Contestaţie la executare. Încheierea nr. 06/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 06/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 1725/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 06.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. O. E.

GREFIER: P. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul A. T. în contradictoriu cu intimata C. P. (Gulf) Ltd. prin mandatar . C. SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza a fost lăsată la sfârșitul ședinței de judecată potrivit dispozițiilor art. 104 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor de Judecată adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005.

La a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și depunerea la dosar prin Serviciul Registratură, de către B. C. B. M., a dosarului de executare nr. 2399/2011, după care,

Instanța constatând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, deliberând asupra probatoriului, față de dispozițiile art. 167 C.pr.civ., apreciază ca fiind legală, utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei de față, motiv pentru care încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar și, nefiind alte probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, sens în care:

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 13.02.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.02.2015.

Președinte, Grefier,

P. O. E. P. D.

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1725

Ședința publică de la 13.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. O. E.

GREFIER: P. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul A. T. în contradictoriu cu intimata C. P. (Gulf) Ltd. prin mandatar . C. SRL.

Dezbaterile în fond și susținerile părților, au avut loc în ședința publică din data de 06.02.2015, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.02.2015.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 26.08.2014 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._ contestatorul A. T. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul C. P. (Gulf) Ltd. prin mandatar . C. SRL, desființarea executării silite și anularea tuturor formelor de executare silită realizate în dosarul nr. 450/2012 al B. N. C. A., ca urmare a operării perimării de drept a acesteia, precum și pentru faptul că creanța nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a face obiectul executării silite, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată..

În motivare, contestatorul a arătat că a fost supus executării silite în dosarul nr. 450/2012 al B. N. C. A., titlul executoriu fiind reprezentat de Contractul de credit nr. 2NPFG_/14.08.2006 încheiat între contestator și creditorul inițial Finansbank România SA, executarea silită fiind încuviințată de către Judecătoria Sectorului 2 București prin încheierea din 09.10.2012 pronunțată în dosarul nr._/300/2012.

Având în vedere că creditorul nu a insistat în executare, precizează că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 389 din C.pr.civ. privind perimarea de drept a executării silite.

Mai arată că prin somația transmisă la data de 29.07.2014, s-a pus în vederea contestatorului să plătească în termen de 1 zi suma de 5139,18 euro, reprezentând debit principal și suma de 2500,65 lei reprezentând cheltuieli de executare.

În drept, își întemeiază prezenta cerere pe prevederile art. 379 alin. 3 și 4, art. 399 și următoarele din Codul de procedură civilă.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În baza art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, arătând că în cauză executarea silită se realizează fără somație, nefiind incidente dispozițiile legale referitoare la perimare.

În temeiul art. 167 C.proc.civ., instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri, apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea cauzei.

Analizând probatoriul administrat, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 23.02.3010 creditoarea C. EUROPE BANK a formulat cerere de executare silită prin poprire a debitorului A. T. în temeiul titlului executoriu Contractul de credit nr. 2NPFG_/14.08.2006.

S-a format dosarul de executare 450/2012 al B. N. C. A. în cadrul căruia executorul a emis adrese de înființare a popririi.

La data de 26.08.2014 debitorul A. T. a formulat contestație la executare susținând că executarea silită s-a perimat.

Conform prevederilor art. 390 Cod procedură civilă, dispozițiile codului referitoare la perimarea executării silite nu sunt aplicabile în care legea încuviințează executarea fără somație .

Conform prevederilor art. 454 Cpp.c., poprirea se înființează fără somație.

Coroborând cele două dispoziții legale, instanța va reține că executarea silită prin poprire efectuată în dosarul nr. 5270/ES/2010 al B. N. C. A. nu se perimă.

Cu privire la caracterul cert al sumelor stabilite prin titlul executoriu, instanța reține că acestea sunt menționate în cuprinsul contractului de credit și sunt detaliate în graficul de eșalonare. Prin urmare, creditorul a făcut dovada nașterii obligației în patrimoniul debitorului său. Contestatorul este cel obligat să dovedească efectuarea plăților. Cu toate acestea, contestatorul nu a precizat în mod expres care sunt relațiile suplimentare față de cele menționate în titlul executoriu de care are nevoie pentru a efectua plățile datorate în temeiul contractului de credit.

Față de aceste considerente, instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare privind pe contestatorul A. T. cu domiciliul în sector 2, București, ., nr. 17-19, Corp A, . contradictoriu cu intimata C. P. (Gulf) Ltd. prin mandatar . C. SRL cu sediul sector 6, București, . Plaza, nr. 26Z, ., ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

P. O. E. P. D.

Red.Dact. – jud. OEP – 4 ex/ 17.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Încheierea nr. 06/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI