Actiune in raspundere contractuala. Hotărâre din 07-10-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 10019/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
București, Sector 3, Bvd. Unirii nr. 37
Tel._,_,_
Fax. :_;_; e-mail:_
operator de date cu caracter personal nr. 2891
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 07.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: G. V.
Grefier: A. N. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile, având ca obiect „acțiune în răspundere contractuală” și privind pe reclamanta-pârâtă ., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă ..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședință publică din data de 28.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 07.10.2015.
După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 NCPC, instanța a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată.
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26.02.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, sub nr. de dosar_, reclamanta-pârâtă . a solicitat instantei de judecată în contradictoriu cu pârâta-reclamantă . ca prin hotărârea pe care o va pronunta să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3860 lei, reprezentând contravaloare servicii, a sumei de 3402,60 lei reprezentând penalități în cuantum de 0,1% zi de întârziere calculate de la data de 24.04.2012, respectiv data de 26.08.2013 și până la data de 25.02.2015, precum și la plata penalităților de întârziere care vor curge în continuare, în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere raportat la debitul principal, până la data achitării efective, cu cheltuieli de judecată.
2. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 01.02.2012 între ea în calitate de Prestator și pârâtă în calitate de Beneficiar s-au încheiat Contractul nr. 7091 în baza căruia pârâta a contractat publicarea unui anunț publicitar de 2 pagini, constând într-o prezentare a pârâtei, în publicația Oportunități de Investiții în România în limbile germană și engleză, precum și contractul nr._ în baza căruia pârâta a contractat apariția anuală a prezentării sale, în limbile română, engleză și germană. În ceea ce privește contractul nr. 7091/01.02.2012 reclamanta a menționat că acesta stabilea ca plata de către pârâtă a sumei de 3720 lei să se efectueze integral până la data de 20.04.2012 sub sancțiunea unei clauze penale în valoare de 0,1% zi de întârziere din valoarea totală a contractului. A mai învederat reclamanta că și-a îndeplinit în totalitate obligațiile, respectiv la data de 13.04.2012 a emis factura nr._ în valoare de 3720 lei, pe care a expediat-o cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, pârâta primind-o la data de 20.04.2012 și a făcut dovada deplinei bunei-credințe prin expedierea spre o eventuală corectură a articolului, înaintea tipăririi și publicării acestuia, adresa nr. 488/17.06.2013 fiind trimisă prin poștă cu confirmare de primire la data de 21.06.2013. În esență, cu privire la primul contract reclamanta a precizat faptul că a realizat articolul publicitar și conform Contractului nr. 7091/01.02.2012 a confirmat publicarea anunțului comandat, trimițând pârâtei un exemplar al publicației conținând articolul comandat cu adresa nr. 1547/09.09.2013 cu confirmare de primire împreună cu somația nr. 1902/09.09.2013 toate trimise prin curier CARGUS.
3. În ceea ce privește al doilea contract, reclamanta a învederat faptul că prin acesta se stabilea ca plata anuală de către pârâtă a sumei de 1860 lei să se efectueze integral până la data de 20.04.2012 și respectiv 20.04.2013 sub sancțiunea unei clauze penale în valoare de 0,1% din valoarea totală a contractului. S-a arătat în continuare că la data de 15.08.2013 a emis factura nr._ în sumă de 1860 lei, expediind-o cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, pârâta primind-o la data de 23.08.2013, fiind îndeplinite condițiile art. 46 C... Reclamanta a subliniat totodată faptul că a procedat la întocmirea prezentării și a realizat materialul, postându-l pe site-ul www.primăriaonline.ro la data de 29.03.2012, pârâta achitând doar suma de 1720 lei la data de 23.10.2012.
4. În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 1164-1167, art. 1270, art. 1350, art. 1521-1526, art. 1530, art. 1538, art. 1548 NCC.
4. În susținere, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul contract nr. 7091/01.02.2012 și anexe, contract nr._ și anexe.
5. În dovedire, a solicitat reclamanta proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
6. Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 275,2 lei pentru primul capăt de cerere și suma de 243,182 lei pentru capătul doi de cerere, OP reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 518,38 fiind anulat și atașat la dosarul cauzei (fil. 60).
7. Pe parcursul judecării cauzei, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată, având în vedere poziția procesuală și apărările formulate de către pârâta-reclamantă prin întâmpinare, în sensul că a învederat instanței de judecată că solicită obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 1860 lei reprezentând contravaloarea serviciilor, a suei de 1019,28 lei reprezentând penalități de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data de 26.08.2013 și până la data de 25.02.2015 precum și la plata penalităților care vor curge în continuare.
B. Apărările formulate. Cererea reconvențională.
8. Pârâta, legal citată cu mențiunea de a formula întâmpinare la dosarul cauzei, a depus întâmpinare la dosarul cauzei si cerere reconvențională. Prin întâmpinare, pârâta-reclamantă s-a apărat arătând în sesnță că în ceea ce privește contractul nr. 7091/01.02.2012 a achitat suma de 3720 lei reprezentând prețul integral al contractului. Totodată, cu privire la contractul nr._/01.10.2012, pârâta-reclamantă s-a apărat învederând instanței de judecată faptul că nu a contractat apariția anuală a prezentării, ci doar a unei prezentări, prețul contractului a fost unic, de 1500 lei plus tva, contractul neprevăzând nicio plată anuală, termenul de plată a fost unic, 20.04.2012 și nu și 20.04.2013; mai mult, a precizat faptul că factura proformă nu este un document care să permită plata, deoarece nu este factură fiscală.
9. Prin cererea reconvențională, pârâta-reclamantă a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la predarea facturii fiscale pentru serviciile în valoare de 3720 lei prestate în baza contractului nr. 7091/01.02.2012 precum și factura fiscală pentru serviciile în valoare de 1860 lei prestate în baza contractului nr._/01.02.2012 sub sancțiunea plății de daune moratorii egale cu dobânda legală aplicată asupra valorii facturilor. În esență, pârâta-reclamantă a precizat faptul că deși a solicitat în mod repetat persoanei de legătură cur eclamanta-pârâtă comunicarea facturilor fiscale acestea nu au fost transmise până în prezent, deși reclamanta avea obligația de a emite facturi fiscale pentru serviciile prestate în baza celor două contracte, cu atât mai mult cu cât încasase prețul lor.
C. Probe
10. În ședința din 28.09.2015 instanța a încuviințat în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. (1) C.proc.civ raportat la art. 255 alin. (1) pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei apreciind că este utilă, concludentă și pertinentă pentru soluționarea cauzei.
II. ÎN FAPT
11. Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
12. Între părțile dintre prezenta cauză s-au desfăsurat relatii comerciale în baza contractului nr._/01.02.2012 reclamanta-pârâtă, în calitate de prestator obligându-se să realizeze și să înscrie pe portalul său www.primăriaonline.ro o pagină de prezentare a Beneficiarului pe baza materialului scris în termen de 60 de zile calendaristice de la data semnării contractului, prețul contractului cuprinzând concepția, webdesignul, apariția materialului fotografic etc. Contractul a fost încheiat pe o durată de 1 an de zile, acesta urmând a se prelungi automat cu perioade egale cu cea inițială, cu excepția cazului în care Beneficiarul notifica prestatorul cu cel puțin 30 de zile înainte despre intenția sa de a nu mai prelungi contractul. Prețul contractului a fost stabilit la suma de 1500 lei la care se adaugă tva, data plății fiind 20.04.2012.
III. ÎN D.
- Reglementări incidente
13. Instanța se va raporta în prezenta cauza la dispozițiile incidente în cauză, temeiul de drept invocat de către reclamantă fiind art. 1530 NCC. potrivit cărora: „creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației”. Totodată, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 1270 NCC. În ceea ce privește cererea reconvențională, temeiul de drept invocat de către pârâta-reclamantă este reprezentat de prev. art. 155 C.fisc, art. 1516, 1522 NCC.
- Soluția instanței de judecată
- CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
14. Analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța reține că cererea reclamantei este întemeiată, pentru următoarele considerente:
15. Instanța constată că, pentru a fi în prezenta răspunderii civile contractuale, se impun a fi îndeplinite mai multe conditii, respectiv: a) fapta ilicită care constă în neexecutarea lato sensu a obligațiilor contractuale asumate de debitor prin contractul valabil încheiat cu creditorul; b) existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorului; c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a debitorului și prejudiciu; d) culpa, greșeala sau vinovăția debitorului.
16. Raportat la aceste conditii, instanta constată că în materia răspunderii contractuale trebuie să existe o neexecutare cel putin partială, dar suficient de însemnată a unei clauze contractuale. Raportat la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanta retine că între părti s-a încheiat un contract de prestări servicii, nr._/01.02.2012 reclamanta-pârâtă, în calitate de prestator obligându-se să realizeze și să înscrie pe portalul său www.primăriaonline.ro o pagină de prezentare a Beneficiarului pe baza materialului scris în termen de 60 de zile calendaristice de la data semnării contractului, prețul contractului cuprinzând concepția, webdesignul, apariția materialului fotografic etc. Contractul a fost încheiat pe o durată de 1 an de zile, acesta urmând a se prelungi automat cu perioade egale cu cea inițială, cu excepția cazului în care Beneficiarul notifica prestatorul cu cel puțin 30 de zile înainte despre intenția sa de a nu mai prelungi contractul. Prețul contractului a fost stabilit la suma de 1500 lei la care se adaugă tva, data plății fiind 20.04.2012. Totodată, părțile au prevăzut expres în cuprinsul contractului că în ipoteza neachitării prețului contractului până la termenul scadent, prestatorul are dreptul să perceapă penalități în valoare de 0,1% pe zi din valoarea totală a contractului, acestea putând depăși valoarea contractului.
17. Instanta retine că sunt îndeplinite conditiile răspunderii civile contractuale, respectiv există un contract semnat si stampilat de ambele părti, debitoarea-pârâtă însusindu-si clauzele contractuale, a existat o neexecutare a clauzelor contractuale (pârâta nu a achitat conform contractului factura emisă de către reclamanta-pârâtă nr._ din data de 15.08.2013), există legătură de cauzalitate si culpa debitoarei.
18. Instanța constată că apărările pârâtei-reclamante sunt neîntemeiate. Astfel, luând în considerare punctual aceste apărări, instanța reține că pârâta-reclamantă a învederat faptul că factura a fost întocmită după încetarea contractului nr._/2012 prin expirarea termenului de un an la data de 01.02.2013, reclamanta nu a prestat niciun serviciu pentru anul 2013, nu a fost nici stabilită nici prelungită scadența cu privire la plata niciunei sume de bani pentru servicii pretins a fi prestate în anul 2013, pentru contractul nr._ scadența fiind unică și determinată prin contract. Instanța constată că părțile au prevăzut expres prelungirea automată a contractului cu perioade egale cu cea inițială cu excepția cazurilor în care Beneficiarul notifică Prestatorului, cu cel puțin 30 de zile înainte, despre intenția de a nu mai prelungi contractul. Așadar, câtă vreme nu a existat o astfel de notificare și având în vedere dispozițiile C.civ potrivit cărora clauzele contractuale trebuie interpretate în sensul în care să producă efecte, instanța constată că la data expirării contractului, 01.02.2013, ca urmare a acordului de voință al părților, acesta s-a prelungit automat, în aceleași condiții (același preț de 1500 lei+tva, data scadenței fiind 20.04.2013). Dacă s-ar accepta teza pârâtei-reclamante potrivit căreia prin contract s-a solicitat o singură prezentare, iar prețul urma să fie plătit la o sinfură dată de scadență, 20.04.2012 ar însemna ca acea clauză contractuală privind prelugirea automată a contractului să nu producă efecte, ceea ce contravine regulilor de interpretare a contractului. Câtă vreme exista acea clauză, pe care pârâta-reclamantă și-a însușit-o, este culpa acesteia că nu a notificat cu cel puțin 30 de zile înaite de la data de 01.02.2012 intenția sa de a nu mai prelungi contractul. În ceea ce privește neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor pentru anul 2013, instanța reține că este culpa pârâtei că nu a trimis reclamantei o nouă prezentare, câtă vreme prezentarea anterioară și depusă la dosarul cauzei a apărut pe site-ul prevăzut în contract și în anul 2013 (independent de faptul că ultima modificare a site-ul a avut loc în anul 2012), pârâta-reclamantă fiind ținută de obligația de plată.
19. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia factura proformă nu creează obligația de plată în sarcina pârâtei, instanța constată că aceasta este neîntemeiată. Temeiul obligației de plată este reprezentat în primul rând de contractul încheiat între părți. Pentru perioada contractuală de încă un an, respectiv 01.02._14 la data de 15.08.2013 reclamanta-pârâtă a emis factura nr._ în sumă de 1860 lei, factură care a fost comunicată și primită de către pârâtă. Față de prev. art. 1361 NCC, instanța reține că pârâtei-reclamante îi revenea obligația de plată a sumei de 1500 lei+tva pentru anul 2013. Instanța aprecieaza ca reclamanta a probat pentru suma de 1860 lei debit principal existenta raporturilor contractuale dintre părți și care sunt specifice prestării de servicii, obligația de plată a prețului acestora fiind asumata de parată prin semnarea contractului cuprinzând contravaloarea serviciilor prestate inclusiv cu privire la prelungirea automată, astfel încât neexecutarea obligației de plată de către parata se prezuma, caci revenea acesteia sarcina de a proba efectuarea plătii. Instanța constată că suma de 1860 lei, pretinsă de creditoare, reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, ce reprezintă o obligație de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil încheiat de către doi profesioniști. Astfel, în conformitate cu art. 662 alin. (1) NCPC, existența creanței pretinse de creditoare rezultă din contractul nr._/01.02.2012 și din factura fiscală emisă la data de 15.08.2013 depuse la dosar. Prin urmare, existența creanței este certă, potrivit considerentelor menționate anterior, în timp ce societatea debitoare nu a administrat nici o dovada în sens contrar sau care să ateste actul juridic al plății datorate. De asemenea, în temeiul art.662 alin. (3) NCPC, creanța este lichidă, cuantumul acesteia fiind determinat. În privința împlinirii scadenței, instanța constată că potrivit mențiunilor din cuprinsul contractului, raportate la prelungirea automată în aceleași condiții, rezultă că plata urma a fi efectuată la data de 20.04.2013, termen care era împlinit la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată.
20. În ceea ce privește penalitățile de întârziere, având în vedere prev. art. 1538 NCC, raportat la clauza contractuală cuprinsă în contract, instanța reține că și acest capăt de cerere este întemeiat și în consecință va admite cererea astfel cum a fost precizată formulată de reclamanta-pârâtă . în contradictoriu cu pârâta-reclamantă . și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1860 lei reprezentând contravaloare servicii prestate si neachitate, conform contract, la plata sumei de 1019,28 lei reprezentând penalităti de întârziere calculate conform contract de la data scadentei si până la data de 25.02.2015, precum și la plata penalităților de întârziere în continuare, în cuantum de 0,1% din debitul principal, până la data achitării efective.
- CEREREA RECONVENȚIONALĂ
21. În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că în temeiul contractului nr. 7091 din data de 01.02.2012 reclamanta-pârâtă a emis factura proformă nr._/13.04.2012, în valoare de 3720 lei lei, iar ulterior efectuării plății de către pârâtă, s-au emis facturile fiscale nr._/30.11.2012 și_/25.05.2015. În ceea ce privește contractul cu nr._ din data de 01.02.2012 reclamanta-pârâtă a emis factura proformă nr._/13.04.2012, în valoare de 1860 lei lei, iar ulterior efectuării plății de către pârâtă, s-a emis factura fiscală nr._/30.04.2012.
22. Constatând că reclamanta-pârâtă a făcut dovada comunicării acestor facturi fiscale către pârâta-reclamantă, instanța constată că susținerile pârâtei potrivit cărora a primit facturile, dar fără explicații nu sunt întemeiate. Așadar, 1. pârâta-reclamantă a precizat în fața instanței de judecată că facturile fiscale i s-au comunicat și 2. comunicarea facturilor fiscale nu trebuie însoțită de explicații suplimentare.
Asupra cheltuielilor de judecată
23. Instanța reține că, fiind expresia principiului disponibilității, cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu, ci numai la cerere, astfel cum prevede de altfel și art. 453 alin. (1) NCPC. Cheltuielile de judecată se acordă numai în măsura în care au fost dovedite. În acest caz, partea îndreptățită va depune acte doveditoare. Pentru ca instanța să poată dispune acordarea cheltuielilor de judecată, partea trebuie să facă dovada a) existenței lor și b) a întinderii acestora.
24. CEDO a statuat, în cauza B. c. României că nu se poate acorda o sumă de bani cu titlu de cheltuieli de judecată ce are ca obiect orele pe care însuși reclamantul (de profesie avocat) le-a petrecut lucrând pentru cauza sa, având în vedere că acest timp nu reprezintă costuri monetare suportate efectiv de acesta. În jurisprudența sa, Curtea de la Strasbourg a arătat că, pentru ca aceasta să acorde onoariile achitate cu titlu de cheltuieli de judecată pentru procedura în fața Curții nu este necesar ca aceste sume să fie efectiv plătite. Dacă pentru cheltuielile aferente procedurii din fața Curții soluția este firească în contextul în care, pentru acordarea cheltuielilor de judecată s-ar impune ca partea care câștigă să facă o nouă sesizare la CEDO, o asemenea posibilitate nu există însă în dreptul intern, unde este posibilă formularea unei acțiuni distincte pentru recuperarea cheltuielilor de judecată.
25. Dovada propriu-zisă a cheltuielilor de judecată se va putea face cu înscrisuri, cu martori sau prezumții. În ceea ce privește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată, instanța reține că, potrivit jurisprudenței constante a CEDO, cheltuielile de judecată nu pot fi acordate decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al acestora. Caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată presupune că, „în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului sau/și reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate”, să fie previzibile, în sensul de a fi cunoscute de cel împotriva căruia se fac, pentru ca acesta să aibă dreptul de a le contesta și combate.
26. Cu privire la onorariul de avocat, instanța reține că s-a depus la dosarul cauzei factura fiscală, extrasul de cont și OP pentru cele două sume solicitate de reclamanta-pârâtă. Instanța reține că onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanței reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care să menționeze numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume. Acest raționament se justifică prin faptul că instanța va acorda cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăților, iar hotărârea instanței reprezintă înscris justificativ și poate fi pusă în executare silită de către partea care a avansat aceste cheltuieli. Având în vedere că la dosar au fost depuse înscrisurile justificative, instanta constată că s-a făcut dovada avansării onorariului urmând să oblige pârâta la plata sumei de 2210,23 reprezentând onorariu avocat.
27. În ceea ce privește taxa judiciară de timbru, instanța constată că potrivit disp. art. 37 din OUG_ în cazul in care se micsoreaza valoarea pretentiilor formulate in actiune sau in cerere, dupa ce a fost inregistrata, taxa judiciara de timbru se percepe la valoarea initiala, fara a se tine seama de reducerea ulterioara. Cu toate acestea, temeiul acordării cheltuielilor de judecată constă în culpa procesuală a părții ori în acest caz, pârâta nu poate fi ținută de o taxă judiciară de timbru decât în limita culpei, respectiv raportat la taxa judiciară corespunzătoare pretențiilor reduse. Prin urmare, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 211,54 lei reprezentând taxă judiciară de timbru (raportată la cererea precizată).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE
1.Admite cererea astfel cum a fost precizată formulată de reclamanta-pârâtă ., cu sediul în București, ., sector 1, CUI_, J40/_/2004 și cu sediul ales la C..Av. G. O., din București, ., ., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă ., cu sediul în comuna Șirineasa, ., C._.
2. Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1860 lei reprezentând contravaloare servicii prestate si neachitate, conform contract, la plata sumei de 1019,28 lei reprezentând penalităti de întârziere calculate conform contract de la data scadentei si până la data de 25.02.2015, precum și la plata penalităților de întârziere în continuare, în cuantum de 0,1% din debitul principal, până la data achitării efective.
3. Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă . în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă . ca neîntemeiată.
4. Obligă pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 2421,14 lei cu titlu de cheltuieli de judecat, din care suma de 211,54 lei reprezentând taxă judiciară de timbru (raportată la cererea precizată) și suma de 2210,23 reprezentând onorariu avocat.
5. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, conform art. 466 alin. (1) NCPC raportat la art. 468 alin. (1) NCPC.
6. Apelul se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
7. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. V. A. N. C.
Red./Tehn. G.V./C.A.N.4 ex. imprimate la data de 09.10.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4080/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Pretenţii. Încheierea nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
