Întoarcere executare. Sentința nr. 1738/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1738/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 1738/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1738
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 13.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: E. C.
GREFIER: A. D. S.
S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect întoarcere executare, formulată de reclamanta S.C. O. P. S.A. în contradictoriu cu pârâta C. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ambele strigări au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța invocă excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei sectorului 2 București în soluționarea pricinii, poprirea fiind înființată pe raza sectorului 1 București și reține cauza pentru soluționarea excepției.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
În data de 30.12.2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, sub nr._, prin declinare de la Judecătoria Tg.J. (dosar nr._ ) cererea de întoarcere a executării silite ce a făcut obiectul dosarului de executare nr.3010/E/2008 al B.E.J. B. F., din Tg.J., formulată de reclamanta S.C. O. P. S.A. în contradictoriu cu pârâta C. M..
În motivarea cererii se arată că prin sentința civilă nr.5111/02.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, O. P. a fost obligată la plata către pârâtă a contravalorii drepturilor bănești, hotărârea judecătorească fiind modificată prin decizia civilă nr.3542/29.05.2009 a Curții de Apel C., irevocabilă, în sensul respingerii acțiunii.
Întrucât executarea silită s-a realizat în baza hotărârii definitive, în cauză sunt incidente dispozițiile art.4041 alin.1 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.
În dovedire s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În drept au fost invocate dispozițiile art.4042 alin.3 din Codul de procedură civilă.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.7351/27.11.2014, în aplicarea deciziei nr.5/12.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost soluționat recursul în interesul legii având ca obiect interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.4042 alin.3 din Codul de procedură civilă, obligatorie conform art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, Judecătoria Tg.J. a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, apreciată ca fiind instanța de executare deși, din analiza dosarului de executare depus în copie reiese că executarea silită s-a desfășurat prin poprire la terțul poprit Raiffeisen Bank, societate cu sediul social în sectorul 1.
Nu are importanță faptul că adresa de înființare a popririi a fost trimisă la un birou administrativ al terțului poprit situat în sectorul 2, pentru că nu acolo sunt deschise conturile reclamantei. Cum nu s-a făcut dovada că se află în sectorul 2 contul reclamantei din care au fost reținute sumele în discuție, nu putem să ne raportăm decât la sediul social al terțului poprit.
Prin urmare, competența aparține Judecătoriei Sectorului 1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei sectorului 2 București.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect întoarcere executare, formulată de reclamanta S.C. O. P. S.A., cu sediul în București, ., sector 1 – „P. CITY”, în contradictoriu cu pârâta C. M., cu domiciliul în . Dragomirești Deal, ., județul Gorj în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
E. C. A. D. S.
Red./th-red. E.C./A.D.S. 2 ex. –18.02.2015
ROMANIA
Judecătoria Sectorului 2 - București
., sectorul 3
Dosar nr._
Către,
Judecătoria Sectorului 1 București
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr.1738 din data de 13.02.2015 a Judecătoriei Sectorului 2 București, pronunțată in dosarul nr._, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze, având ca obiect întoarcere executare, formulată de reclamanta S.C. O. P. S.A. în contradictoriu cu pârâta C. M., în favoarea dumneavoastră, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând … file, compus dintr-un singur volum.
Președinte Grefier
E. C. S. A. D.
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 23/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Încheierea nr. 06/2015. Judecătoria... → |
|---|








