Pretenţii. Sentința nr. 4225/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4225/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 4225/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4225

Ședința publică din data de: 17.04.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. M.

Grefier: A.-M. I.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretențiiprivind pe reclamanta Asociația de proprietari . contradictoriu cu pârâtul V. M..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, reprezentată de doamna avocat C. G., cu împuternicire avocațială la fila 5 din dosar, lipsind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și împrejurarea că la data de 19.03.2015, prin Serviciul Registratură, Direcția Venituri Buget Local Sector 2 a depus la dosar contractul de donație autentificat sub nr. 1335/21.03.2011, în copie conformă cu documentul din dosarul fiscal, după care:

Nefiind cereri prealabile de formulat ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pentru formularea cererii de probatorii.

Apărătorul reclamantei solicită instanței, în dovedirea cererii, proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriu. Depune la dosar interogatoriul propus a fi luat pârâtului.

Constatând că proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriu sunt admisibile potrivit legii și apte să ducă la soluționarea procesului, instanța, în temeiul art. 255-258 din Codul de procedură civilă, le încuviințează pentru reclamantă.

Față de lipa pârâtului la acest termen de judecată, având în vedere că nu s-a învederat niciun motiv temeinic pentru imposibilitate de prezentare, instanța va avea în vedere prevederile art. 358 din codul de procedură civilă la soluționarea pe fond a cauzei.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța acordă cuvântul pentru formularea concluziilor privind fondul cauzei.

Apărătorul reclamantei solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtului la plata cotelor de întreținere restante în cuantum de 10.835,85 lei și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 6.596,32 lei aferente perioadei iunie 2012 – octombrie 2014, precum și a sumei de 20 lei reprezentând restanță la fondul de reparații, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

În temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.12.2014, reclamanta Asociația de Proprietari .>a chemat în judecată pe pârâtul V. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 17.452,17 lei reprezentând cote de contribuție restante în sumă de 10.835,85 lei la cheltuielile comune aferente perioadei iunie 2012 –octombrie 2014, la plata sumei de 6596,32 lei reprezentând penalități aplicate de asociație aferente perioadei iunie 2012 –octombrie 2014, precum și la plata sumei de 20 lei reprezentând restanțe la fondul de reparații, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile legale cu privire la contribuția la cheltuielile comune ale asociației de proprietari acumulând datorii în cuantumul și pentru perioada anterior indicată, termenul prevăzut de art.49 alin.2 din Legea 230/2007 fiind depășit. A mai arătat reclamanta că la acest debit a calculat penalități de 0,2% pe zi de întârziere.

În drept s-au invocat prevederile art. 1349 C.civ., ale Legii 230/2007.

În susținerea acțiunii, scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, reclamanta a depus înscrisuri, filele 7-53.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare, neprecizându-și poziția față de cererea de chemare în judecată.

Sub aspectul probatoriu instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Analizând lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Din listele de plată ale cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilite și afișate lunar de către reclamantă depuse la dosarul cauzei, rezultă că pârâtul V. M., având calitatea de proprietar al apartamentului nr. 12, situat în București, .. 64-88, .. 1, sector 2, conform contractului de donație autentificat sub nr. 1335/21.03.2011 (fila 63), nu a achitat la termenele stabilite cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere lunare pentru perioada iunie 2012 – octombrie 2014, în sumă de 10.835,85 lei, calculându-se de către asociația de proprietari și penalități de întârziere, în cuantum de 6.596,32 lei, aferente perioadei iunie 2012 – octombrie 2014, potrivit procesului verbal din data de 11.10.2008 (filele nr. 52 -53).

Potrivit art. 25 din H.G. nr. 1588/2007, s-a stabilit obligația fiecărui proprietar din condominium de a achita cotele de contribuție la cheltuielile asociației în termenul maxim de 20 zile de la data afișării listei de plată, asociația de proprietari putând calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 al. 1 din Legea nr. 230/2007, suma acestora neputând depăși suma cotei restante la care s-a aplicat.

De asemenea, potrivit art.49 al.1 din Legea nr.230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, penalizările neputând fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și aplicându-se numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Totodată, instanța reține obligația pârâtei de a achita suma solicitată cu titlul de fond de reparații, aspect care rezultă din prevederile art. 46 din Legea 230/2007 potrivit cărora „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.”

Având în vedere dispozițiile legale menționate, situația constatată potrivit înscrisurilor depuse la dosar, respectiv listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune, procesul verbal din data de 11.10.2008 prin care s-a stabilit perceperea de penalități pe zi de întârziere, instanța reține obligația pârâtului de a plăti reclamantei suma de 10.835,85 lei reprezentând cote de întreținere aferente perioadei iunie 2012 – octombrie 2014, a sumei de 6.596,32 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei iunie 2012 – octombrie 2014, calculate până la data de 25.11.2014, precum și a sumei de 20 lei fond de reparații.

În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că reclamanta a făcut dovada cheltuielilor solicitate, astfel încât cererea sa sub acest aspect este întemeiată, urmând a dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat achitat conform chitanței nr. 200/05.12.2014 (fila 6).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari . cod fiscal_, cu sediul în București, .. 64-88, sector 2, reprezentată convențional de Cabinet de Avocat „C. G.”, cu sediul în București, .. 26, ., în contradictoriu cu pârâtul V. M., cu domiciliul în București, .. 64-88, ., ..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 10.835,85 lei reprezentând cote de întreținere aferente perioadei iunie 2012 – octombrie 2014, a sumei de 6.596,32 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei iunie 2012 – octombrie 2014, calculate până la data de 25.11.2014, precum și a sumei de 20 lei fond de reparații.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. A.-M. I.

RED. M.A./19.05.2015/4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4225/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI