Contestaţie la executare. Încheierea nr. 11/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 11/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 9426/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 11.09.2015
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE – P. O. E.
GREFIER – P. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare - întoarcere executare, privind pe contestatoarea . în contradictoriu cu intimatul Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București – Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza a fost lăsată la sfârșitul ședinței de judecată potrivit dispozițiilor art. 104 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor de Judecată adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005.
La a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și depunerea la dosar prin Serviciul registratură, a data de 03.06.2015, de către intimată, a unui set de înscrisuri, după care,
Instanța, reținând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, deliberând asupra probatoriului, față de dispozițiile art. 258 și art. 260 C.pr.civ., apreciază ca fiind legală, utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei de față, motiv pentru care încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar și, nefiind alte probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare cu privire la fondul cauzei.
INSTANȚA
Din lipsă de timp, va amâna pronunțarea, sens în care:
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 25.09.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.09.2015.
Președinte, Grefier,
P. O. E. P. D.
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9426
Ședința publică din data de 25.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – P. O. E.
GREFIER –P. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare - întoarcere executare, privind pe contestatoarea . în contradictoriu cu intimatul Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București – Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice.
Dezbaterile în fond și susținerile părților, au avut loc în ședința publică din data de 11.09.2015, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța de judecată, din lipsă de timp, a amânat pronunțarea la data de 25.09.2015.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 19.12.2014, sub nr._, contestatoarea . în contradictoriu cu intimatul Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București – Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice a formulat contestație la executare silita împotriva executării silite prin poprire, executare silita efectuata de Direcția Generala Regionala A Finanțelor Publice Bucureștii Administrația Finanțelor Publice - Sector 2, prin care solicita instanței admiterea contestației la executare, anularea formelor de executare, întoarcerea executării silite si obligarea organului fiscal la plata de dobânzi pentru sumele reținute in mod abuziv de la data reținerii si pana la data restituirii lor.
In fapt, arată că la data de 04.12.2014, i s-a comunicat de către ING BANK, ca pe contul pe care-1 deține a fost instituita o poprire de către Administrația Finanțelor Publice sector 2 București pentru suma de 5000 lei suma ce reprezenta venituri din amenzi.
Ulterior in data de 05.12.2014 si 09.12.2014 a aflat ca pentru aceiași suma s-a instituit poprire si pentru conturile deținute de către . la BRD Groupe Societe Generale, respectiv Banca Transilvania din aceste conturi fiind poprite sumele de 2617,29 lei si 2556,98 lei.
Învederează instanței de judecata ca . nu datora la data înființării popririi nici o suma Administrației Finanțelor Publice Sectorului 2 București.
Menționează ca in urma contestării procesului verbal de contravenție menționat anterior prin Sentința civila nr. 2661 pronunțata de Judecătoria D. in dosarul nr._/221/2012, sentința definitiva si irevocabila instanța de judecata a admis in parte plângerea si a redus amenda de 10.000 lei la 5000 lei.
In condițiile in care plata amenzii era efectuata din data de 05.11.2014, considera ca a fost realizata o executare abuziva de către organul fiscal, si in consecința solicita instanței admiterea contestației la executare silita, anularea tuturor formelor de executare si întoarcerea executării silite in ceea ce privește cele doua sume reținute de la BRD 2617,29 lei si 2556,98 lei de la Banca Transilvania, precum si in temeiul art.124 din codul de procedura fiscala solicita obligarea organului fiscal la plata de dobânzii pentru sumele reținute si nedatorate pana in ziua restituirii acestora.
In drept, își întemeiază contestația pe dispozițiile art. 172 si următoarele din codul de procedura fiscala si pe dispozițiile art.124 din codul de procedura fiscala.
In dovedirea contestației, solicita încuviințarea probei cu înscrisuri pe care le anexează.
Solicita cheltuieli de judecata reprezentând taxele judiciare de timbru.
Solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 18.03.2015, intimata solicita respingerea acțiunii formulata de societatea B. T. SRL, ca fiind neîntemeiata, pentru următoarele motive:
In fapt, arată că reclamanta contestatoare, prin acțiunea dedusa judecății, contesta executarea silita începută in baza Titlului executoriu nr. 142/04.03.2013.
Învederează instanței ca, potrivit O.P.A.N.A.F. nr. 1104/2013 " Cu data de 01.08.2011 se aproba structura organizatorica a Direcției Generale Regionala a Finanțelor Publice București pentru aparatul propriu si administrațiile finanțelor publice municipale si orășenești.
Având in vedere dispozițiile legale menționate, solicită instanței să ia act de faptul ca, începând cu data de 01.08.2013, parata Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice, urmează sa fie reprezentata de către Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București prin Biroul Juridic C. 2.
Precizează că intimata a declanșat procedura de executare silită împotriva contestatoarei, pentru o creanță fiscală în cuantum de 10.000 lei, reprezentând amendă contravențională în temeiul procesului-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr._/29.10.2014, încheiat de Inspectoratul Teritorial de munca Hunedoara.
La data de la data de 04.03 2013, a fost declanșata procedura de executare silita prin emiterea Somației nr. 1766/04.03.2013 si titlul executoriu nr. 142/04.03.2013 - in valoare de 10.000 lei, aceasta reprezentând suma inițiala pentru care a fost emisa somația.
Adresa de instiintare privind înființarea popririi nr._/25.11.2014 - A.S.2F.P., adresa remisa la cererea A.S.2F.P. de către U.I.R.Vilcea (o poprire ridicata nu se mai poate lista din aplicația SACF) - in suma de 5.000 lei.
Precizează ca la data comunicării somației - 22.03.2013 - societatea era in administrarea fiscala a A.F.P.C.M., societatea devenind "contribuabil mic" începând cu data de 01.01.2014, când le-a fost transmis dosarul de executare (nr._/30.01.2014 - A.S.2F.P.).
De asemenea, precizează ca prin Sentința civila nr. 2661/23.05.2013 emisa de către Judecătoria D., devenita irevocabila prin Decizia Civila nr. 335/R/2014, amenda stabilita in suma de 10.000 lei prin PVC nr._/29.10.2013 - I.T.M. HUNEDOARA a fost diminuata la suma de 5.000 lei. Scăderea a fost operata in Fisa de evidenta pe plătitor a S.C. B. TRAST S.R.L. in data de 28.10.2014, conform Referatului de scădere nr._/28.10.2014 întocmit de A.S.2F.P..
Poprirea a fost înființata in data de 25.11.2014 de către A.S.2F.P. pentru suma de 5.000 lei (rămasa din amenda inițiala) si transmisa la U.I.R. Vilcea in data de 27.11.2014. Poprirea a fost transmisa de către U.I.R.VILCEA către cele 4 banei - BRD SA, BANCA TRANSILVANIA SA, ING BANK SA, VOLKSBANK SA - confirmate de primire in data de 04.12.2014, si către societate - plic întors retur cu mențiunea "destinatar lipsa - domiciliu avizat - expirat termen de păstrare".
Mai arată că procedura de executare silită a fost pornită în mod temeinic, neputând fi reținut vreun viciu care să îi afecteze legalitatea.
Subliniază, de asemenea, că Administrația Finanțelor Publice Sector 2, ca organ fiscal ce are drept obiect, printre altele, executarea creanțelor bugetare, prin efectuarea procedurii de executare silită a amenzii contravenționale respective, nu a făcut altceva decât să aducă la îndeplinire prevederile O.G. nr.2/2001, dar și pe cele ale Codului de procedură fiscală. Somația reprezintă actul începător de executare, iar anterior acesteia organul fiscal este obligat să înregistreze în evidențe amenzile contravenționale care îi sunt transmise spre recuperare și care sunt evidențiate în procesele-verbale de contravenție sau în hotărârile judecătorești irevocabile.
În concluzie, solicită respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și, în consecință, menținerea formelor de executare ca legale și temeinice.
In drept, invocă dispozițiile art. 205-208 din Codul de procedura civila, precum si celelalte dispoziții legale invocate in prezenta întâmpinare.
Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare la data de 30.04.2015, prin care arată că este vorba despre o executare silite abuzivă, care a dus la blocarea conturilor societății contestatoare, fiind poprite sumele de 2617,29 lei si 2556,98 lei, sume care nu erau datorate, a adus la perturbarea activității societății având in vedere ca nu au putut derula operațiuni financiare prin aceste conturi.
Instanța, în temeiul art. 258 C.proc.civ., a administrat proba cu înscrisuri, ca fiind concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de la data de 04.03 2013, a fost declanșata procedura de executare silita prin emiterea Somației nr. 1766/04.03.2013 si a titlului executoriu nr. 142/04.03.2013 pentru suma de 10.000 lei, reprezentând venituri din amenzi.
Conform referatului aflat la fila 48 din dosar, veniturile din amenzi provin din procesului-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr._/29.10.2014, încheiat de Inspectoratul Teritorial de Munca Hunedoara.
Legalitatea și temeinicia acestui titlu de creanță a fost contestată de reclamantă la data de 1.11.2012. În urma contestării procesului verbal de contravenție, prin Sentința civila nr. 2661 pronunțata de Judecătoria D. in dosarul nr._/221/2012, instanța de judecata a admis în parte plângerea si a redus amenda de 10.000 lei la 5000 lei. Sentința a rămas definitivă la data de 17.09.2014.
La data de 5.11.2014, reclamantul a achitat prin ordinul de plată 108 amenda aplicată prin procesului-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr._/29.10.2014.
Ulterior, la data de 05.12.2014 si 09.12.2014 pentru aceeași sumă s-a instituit poprire asupra conturilor deținute de către . la BRD Groupe Societe Generale și Banca Transilvania din aceste conturi fiind poprite sumele de 2617,29 lei si 2556,98 lei.
. nu datora la data înființării popririi nici o suma Administrației Finanțelor Publice Sectorului 2 București.
Având în vedere că executarea silită a fost declanșată anterior rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza având ca obiect plata titlului executoriu, instanța reține incidența în cauză a prevederilor art. 32 al. 3 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora plângerea contravențională suspendă executarea.
Prin urmare, actele de executare efectuate în perioada de suspendare a executării sunt nelegale, contravenind dispozițiilor legale anterior menționate.
În plus, debitoarea a achitat debitul datorat înaintea emiterii adreselor de înființare a popririi.
Față de considerentele arătate, instanța va admite contestația la executare va anula executarea silită efectuată în dosarul de executare 1766/2013 și adresele de înființare a popririi.
În temeiul art. 722 alin. 1 C.p.c., instanța va dispune întoarcerea executării silite pentru sumele de 2617,29 lei și 2556,98 lei.
În temeiul art. 45 lit. f din OG nr. 80/2013 va dispune restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 405 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare - întoarcere executare, privind pe contestatoarea . înregistrată sub nr. J40/_/2012, cu sediu pentru comunicare G., ., J. G. în contradictoriu cu intimatul Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București – Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice cu sediul în sector 2, București, ..
Anulează executarea silită efectuată în dosarul de executare 1766/2013 și adresele de înființare a popririi.
Dispune întoarcerea executării silite pentru sumele de 2617,29 lei și 2556,98 lei.
Dispune restituirea taxei de timbru în cuantum de 405 lei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, depusă la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.09.2015.
Președinte, Grefier,
P. O. E. P. D.
Red.dact.jud. OEP/4ex/19.10.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 9071/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9429/2015.... → |
|---|








