Acţiune în constatare. Sentința nr. 2615/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2615/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 2615/2015

Dosar număr_

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 2615

Ședința publică din data de 06.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. D. B.

GREFIER: M. U.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, pretenții, privind pe reclamantul E. S. M. și pe pârâta P. B. România S.A.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentanta reclamantului, avocat E.-Louis O.-N., având împuternicirea avocațială la dosar (fila 39), lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare. Pârâta a depus relații furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului privind sediul acesteia la data introducerii cererii de chemare în judecată. A fost prorogată soluționarea excepției de necompetență teritorială, invocată de pârâtă.

Instanța pune în discuție excepția de necompetență teritorială, invocată de pârâtă.

Reprezentanta reclamantului solicită respingerea excepției, pentru motivele detaliate în răspunsul la întâmpinare. Solicită instanței să nu aibă în vedere certificatul emis de O.N.R.C. depus de pârâtă pentru termenul de astăzi, întrucât acțiunea a fost formulată raportat la sediul pârâtei astfel cum a fost indicat în contract.

Instanța reține spre soluționare excepția de necompetență teritorială, invocată de pârâtă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei, de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.05.2014 sub nr._, reclamantul E. S. M. a chemat în judecată pe pârâta P. B. România S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul abuziv al clauzei conținute în art. 3.2 cap II din contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 420102G_/23.09.2008, al clauzelor referitoare la declararea scadenței anticipate a creditului prevăzute în art. 3.2 al. 3 cap II din contract, respectiv art. 12.2 cu raportare la art. 12.1 cap II din contract, să dispună restituirea tuturor sumelor achitate în plus, a dobânzii legale aferente, calculate la zi, precum și să oblige pârâta la restituirea diferenței de curs valutar a CHF, cu menținerea cursului 1 CHF/2,936 lei, curs la care a contractat împrumutul.

dobânda stabilită inițial; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că între parți a fost încheiat contractul de credit pentru nevoi personale nr. 420102G_/23.09.2008 având ca obiect acordarea unui împrumut în suma de 14.049 CHF, cu termen de restituire de 120 luni.

A susținut că, în cauză, convenția parților conține clauze abuzive, invocând în acest sens clauzele mai sus indicate.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 193/2000, decizii CEDO.

În dovedire a solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriu, expertiza contabilă.

A anexat înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.

Reclamantul a formulat cerere precizatoare prin care a evaluat provizoriu capetele 4-6 de cerere la suma de 3.000 lei.

Pârâta P. B. România S.A. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență teritorială, în raport de prevederile art. 107 al. 1 C.p.civ., iar, pe fondal cauzei, a solicitat respingerea acțiunii promovate de reclamant, ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.

În susținere, a solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriu și testimonială.

Analizând cauza de față, prin prisma excepției de necompetență teritorială, invocată de pârâtă, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 137 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie, pe care o va admite, pentru următoarele considerente.

Conform dispozițiilor de drept comun, regula în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 C.pr.civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Sediul pârâtei P. B. România S.A. este în București, sectorul 1, .. 29-31, astfel cum reiese din relațiile emise de O.N.R.C. depuse la dosar de pârâta (f.103 -104); acest sediul al pârâtei a fost înregistrat încă din data de 22.02.2010, și, ca atare, anterior promovării cererii de chemare în judecată (30.05.2014).

Pentru considerentele menționate, având în vedere faptul că sediul pârâtei este în sectorul 1 București, raportat și la art. 129 alin. 2 pct. 3 și art. 130 alin. 2 C.pr.civ., instanța va admite excepția invocată de pârâtă și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență teritorială, invocată de pârâta.

Declină competența de soluționare a cauzei promovate de reclamantul E. S. M., cu domiciliul în sector 3, București, ., nr. 10, ., . cu pârâta P. B. România S.A., cu sediul ales la Cabinetul de avocat „L. Oleg” în sector 1, București, .. 21, ., ., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.03.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

Pentru grefier de ședința aflat in C.O.,

semnează Grefier Sef

Red./ Th.red. ADB/07.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 2615/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI