Acţiune în constatare. Sentința nr. 4600/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4600/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 4600/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4600
Ședința publică din data de: 24.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M.
Grefier: A.-M. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, obligația de a face privind pe reclamantul Z. D. I. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 06.03.2015, consemnate fiind în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (1) din codul de procedură civilă a amânat pronunțarea până la 20.03.2015, 03.04.2015, 10.04.2015, 17.04.2015 și 24.04.2015, când, în aceeași compunere,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 10.05.2013 sub nr._, reclamantul Z. D. I. în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.A. și B. T. G. și M. O. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absoluta a art. 2 partea finala din acordul de plată încheiat in data de 10.11.2010 de reclamant cu . fiind o clauza abuziva, obligarea paratei la modificarea debitului datorat de reclamant la nivelul cuantumului rezultat din acest proces și la plata cheltuielilor de judecata
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că la data de 04.07.2008, a încheiat cu parata S.C. B. SA un Contract de credit de consum nr. 721CSI_, pentru nevoi personale, cuantumul creditului fiind de 7425 euro, cu termen de rambursare in 120 de luni calendaristice.
De la data semnării contractului începând cu luna august 2008, a efectuat plați conform graficului de rambursare al creditului pana in luna decembrie 2008 când firma la care era angajat nu a mai înțeles sa plătească la timp fapt ce a condus si la o întârziere a plații ratelor la banca.
În data de 20.07.2009 angajatorul i-a comunicat ca am fost dat in șomaj începând cu data de 18.08.2009 pana la data de 18.05.2010. A adus la cunoștința creditoarei situația sa financiara in vederea soluționării restantelor sau a eșalonării de plata a debitului, însa fără niciun rezultat, iar in data de 12.02.2010 a început executarea silita împotriva sa de către executorul Bancar CANDEA I. N.. Cu aceasta a încheiat un acord de plata trimis prin fax in care se oferea sa achite în transe lunare cate 700 ron in contul pus la dispoziție de către executorul bancar.
Înțelegerea a fost respectata de către reclamant însa spre surprinderea sa in data de 27.01.2011 a primit o alta înștiințare de la același executor bancar cu aceeași suma de plata ca in data de 12.02.2010, acordul si plățile deși au fost respectate soldul rămăsese același.
A mai arătat că nu cunoaște din ce motive acordul său de plata a fost înregistrat la S.C B. abia in data de 10.11.2010, când începând cu acea data ofițerul de credit i-a sugerat sa plătească ratele in vechiul cont al băncii, ce reprezenta contul său inițial.
În data de 31.10.2012 a fost înștiințat de data aceasta de către un alt executor, de data aceasta judecătoresc, respectiv T. G. & M. O., privind plata soldului restant indicându-i-se de data aceasta un alt cont bancar in care sa efectueze plățile.
La insistentele sale executorul judecătoresc a solicitat o situație a soldului debitului său, plățile efectuate pana in prezent si sumele ce compun debitul său, însă cu stupoare a realizat ca o parte din ratele achitate nu au fost evidențiate de către banca, la sumele plătite conform angajamentului de plata s-au perceput dobânzi penalizatoare neevidențiate expres in acordul de plata, dobânzi pe care numai banca le cunoaște, iar înțelegerea dintre părți nu a fost respectata de loc.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, OUG nr. 50/2010, art. 1246 C.civ. și art. 189 și urm. din C.p.c. și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și cu expertiza de specialitate.
La data de 28.11.2013, reclamantul a depus cerere precizatoare prin care a arătat că nu înțelege să se judece în contradictoriu și cu B. T. G. și M. O., considerând că nu are calitate procesuală pasivă, precum și faptul că în ceea ce privește capătul 2 de cerere și anume obligarea pârâtei la modificarea debitului datorat de reclamant la nivelului cuantumului rezultat din proces, în fapt, a încheiat cu pârâta un contract de nevoi personale, respectiv contractul de consum nr. 721CSI_, pentru nevoi personale, iar în momentul în care s-a aflat în imposibilitate de a mai achitat creditul, apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 38 pct. 3 din OUG nr. 50/2010, art. 13 pct. 1 raportat la art. 12 pct. 4 din Legea nr. 193/2000, arătând că valoarea sumei ce reprezintă clauza abuzivă este de 6.127,96 euro, la care se adaugă penalizarea zilnică în cuantum de 2,91 euro, estimativ 1062,15 euro anual, respectiv 4779 lei anual ori 108 luni =516.132 lei.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, având în vedere faptul că în data de_, conform clauzelor contractuale din contractul de credit nr. 721CSI_, respectiv articolul VIII, alin. 8.3 :" In cazul înregistrării unei sume restante cu o vechime mai mare de 90 de zile banca are dreptul sa declare creditul exigibil anticipat si sa procedeze la "recuperarea daunei", de la împrumutat si giranți, fără somație sau punere in întârziere, direct de către banca sau de oricare din societățile subrogate in drepturile de creanța ale acesteia, urmând ca toate cheltuielile legate de recuperarea debitului sa fie suportate de către client", banca a procedat la declararea exigibila anticipata a creditului si a declanșat procedura de executare silita prin poprire asupra tuturor disponibilităților prezente sau viitoare si asupra veniturilor salariale ale debitorului, dată la care creditul înregistra o întârziere la plata ratelor de 213 zile, iar dobânda penalizatoare se calculează conform prevederilor contractuale. Între părți s-a încheiat acordul de plată din data de 10.11.2010 pe care reclamantul nu l-a respectat, astfel încât pârâta a făcut aplicarea art. 4.2 don contract, aplicând o dobândă penalizatoare majorată.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 din C.p.c. și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și orice alte probe a căror necesitate ar reieși din dezbateri.
La data de 06.05.2014, reclamantul a depus cerere precizatoare prin care a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate începând cu data de 08.11.2009 până la zi și care reprezintă diferența dintre dobânda stabilită inițial prin contract, respectiv 8,95% pe an variabilă în primele 90 de zile și dobânda lunară percepută de bancă după constatarea debitului restant, în procent de 17,24% pe an, precum și a comisionului de administrare restant, suma estimativ calculată la 4287,58 euro, echivalent în lei la 19.224 lei, constatarea de către instanță a clauzei privitoare la acordarea comisionului de administrare lunară a creditului de 0,45 % aplicat la valoarea soldului creditului ca fiind o clauză abuzivă prevăzută în pct. IV din contractul de credit nr._/04.07.2008.
În temeiul art. 255 - 258 C.proc.civ., instanța a încuviințat și a administrat pentru reclamant proba cu înscrisuri și cu expertiza contabilă, iar pentru pârâtă proba cu înscrisuri, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile pentru soluționarea cauzei, astfel cum va rezulta mai jos din analiza detaliată a materialului probator pe care este întemeiată soluția în cauză.
După depunerea la dosar a raportului de expertiză întocmit de doamna expert A. R. M., reclamantul a depus, în ședința publică din data de 20.02.2015, o cerere precizatoare față de sumele indicate în expertiză, arătând că solicită obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate începând cu data de 10.11.2009, respectiv 2.380,64 euro, diferență dobândă încasată în plus prin modificarea procentului de 17,24% în loc de 12,24%; 861,64 euro comision de administrare încasat în plus; 2.313,17 euro comision de administrare, în cazul în care instanța apreciază că este abuzivă clauza care prevede acest comision; 800 euro rate de credit, comision și dobândă de la data de 27.08.2014.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamantul Z. D. I. și pârâta S.C. B. S.A. s-a încheiat convenția de credit nr. 721CSI_/04.07.2008 având ca obiect acordarea unui credit către reclamantă în cuantum de 7425 Euro, care urma a fi achitată în rate derulate pe o perioadă de 120 de luni de la data încheierii convenției.
Rata dobânzii curente pentru credit a fost stabilită, conform art. 4.1. din contract, în cuantum de 8,95% pe an variabilă în primele 90 de zile de la data acordării creditului. La încetarea acestei perioade, se va aplica dobânda variabilă pentru credite de nevoi personale în euro în vigoare în acel moment.
Totodată, potrivit art. 4.2 din contract nerambursarea la termenul stabilit în contract a creditului angajat, atrage după sine plata de către împrumutat de dobânzi majorate cu 5 puncte procentuale pe an față de dobânda prevăzută la pct. 4.1.
Conform art. 4.1. alin. 2 reclamantul s-a obligat să achite un comision de administrare lunară a creditului de 0,45% aplicat la valoarea soldului creditului.
Astfel cum rezultă din susținerile părților coroborate cu înscrisurile depuse la dosar și cu raportul de expertiză efectuat în cauză, reclamantul, în contextul în care și-a pierdut locul de muncă, devenind șomer (f. 11-12), nu a mai achitat ratele împrumutului, pârâta pornind executarea silită.
La data de 10.11.2010 între părți s-a încheiat un acord de plată (f. 17-18) prin care reclamantul s-a angajat să achite integral debitul în sumă totală de 7765,7 euro în termen de 6 luni de la semnarea acordului.
Conform art. 2 alin. 2 din acord pe întreaga perioadă de rambursare, dobânda la credit se calculează conform normelor băncii, debitorul luând la cunoștință și fiind de acord cu acestea la data încheierii acordului de plată.
Întrucât reclamantul nu a respectat obligația rezultând din acordul de plată, pârâta a făcut aplicarea prevederilor art. 6 din acest acord.
În drept, trebuie avute în vedere dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în domeniul Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Directiva nu are efect direct în litigiile dintre particulari, însă norma internă de transpunere trebuie interpretată în lumina textului și a finalității normei europene, în acest mod instanța judecătorească, autoritate a statului, contribuind la atingerea rezultatelor prevăzute de directivă (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-106/89, Marleasing, par. 8).
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat al clauzei referitoare la comisionul de administrare, se reține că potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În cauză se apreciază că nici contractul inițial și nici acordul de plată ulterior nu au fost negociate de părți, în condițiile în care nu reprezintă negociere nici posibilitatea de a alege între ofertele mai multor bănci, nici posibilitatea de a alege între mai multe variante de contracte oferite de aceeași bancă.
Posibilitatea de a alege moneda creditului, perioada de rambursare sau suma totală împrumutată reprezintă doar adaptarea specifică a unor contracte de adeziune la caracteristicile concrete ale unui client și nu negociere.
Prin negociere se înțelege ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv natura și/sau conținutul clauzelor. Or, pârâta nu a făcut dovada modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului că acesta din urmă a avut și alte opțiuni decât cea de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate.
Se mai reține că, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
În legătură cu art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, corespondent al articolului din legea internă citat anterior, CJUE a arătat că, întrucât el prevede o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor, dispoziției respective trebuie să i se dea o interpretare restrictivă (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, A. Kasler, par. 42).
De asemenea, a arătat că cerința privind transparența clauzelor contractuale nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical și că prezintă o importanță esențială pentru respectarea acestei cerințe dacă în contract se indică în mod transparent motivul și particularitățile clauzei în discuție, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, A. Kasler, par. 71 și 73).
Fără îndoială, comisionul de administrare face parte din prețul contractului, rămânând să se analizeze dacă respectiva clauză este exprimată într-un limbaj ușor inteligibil.
Instanța consideră că prevederile art. 4.1 alin. 2 sunt clare, că sunt prevăzute motivele perceperii comisionului și că împrumutatul, consultând contractul și graficul de rambursare, putea să prevadă cu ușurință consecințele economice care se produc în ceea ce îl privește. În aceste condiții, o analiză a caracterului abuziv al clauzei nu poate fi făcută.
Se apreciază că și dacă s-ar considera că respectiva dispoziție nu este redactată suficient de clar, analiza pe fond a clauzei ar conduce la concluzia inexistenței caracterului abuziv al acesteia.
Potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Vorbim în cauză despre un contract de adeziune, astfel că această condiție este îndeplinită.
Nu este, însă, îndeplinită condiția existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, creat contrar cerințelor bunei-credințe.
Condiția existenței unui dezechilibru semnificativ nu poate fi considerată îndeplinită prin simplul fapt că împrumutatul are de plată o sumă, mai mică sau mai mare, în temeiul acelei clauze.
Dezechilibrul trebuie să fie mai mult unul juridic, iar în cauză instanța consideră că nu ne aflăm într-o astfel de situație.
Astfel, perceperea comisionului de administrare este permisă de legislația în vigoare.
Pe de altă parte, există și contraprestații specifice, respectiv monitorizarea de către bancă a utilizării și rambursării creditului, precum și a îndeplinirii altor obligații ale împrumutatului. Oricum, contraprestația băncii trebuie privită global, iar aceasta constă, evident, în acordarea sumei de bani cu titlu de împrumut.
În sfârșit, cuantumul comisionului nu reprezintă un element care să poată fi analizat, așa cum s-a arătat anterior.
Nu se poate invoca nici reaua-credință a pârâtei, atât timp cât, așa cum s-a arătat, un astfel de comision era permis de legislația în vigoare.
Prin urmare, este neîntemeiată solicitarea de constatare a caracterului abuziv cu privire la clauzele referitoare la comisionul de administrare lunară.
În ceea ce privește cererea reclamantului referitoare la caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 2 partea finala din acordul de plată, instanța constată că cererea este întemeiată.
Astfel, instanța reține că această clauză nu este transparentă, trimiterea la „normele băncii” echivalând cu posibilitatea băncii de a stabili unilateral acest element esențial al contractului, ceea ce pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, oferind băncii dreptul de a modifica dobânda fără ca aceasta să fie negociată cu clientul. Conform art. 1 lit. a din anexa Legii nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Instanța constată că pârâta nu a prevăzut în contract niciun motiv. Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a dobânzii, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.
Pârâta nu a inserat în contract nici un criteriu, astfel că, nu se poate verifica dacă modificarea este justificată sau nu.
Astfel cum s-a arătat anterior, pârâta trebuia ca, în situația modificării dobânzii, să dea posibilitatea clientului să rezilieze imediat contractul. Or, o astfel de posibilitate nu este prevăzută în contractul de față, astfel că, indiferent de alte considerații, clauza analizată este abuzivă.
Prin urmare, față de considerentele arătate va constata caracterul abuziv al clauzei menționate la art. 2 partea finală din acordul de plată încheiat la data de 10.11.2010, consecința fiind ineficacitatea acestei clauze.
În condițiile în care instanța constată caracterul abuziv al clauzei anterior menționate, se apreciază că dobânda pe care pârâta trebuia să o aplice este cea convenită inițial cu reclamantul.
Se constată totodată, că reclamantul nu a contestat clauzele referitoare la dobândă din contractul inițial.
Potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză s-a constatat că banca, deși a comunicat că a aplicat la dobânda penalizatoare procentul de 17,24% (cu 5 puncte mai mare decât dobânda curentă – punctul 4.1 din contract), suma în casată a fost de 3.578,57 lei, mai mare cu 2.128,31 euro decât cea datorată în cazul în care ar fi făcut într-adevăr aplicarea art. 4.1 din contract (f. 150).
Nu se pot reține însă susținerile reclamantului referitoare la aplicarea în cauză a prevederilor art. 38 alin. 3 din O.U.G nr. 50/2010, în condițiile în care potrivit art. 95 din acest act normativ: „Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 371, ale art. 66-69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) și (2), precum și ale art. 66-71”.
Prin urmare, se constată că banca nu avea obligația de a ține cont de faptul că reclamantul era șomer, reducând corespunzător dobânda, însă trebuia să aplice dobânda penalizatoare convenită de părți 4.2 din contract.
Or, astfel cum s-a arătat anterior, expertiza a relevat faptul că, dacă ar fi aplicat aceste prevederi dobânda datorată ar fi fost de 1.450,26 Euro. Cum pârâta a încasat suma de 3.578,57 Euro, diferența de 2.128,31 Euro este plătită nedatorat, fiind întrunite cerințele cumulative pentru a se constata acest fapt juridic licit.
Prin urmare, instanța va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 2128,31 euro încasată cu titlul de dobândă penalizatoare.
Cu privire la suma de 841,68 euro, solicitată prin cererea precizatoare depusă în ședința din 20.02.2015, instanța constată că expertiza contabilă efectuată în cauză a relevat faptul că aceasta a fost percepută de bancă fără justificare, peste cuantumul convenit în contract, cu titlu de comision de administrare.
Or, chiar și în situația în care s-a constatat că prevederea contractuală care reglementa comisionul nu este abuzivă, având în vedere că suma în discuție a fost încasată peste cuantumul datorat conform înțelegerii părților, se apreciază că și în această privință sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate, astfel încât instanța va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 841,68 euro.
Pentru considerentele arătate, având în vedere prevederile Legii 193/2000 anterior citate, dar și art. 969 C.civ., va admite în parte acțiunea și va constata caracterul abuziv al clauzei menționate la art. 2 partea finală din acordul de plată încheiat la data de 10.11.2010, va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 2128,31 euro încasată cu titlul de dobândă penalizatoare și suma de 841,68 euro, încasată în plus cu titlu de comision de administrare, respingând restul pretențiilor reclamantului ca neîntemeiate.
În temeiul art. 453 alin. 2 C., pârâta va plăti și suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în jumătate din onorariul de expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul Z. D. I., având C.N.P._, cu domiciliul în București, ., ., ., sector 2, reprezentat de avocat Mașa M., titulară a Cabinetului de avocat Mașa M., cu sediul profesional în București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., având C.U.I._, cu sediul în București, .. 6A, sector 2.
Constată caracterul abuziv al clauzei menționate la art. 2 partea finală din acordul de plată încheiat la data de 10.11.2010.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2128,31 euro încasată cu titlul de dobândă penalizatoare.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 841,68 euro.
Respinge restul pretențiilor reclamantului ca neîntemeiate.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 750 lei cheltuieli de judecată, constând în jumătate din onorariul de expert.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.04.2015.
PREȘEDINTE: GREFIER:
A. M. A.-M. I.
Red. M.A./23.07.2015/4ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4537/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4612/2015. Judecătoria... → |
|---|
