Contestaţie la executare. Încheierea nr. 23/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 23/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 1726/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

- SECȚIA CIVILĂ -

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 23.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. O. E.

GREFIER: P. D.

Pe rol, soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea N. A. F., în contradictoriu cu intimatul B. E. Judecătoresc „P. C. G.”.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul prin mandatar S. F. care depune la dosar procură autentificată sub nr. 957/21.11.2014, lipsind intimatul.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și depunerea la dosar prin Serviciul Registratură, la data de 15.01.2015, de către B. E. Judecătoresc „P. C. G.” a dosarului de executare nr. 64/2012, după care,

Mandatarul contestatorului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 lei, instanța procedând la anularea acesteia.

Având în vedere că cererea s-a formulat în contradictoriu cu B. E. Judecătoresc „P. C. G.”, instanța interpelează mandatarul contestatorului în sensul de a preciza dacă consideră potrivit intimatul pe care l-a ales, aducându-i, totodată, la cunoștință faptul că prin contestația la executare se contestă raporturile juridice încheiate dintre contestator și creditor.

Mandatarul contestatorului precizează că au formulat mai multe cereri către executorul judecătoresc solicitându-i să facă compensația legală.

Interpelat fiind de instanță, mandatarul contestatorului arată că este jurist. De asemenea, precizează că înțelege că trebuie să se judece în contradictoriu cu persona cu care are raporturi juridice, însă cel care se face vinovat de încălcarea legii nu este creditorul, întrucât, după părerea dumnealui acesta nu are calitate procesuală pasivă.

Instanța invocă din oficiu excepția lipsei calității procesual pasive a intimatului B. E. Judecătoresc „P. C. G.” și acordă cuvântul cu privire la excepția invocată.

Mandatarul contestatorului solicită respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a intimatului B. E. Judecătoresc „P. C. G.”, arătând că persoana care se face vinovată de încălcarea dispozițiilor legale este executorul judecătoresc și nu creditorul.

Instanța aduce la cunoștința mandatarului contestatorului faptul că cererea formulată de dumnealui este contestație la executare și nu plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc.

Mandatarul contestatorului consideră că răspunsurile executorului judecătoresc la adresele contestatorului reprezintă tot acte de executare și că a formulat contestație la executare împotriva acestor acte de executare, respectiv a refuzului de a pune în executare hotărârea judecătorească în integralitate. Mai precizează că nu contestă creanța creditorului pe care executorul o urmărește.

Instanța interpelează mandatarul contestatorului în sensul de a preciza de ce a invocat la acest moment chestiunea referitoare la compensația legală și nu la momentul când creditorul a formulat cererea de executare silită, ca atare, invocă tardivitatea formulării contestației la executare.

Mandatarul contestatorului, având cuvântul cu privire la tardivitatea formulării contestației la executare, arată că compensația legală operează de plin drept și nu consideră că era obligatoriu să formuleze o astfel de cerere și că nu cunoaște de ce nu s-a contestat la acel moment, întrucât nu cunoaște dosarul.

Instanța reține cauza în pronunțare cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a intimatului B. E. Judecătoresc „P. C. G.” și, de asemenea, cu privire la excepția tardivității formulării contestației la executare.

INSTANȚA

Din lipsă de timp, va amâna pronunțarea, sens în care:

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 30.01.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.01.2015.

Președinte, Grefier,

P. O. E. P. D.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

- SECȚIA CIVILĂ -

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 30.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. O. E.

GREFIER: P. D.

Pe rol, soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea N. A. F., în contradictoriu cu intimatul B. E. Judecătoresc „P. C. G.”.

INSTANȚA

Din lipsă de timp, va amâna pronunțarea, sens în care:

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 06.02.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.01.2015.

Președinte, Grefier,

P. O. E. P. D.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

- SECȚIA CIVILĂ -

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 06.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. O. E.

GREFIER: P. D.

Pe rol, soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea N. A. F., în contradictoriu cu intimatul B. E. Judecătoresc „P. C. G.”.

INSTANȚA

Din lipsă de timp, va amâna pronunțarea, sens în care:

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 13.02.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.02.2015.

Președinte, Grefier,

P. O. E. P. D.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

- SECȚIA CIVILĂ -

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1726

Ședința publică din data de 13.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. O. E.

GREFIER: P. D.

Pe rol, soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea N. A. F., în contradictoriu cu intimatul B. E. Judecătoresc „P. C. G.”.

Dezbaterile în fond și susținerile părților, au avut loc în ședința publică din data de 23.01.2015, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța de judecată, din lipsă de timp, a amânat succesiv pronunțarea la data de 30.01._15 și la 13.02.2015.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 10.12.2014, contestatorul N. A. F., în contradictoriu cu intimatul B. E. Judecătoresc „P. C. G.” a solicitat obligarea B. „P. C. G." să își execute obligația legală de a dispune compensația legală a titlului executoriu Sentința civilă nr. 1172 din 22 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria S. rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 435 din 9 iunie 2009 a Tribunalului Prahova-secția civilă, în dosarul de executare nr. 64/2012 și să depună copiile de pe înscrisurile aflate la acest dosar.

În fapt, contestatorul arată că prin hotărârile judecătorești mai sus indicate a fost obligat la plata unor sume de bani către numitul Natra S., dar și acesta a fost obligat la plata unei sume de bani datorată dumnealui cu titlu de sultă.

Mai arată că în mod netemeinic, nelegal și abuziv executorul a dispus acte de executare doar împotriva mea fără să facă compensația legală a celor 2 debite până la concurența sumei cele mai mici. Precizează că a formulat cerere de compensație legală adresată executorului, dar acesta verbal și apoi în scris i-a comunicat că dreptul său ar fi prescris.

Precizează că în acest fel, executorul săvârșește infracțiunea de abuz în serviciu și pe cea de nerespectarea hotărârilor judecătorești prevăzute de art. 287 alin. (1) lit. și art. 297 din Codul penal.

Executorul, cu toate că a fost notificat, i s-au comunicat toate motivele de fapt și temeiurile de drept, continuă să execute doar o parte din hotărârile judecătorești menționate supra încălcându-și obligația legală de a executa în integralitate dispozițiile titlului executoriu, în acest fel încălcându-i drepturile materiale și procedurale și pricinuindu-i prejudicii materiale și morale într-o manieră evident abuzivă și inexplicabilă.

În concluzie, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.

În dovedire, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile din dosarul de executare nr. 64/2012 și orice alte mijloace legale de probă a căror necesitate ar reieși din dezbateri sau care nu ar conduce la amânarea cauze.

Solicită judecarea cauzei si în lipsa părților.

În drept, contestația la executare este întemeiată pe dispozițiile art. 1616, art. 1617 alin. (1), art. 2505 din Codul civil în vigoare; art. 242 alin.(2), art. 373 art. 399 și următoarele din vechiul Cod de procedură civilă.

Au fost depuse, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, înscrisurile aflate în dosarul de executare nr.64/2012 al B.E.J. „P. C. G.".

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a B. P. C. G., instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă ca atare pentru următoarele considerente:

Una dintre condițiile generale de exercițiu ale acțiunii civile, este și aceea a calității procesuale pasive, ceea ce presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cea obligată în cadrul raportului de drept material dedus judecății. Ca în orice acțiune în justiție, înainte de a discuta dreptul material dedus judecății, instanța va verifica calitatea părților, întrucât raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material, lipsa calității procesuale pasive constituind o excepție de fond, absolută, care obligă instanța la respingerea cererii fără judecarea fondului.

Or, în cauză, raportul de drept material are ca părți pe reclamantul – debitor N. A. F. și pe creditorul Natra S., organul de executare nefiind parte în acest raport. Împrejurarea că prin prezenta acțiune se contestă refuzul executorului de a îndeplini un act de executare (art. 399 C.p.c ultima teză), nu îi poate conferi acestuia calitate procesuală pasivă. O interpretare contrară ar determina calitatea procesuală a oricărui alt organ ce emite un titlul executoriu, cum este cazul instanței de judecată sau a notarului public în cazurile anume prevăzute de lege, interpretare care evident nu poate fi primită. Executorul judecătoresc constituie numai organul de executare prin intermediul căruia se realizează executarea silită, acesta fiind învestit să îndeplinească un serviciu public (art. 2 alin. 1 din Legea 188/2000) și ca atare nu poate avea calitate de parte într-o contestație la executare sau în cererea de întoarcere a executării silite în care raporturile juridice sunt stabilite între creditor și debitor.

Față de aceste aspecte va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a B. P. C. G. cu consecința respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Având în vedere aceste considerente, instanța nu va mai analiza excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesual pasive.

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea N. A. F. cu domiciliul în sector 2, București, ., . cu intimatul B. E. Judecătoresc „P. C. G.” cu sediul în sector 4, București, .. 25, ., ., ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.02.2015.

Președinte, Grefier,

P. O. E. P. D.

Red.dact.jud. OEP/4ex/23.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Încheierea nr. 23/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI