Acţiune în constatare. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 23/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 12805/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la 23.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte: L. M.-V.
Grefier: F.-G. M.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect clauze abuzive, pretenții, privind pe reclamantul C. D. în contradictoriu cu pârâta B. SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul reclamantului, cu împuternicirea avocațială depusă la dosarul cauzei, lipsind pârâta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea probatoriului cauzei.
Apărătorul reclamantului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, cele depuse la dosarul cauzei și expertiză contabilă care să determine dacă pe perioada derulării contractului au existat fluctuații ale dobânzii, având în vedere că inițial s-a perceput 8,5 %, iar ulterior partea pe care o reprezintă a plătit o rată mult mai mare.
Instanța, în baza art. 258 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisuri, cele depuse la dosarul cauzei, solicitată de părți. Respinge proba cu expertiză, având în vedere că eventualele diferențe se pot determina și în faza de executare, de bunăvoie sau silită.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantei, având cuvântul, pune concluzii de admitere a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, respectiv să se constate nulitatea absolută a clauzei 4.1 alin 2 din contract cu consecința înlăturării acesteia. De asemenea, solicită restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de administrare și comision de administrare lunară a creditului.
Solicită cheltuieli de judecată, compuse din onorariu avocațial și contravaloare taxă solicitare extras.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București la data de 03.06.2015, astfel cum a fost ulterior modificată, reclamantul a solicitat să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor 4.1 alin. 2 teza I – comisionul de acordare credit, 4.1 alin. 2 teza a II-a – comisionul de administrare și 4.3 – modificarea dobânzii și a comisioanelor din contractul de credit încheiat de părți, să fie obligată pârâta să îi restituie sumele plătite în temeiul clauzelor abuzive, cu dobândă legală și să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că a încheiat, în anul 2008, un contract de credit cu pârâta și că acesta cuprinde clauze abuzive, respectiv cele indicate mai sus.
A invocat faptul că părțile nu au negociat clauzele contractuale.
De asemenea, că s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și că banca a încălcat exigențele bunei-credințe.
Astfel, referitor la comisionul de acordare credit, a invocat lipsa de claritate a clauzei și neindicarea motivelor pentru care el este perceput.
Aceleași susțineri au fost reiterate și în legătură cu comisionul de administrare.
Referitor la posibilitatea băncii de a modifica dobânda, a arătat că nu reiese clar care sunt parametrii la care urmează a se raporta dobânda variabilă.
În drept, a invocat Legea nr. 193/2000.
A anexat înscrisuri.
Pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii.
Cu privire la comisionul de administrare, a arătat că acesta este permis de lege și că era permis și la data încheierii contractului. De asemenea, că pentru perceperea acestui comision se prestează servicii specifice de administrare.
Cu privire la comisionul de acordare, a arătat că acesta reprezintă contraprestația pentru verificările anterioare încheierii contractului, făcute pentru a se constata îndeplinirea criteriilor de eligibilitate.
Referitor la clauza privind posibilitatea de modificare a dobânzii, a arătat că aceasta nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
A invocat și inadmisibilitatea analizării acestor clauze din perspectiva caracterului abuziv, având în vedere dispozițiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
În drept, a invocat Legea nr. 193/2000, OUG nr. 50/2010.
A anexat înscrisuri.
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța reține:
Între părți, s-a încheiat contractul de credit de consum nr. 244CSF_/27.02.2008.
Pârâta a acordat reclamantului un credit în sumă de_ CHF.
La art. 4.1 alin. 2 s-a prevăzut că reclamantul se obligă să plătească comision de acordare credit de 2,5% din valoarea creditului și comision de administrare lunară a creditului de 0,4% aplicat la valoarea soldului creditului.
La art. 4.3, primul alineat, s-a prevăzut că pe parcursul derulării contractului, banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile și/sau comisioanele bancare.
În următoarele alineate, se arată care sunt pașii consecutivi eventualelor astfel de modificări.
La soluționarea cauzei, vom avea în vedere, în primul rând, dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, ele urmând a fi citate, dacă și în momentele în care va cazul.
De asemenea, vom avea în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în domeniul Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Directiva nu are efect direct în litigiile dintre particulari, însă norma internă de transpunere trebuie interpretată în lumina textului și a finalității normei europene, în acest mod instanța judecătorească, autoritate a statului, contribuind la atingerea rezultatelor prevăzute de directivă (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-106/89, Marleasing, par. 8).
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat al clauzelor în discuție, reținem:
Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Contrar susținerilor pârâtei, reținem că prevederile contractuale criticate nu au fost negociate de părți.
Astfel, nu reprezintă negociere nici posibilitatea de a alege între ofertele mai multor bănci, nici posibilitatea de a alege între mai multe variante de contracte oferite de aceeași bancă.
Posibilitatea de a alege moneda creditului, perioada de rambursare sau suma totală împrumutată reprezintă doar adaptarea specifică a unor contracte de adeziune la caracteristicile concrete ale unui client și nu negociere.
Prin negociere se înțelege ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv natura și/sau conținutul clauzelor.
Pârâta nu a făcut însă dovada modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului că acesta din urmă a avut și alte opțiuni decât cea de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate.
De asemenea, reținem că faptul că reclamantul a considerat la momentul semnării contractului că oferta pârâtei era cea mai avantajoasă nu înseamnă că el a renunțat la protecția oferită de normele specifice dreptului consumatorului.
Verificarea caracterului abuziv al unei clauze presupune existența unui contract semnat de părți, deci însăși încheierea contractului nu are cum, în același timp, să excludă aplicabilitatea normelor în discuție.
În concluzie, reținem inexistența acestor impedimente pentru analizarea acțiunii reclamantei din perspectiva normelor de protecție a consumatorului.
Reținem, în continuare, că, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
În legătură cu art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, corespondent al articolului din legea internă citat anterior, CJUE a arătat că, întrucât el prevede o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor, dispoziției respective trebuie să i se dea o interpretare restrictivă (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, A. Kasler, par. 42).
De asemenea, a arătat că cerința privind transparența clauzelor contractuale nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical și că prezintă o importanță esențială pentru respectarea acestei cerințe dacă în contract se indică în mod transparent motivul și particularitățile clauzei în discuție, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, A. Kasler, par. 71 și 73).
Instanța consideră că prevederile art. 4.1 alin. 2, teza I și teza a II-a, sunt clare, că sunt prevăzute motivele perceperii comisioanelor și că împrumutatul, consultând contractul și graficul de rambursare, putea să prevadă cu ușurință consecințele economice care se produc în ceea ce îl privește. De altfel, reclamantul nu a avut nici o dificultate în a calcula și suma lunară datorată și suma totală.
În aceste condiții, o analiză a caracterului abuziv al clauzei nu poate fi făcută.
Ca motivare subsidiară, arătăm că, și dacă am considera că respectivele dispoziții nu sunt redactate suficient de clar, analiza pe fond a clauzelor ar conduce la concluzia inexistenței caracterului abuziv al acestora.
Potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Vorbim în cauză despre un contract de adeziune, astfel că această condiție este îndeplinită.
Nu este, însă, îndeplinită condiția existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, creat contrar cerințelor bunei-credințe.
Condiția existenței unui dezechilibru semnificativ nu poate fi considerată îndeplinită prin simplul fapt că împrumutatul are de plată o sumă, mai mică sau mai mare, în temeiul acelei clauze.
Dezechilibrul trebuie să fie mai mult unul juridic, iar în cauză instanța consideră că nu ne aflăm într-o astfel de situație.
Astfel, perceperea comisioanelor de acordare credit și de administrare este permisă de legislația în vigoare (OUG nr. 50/2010) și nu era interzisă nici la momentul încheierii contractului.
Pe de altă parte, există și contraprestații specifice, anume analizarea inițială a situației clientului, respectiv monitorizarea de către bancă a utilizării și rambursării creditului, precum și a îndeplinirii altor obligații ale împrumutatului.
În sfârșit, cuantumul comisioanelor nu reprezintă un element care să poată fi analizat, așa cum s-a arătat anterior.
Nu se poate invoca nici reaua-credință a pârâtei, atât timp, așa cum am arătat, astfel de comisioane erau permise de legislația în vigoare.
Prin urmare, este neîntemeiată solicitarea de constatare a caracterului abuziv și a nulității absolute cu privire la clauzele referitoare la comisionul de acordare și la comisionul de administrare lunară.
Referitor la posibilitatea băncii de modificare a dobânzii și a comisioanelor, reținem că art. 4.3 din contract pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul de a modifica dobânda și comisioanele, fără ca noile valori să fie negociate cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat. Conform art. 1 lit. a din anexa Legii nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Instanța constată că pârâta nu a prevăzut în contract nici un motiv. Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire dobânzii sau a comisioanelor, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.
Pârâta nu a inserat în contract nici un criteriu, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu se poate verifica dacă modificarea este justificată sau nu. Un motiv pe care o persoană sau o instituție bancară îl apreciază ca fiind semnificativ poate fi apreciată de o alta ca fiind nesemnificativ.
Cu toate acestea, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția „motivului întemeiat”, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii cuantumului dobânzii sau al comisioanelor, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față, astfel că, indiferent de alte considerații, clauza analizată este abuzivă.
În ceea ce privește finele de neprimire invocat de pârâtă din perspectiva art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, reținem că CJUE a arătat expres, în hotărârea pronunțată în cauza M. și în hotărârea pronunțată în cauza Invitel, că excluderea de la analiza pe fond a caracterului abuziv nu se aplică în cazul unei clauze referitoare la un mecanism de modificare a costului serviciilor care trebuie furnizate consumatorului.
Cu privire la efectele constatării caracterului abuziv și nulității absolute a art. 4.3 din contract, reținem că dobânda urmează a fi, în lipsa unui eventual act adițional încheiat de părți, aceea prevăzută în art. 4.1, adică 8,5% pe an.
Mai reținem că prin constatarea nulității absolute a art. 4.3 din contract a dispărut, retroactiv, fundamentul pentru plata unei dobânzi mai mari de 8,5% pe an și este necesar a se acoperi prejudiciul suferit de reclamantă și a se restabili situația anterioară, precum și a se înlătura toate consecințele patrimoniale produse de clauza abuzivă lovită de nulitate absolută.
În consecință, fiind întrunite cerințele cumulative pentru a se constata plata nedatorată, instanța va obliga pârâta la restituirea către reclamant a diferenței dintre suma încasată cu titlu de dobândă și suma care ar fi fost încasată cu același titlu dacă ar fi fost luată în considerare o dobândă de 8,5% pe an, la care se va adăuga dobândă legală, calculată de la data fiecărei plăți efectuate de reclamant cu titlu de dobândă și până la data restituirii efective.
În ceea ce privește inadmisibilitatea unei soluții de restituire a acestor sume, invocată de pârâtă, reținem că legiuitorul a prevăzut în mod strict situațiile în care, urmare constatării nulității unui contract cu executare succesivă, nu se impune restituirea prestațiilor, doua exemple clasice fiind contractul de închiriere și contractul de muncă. Astfel, comparația cu contractul de închiriere este greșită, întrucât rațiunea pentru care în cazul contractului de închiriere nu se mai pot restitui prestațiile este una obiectivă, având în vedere că nu se poate restitui folosința unui imobil închiriat sau, în cazul unui contract de muncă, nu se poate restitui munca, însă în cazul unui contract de credit, prestațiile pot fi oricând restituite, deoarece au la bază bunuri fungibile
În temeiul art. 453 alin. 2 C., pârâta va plăti și suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (reclamantul a efectuat cheltuieli de 2370 lei – onorariu avocat și taxă extras cont, însă acțiunea a fost admisă doar în parte).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamantul C. D. (CNP_), cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat A. Abisculesi din Iași, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta B. SA (J_, CUI_/1992), cu sediul în București, .. 6A, sector 2, în cauză fiind citată și B. SA, Agenția M., cu sediul în Iași, ., nr. 5, ., județul Iași.
Constată caracterul abuziv și declară nulitatea absolută a clauzei din art. 4.3 din contractul de credit nr. 244CSF_/27.02.2008 încheiat de părți.
Obligă pârâta la restituirea către reclamant a diferenței dintre suma încasată cu titlu de dobândă și suma care ar fi fost încasată cu același titlu dacă ar fi fost luată în considerare o dobândă de 8,5% pe an, la care se va adăuga dobândă legală, calculată de la data fiecărei plăți efectuate de reclamant cu titlu de dobândă și până la data restituirii efective.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Respinge, în rest, cererea.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În situația exercitării dreptului de apel, cererea de apel trebuie depusă la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică în data de 23.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red/dact – L.M.-V.
5 ex. – 08.12.15
| ← Suspendare provizorie. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 26/2015. Judecătoria... → |
|---|
