Acţiune în constatare. Sentința nr. 1756/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1756/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 1756/2015
Dosar nr._
R.
JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1756
ȘEDINȚA PUBLICA DIN DATA DE 16.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. E. S.
GREFIER: V. A. M.
Pe rol se află judecarea cauzei având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive, pretenții civile privind pe reclamanții G. G. C. și G. I. în contradictoriu cu pârâta ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns ambele părți, reprezentate de avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesul, modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Reprezentantul pârâtei depune la dosar întâmpinare.
Reprezentantul reclamanților solicită constatarea decăderii pârâtei din dreptul de a depune întâmpinare, cerere încuviințată de instanță.
Nefiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul pe formularea cererii de probatorii.
Reprezentantul reclamanților solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța, deliberând asupra cererii de probatorii formulate în cauză și reținând că proba cu înscrisuri este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, o încuviințează în temeiul art. 258 și urm. C.proc.civ. și nemaifiind alte cereri de formulat, acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentantul reclamanților solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată, să se aibă în vedere faptul că dispozițiile legale, printre care și cea de informare a clienților, trebuie să se desfășoare înainte de data semnării contractului de credit, precum și cea referitoare la interzicerea inserării unor clauze abuzive. Totodată, solicită instanței să aibă în vedere faptul că, în cauză, contractul nu are un caracter negociat, precum și dezechilibrul semnificativ produs reclamanților prin inserarea comisionului perceput pentru punerea la dispoziție a creditului.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acțiunii, precizând că reclamanții nu au lămurit nelegalitățile clauzelor privind prețul inițial, în speță invocându-se o neregularitate referitoare la o componentă a prețului.
instanța declară închise dezbaterile asupra fondului și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.08.2014 sub numărul_, reclamanții G. G. C. și G. I. au chemat-o în judecată pe pârâta ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc din Convenția de credit nr._/05.10.2007, inclusiv după redenumirea acestuia în comision de administrare (clauză ce se regăsește la pct. 5 lit. a) din Condițiile Speciale); ca o consecință a constatării caracterului abuziv a clauzei arătate, să se constate nulitatea absolută a acesteia; să se dispună repunerea părților în situația anterioară, respectiv obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor nule, cuantumul acestora fiind de 31.880,66 lei (echivalentul în lei a 8.747, 85 CHF calculate la cursul BNR de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 1 CHF= 3,644 lei, reprezentând comisionul de risc plătit în baza Convenției de credit nr._/05.10.2007 pentru perioada 09.11.2007 – 09.10.2012), cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
2. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată față de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru constatarea caracterului abuziv al unor clauze abuzive.
În susținere, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
3. În temeiul art. 258 și urm. C.proc.civ., instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, reținând că acestea sunt pertinente, concludente și utile pentru soluționarea cauzei, astfel cum va rezulta mai jos din analiza detaliată a materialului probator pe care este întemeiată soluția în prezenta cauză.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
4. Între reclamanții G. G. C. și G. I., în calitate de împrumutați și pârâta ., în calitate de bancă-împrumutătoare, s-a încheiat Convenția de credit nr._/05.10.2007 având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 110.000 de euro pentru o perioadă de 300 de luni (filele 21-30). Contratului i-a fost atașat un grafic de rambursare, în care părțile au prevăzut suma de plată lunară pe care împrumutații erau obligați să o achite către bancă (filele 39 și urm.).
Conform art. 3 lit. a) din Condițiile Speciale ale Convenției, dobânda este de 4,25% pe an, iar D., de 6,30%.
Susținând că, în cauză, clauza referitoare la comisionul de risc inserată în contract este abuzivă, în lumina dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, reclamanții au solicitat anularea acesteia.
5. Clauza contractuală inserată în art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale ale Convenției, denumită marginal „Comision de risc”, având următorul conținut – „0,15%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenții de credit”.
Instanța reține faptul că actul juridic constând în convenția de credit încheiată între părți are un caracter oneros, banca, în calitate de comerciant, urmărind obținerea unui avantaj patrimonial din activitatea economică derulată.
Comisionul contestat este cuprins în contractul semnat de părți și, contrar susținerilor reclamanților, se reține că acesta este prevăzut într-o manieră accesibilă, sintagma în sine nepresupunând cunoștințe de specialitate pentru a fi înțeleasă. Prin urmare, susținerile reclamanților în sensul că nu este definit și nu se precizează care este scopul acestui comision, nu pot fi reținute, cu atât mai mult cu cât reclamanții aveau posibilitatea de a solicita explicații din partea băncii cu privire la acest aspect sau de a apela chiar la serviciile unui specialist. Aceste minime diligențe se impun a fi reținute mai ales în contextul în care semnarea unui asemenea contract nu este o operațiune de rutină, având implicații patrimoniale semnificative și de durată considerabilă. Reclamanții aveau posibilitatea și trebuiau să analizeze temeinic, anterior încheierii actului sau, cel târziu, în chiar momentul semnării acestuia, solicitând eventual acordarea unui termen în acest sens, aspectele referitoare la comisionul de risc.
De asemenea, instanța reține că este evident faptul că, prin acordarea unui credit banca își asumă un risc, având în vedere perioada îndelungată de restituire a creditului, contextul economic actual justificând această afirmație. De altfel, se constată că reclamanții au înțeles să invoce caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc, cunoscut încă din momentul încheierii contractului, respectiv 05.10.2007, abia la data de 07.08.2014, în condițiile acutizării crizei economice. În acest context, riscul asumat de bancă este unul actual, depășind considerațiile teoretice care au stat la baza reglementării sale.
Reclamanții au invocat în sprijinul susținerilor sale prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Potrivit art. 4 alin. 1 din acest act normativ „o clauză contractuală va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”, iar potrivit art. 4 alin. 2, „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.
În lumina acestor prevederi, se apreciază că se impun a fi analizate două condiții, respectiv clauza ● să nu fie negociată direct cu consumatorul și ● să creeze, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În ceea ce privește prima condiție, instanța o apreciază ca fiind îndeplinită, întrucât actul juridic ce face obiectul cauzei, respectiv convenția de credit nr._/19.03.2008, reprezintă un contract de adeziune, consumatorul având doar posibilitatea de a accepta sau de a refuza condițiile contractuale oferite de bancă, aflându-ne astfel în ipoteza avută în vedere de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000. Or, în aceste condiții, se reține că revenea băncii sarcina de a proba faptul că, în concret, astfel cum se susține, condițiile speciale au fost negociate, probă care nu a fost făcută în cauză.
În ceea ce privește însă cea de-a doua condiție, instanța o apreciază ca neîndeplinită. În abordarea acestei condiții trebuie plecat de la premisa că legea are în vedere un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Este evident că, pornind de la natura juridică a actului încheiat între părți, poziția băncii este dominantă și că există un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, însă această împrejurare nu determină concluzia că orice contract bancar sau, mai mult, orice clauză contractuală intră sub incidența textului de lege enunțat.
Instanța reține că prețul contractului îl constituie dobânda anuală efectivă, D., stabilită în contract ca fiind de 6,30%, element esențial în formarea voinței reclamanților de alegere a ofertei băncii pârâte în vederea încheierii împrumutului. Este de notorietate că aprecierea unei oferte bancare se face prin prisma acestui element, aspect ce este cunoscut sau ar trebui cunoscut de un consumator mediu avut în vedere de Legea nr. 193/2000. În aceste condiții, este rezonabil să se aprecieze că reclamanții au contractat în deplină cunoștință de cauză, asumându-și voluntar obligația de a achita o dobândă anuală efectivă de 6,30%. Or, această dobândă include și comisionul de risc, împrejurare necontestată de reclamanți și care rezultă cu claritate din graficul de rambursare a creditului. Chiar și în situația în care s-ar admite faptul că reclamanții au fost induși în eroare cu privire la comisionul de risc, nu s-ar putea reține că nu au putut aprecia costul total al creditului (D.), considerând, în momentul încheierii contractului, că acesta este potrivit intereselor lor din acel moment și preferabil altor societăți bancare ce ofereau servicii similare.
Dobânda anuală efectivă este de natură să ofere în mod transparent o perspectivă clară în privința costurilor creditului asigurând, concomitent, previzibilitatea pe termen lung a drepturilor și obligațiilor asumate prin contract de către fiecare dintre părți. De altfel, se constată că reclamanții nu au invocat o nerespectare a acestui prag și că revelația cu privire la dezechilibrul semnificativ dintre drepturile și obligațiile părților a venit la aproape trei ani de la încheierea contractului.
Se reține, totodată, că potrivit prevederilor art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000 care reprezintă transpunerea națională a prevederilor art. 4 alin. 2 din Directiva CE 93/13 CEE din 5 aprilie 1993, evaluarea caracterului inechitabil al condițiilor nu poate privi justețea prețului față de serviciile furnizate în schimbul acestuia dacă aceste condiții ale contractului sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Or, în cauză, prețul contactului a fost exprimat clar și inteligibil, acesta incluzând comisionul de risc, care, la rândul său, este clar precizat, este dimensionat în funcția de o valoare concretă (soldul creditului), astfel încât nu se poate reține faptul că există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Susținerile reclamanților în sensul că prin perceperea comisionului de risc se maschează de fapt o dobândă, nu pot fi avute în vedere, atâta timp cât aceste noțiuni nu se confundă, dobânda reprezentând beneficiul împrumutătorului aferent perioadei în care a fost lipsit de suma de bani acordată, iar comisionul de risc reprezintă acoperirea riscurilor la care se expune împrumutătorul pe întreaga perioadă a contractului, riscuri legate de imposibilitatea rambursării creditului, devalorizarea garanțiilor, imposibilitatea de executare a garanțiilor etc.
Nu se poate aprecia nici că banca a acționat cu rea-credință, cuantumul comisionului, de 0,15% raportat la soldul creditului, neputând determina concluzia unei împovărări excesive a reclamanților, mai ales că valoarea se diminuează în timp, proporțional cu scăderea riscurilor asumate de bancă.
Împrejurarea că, până în prezent, reclamanții s-au dovedit bun platnici nu poate conduce la o altă concluzie, căci nici clienții nu pot impune băncii modificarea unilaterală a contractului.
Totodată, se reține că perceperea de comisioane este permisă conform art. 2 pct. 24 din O.G. 21/1992, iar prevederile art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2010 care nu menționează comisionul de risc printre cele enumerate limitativ nu sunt aplicabile contractului analizat, acesta fiind încheiat anterior intrării sale în vigoare (art. 95). Mai mult, Directiva nr. 2008/48/CE, a cărei transpunere o reprezintă O.U.G. nr. 50/2010, nu interzice perceperea unor comisioane în contractele de credit cu condiția ca acestea să fie aduse la cunoștința consumatorului și să facă parte din costul total al creditului, cerințe îndeplinite în cauză.
Prin urmare, instanța constată că cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, cu consecința respingerii și a cererii accesorii referitoare la restituirea comisionului de risc deja încasat de către pârâtă.
Cum pârâta nu a căzut în pretenții, instanța va respinge și cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții G. G. C. și G. I., ambii cu domiciliul în București, ., ., etaj 3, . și cu domiciliul ales la S.C.A. P. și Asociații din București, Splaiul Unirii nr. 223, etaj 3, sector 3 în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, Șoseaua P. nr. 42, etaj 3-8, 10, sector 2 ca neîntemeiată.
Respinge cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la JS2.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.02.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
S. E. MilitaruVasile A. M.
Red.S.M./Th.red.A.V. și S.M./05.05.2015/5 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1638/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1876/2015.... → |
|---|
