Contestaţie la executare. Sentința nr. 9708/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9708/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 9708/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9708

Ședința Publică din data de 01.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte: I. A. P.

Grefier: D. O.

Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect contestație la executare - încetare executare formulată de contestatorul S. Ș. C., în contradictoriu cu intimata Direcția V. Buget Local Sector 2.

La apelul nominal făcut în ședință publică, pe lista de amânări fără discuții, a răspuns intimata prin consilier juridic M. A., care depune la dosar delegație, lipsă fiind contestatorul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, după care:

Instanța, față de lipsa părții adverse dispune strigarea dosarului la ordine.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la strigarea cauzei la ordine, a răspuns intimata prin consilier juridic M. A., cu delegație la dosar, lipsă fiind contestatorul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, după care:

Apărătorul intimatei invocă excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, solicitând instanței admiterea acestei excepții și anularea cererii ca netimbrată.

Instanța reține cauza spre soluționare cu privire la excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de intimată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la data de 07.05.2015 sub nr._ contestatorul S. Ș. C., în contradictoriu cu intimata Direcția V. Buget Local Sector 2 a formulat contestație la executare, prin care a solicitat să se constate prescrisă și perimată executarea silită.

În motivare a arătat, în esență, că a intervenit perimarea și prescripția executării silite

În drept, a invocat disp. art.650, 696 C.proc.civ..

Intimata la data de 11.06.2015 a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității contestației la executare, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În drept, a invocat disp. art.205 C.proc.civ.

Cu respectarea dispozițiilor art. 248 al. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției de netimbrare, excepție de procedură, absolută, peremptorie, ridicată de intimate, care, în caz de admitere, ar face inutilă cercetarea în fond a pricinii.

Potrivit art. 10 alin.2 din OUG nr. 80/2013, În cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestația la executare se taxează cu 100 lei.

Întrucât contestatorul nu s-a conformat mențiunilor instanței și nu a achitat până la termenul de judecată din 01.10.2015 taxa judiciară de timbru în suma de 743,55 lei, astfel cum i s-a pus în vedere (f.162-163), în temeiul art. 10 alin.2 coroborat cu art.33 din OUG nr. 80/2013, instanța va admite excepția netimbrării cererii și va anula cererea ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția netimbrării cererii.

Anulează cererea având ca obiect contestație la executare - încetare executare formulată de contestatorul S. Ș. C. cu domiciliul în București, . 35, ., ., în contradictoriu cu intimata Direcția V. Buget Local Sector 2 cu sediul în București, ., sector 3, ca netimbrată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cu depunerea cererii la Judecătoria sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. A. P. D. O.

Red. și dact. Jud. I.A.P., Gref. D.O./ 4 ex/02.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9708/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI