Contestaţie la executare. Sentința nr. 2576/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2576/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 2576/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2576
Ședința Publică din data de 05.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. A. P.
Grefier: D. O.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorii G. P. și G. L., în contradictoriu cu intimata Asociația de proprietari J3.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 26.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 05.03.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07.10.2014 sub nr._ contestatorii G. P. și G. L., în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietari J3, au formulat contestație la executrare împotriva actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 521/CI/2014 al SPEJ D., I. & Asociatii, pentru suma de 967,17 lei.
În motivare, au arătat în esență că somația a fost trimisă pe data de 29.09.2014, iar aceștia fără a fi somați de către executorul executoresc au achitat integral Asociației de P. cotele de întreținere, penalitățile și cheltuielile de judecată dispuse în dosarul nr._/300/2012.
În drept, au invocat disp. art.718 alin.4 C.proc.civ..
În dovedire au depus un set de înscrisuri (f.4-25).
La data de 12.12.2014 intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând în esență că achitarea datoriei la data de 02.09.2014 de către contestatori nu îi îndreptățește pe aceștia să fie scutiți de la plata cheltuielilor de executare silită, executare ce a fost generată exclusiv de către contestatori întrucât nu au înțeles să-și achite întreținerea începând cu anul 2010. De asemenea, au solicitat plata cheltuielilor de judecată.
În drept, a invocat disp. art.669 alin.1 și 2 C.proc.civ.
Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/05.12.2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2012, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului prin sentința civilă nr.2754R/30.10.2013, contestatorii au fost obligați la plata către intimată a sumei de 6.301,78 lei reprezentând cote de întreținere restante pentru perioada noiembrie 2010-martie 2012 (4.729,50 lei) și penalități de întârziere aferente (1.572,28 lei), precum și a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (f.18-21). De asemenea, contestatorul G. P. a fost obligat la plata către intimată a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs (f.22-25).
Intimata a formulat în data de 21.08.2014 cerere de executare silită (f. 34), formându-se dosarul execuțional nr. 521/CI/2014, al SPEJ D., I. & Asociatii, în cadrul căruia a fost obținută, în data de 16.09.2014, încheierea de încuviințare a executării silite din partea Judecătoriei Sectorului 2 București (f. 42 verso - 43).
La data de 08.09.2014 intimata a formulat o cerere către executor prin care a solicitat continuarea procedurii de executare, având în vedere că deși contestatorii au achitat suma de 7.502 lei, aceștia mai au de achitat suma de 400 lei reprezentând onorariu de executare (f.41).
Prin încheierea nr.521/24.09.2014 emisă în dosarul de executare nr. 521/CI/2014 al SPEJ D., I. & Asociatii, executorul judecătoresc a stabilit suma de 967,17 lei cu titlu de cheltuieli de executare, compusă din suma de 930,22 lei onorariu executor judecătoresc, suma de 24,80 lei taxă de timbru și suma de 12,15 lei taxe poștale (f.44).
De asemenea, prin somația din data de 24.09.2014 (f. 44 verso), comunicată la data de 30.09.2014 (f.45-46), s-a pus în vedere contestatorilor să plătească suma de 967,17 lei cu titlu de onorariu executor și cheltuieli de executare.
La data de 23.08.2014 contestatorii au achitat suma de 500 lei, iar la data de 02.09.2014 au achitat sumele de 800 lei, 1.572,28 lei, 4.729,50 lei și 400 lei, sume stabilite conform hotărârilor judecătorești nr._/05.12.2012 și 2754R/30.10.2013 (f.41 verso-42).
Conform art. 711, alin. 1 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
În ceea ce privește cheltuielile de executare în cuantum de 967,17 lei, instanța reține următoarele:
Prin încheierea nr.521/24.09.2014 emisă în dosarul de executare nr. 521/CI/2014 al SPEJ D., I. & Asociatii, executorul judecătoresc a stabilit suma de 967,17 lei cu titlu de cheltuieli de executare, compusă din suma de 930,22 lei onorariu executor judecătoresc, suma de 24,80 lei taxă de timbru și suma de 12,15 lei taxe poștale (f.44).
Potrivit art.669 alin.2 C.proc.civ. Cheltuielile ocazionate de efectuarea executarii silite sunt in sarcina debitorului urmarit, in afara de cazul cand creditorul a renuntat la executare, situatie in care vor fi suportate de acesta, sau daca prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi tinut sa suporte cheltuielile de executare stabilite sau, dupa caz, efectuate dupa inregistrarea cererii de executare si pana la data realizarii obligatiei stabilite in titlul executoriu, chiar daca el a facut plata in mod voluntar. Cu toate acestea, in cazul in care debitorul, somat potrivit art. 668, a executat obligatia de indata sau in termenul acordat de lege, el nu va fi tinut sa suporte decat cheltuielile pentru actele de executare efectiv indeplinite, precum si onorariul executorului judecatoresc si, daca este cazul, al avocatului creditorului, proportional cu activitatea depusa de acestia.
Având în vedere că debitorii-contestatori au achitat debitul datorat către Asociația de Proprietari anterior emiterii încheierii nr.521/24.09.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare și a somației emise la aceeași dată pentru achitarea cheltuielilor de executare, instanța reține că activitatea depusă efectiv de executor nu este reflectată în cuantumul onorariului stabilit. Astfel, activitatea prestată în concret de executor a constat numai în înregistrarea cererii de executare silită și deschiderea dosarului de executare, precum și în solicitarea încuviințării executării silite.
Ca atare, instanța apreciază cuantumul onorariului ca fiind nepotrivit de mare. În consecință va dispune reducerea onorariului de executor de la suma de 930,22 lei la suma de 50 lei, conform pct.12 din Anexa nr.1 privind Onorariile Minimale și Maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești.
În privința celorlalte cheltuieli de executare, instanța reține că acestea sunt justificate având în vedere înscrisurile depuse la dosarul de executare (f.39-40).
Față de cele menționate instanța în temeiul art.711 și 669 alin.2 C.proc.civ. va anula în parte actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 521/CI/2014 al SPEJ D., I. & Asociatii, în sensul că va reduce onorariu de executor de la suma de 930,22 lei la suma de 50 lei.
În ceea ce privește cererea intimatei de obligare a contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei, instanța, având în vedere soluția pronunțată în prezenta cauză, de admitere în parte a cererii, în temeiul disp. art.453 alin.2 C.proc.civ., va respinge ca neîntemeiată această cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorii G. P. și G. L. ambii cu domiciliul în sector 2, București, ., ., ., în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietari J3 cu sediul în sector 2, București, ., .> Anulează în parte actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 521/CI/2014 al SPEJ D., I. & Asociatii, în sensul că reduce onorariu de executor de la suma de 930,22 lei la suma de 50 lei.
Respinge cererea intimatei de obligare a contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. A. P. D. O.
Red. și dact. Jud. I.A.P., Gref. D.O./5 ex/10.06.2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 5588/2015. Judecătoria SECTORUL... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2614/2015. Judecătoria... → |
|---|








