Acţiune în constatare. Sentința nr. 3215/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3215/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 3215/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3215
Ședința publică de la 23 Martie 2015
Completul compus din:
Președinte R. M. D.
Grefier I. M. T.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, pretenții, privind pe reclamanții P. C. și P. S. în contradictoriu cu pârâta V. R. SA.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 02.03.2015, fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta încheiere, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amâna pronunțarea pentru data de 16. 03.2015 și 23.03.2015, când
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la data de 07.05.2014 pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti sub nr._ /2014, reclamantii P. C. si P. S., in contradictoriu cu parata S.C. V. R. S.A., au solicitat instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta:
- sa constate caracterul abuziv si nulitatea absoluta a urmatoarelor clauze cuprinse in conventia de credit nr. _/CF/01.03.2007: art. 3 lit. d), art. 4 lit. a), art. 5 lit. a) din Conditiile Speciale; art. 3.1.2. lit. a, b, c; art. 3.5., art. 3.7., art. 8.1. lit. c, d, art. 10.1 si 10.2 din Conditiile Generale
- sa oblige parata la restituirea sumelor incasate sub titlu de comision de risc/ administrare, comision de penalizare, la care se vor adauga dobanzile legale aferente calculate de la data incasarii pana la data restituirii integrale
- sa exonereze reclamantii de la plata comisionului de risc/administrare
- sa oblige parata la restituirea sumelor incasate cu titlu de dobanda excedentara in perioada 20.02.2008 - 20.04.2010, perceputa in mod abuziv prin aplicarea art. 3 lit. d9 din Conditiile speciale
- sa oblige parata la plata cheltuielilor de judecata.
In fapt, reclamantii au aratat ca au incheiat cu parata conventia nr._/01.03.2007 pentru suma de 122.000 CHF, destinatia creditului fiind «acoperire cheltuieli personale curente», conventie care reprezinta un contract de adeziune.
Conventiile de credit incheiate reprezinta contracte de adeziune, toate clauzele cuprinse in acestea fiind prestabilite de Banca, fara a da posibilitatea imprumutatilor de a modifica sau a inlatura vreuna din aceste clauze din contractul standard. Subsemnatul nu am avut posibilitatea de a negocia nici o clauza din Conventiile de credit, intregul act juridic fiindu-mi impus, in forma respectiva, de Banca, aspect ce rezulta si din faptul ca toate Conventiile de credit contin clauze similare.
Dispozitiile art. 10.1 lit. (a), (b), (c) si art. 10.2 din Conditiile Generale releva faptul ca in oricare din cazurile in care, din diferite motive, costurile Bancii legate de acordarea sau de punerea la dispozitie a oricarui credit cresc, imprumutatul va plati acesteia sumele suplimentare, astfel incat sa compenseze Banca pentru cresterea costurilor. Cu alte cuvinte, conform acestor clauze in situatiile in care costurile bancii (in general, nu doar cele legate de imprumutul ce face obiectul conventiei respective) cresc, aceasta crestere este suportata exclusiv de catre client, banca nesuportand nici un risc legislativ sau operational. Dispozitiile art. 8.1 din Conditiile Generale prevad ca in cazul aparitiei unei situatii neprevazute care, in opinia Bancii, face sa devina improbabil ca imprumutatul sa-si poata indeplini obligatiile asumate, respectiv in cazul aparitiei unei situatii "neprevazute conform careia, in opinia Bancii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzator, Banca va avea dreptul, pe baza unei notificari, sa declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat impreuna cu dobanda acumulata si toate celelalte costuri datorate Bancii conform Conventiei. Formularile cuprinse in clauzele analizate, respectiv «situatie neprevazuta», «in opinia Bancii», «sa devina improbabil», «garantat corespunzator», sunt departe de a oferi posibilitatea reala unui observator independent sa aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. In realitate, aceste clauze ofera Bancii dreptul exclusiv si discretionar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fara ca o instanta potential investita cu verificarea legalitatii unei astfel de masuri sa se poata pronunta . altul. Prin urmare, clauzele analizate sunt ab initio abuzive, intrucat exclud, prin modul in care sunt formulate, posibilitatea verificarii indeplinirii conditiilor pe care le cuprind.
In ceea ce priveste art. 4 lit. a) din conventia de credit, reclamantii apreciaza ca stabilirea acestuia la valoarea de 2% calculat la valoarea sumelor datorate si neplatite la scadente reprezinta o sarcina mult prea oneroasa pentru clientul bancii, avand in vedere ca stabileste in sarcina consumatorului plata unor sume disproportional de mari, in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale comparativ cu pagubele suferite de comerciant, iar sub acest aspect clauza incalca prevederile art 193/2000.
In ceea ce priveste art. 3. 5 din Conditiile generale, conventiile de credit nu definesc „comisionul de risc”, nefiind indicat ce risc acopera, in conditiile in care riscurile aferente creditului sunt deja suportate de catre imprumutat, prin intermediul diverselor mecanisme contractuale si garantii constituite: riscul valutar este acoperit prin plata efectuata de catre imprumutat in moneda in care a fost acordat creditul; riscul neplatii creditului este suportat de imprumutat prin intermediul garantiilor constituite simultan cu incheierea Conventiilor de credit (ipoteca de prim rang pe imobile); riscul disparitiei bunului adus in garantie este acoperit prin asigurarea impotriva tuturor riscurilor incheiata de imprumutat si cesionata in favoarea Bancii; riscul de intarziere in efectuarea platii ratei lunare este acoperit prin intermediul dobanzii penalizatoare, etc.. De fapt, din Conventiile de credit rezulta in mod neechivoc ca acest comision de risc este de fapt o dobanda deghizata. Astfel, art. 3.1.1. din Conditiile Generale prevede faptul ca «pentru creditul acordat, imprumutatul datoreaza Bancii dobanda curenta, ce se acumuleaza zilnic si se calculeaza la soldul creditului», in timp ce art. 3.5. din Conditiile Generale prevede faptul ca «pentru punerea la dispozitie a creditului, imprumutatul datoreaza Bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plateste lunar, pe toata durata creditului». Se observa clar ca aceste doua prevederi sunt relativ identice, ambele definind, de fapt, o dobanda. Conform Conventiei, acest comision acopera un risc al Bancii inexistent ulterior datei acordarii creditului, respectiv riscul «pentru punerea la dispozitie a creditului». Or, punerea la dispozitie a creditului reprezinta obligatia esentiala asumata de Banca fata de imprumutat, care a fost executata, iar Banca, dincolo de prestatia care reprezinta obligatia imprumutatului- rambursarea creditului si a dobanzii, impune imprumutatului sa efectueze o plata nedatorata pentru simplul fapt ca aceasta si-a asumat o obligatie executata - punerea la dispozitie a creditului. Propunerea venita din partea Bancii, de a redenumi «comisionul de risc» . «comision de administrare credit» este nelegala.
In ceea ce priveste art. 3 lit. d) din Conditiile speciale, acesta reprezinta o clauza abuziva, intrucat da dreptul Bancii de a modifica unilateral dobanda in detrimentul imprumutatilor si nu este raportata la un indicator precis, individualizat, ci se mentioneaza generic «schimbari semnificative pe piata monetara», fiind de netagaduit ca piata monetara evolueaza diferit in functie de indicele la care te raportezi. Aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauza sa fie interpretata doar in favoarea Bancii, servind doar intereselor acesteia, fara a da posibilitatea imrpumutatilor de a putea verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proportionala scopului urmarit. Prin necircumstantierea in niciun mod a elementelor care permit Bancii modificarea unilaterala a dobanzii curente cqnttractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care sa-i dea bancii acest drept, lasand la libera sa apreciere majorarea dobanzii, aceste clauze incalca prevederile legale incidente in materie, fiind de natura sa ii prejudicieze pe consumatori.
In drept, reclamantii au invocat dispozitiile Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, Directiva Consiliului 93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii, art.453 Cod procedura civila.
In dovedirea actiunii, reclamantii au depus inscrisuri in copie.
La data de 28.03.2014, parata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri si proba cu interogatoriul.
Analizand lucrarile din dosar, instanta retine urmatoarele:
In fapt
In data de 01.03.2007, reclamantii, in calitate de imprumutati, au incheiat cu parata conventia de credit nr._, avand ca obiect acordarea unui credit in cuantum de 122.000 CHF, cu obligatia rambursarii in 240 de luni de la data incheierii, pentru o dobanda curenta de 5,95% p.a. – dobanda fixa.
In drept
Legea nr. 193/2010
Raporturile contractuale stabilite intre parti si deduse judecatii intra sub incidenta Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, reclamantii avand calitatea de consumatori in sensul art. 2 alin.(1) din actul normativ, respectiv de persoane fizice parti la un contract incheiat in afara activitatilor lor comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale, iar parata avand calitatea de comerciant in sensul art.2 alin.(2) din actul normativ, respectiv de persoana juridica parte la un contract incheiat in cadrul unei activitati comerciale autorizate.
La analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanta va avea in vedere Legea nr. 193/2000 in forma republicata in Monitorul Oficial nr.305/18.04.2008, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv conditiile de validitate ale acestuia si cauzele de nulitate, sunt supuse legii in vigoare la momentul incheierii conventiei).
De asemenea, instanta retine caracterul derogator, special al dispozitiilor acestei Legi, raportat la prevederile Codului civil/ Codului de procedura civila. Astfel, la solutionarea litigiilor privind caracterul abuziv al contractelor incheiate intre comercianti si consumatori trebuie avuta in vedere cu prioritate Legea nr.193/2000, indiferent daca persoana pretins prejudiciata s-a adresat direct instantei de judecata, potrivit art. 14 din Lege sau a sesizat Autoritatea N. pentru Protectia Consumatorilor, potrivit art. 8-14 din Lege.
Aceasta concluzie rezulta din textul art. 14, conform caruia consumatorii prejudiciati prin contracte incheiate cu incalcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecatoresti in conformitate cu prevederile Codului civil si ale Codului de procedura civila: contractele incheiate cu incalcarea prevederilor acestei legi sunt contractele in care au fost stipulate clauze abuzive; dispozitiile Codului civil si ale Codului de procedura civila devin aplicabile in conditiile principiului ”legea speciala se completeaza cu legea generala”.
Directivei nr. 93/13/CEE
Ca regula generala, directiva nu este direct aplicabila in dreptul intern, fiind necesar ca statele membre destinatare sa o transpuna printr-o lege nationala. Pentru ca o directiva sa beneficieze totusi de efect direct (inteles ca posibilitatea invocarii unei norme de drept comunitar . pe rolul instantelor nationale), in situatia in care nu a fost implementata sau a fost implementata incorect, trebuie sa fie intrunite trei cerinte: 1) termenul stabilit pentru transpunerea directivei sa fi expirat, iar statul sa nu fi transpus directiva sau sa o fi transpus-o incorect; 2) prevederea invocata sa fie clara, precisa, neconditionata de adoptarea unor masuri de implementare; 3) partea impotriva careia este invocata este o autoritate statala, astfel cum a aceasta a fost definita in cauza C-188/89 Foster. Aceste cerinte au fost stabilite de Curtea Europeana de Justitie in mai multe cauze: C – 41/74 V. Duyn, C-148/78 Ratti, C-152/84 Marshall I. In prezenta cauza insa, niciuna dintre parti nu are calitatea de autoritate statala, astfel ca parata nu se poate prevala de efectul direct al Directivei nr. 93/13/CEE.
Cu toate acestea, instanta va analiza caracterul abuziv al clauzelor contractuale si prin prisma art. 4 alin.(2) din Directiva anterior identificata, potrivit principiului interpretarii dreptului intern prin prisma celui comunitar (chiar si prin prisma unei directive necorespunzator transpuse la momentul incheierii contractului), statuat de Curtea de la Luxemburg in cauza C-106/89 Marleasing.
Aprecierea instantei asupra constatarii caracterului abuziv al clauzelor
Potrivit art. 4 alin. (1) si alin. (2) din Legea nr.193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor”, ”o clauza contractuala fiind considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
De asemenea, potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr.193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil.
Astfel cum stabileste art. 4 alin.(3) din Lege, faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.
De asemenea, art. 1 alin. (1) din Legea nr.193/2000 prevede ca ”orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate”.
Potrivit art .4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE, ”aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil”.
Din normele legale anterior mentionate reiese ca o clauza contractuala este considerata abuziva daca intruneste trei conditii: nu a fost negociata direct cu consumatorul; creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului si contrar bunei-credinte; nu se refera la obiectul sau la pretul contractului, atunci cand acestea sunt clar si inteligibil exprimate.
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat (de adeziune, standard preformulat) al unui contract, instanta retine ca din prima categorie fac parte conventiile ale caror prevederi sunt rezultatul vointelor concordante ale ambelor/tuturor partilor contractante, respectiv rezultatul propunerilor si contrapunerilor sau chiar al concesiilor partilor, in timp ce din a doua categorie fac parte conventiile ale caror clauze nu au fost negociate sau discutate de parti, incheierea contractului avand loc numai ca urmare a adeziunii unei parti la oferta celeilalte. Trasaturile generale ale contractelor de adeziune sunt: existenta unei inegalitati economice intre contractanti, o parte avand o pozitie economica superioara celeilalte; existenta unei oferte generale si abstracte (adresate tuturor potentialilor contractanti), permanente (privitoare la toate contractele incheiate . de timp) si detaliate (cuprinzand in integralitate clauzele contractelor care vor fi incheiate); oferta de a contracta este rezultatul manifestarii de vointa a unei singure parti contractante.
Conventiile de credit incheiate intre parti au caracterul unui contract standard preformulat, in sensul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, intrunind trasaturile generale ale unui contract de adeziune, anterior mentionate: intre reclamanti, partile contractante aflate in nevoia obtinerii unei sume de bani, si parata, partea contractanta detinand resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primului, exista o evidenta pozitie de inegalitate economica; clauzele contractuale reprezinta in fapt conditiile contractuale generale, amanuntite, stabilite de parata pentru perioada respectiva si anterior incheierii conventiei, pentru toti potentialii clienti aflati in aceeasi situatie cu reclamantii; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestarii de vointa a unei singure parti contractante, respectiv a paratei, reclamantii doar manifestandu-si vointa de a incheia conventia.
Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraoferta sau de a discuta stipularea unei clauze (prin ipoteza, destinatarul isi poate exprima oricand punctul de vedere cu privire la conditiile contractuale oferite sau poate propune una sau mai multe contraoferte), si nici nu se limiteaza la ocazia oferita potentialului client de a „alege” moneda creditului, de a citi conditiile contractuale oferite de banca, ci implica ocazia oferita destinatarului de a influenta efectiv continutul si numarul clauzelor. Parata nu a facut insa dovada schimbarii/modificarii vreunei clauze din initiativa destinatarilor ofertei, respectiv a faptului ca reclamantii au avut si alte optiuni decat cele de a adera in integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot in integralitate, desi sarcina acestei probe ii revenea, potrivit art. 4 alin. (2) din Lege. Din contra, instanta retine ca reclamantii au transmis paratei refuzul de a se proceda la modificari ulterior intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, ramas fara niciun rezultat concret, ceea ce dovedeste lipsa de preocupare a paratei in a stipula conditii mutual avantajoase pentru parti.
Instanta considera ca nici in eventualitatea existentei unor diferente intre contractele incheiate de parata nu se poate concluziona ca s-a probat negocierea purtata intre consumatori si comerciant, ci doar concretizarea ”ofertelor” facuta de parata catre diferite categorii de potentiali clienti.
Nu exista identitate intre caracterul special al conditiilor conventiilor de credit si caracterul negociat al acestora. Conditiile au fost calificate drept ”speciale” doar ca urmare a faptului ca acestea cuprind elementele care diferentiaza acest contract de altele din aceeasi categorie (numele imprumutatului, suma acordata de banca, durata creditului, cuantumul dobanzilor si al comisioanelor etc.). Faptul ca reclamantii au acceptat sa semneze conventiile de credit in conditiile impuse de parata nu inseamna ca intre parti a avut loc o negociere a conditiilor contractuale.
In baza argumentelor expuse anterior, instanta retine ca, in speta, sunt indeplinite conditiile de constatare a caracterului de adeziune al conventiilor de credit incheiat intre parti si deci, caracterul nenegociat al clauzelor contestate de reclamanti.
Referitor la dezechilibrul semnificativ
Cu privire la art. 3 lit. d din Conditiile speciale
Potrivit art. 3 lit. d, „banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobanzii curente in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand imprumutatului noua rata a dobanzii; rata dobanzii astfel modificata se va aplica de la data comunicarii”.
Instanta retine ca prin art. 3 lit. a din conditiile speciale ale conventiei a fost stabilita o rata fixa a dobanzii curente de 4,25% p.a. Acest caracter reiese atat din faptul ca in contract nu a fost prevazut expres caracterul variabil al dobanzii, cat si din planul de rambursare a creditului anexat conventiei, precum si din faptul ca parata a comunicat reclamantilor, ulterior intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, propunerea de modificare a dobanzii, in sensul ca aceasta devine variabila.
Cu toate acestea, prin art. 3 lit. d anterior redat, parata si-a rezervat dreptul de a revizui structura ratei dobanzii curente in cazul aparitiei unor ”schimbari semnificative pe piata monetara”.
In acelasi timp, in art. 3.1.2 lit. c din Conditiile generale ale conventiei, parata a stabilit expres ca rata dobanzii curente este fixa sau variabila, exprimata in forma procentuala, valoarea sa fiind mentionata in Conditiile speciale, fara a se stipula si posibilitatea modificarii acestei rate. Asadar, prioritate au clauzele contractuale din Conditiile Speciale, care, in cazul de fata, prevad in mod expres o dobanda fixa de 5,95% p.a..
Anexa la Legea nr. 193/2000 stabileste cu caracter exemplificativ prevederile contractuale care au caracter abuziv, printre acestea fiind si cea care: ”a) da dreptul comerciantului de a modifica, in mod unilateral, clauzele contractuale, fara a avea un motiv specificat in contract si acceptat de consumator prin semnarea acestuia. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor in temeiul carora un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobanzii platibile de catre consumator ori datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fara o notificare prealabila, daca exista o motivatie intemeiata, in conditiile in care comerciantul este obligat sa informeze cat mai curand posibil despre aceasta celelalte parti contractante si acestea din urma au libertatea de a rezilia imediat contractul”.
De asemenea, art. 1 alin. (1) din Lege prevede ca orice contract incheiat intre comercianti si consumatori trebuie sa cuprinda clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate.
Analizand continutul art. 3 lit. d din Conditiile speciale prin raportatre la intregul contract, instanta retine ca, desi reclamantii au putut afla de la data incheierii conventiei eventualitatea modificarii ratei dobanzii, conditiile acestei variatii, respectiv sintagma ”schimbari semnificative pe piata monetara”, nu a fost definita in mod clar, fara echivoc.
Cazurile in care o conventie poate fi amendata prin manifestarea de vointa a unei singure parti trebuie sa fie clar exprimate, neechivoce, astfel incat clientul sa aiba posibilitatea de a-si prefigura de la inceput „valoarea” contraprestatiei.
Instanta a remarcat exprimarea extrem de generala din clauza, prin utilizarea expresiei „schimbari semnificative ale pietei monetare”. Din insasi definitia pietei monetare se desprinde amplitudinea acesteia si multitudinea factorilor care o influenteaza, dar si imposibilitatea consumatorului de a cunoaste detalii privind cele doua piete, enumerate alternativ.
Astfel, piata monetara, in sens restrans, reprezinta piata interbancara (operatiuni la care participa exclusiv institutii de credit si banci), iar, in sens larg, reprezinta piata capitalurilor pe termen scurt si mediu, in care participanti sunt numai agenti cu resurse financiare semnificative.
Prin urmare, parata are dreptul de a proceda la modificarea ratei dobanzii curente in functie de factori care nu pot fi cunoscuti si cuantificati in mod precis, lunar, de ambele parti contractante, din pozitii de egalitate.
In baza acestei argumentatii, instanta considera ca art. 3 lit. d din Conditiile speciale ale conventiei de credit nu are un continut clar, fara echivoc, ci permite paratei sa modifice discretionar rata dobanzii curente pentru motive necunoscute de reclamanti, care scapa aprecierii acestora si eventualului control al instantei, contrar principiului bunei-credinte si creand un vadit dezechilibru contractual. In acest sens, se retine ca expresia „schimbari semnificative pe piata monetara”, are un caracter vag, putand da cu usurinta nastere la cresteri abuzive a ratei dobanzii. In acelasi timp, din analiza conventiei, se observa ca parata nu a prevazut si posibilitatea reclamantilor de a solicita incetarea conventiei in ipoteza modificarii unilaterale a ratei dobanzii, cu obligatia de a restitui suma imprumutata, fara a fi penalizati pentru aceasta alegere.
Or, astfel de „drept de optiune” stipulat numai in avantajul uneia dintre parti, care, a priori, are si pozitia dominanta in raportul contractual, incalca principiul bunei credinte si are ca rezultat crearea unui dezechilibru intre drepturile partilor, mai ales cand efectul imediat al exercitarii acestui drept este de natura sa mareasca valoarea contraprestatiei imprumutatilor privita in sens larg.
In consecinta, instanta apreciaza ca art. 3 lit. d din Conditiile speciale ale conventiei de credit reprezinta o clauza abuziva, in sensul prevazut de lit. a) din Anexa la Legea nr.193/2000.
Cu privire la art. 4 lit. a) din Conditiile speciale
Instanta retine ca aceste dispozitii au caracterul unei clauze penale, inserarea acesteia in cuprinsul unui contract nefiind contrara Legii nr. 193/2000. Astfel, potrivit art. 1069 alin. 1 C.civ. 1864, clauza penala este o compensatie a daunelor interese ce creditorul sufera din neexecutarea obligatiei principale. Aceasta clauza devine aplicabila in momentul in care reclamantul nu isi executa la scadenta obligatia de plata a costurilor imprumutului, ceea ce inseamna ca numai reclaamntul, prin propria fapta, poate sa determine aplicarea acestei penalitati de intarziere.
Instanta apreciaza ca a constata caracterul abuziv al acestei clauze echivaleaza cu o interventie exterioara in acordul partilor, interventie care nu este justificata din punct de vedere al respectarii echilibrului contractual.
In consecinta, instanta considera ca aceasta clauza nu are caracter abuziv in sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.
Cu privire la art.5.1 lit. a din Conditiile speciale si art. 3.5. din Conditiile generale
Potrivit art. 5.1 lit.a, parata are dreptul de a percepe un comision de risc de 0,22%, aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei de credit.
Potrivit art. 3.5, pentru punerea la dispozitie a creditului, imprumutatul datoreaza bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plateste lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in conditiile speciale.
Instanta retine ca atat legea nationala, cat si Directiva 93/13/CEE, exclud din sfera controlului caracterului abuziv elementele obiectului principal al contractului, justetea pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, insa cu conditia ca aceste clauze sa fie clare, neechivoce si exprimate .
Din modul de redactare a clauzelor anterior enuntate rezulta ca banca a perceput comisionul de risc pentru punerea la dispozitie a creditului, situatia fiind aceeasi cu cea reglementata la art. 3.1 din conventie, care prevede perceperea dobanzii curente, fapt care induce ideea ca, pentru acelasi serviciu al bancii – pentru acordarea (punerea la dispozitie) a creditului, se percep doua costuri, fara ca distinctia dintre acestea sa fie exprimata clar si inteligibil. In plus, scindarea pretului in aceste componente duce la concluzia ca s-au avut in vedere ratiuni diferite de percepere a acestora pentru aceeasi prestatie, fundamentul perceperii acestora nefiind cunoscut de consumator la momentul perfectarii conventiei de credit.
Asadar, in contextul inexistentei unei reglementari clare si neechivoce a clauzei in discutie, a unui mod de exprimare clar si neechivoc, instantele anterioare au apreciat in mod just – raportat si la textele legale incidente – ca instantei ii este permisa analiza clauzei din perspectiva caracterului sau abuziv.
Avand in vedere ca functia si destinatia comisionului de risc nu au fost evidentiate in convenie in mod distinct, orice consumator ar fi fost . fata de banca si . de a negocia acest comision.
In acelasi timp, instanta considera ca parata nu a facut dovada unei negocieri a clauzei analizate, obligatie ce-i revenea in conformitate cu dispozitiile art. 4 alin. 3 teza II din Legea nr. 193/2000, nereusind sa rastoarne prezumtia relativa instituita in favoarea consumatorului prin acest text de lege.
De asemenea, instanta mentioneaza ca potrivit Rezolutiei Parlamentului European din 18 noiembrie 2008, profesionistul are obligatia de a-l informa pe consumator in mod corect si echidistant, iar faptul ca nu s-au solicitat lamuriri suplimentare de consumator cu privire la acest comision nu este de natura a complini aceasta obligatie a bancii si nici de a imprima clauzei un caracter clar si inteligibil.
Instanta constata ca riscul asigurat prin perceperea acestui comision nu este definit prin conventie, singura mentionare referindu-se la valoare si perioada pentru care este datorat, fara ca reclamantii sa aiba posibilitatea de a cunoaste motivele care determina perceperea acestuia.
In plus, tinand cont de faptul ca rata dobanzii curente reprezinta tot un procent aplicat la soldul creditului pe toata perioada de creditare, rezulta ca acest comision de risc are ca finalitate mascata perceperea unei rate a dobanzii mai mare decat aceea stipulata in conventie si agreata de parti.
Pornind de la similitudinea dintre comisionul de risc si rata dobanzii curente, daca banca isi prefigura ca scop la incheierea contractului si obtinerea acestui venit, avea posibilitatea de a stabili o rata a dobanzii mai mare cu 0,1%/0,19%. Or, in situatia actuala, instanta este de parere ca intentia bancii a fost de a ascunde acest cost, desi in mod evident prezenta o importanta majora in luarea de catre reclamanti a deciziei de a semna contractul.
Instanta considera ca, fata de lipsa refuzului expres al reclamantilor in termenul de 60 zile, in cauza erau incidente dispozitiile art. 95 alin. 5 din O.U.G. nr. 50/2010 in forma initiala, "Nesemnarea de catre consumator a actelor aditionale prevazute la alin. (2) este considerata acceptare tacita", respectiv art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010 "Actele aditionale nesemnate de catre consumatori, considerate acceptate tacit pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, isi vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu exceptia cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealalta parte in sens contrar, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi."
Cu toate acestea, aceleasi argumente expuse anterior cu privire la comisionul de risc isi gasesc aplicabilitate si in cazul comisionului de administrare. Chiar daca posibilitatea perceperii acestuia este prevazuta de O.U.G. nr. 50/2010, valoarea si modul de calcul au fost lasate de legiuitor la latitudinea bancii, aceasta avand obligatia de a asigura pastrarea echilibrului contractual prin stabilirea unei sume rezonabile cu titlu de comision de administrare.
Perceperea comisionului de risc/administrare creeaza un vadit dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul reclamantilor consumatori, acestia fiind obligati la plata unei importante sume de bani, asa cum a mentionat instanta anterior.
Exigentele bunei – credinte in raporturile contractuale impun ca partile sa poata cunoaste inca de la incheierea actului juridic intinderea obligatiilor pe care trebuie sa le execute, si ca o parte sa nu isi creasca semnificativ profitul prin impovararea in mod nejustificat a partii cocontractante
Instanta considera ca prevederea contractuala care stabileste comisionul de risc/de administrare contravine bunei-credinte, fapt dovedit chiar de modul in care parata a inteles sa formuleze clauza privind comisionul de risc, comerciantul profitand de nevoia consumatorilor pentru a le impune acest comision de risc, consecinta fiind crearea unui dezechilibru semnificativ intre prestatiile reciproce ale partilor.
In consecinta, instanta apreciaza ca art. 5 lit. a din Conditiile speciale si art. 3.5 din Conditiile Generale ale conventiei reprezinta clauze abuzive, in sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.
Cu privire la art. 3.1.2. din Conditiile Generale
Instanta constata ca reclamantii au afirmat ca aceasta clauza are caracter abuziv, deoarece se refera la dobanda curenta. Prin urmare, acestia isi argumenteaza si aceasta solicitare prin raportare la un eventual caracter abuziv al unei alte clauze.
Spre deosebire de art. 6 din Conditiile Speciale, reclamantii mentioneaza ca toate clauzele care stipuleaza termenul „dobanda curenta” sunt abuzive prin referire la modul de calcul al acesteia conform Conditiilor Speciale.
Instanta considera ca reclamantii se afla in eroare, deoarece in Conditiile Speciale se prevede o rata a dobanzii curente pe an. Prin urmare, nu este clar motivul pentru care nu ar trebui sa mai existe in conventie nicio clauza care sa mentioneze dobanda curenta, cand aceasta reprezinta insasi pretul imprumutului.
In consecinta, instanta considera ca aceasta clauza nu indeplineste conditiile prevazute de Legea nr. 193/2000.
Cu privire la art. 3.7. din Conditiile Generale
Instanta retine ca acest articol stabileste obligatia de plata a unui comision de rambursare, calculat ca procent de 2% din valoarea sumei rambursate in avans pe parcursul primilor 5 ani, respective ca procent de 1% din valoarea sumei rambursate in avans, pentru perioada ulterioara urmatorilor 5 ani, platibil integral la data efectuarii rambursarii.
Comisionul de rambursare anticipata este determinat si clar definit, astfel ca reclamantii au putut sa aiba cunostinta in mod clar de modalitatea de aplicare a acestuia. De asemenea, nu se poate spune ca inserarea acestui comision creeaza un dezechilibru contractual, deoarece acordarea imprumutului de catre banca cu o perioada de rambursare indelungata are la baza o anumita politica financiara a acesteia. Or, prin diminuarea acestei perioade este evident ca banca trebuie sa procedeze la o reanalizare a situatiei si, implicit, la acoperirea eventualelor pierderi cauzate de aceasta rambursare care poate interveni in orice moment.
De asemenea, acest comision este legal, in O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori fiind prevazute dispozitii care se refera la rambursarea anticipata a creditului, precum si la dreptul creditorului la compensatie in aceasta situatie, legiuitorul dedicand Sectiunea 3 din Capitolul V al actului normative acestui drept, respective art. 66-69.
Potrivit art. 67 alin. 2 lit. a) prevede ca o astfel de compensatie nu poate fi mai mare de 1% din valoarea creditului rambursat daca perioada de timp dintre rambursarea anticipate si data convenita pentru incetarea contractului de credit este mai mare de 1 an. Dupa cum se observa, in present, este incidenta teza a II a din art. 5 lit. b) din contract, care prevede un comision de 1%, astfel ca aceasta dispozitie respecta normele legale in vigoare.
In consecinta, instanta considera ca aceasta clauza nu are caracter abuziv in sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.
Cu privire la art. 8.1. lit. a) alin. 2 si 3, lit. c), lit. d)
Cu privire la art. 8.1. lit. a)
Instanta observa ca aceasta clauza stabileste in mod expres cazurile in care intervine scadenta anticipata, respectiv atunci cand nu isi indeplineste obligatia de plata a sumei principale, a dobanzilor sau a oricaror costuri datorate, costuri care sunt prevazute in mod expres in Conditiile Speciale.
De altfel, reclamantii au mentionat ca aceasta clauza este abuziva, deoarece face referire la indeplinirea unei obligatii care este prevazuta . care, de asemenea, o considera abuziva.
Analizand clauza prin prisma dispozitiilor Legii nr. 193/2000, instanta considera ca aceasta nu are caracter abuziv, stipuland un caz de incetare unilaterala a contractului pentru neindeplinirea de catre partea cocontractanta a obligatiei de plata a costului imprumutului. A se admite ca o astfel de clauza are caracter abuziv, ar insemna ca instanta sa intervina in insasi natura contractului.
Cu privire la art. 8.1 lit. c) si d)
Potrivit art. 8.1 din Conditiile Generale ale Conventiei – „Scadenta anticipata”, care prevede ca „In cazul in care se iveste vreuna din situatiile urmatoare, atunci, in orice moment, Banca va avea dreptul, pe baza unei notificari transmise imprumutatului si garantului sa declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat impreuna cu dobanda acumulata si toate celelalte costuri datorate Bancii conform Conventiei: c) in cazul aparitiei unei situatii neprevazute care, in opinia Bancii, face sa devina improbabil ca imprumutatul sa-si poata indeplini obligatiile asumate conform Conventiei; d) in cazul aparitiei unei situatii neprevazute conform careia, in opinia Bancii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzator”.
Instanta retine ca se stabileste drept criteriu al deciziei paratei de a inceta unilateral raportul juridic aparitia unei situatii neprevazute, fara insa a fi particularizata aceasta situatie in mod clar, astfel incat, la momentul incheierii conventiei de credit, reclamantii sa aiba reprezentarea clara si neechivoca asupra situatiilor in care ar fi expusi la intervenirea unei scadente anticipate.
Instanta remarca faptul ca termenii contractuali sunt evazivi si, prin insasi sensul literar al acestora, pot cuprinde o vasta gama de evenimente: „neprevazut”, „improbabil”. De asemenea, aprecierea unei situatii ca fiind neprevazuta este stabilita exclusiv ca drept al paratei, fara sa se stipuleze o clauza contractuala echivalenta si pentru reclamanti.
Prin urmare, instanta considera ca si cele doua clauze au natura abuziva, deoarece un avantaj in favoarea paratei, fara a exista un remediu la dispozitia reclamantilor avand in vedere ca, in prealabil, sa cunoasca in concret situatiile care determina scadenta anticipata si sa-si poata adapta conduita contractuala in raport de natura acestor situatii.
Cu privire la art. 10.1. si 10.2.
Instanta considera ca aceste clauze ce privesc perceperea de costuri suplimentare de catre parata au caracter abuziv, avand in vedere ca aceste costuri suplimentare, prin prisma ratiunii pentru care sunt prevazute si a termenului de plata, in cadrul prestatiilor reciproce generate de conventia incheiata, nu au legatura cu conduita reclamantilor, in calitate de imprumutati, ci cu activitatea de creditare desfasurata de parata. Se instituie astfel, costuri suplimentare nedeterminate la momentul incheierii conventiei de credit in ce priveste cuantumul sau termenul de plata si care nu implica o anume prestatie din partea paratei, context in care impunerea acestor costuri este de natura a crea un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, avand in vedere ca este inadmisibil ca riscurile de administrare ale activitatii bancare sa fie suportate de clienti
Aprecierea instantei asupra constatarii nulitatii absolute a clauzelor
Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, ”clauzele abuzive cuprinse in contract si constatate […] prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului”, iar sanctiunea, constand in lipsirea actului juridic, total sau partial, de efectele contrare normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila, este nulitatea.
Dupa cum se observa, Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sanctiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora in raport cu consumatorul, insa, regimul juridic al acestei sanctiuni este practic identic cu al nulitatii absolute, acest lucru decurgand din practica Curtii de Justitie a Uniunii Europene.
Potrivit jurisprudentei Curtii Europene de Justitie, dispozitiile Directivei nr. 93/13/CEE (transpusa in plan national de Legea nr. 193/2000) sunt de ordine publica (cauza Mostaza Claro). Tot in acest sens, in cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs Iveta Corčkovská, in considerentul nr.50 s-a precizat ca „data fiind natura si importanta interesului public pe care se intemeiaza protectia pe care Directiva nr.93/13/CEE o asigura consumatorilor, art.6 din acesta trebuie sa fie considerat ca o norma echivalenta cu normele nationale care ocupa, in cadrul ordinii interne, rangul de ordine publica.
De asemenea, in cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a aratat ca recunoaste judecatorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract” aratand totodata ca aceasta putere „se incadreaza pe deplin in contextul general al protectiei speciale pe care directiva tinde sa o recunoasca interesului colectivitatii, care, facand parte din ordinea publica economica, depaseste interesele specifice ale unor parti. Exista, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator sa nu-si produca efectele”.
In concluzie, potrivit jurisprudentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene, care, potrivit dispozitiilor constitutionale si ale Tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, este obligatorie pentru instantele romanesti, exista un interes public ca aceste clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, sa nu-si produca efectele, recunoscand judecatorului national puterea de a le declara nule, chiar din oficiu.
Asadar, avand in vedere retinerea caracterului abuziv al clauzelor susmentionate, instanta constata ca a intervenit nulitatea absoluta a acestora.
In ceea ce priveste compatibilitatea anularii clauzelor constatate ca avand caracter abuziv cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului si cu libertatea economica, instanta considera ca notiunea de ”bun” definita de art.1 din Protocolul 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si de jurisprudenta C.E.D.O. este conditionata de existenta unei baze legale interne a creantei pretinse, iar speranta de realizare a unei creante trebuie sa fie legitima. Or, o clauza abuziva, contrara normelor legale, nu poate constitui o baza legitima pentru a solicita protectia juridica a creantei pretinse in baza respectivei prevederi contractuale.
Aprecierea instantei asupra exonerarii de la plata comisionului de risc/ administrare
Avand in vedere ca instanta urmeaza sa constate nulitatea absoluta a clauzelor care prevad aceste comisioane, apreciaza ca ramasa fara obiect aceasta cerere, constatarea nulitatii absolute determinand inexistenta clauzei.
Aprecierea instantei asupra restituirii sumelor incasate si aplicarea dobanzii legale
Referitor la sumele de restituit
Conventia de credit este un act juridic bilateral, sinalagmatic, cu executare uno ictu, astfel ca, in aplicarea principiului retroactivitatii (nulitatea produce efecte atat pentru viitor, cat si pentru trecut, din chiar momentul incheierii actului juridic) si a principiului restabilirii situatiei anteriore(ceea ce s-a executat in baza unui act juridic sau a unei clauze anulat(e) trebuie restituit), instanta va dispune restituirea prestatiilor efectuate de reclamanti in baza clauzei prevazute de art. 5 lit. a) si art. 3 lit. d) din Conditiile speciale, conform extrasului de cont si graficului de rambursare.
Referitor la dobanda legala
Potrivit art. 1088 C.civ.: La obligatiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, afara de regulile speciale in materie de comert, de fidejusiune si societate.
Potrivit art. 43 C.. si platibile in bani produc dobinda de drept din ziua cind devin exigibile.
Potrivit art. 2 si art. 3 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti, „in cazul in care, potrivit dispozitiilor legale sau prevederilor contractuale, obligatia este purtatoare de dobanzi fara sa se arate rata dobanzii, se va plati dobanda legala”, aceasta fiind stabilita, in materie comerciala, la nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, iar conform art. 2 si art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar, ”in cazul in care, potrivit dispozitiilor legale sau prevederilor contractuale, obligatia este purtatoare de dobanzi, si in absenta stipulatiei exprese a nivelului acestora de catre parti, se va plati dobanda legala aferenta fiecareia, rata dobanzii legale remuneratorii fiind stabilita la nivelul ratei dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei.
In ceea ce priveste data scadentei, instanta retine ca aceasta este aceea a efectuarii platii, efectele nulitatii absolute a clauzelor producandu-se si pentru trecut.
Instanta retine ca actualizarea unei creante se subscrie obligatiei principale avand menirea de a asigura indeplinirea exacta a acesteia. Astfel, prin intarzierea platii unui debit se ajunge ca, la data achitarii, suma initiala sa nu aiba aceeasi putere de cumparare ca cea de la data scadentei, iar acest fapt face ca creditorul sa fie pagubit prin neexecutarea exacta a obligatiei.
Potrivit art. 1073 C.civ. 1864, creditorul are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei, si in caz contrar are dreptul la dezdaunare.
F. de solutia ce urmeaza a fi pronuntata in cauza, instanta considera ca fiind incidente in cauza dispozitiile legale susmentionate, astfel ca va obliga parata la restituirea catre reclamanta a sumei de 20.484,08 lei, reprezentand comision de risc si de administrare credit achitat de reclamanti in perioada 20.03.2007 – 20.01.2015, in baza conventiei de credit nr._/CF din 01.03.2007, precum si a sumei de 3.605 lei, reprezentand dobanda achitata in plus de reclamanti in perioada dintre 20.02.2008–20.04.2010, in baza conventiei de credit nr._/CF din 01.03.2007, precum si a dobanzii legale aplicata la aceasta suma calculata de la data fiecarei plati pana la data restituirii integrale.
De asemenea, va obliga parata la restituirea catre reclamanti a sumei de 3.605 lei, reprezentand dobanda achitata in plus de reclamanti in perioada dintre 20.02.2008 – 20.04.2010, in baza conventiei de credit nr._/CF/01.03.2007 si va respinge ca neintemeiata cererea de obligare a paratei la restituirea sumei de 646,80 lei, reprezentand diferenta dintre suma de 3605 lei si suma de 4.252,04 lei, solicitata de reclamanti cu titlu de diferenta de dobanda.
F. de solutia ce urmeaza a fi pronuntata cu privire la comisionul de penalizare si extrasul de cont depus de parata, instanta va respinge ca neintemeiate cererea de obligare a paratei la restituirea comisionului de penalizare si la plata dobanzii legale aferente acestui comision.
Aprecierea instantei asupra cheltuielilor de judecata:
Potrivit art. 453 alin. 1 C.proc.civ. coroborat cu art. 451 alin. 1 C.proc. civ., daca exista o cerere a reclamantilor in acest sens, precum si dovada cheltuielilor efective conform art. 452 C.proc.civ., instanta va putea obliga parata la plata cheltuielilor de judecata catre reclamanti. Analizand inscrisurile din dosar, instanta retine ca la dosarul cauzei se regaseste dovada achitarii acestora si, in consecinta, va obliga parata la plata catre reclamanti a cheltuielilor de transport (452.27 lei), onorariu mediator (75 lei) si onorariu de avocat (1.240 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte cererea privind pe reclamanții P. C. și P. S., ambii cu domiciliul ales în sector 5, București, Calea Rahovei - Electromagnetica Business Park, nr. 266-268, .. 2, . contradictoriu cu pârâta V. R. SA, cu sediul în sector 2, București, ., . 10.
Constata caracterul abuziv al clauzelor prevazute de art. 3 lit. d) si art. 5 lit. a) din Conditiile Speciale, art. 3.5., 8.1. lit. c) si d) si art. 10.1 si art. 10.2. din Conditiile Generale, continute in conventia de credit nr._/CF/01.03.2007.
Constata nulitatea absoluta a clauzelor prevazute de art. 3 lit. d) si art. 5 lit. a) din Conditiile Speciale, art. 3.5., 8.1. lit. c) si d) si art. 10.1 si art. 10.2. din Conditiile Generale, continute in conventia de credit nr._/CF/01.03.2007.
Respinge ca neintemeiata cererea de a constata caracterul abuziv si nulitatea absoluta a clauzelor prevazute de art. 4 lit. a) din Conditiile Speciale, art. 3.1.2 lit. a), b), c), art. 3.7. si art. 8.1. lit. a) alin. 2 si 3 din Conditiile Generale, continute in conventia de credit nr._/CF/01.03.2007.
Obliga parata la restituirea catre reclamanti a sumei de 20.484,08 lei, reprezentand comision de risc si de administrare credit achitat de reclamanti in perioada 20.03.2007 – 20.01.2015, in baza conventiei de credit nr._/CF/01.03.2007, precum si a dobanzii legale aplicata la aceasta suma calculata de la data fiecarei plati pana la data restituirii integrale.
Respinge ca neintemeiata cererea de obligare a paratei la restituirea comisionului de penalizare si la plata dobanzii legale aferente acestui comision.
Respinge ca ramasa fara obiect cererea de exonerare a reclamantilor de la plata comisionului de risc/administrare.
Obliga parata la restituirea catre reclamanti a sumei de 3.605 lei, reprezentand dobanda achitata in plus de reclamanti in perioada dintre 20.02.2008 – 20.04.2010, in baza conventiei de credit nr._/CF/01.03.2007.
Respinge ca neintemeiata cererea de obligare a paratei la restituirea sumei de 646,80 lei, reprezentand diferenta dintre suma de 3605 lei si suma de 4.252,04 lei, solicitata de reclamanti cu titlu de diferenta de dobanda.
Obliga parata la plata catre reclamanti a cheltuielilor de judecata constand in cheltuieli de transport (452.27 lei), onorariu mediator (75 lei) si onorariu de avocat (1.240 lei).
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la data comunicarii.
Cererea de apel se depune la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.
Pronuntata, astazi, 23.03.2015, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. M. D. I. M. T.
Red. Jud. R.M.D/Th.red.I.T.M.
28.09.2015/ 5 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3366/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3226/2015.... → |
|---|
