Plângere contravenţională. Sentința nr. 3378/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3378/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 3378/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3378
Ședința publică de la 30 Martie 2015
Completul compus din:
Președinte R. M. D.
Grefier I. M. T.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petentul N. G. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - BRIGADA RUTIERĂ BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petenta prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, martorul M. M. personal, lipsind intimata.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe:
Apărătorul petentului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar și proba testimonială cu un martor, care se afla în mașină la momentul producerii incidentului, fiind socrul său, dar la momentul incidentului rutier, nu era căsătorit cu fiica acestuia (nu erau rude).
Instanța față de faptul că există opoziția exprimată de intimată, cu privire la interdicția instituită prin art. 315 C.pr.civ., respectiv a nu se audia rude/afini cu petentul, constată că martorul propus de petent, se încadrează în această situație la momentul audierii, respectiv fiind afin, rudă de gradul III cu petentul, astfel că nu poate fi audiat în cauză.
Instanța deliberează asupra probelor solicitate de părți și încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind în raport de dispozițiile art. 258 raportat art. 255 alin. 1 Noul C.pr.civ., ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare asupra fondului.
Petenta solicită admiterea plângerii, astfel cum a fost formulată. În susținere arată că în cauză operează fapta privind neîndeplinirea obligațiilor de serviciu privind respectarea prevederilor legale care arată că lucrătorii de la nivelul barierelor au obligația de a manevra un singur fier stop, prin care să facă văzută intenția acestuia de a pune barierele de către toți conducătorii auto, ceea ce nu s-a întâmplat în această situație. Astfel arată că petentul a trecut bariera de trecere căi ferate, care avea 4 rânduri, trecând de prima barieră, observând că în fața sa, bariera s-a lăsat, fiind prins efectiv între bariere și neavând altă posibilitate decât să treacă pentru a evita vreun accident. De asemenea arată faptul că, înregistrările video (care i-au fot puse la dispoziție de către intimată), arată momentul cât petentul a trecut de cea de a doua barieră, dar nu arată cu a ajuns în acea situație petentul.
Instanța, în temeiul. art. 394 C. pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 09.10.2013, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti sub nr._, petentul N. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimata D. G. de Politie a Municipiului Bucuresti – Brigada Rutiera anularea procesului verbal de constatare a contraventiilor . nr._ din 04.10.2013.
În fapt, petentul a aratat, in esenta, ca situatia prezentata in procesul verbal atacat nu corespunde realitatii, intrucat se afla pe sensul de mers dinspre . .> La nivelul cu calea ferata prevazuta cu bariere fara semnale luminoase si cu dispozitiv manual, a observat ca barierele erau ridicate, s-a asigurat si a continuat drumul deplasandu-se cu viteza redusa avand in vedere ca zona este prevazuta cu cinci randuri de sine de cale ferata, asfaltul este plin de gropi, iar in zona, in acel interval orar, circulatia este intensa.
Dupa ce a trecut de primele trei randuri de cale ferata a observat ca bariera din fata sa a inceput sa coboare usor, iar in acel moment, pentru a evita sa ramana blocat intre bariere si o eventuala tragedie, a accelerat si a traversat si celelalte doua randuri de cale ferata.
In plus, ocolirea barierei nu este posibila, calea ferata fiind prevazuta cu bariera care se intinde pe toata latimea carosabilului.
De asemenea, agentul de cale ferata nu a semnalizat in mod corespunzator intentia sa de a cobori barierele, astfel cum prevede art. 60 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002.
In drept, petentul a invocat dispozitiile O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002, art. 6 C.E.D.O..
În susținerea plângerii, petentul a depus inscrisuri in copie.
La data de 19.03.2014, intimata a formulat intampinare, prin care a aratat ca procesul verbal indeplineste conditiile legale, iar fapta a fost constatata in mod direct de catre agentul de politie, dand nastere unei prezumtii simple, iar plansele foto vin in sustinerea celor afirmate.
In drept, intimata a invocat dispozitiile art. 15 si art. 16 din O.G. nr. 2/2001, art. 138 alin. 1 lit. a) din R.A. O.U.G. nr. 195/2002.
In dovedire, intimata a depus inscrisuri in copie.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand lucrarile din dosar, instanta retine urmatoarele:
In fapt:
Prin procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._ din 04.10.2013, s-a retinut ca la data de 04.10.2013, petentul a condus autoturismul cu nr._ pe Sos. Baicului dinspre . la nivel cu cale ferata a circulat la coborarea barierelor trecand printre acestea; a fost filmat pe hard disk_. Fapta savarsita este prevazuta de art. 138 alin. 1 lit. b) din regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 si sanctionata de art. 102 alin. 3 lit. c din O.U.G. nr. 195/2002, aplicandu-se 9 puncte amenda, in valoare de 720 lei (9*80).
In drept
Art. 138 alin. 1 lit. a) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, Conducatorul de vehicul este obligat sa opreasca atunci cand: barierele sau semibarierele sunt coborate, in curs de coborare sau de ridicare.
Art. 102 alin. 3 lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte: neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferata cand barierele sau semibarierele sunt coborate ori in curs de coborare sau cand semnalele cu lumini rosii si/sau sonore sunt in functiune.
Aprecierea instantei
Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanta competenta sa solutioneze plangerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa in termen, asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, si hotaraste asupra sanctiunii, despagubirii stabilite, precum si asupra masurii confiscarii.
Cu privire la legalitatea procesului verbal atacat
Instanta constata ca petentul nu a invocat nici una din situatiile nulitate relativa a procesului verbal prevazute de art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 si urmeaza sa aprecieze legalitatea actului atacat numai prin prisma dispozitiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, care instituie cazurile de nulitate absoluta, a caror constatare revine si instantei din oficiu.
Conform art. 17, lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.
Instanta constata ca in procesul verbal atacat se regasesc toate mentiunile prevazute ca fiind obligatorii in art. 17.
Cu privire la legalitatea procesului verbal atacat
Instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Raportat la elementul material al contraventiei – nerespectarea obligatiei de a opri la trecerea la nivel cu calea ferata atunci cand barierele sau semibarierele sunt coborate, in curs de coborare sau de ridicare – instanta urmeaza sa analizeze probele administrate in cauza.
Astfel, instanta a constatat din inregistrarea video si plansele depuse la dosar ca nu este vizibil locul de plecare al autoturismului petentului, respectiv prima bariera pe sensul acestuia de deplasare, iar ultima bariera, ce formeaza obiectul inregistrarii, a inceput coborarea la momentul 19:38:20, masina petentului traversand ultimul rand de sine la momentul 19:38:37, existand deci un interval de 17 secunde intre cele doua momente.
In ceea ce priveste afirmatia intimatei ca fapta a fost constatata personal de agent, instanta mentioneaza ca, in realitate, ceea ce a observat agentul este identic cu inregistrarea, avand in vedere locul unde era situat autovehiculul politiei, faptul ca afara era noapte si distanta dintre acest autovehicul si bariera aflata pe sensul de mers al petentului era de aproximativ 25 metri.
De asemenea, in procesul verbal de contraventie, la descrierea faptei nu se mentioneaza daca cele doua bariere coboara sau nu simultan sau care era viteza de deplasare a autoturismului petentului, aceste informatii fiind necesare instantei pentru a verifica daca rationamentul agentului constatator a fost corect.
F. de aspectele expuse anterior, instanta considera ca stabilirea existentei contraventiei a avut la baza o deductie a agentului constatator, respectiv aceea ca, fata de intervalul de timp dintre initierea coborarii barierelor, plecand de la ipoteza ca acestea coboara simultan, autoturismul petentului ar fi avut timp suficient sa ajunga la ultima bariera inainte de coborarea completa, daca pleca de la prima bariera cand aceasta era ridicata.
Instanta apreciaza ca se afla in imposibilitate de a stabili pe baza probelor administrate daca s-a savarsit sau nu contraventia, luand in considerare faptul ca proba temeiniciei procesului verbal de contraventie trebuie sa rezulte exclusiv din continutul acestuia, incluzand si inregistrarea video, ca anexa la acesta.
In consecinta, instanta apreciaza ca, in cauza de fata, indoiala profita petentului, in temeiul principiului ˝in dubio pro reo˝, aplicabil in materie contraventionala, ca domeniu aflat la granita cu dreptul penal.
Astfel ca, instanta urmeaza sa admita plangerea si sa exonereze petentul de la executarea sanctiunilor aplicate prin procesul verbal de constatare atacat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plangerea privind pe petentul N. G., cu domiciliul în București, sector 2, .. 1, ., ., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - BRIGADA RUTIERĂ BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 3, .. 9-15.
Anuleaza procesul verbal de contraventie . nr._ din data de 04.10.2014 intocmit de D.G.P.M.B. – Brigada Rutiera.
Exonereaza petentul de la executarea sanctiunilor.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la data comunicarii.
Cererea de apel se depune la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 30.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. M. DumaIrina M. T.
pentru grefier de sedinta aflat in C.O.
semneaza Grefier Sef
Red. Jud. R.M.D/Th.red.I.T.M.
25.08.2015/ 4 ex.
| ← Obligaţie de a face. Încheierea nr. 21/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3380/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








