Acţiune în constatare. Sentința nr. 4223/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4223/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 4223/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4223

Ședința publică din data de: 17.04.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. M.

Grefier: A.-M. I.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, pretențiiprivind pe reclamanții Z. Z. și Z. S. P. în contradictoriu cu pârâta S.C. V. România S.A.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanții, reprezentați de doamna avocat C. M.-N., care depune delegație de substituire la dosar, și pârâta, reprezentată de domnul avocat Bobangă A., care depune delegație de substituire la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată de pârâtă prin întâmpinare. Totodată, pune în discuție în ce măsura scadența anticipată, raportat la graficul de rambursare, ar putea depăși pragul de 200.000 lei prevăzut de art. 94 din Codul de procedură civilă.

Apărătorul pârâtei solicită instanței admiterea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București întrucât art. 5 lit. a) este evaluabil în bani, iar restul clauzelor criticate ca fiind abuzive nu sunt evaluabile. Arată că Tribunalul București este competent în soluționarea cauzei, potrivit art. 94, art. 95 și art. 99 din Codul de procedură civilă.

Apărătorul reclamanților solicită instanței respingerea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, ca neîntemeiată, având în vedere că în baza convenției de credit au luat naștere obligații și drepturi patrimoniale corelative.

Instanța reține cauza spre soluționarea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 01.10.2014 sub nr._, reclamanții Z. Z. și Z. S. P. au chemat în judecată pe pârâta S.C. V. România S.A. solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constatate nulitatea absoluta a clauzelor prevăzute la art. 3 lit. d), art. 5 lit. a), c) din condițiile speciale ale Convenției nr._/10.04.2008, art. 3.5, art. 3.6, art. 3.7, 8.1. lit. c) si d) din Condițiile Generale, ale Convenției Secțiunea 8, si a secțiunii 10 din condițiile generale ale convenției de credit, să dispună obligarea paratei să le restituie suma de 3.132,10 Euro încasata începând cu data 12.05.2008 si pana la 12.09.2014 cu titlu de comision de risc/administrare si în continuare pana la modificarea contractului, sume la care sa se aplice dobânda legala in raport cu fiecare plata pana la data efectiva a restituirii si totodată obligarea paratei la plata dobânzii legale in raport cu fiecare plata și la plata cheltuielilor de judecata.

În drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 193/2000.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri și cu interogatoriul pârâtei.

Acțiunea era scutită de la taxa judiciară de timbru în temeiul dispozițiilor art.29 alin.1 lit.f din OUG 80/2013.

În data de 05.01.2015 pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, iar pe fondul cererii a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamanților.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, din perspectiva excepției invocate, instanța reține următoarele:

Reclamanții Z. Z. și Z. S. P. au sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze diferite din același contract de credit, respectiv contractul de credit nr._/10.04.2008.

Conform art. 99 alin. 2 C.p.c., când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Conform art. 95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art. 94 pct. 1 lit. a-j. Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unei clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art. 94 pct. 1 li. a-j și, prin urmare, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului.

Obiectele cererilor principale formulate în cauză atrag competența materială a unor instanțe diferite. Astfel, se reține că, în privința caracterului abuziv al clauzelor referitoare la modificarea unilaterală a dobânzii – art. 3 lit. d condițiile generale, dar și costurile suplimentare prevăzute de art. 10 din condițiile generale, competența aparține, fără îndoială, tribunalului, fiind vorba despre clauze neevaluabile.

De asemenea, se mai reține și că în privința capătului de cerere referitor la constatarea nulității absolute a clauzei menționate la art. 8 (scadența anticipată), acesta atrage competența tribunalului. Astfel, acest capăt de cerere este evaluabil în bani, iar stabilirea valorii trebuie să pornească de la efectul pe care clauza în discuție îl are, respectiv achitarea tuturor costurilor aferente convenției. Or, prin raportare la momentul introducerii acțiunii, observând graficul de rambursare depus la dosar, se constată că suma rămasă de achitat, fără alte costuri suplimentare depășește valoarea de 200.000 lei.

Prin urmare, instanța constată că cererea formulată de reclamanți se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unele sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria.

Față de considerentele expuse, instanța va reține că Judecătoria Sectorului 2 București nu a fost corect învestită cu soluționarea cererii având ca obiect pretenții, constatare clauze abuzive, astfel încât va admite excepția de necompetență materială și va declina soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București.

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, pretenții privind pe reclamanții Z. Z. (C.N.P._) și Z. S. P. (C.N.P._), ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat I. M. din București, Calea Călărași, nr. 168, ., ., sector 3, în contradictoriu cu pârâta S.C. V. România S.A., având C.U.I._, cu sediul în București, ., ., în favoarea Tribunalului București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. A.-M. I.

RED. M.A./19.05.2015/4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 4223/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI