Acţiune în constatare. Sentința nr. 7953/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7953/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 21-07-2015 în dosarul nr. 7953/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.7953

Ședința publică din data de 21.07.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P.

GREFIER: M. C.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare – nulitate absolută acte privind pe reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâții ASOCIAȚIA DE proprietari . președinte G. M. și N. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pârâta N. M. personal și pârâta Asociația de proprietari reprezentată prin avocat N. M. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind reclamantul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare;

La termenul de judecată din data de 08.04.2014, instanța a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art.155 ind.1 c.pr.civ.

În ședință publică, instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii și acordă cuvântul asupra excepției.

Pârâții, în nume propriu și prin avocat solicită admiterea excepției, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Instanța reține cauza spre soluționare pe aspectul excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de chemare în judecată înregistrate sub nr._ la data de 21.06.2011, constată următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 08.04.2014, când cauza a fost suspendată conform dispozițiilor art. 155 ind. 1 c.pr.civ., întrucât reclamantul nu a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina acestuia conform încheierii din data de 25.02.2014, respectiv de a arăta în scris dacă înțelege să se judece în calitate de pârât cu Cabinetul de avocatură M. N. sau cu d-na M. N. în nume personal și de a indica în mod concret dispozițiile Codului civil de la 1864.

Văzând că, în conformitate cu dispoziția art.248 c.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 c.pr.civ., perimarea se poate constata și din oficiu și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța, în temeiul art. 248 și art. 252 c.pr.civ., urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de perimare.

Constată perimată cererea formulată de reclamantul B. M. cu domiciliul în București, ., parter, . în contradictoriu cu pârâții ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . G. M. cu sediul în București, Calea Moșilor nr.286, . și N. M. cu domiciliul în București, ., ., ., sector 3.

Ia act că pârâții nu solicită cheltuieli de judecată în acest dosar.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.07.2015

PREȘEDINTE GREFIER

M. P. M. C.

Red./tehred./M.P./M.C./2ex./31.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 7953/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI