanismului contractual de determinare a dobânzii variabile, mecanism pe care instanța îl apreciază ca fiind clar și neechivoc, la data încheierii contractului părțile convenind rambursarea creditului pentru o perioadă de 6 luni cu o dobândă curentă fixă pentru ca, ulterior expirării perioadei dobânzii promoționale fixe, dobânda curentă să devină variabilă și să se calculeze prin adăugarea la dobânda de referință a băncii a unei marje fixe, formulă modificată ulterior conform OUG nr. 50/2010.
Din analiza clauzelor contractuale rezultă fără putință de tăgadă lipsa de identitate între dobânda de referință stabilită inițial în formula de calcul a dobânzii variabile și indicele de referință LIBOR aplicabil în cazul valutei franci elvețieni.
Creditul bancar ca orice produs economic oferit de unitățile bancare este achiziționat de clienții acestora în schimbul unui preț – dobânda aceasta prezentând caracter fix ori variabil după caz.
Oferta de creditare a unei unități bancare în raport de cererea existentă pe piața internă poate depăși gradul de sustenabilitate din fonduri proprii ale acesteia (depozite aflate la dispoziția sa), caz în care furnizarea tipului de produs bancar va necesita ca banca ofertantă, la rândul său, să contracteze lichidități de la unități bancare distincte, pe piața interbancară internă sau externă, pentru a le oferi apoi prin credite către populație.
Acest aspect de natură să genereze costuri suplimentare unității bancare se va reflecta în costurile pretinse de bancă în cadrul prețului produsului financiar final, variind în raport de condițiile specifice de creditare ale furnizorului de fonduri bancare precum și de statul în care acesta din urmă se află (costul sursei de finanțare).
Costurile suplimentare pentru acordarea creditului vor fi, prin urmare, cel puțin egale cu dobânda acordată pentru creditul contractat de unitatea bancară de la o altă bancă. Rata medie a acestor depozite disponibile pe piața interbancară este calculată sub forma indicilor Bubor/Robor, Euribor sau Libor, în funcție de moneda creditului.
În cadrul dobânzii inițiale de referință a băncii, calculate la momentul la care reclamantul a contractat creditul, au fost incluse și costurile băncii determinate de riscul specific de țară (Credit Default Swap – CDS) regăsit în costul suplimentar al fiecărei unități bancare din România, dar și suma aferentă rezervei minime obligatorii (RMO).
În ceea ce privește marja fixă a dobânzii variabile, aceasta este compusă din două elemente: riscul fiecărui produs de creditare, evaluat în raport de garanțiile asigurătorii existente la nivel de contract, precum și marja de profit a produsului estimată în concordanță cu așteptările de profitabilitate ale unității bancare.
Prețul creditului este, prin urmare, reglat nu doar de mecanismul cererii și ofertei ci și de norme interne și internaționale financiar-bancare, astfel că, prin natura sa, produsul de creditare nu poate depinde exclusiv de negocierea individuală dintre unitatea bancară și client, acesta din urmă având, însă la dispoziție posibilitatea de a-și alege dintre ofertele de creditare existente pe piață pe aceea care îi corespunde în cea mai mare măsură nevoilor sale.
Ulterior modificărilor inițiate prin OUG nr. 50/2010, întrucât prin formula indicată nu a fost detaliată situația costurilor cu riscul specific de țară, respectiv rezeva minimă obligatorie, cuprinse în dobânda inițială de referință bancară și care sunt cuprinse în cadrul oricărui produs de creditare oferit de unitățile bancare, prin adresa comunicată Asociației Române a Băncilor de reprezentanții A.N.P.C. nr._/03.2010 (fl. 57-60 dosar), s-a precizat că, în ceea ce privește stabilirea formulei în funcție de care variază dobânda pentru contractele aflate în derulare, în care dobânda era compusă din dobânda de referință a băncii + o marjă fixă, noua formulă de calcul va include indicele de referință aferent valutei în care a fost acordat creditul + o marjă fixă compusă din marja fixă existentă în contractul inițial și diferența dintre valoarea dobânzii de referință și valoarea indicelui de referință valabil la data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010 respectiv 21.06.2010. Totodată, s-a precizat că noua formulă de variație nu va crește dobânda pentru consumatori.
În speță, se reține că față de conținutul prevederilor contractuale, pârâta nu s-a obligat niciodată față de reclamant să perceapă o dobândă egală cu indicele LIBOR+ marja de 5,1550%, astfel după cum se solicită, practic, recalcularea prin acțiunea introductivă formulată.
De altfel, în legătură cu efectele actului adițional, se reține că la data de 02.1.2011 a intrat în vigoare legea nr. 288/_ pentru aprobarea OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, prin care s-au adus modificări substanțiale acesteia din urmă, stabilindu-se în art. I. pct. 16 că „articolul 37, litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„a) dobanda va fi compusă dintr-un indice de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referință a Bancii Naționale a Romaniei, în funcție de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumita marjă fixa pe toată perioada derularii contractului”.
De asemenea, în speță, au fost respectate dispozițiile potrivit art. 9 indice 3 lit. g) din OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, potrivit cu care în contractele de credit cu dobândă variabilă, variația ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru.
Totodată, conform art. 1 lit. a din anexa la legea 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care sa fie precizat în contract.
Formula de calcul a dobânzii a fost prevăzută în OUG 50/2010, iar elementele marjei băncii au putut fi identificate prin raportare la conținutul prevederilor inițiale ale cntractului de credit convenit de părți.
Totodată, se constată că însuși reclamantul a optat pentru o dobândă mixtă, respectiv fixă inițial și variabilă ulterior a împrumutului contractat, fără a face vreo dovadă a denunțării raporturilor contractuale ori a condițiile de încheiere a actului adițional, în acord cu art. II din legea nr. 288/2010 potrivit căruia „actele aditionale nesemnate de catre consumatori, considerate acceptate tacit pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, isi vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu exceptia cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealalta parte in sens contrar, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.”
Practic pârâta pentru a ajunge la o valoare a dobânzii de la data de 21.06.2010, care până la acel moment se compunea din dobânda de referință + marja de 5,1550%, a propus o marjă fixă distinctă, mai mare, LIBOR având indubitabil o valoare inferioară dobânzii inițiale de referință.
Privitor la negocierea clauzele contractuale referitoare la dobândă, în speță, reclamanții nu se regăsesc în ipoteza prevăzută în art. 4 alin. 2 din Legea nr.193/2000 privind ne-negocierea clauzelor, clauza referitoare la dobânda variabilă nefiind o clauză „impusă” consumatorilor, aceștia optând de la început pentru tipul de dobândă variabilă.
În ceea ce privește dezechilibrul semnificativ între părțile contractante, clauza privind dobânda variabilă, nu este o clauză abuzivă deoarece, pe de parte, nu este prevăzută printre clauzele menționate în Lista anexă la Legea nr.193/2000, iar pe de altă parte, prin efectele sale, această clauză nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, de vreme ce, prin natura ei, nu acționează doar în mod unilateral, în favoarea băncii, ci în mod bilateral (afectând ambele părți), în sensul că dobânda poate fie să crească, fie să scadă.
În final, instanța reține că intervenția sa în mecanismul contractual și modificarea unui element esențial, astfel după cum este prețul contractului, în atare condiții, după cum s-a reținut și în jurisprudența Î.C.C.J. – a se vedea Decizia nr. 4821/05.12.2012 pronunțată de Secția a II-a Civilă în dosarul nr._, este de natură a înfrânge forța obligatorie a contractelor legal încheiate, afectând echilibrul contractual în elementul său esențial, veniturile și comisioanele rezultate din contractul de credit asupra cărora părțile și-au manifestat voința juridică în deplină libertate și cunoaștere a legii fiind, cel puțin determinabile, riscul valutar în raport de fluctuațiile inerente existente pe piața monetară fiind de esența contractelor de credit.
Prin urmare, se reține că în raporturile dintre consumatori și profesioniști trebuie asigurat un just echilibru, astfel încât în soluționarea litigiilor între părți să fie asigurată respectarea drepturilor deopotrivă, fără lezarea echilibrului contractual în detrimentul vreuneia dintre acestea, cu consecințe vădite în plan socio-economic.
Față de considerentele anterior expuse, instanța va respinge cererea formulată de reclamant ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată, astfel după cum a fost precizată de reclamantul C. A. T., cu domiciliul în sector 1, București, ..39-49, ., . în contradictoriu cu pârâta B. Românească S.A.-Membră a Grupului Național Bank of Greece, cu sediul în sector 2, Eurotower Building, București, ..11, . neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-M. P. A. C. Ț.
Red./Tehn.: A.M.P.
Data: 01.03.2016/Ex. 4
Operator de date cu caracter personal 2891
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria... | Întoarcere executare. Sentința nr. 717/2015. Judecătoria... → |
|---|
