Obligaţie de a face. Sentința nr. 2513/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2513/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 2513/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2513

Ședința publică din data de 04.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. V. L.

GREFIER: B. F.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect obligația de a face, privind pe petentul G. D.-M. în contradictoriu cu pârâții Micușcă V. M., S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor București și Direcția de I. și Taxe Locale Sector 1.

La primul și la al doilea apel nominal făcut în ședința publică, conform Regulamentului de ordine interioară, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor a inaintat adresa nr._/SPC/10.02.2013 emisa de SPCRPCIV București iar petentul a depus note scrise si a solicitat judecata in lipsa.

Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză și nici alte incidente de solutionat, instanța, în temeiul art. 244 C.proc.civ., declară încheiată faza de cercetare a procesului și, în temeiul art. 392 și 394 C.proc.civ., reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 29.10.2014, sub nr._, petentul G. D.-M. în contradictoriu cu pârâții Micușcă V. M., S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor București și Direcția de I. și Taxe Locale Sector 1 a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna radierea autovehiculului marca BMW 320d, avand . motor_ si nr. de inmatriculare_, transcrierea autovehicului conform actelor de instrainare intocmite la data de 14.03.2008 si interzicerea dreptului de a circula pe drumutile publice a acestui autovehicul pana la data transcrierii lui.

În motivarea cererii petentul a aratat că la data de 14.03.2008 a vandut autovehiculului marca BMW 320d, avand . motor_ si nr. de inmatriculare_ pârâtei Micușcă V. M. astfel cum rezulta din contractul de vanzare-cumparare depus la dosar. La aceeasi data cumparatorul trebuia sa indeplineasca formalitatile de transcriere pe numele sau dar nu si-a indeplinit aceasta obligatie intrucat a primit prin executor zeci de amenzi contraventionae aplicate de CNADNR-SA pentru ca acest auto a fost condus pe drumurile publice, in perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, fara a poseda rovinieta valabila.

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 11, 17 si urm. din OUG nr. 195/2002 rep, art. 1528 cod civil si art. 194 C.pr.civ.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, fiind depuse in copie proces verbal de scoatere din evidenta mijloace transport nr._/14.03.2008 emis de Direcția de I. și Taxe Locale Sector 1, contract de vanzare-cumparare pentru un vehicul folosit din data de 14.03.2008, cerere de contestatie la executare, sentinta civila nr._/27.11.2009 pronuntata de Judecatoria Ploiesti in dosarul nr._/281/2009.

Intimatul S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor București a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței să respingă cererea ca ramasa fara obiect .

În fapt, intimatul a precizat că radierea din circulatie a unui vehicul se efectueazza in conditiile prevazute de art. 17 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 coroborate cu art. 24 si 25 din OMAI nr. 1501/2006 privind procedura inmatricularii, inregistrarii, radierii si eliberarea autorizatiei de circulatie provizorie iar transferul dreptului de proprietate asupra unui vehicul nu mai constituie temei legal pentru radierea din circulatie, transferul de propretate operand in conditiile art. 11 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002.

În prezent auto marca BMW 320d, avand . motor_ si nr. de inmatriculare_ este inscris din data de 02.04.2012 pe numele altui proprietar, persoana fizica, fiind inregistrat cu nr. de inmatriculare_ .

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile Ordinului M.A.I. Nr. 1501/2006 si OUG nr. 195/2002.

În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri .

S-a solicitat judecata in lipsa.

Intimata Direcția de I. și Taxe Locale Sector 1 a depus intampinare prin care a invocat exceptia necompetentei materiale a instantei aratand ca sunt incidente dispozitiile art. 2 alin. 1 lit d C.pr.civ. abrogate, exceptie respinsa ca neintemeiata la termenul de judecata din 21.01.2015 iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata.

A precizat ca auto marca BMW 320d, avand . motor_ si nr. de inmatriculare_ a fost radiat din evidentele fiscale din data de 14.03.2008.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 205-208 C.pr.civ. si Codul Fiscal.

A solicitat proba cu inscrisuri, anexand documente fiscale din care rezulta radierea auto din evidentele fiscale din data de 14.03.2008 i si judecata in lipsa.

La data de 18.12.2014 petentul a depus raspuns a intampinare aratand ca intimatul S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor București confirma sustinerile sale.

Petentul a depus note scrise.

În ședința publică din data de 21.01.2015, instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisurile de la dosar si emiterea unei adresei catre S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor București, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 C.proc.civ.

La data de 26.02.2015 Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor a inaintat adresa nr._/SPC/10.02.2013 emisa de SPCRPCIV București din care rezulta ca auto marca BMW 320d, avand . motor_ si nr. de inmatriculare_ a fost inregistrat pe numele petentului G. D.-M. in perioada 30.08._12 si ca incepand cu data de 02.04.2012 a fost inmatriculat sub nr._ pe numele D-lui M. D. din Dambovita.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Auto marca BMW 320d, avand . motor_ si nr. de inmatriculare_ a fost inregistrat pe numele petentului G. D.-M. in perioada 30.08._12 si incepand cu data de 02.04.2012 acesta a fost inmatriculat sub nr._ pe numele D-lui M. D. din Dambovita.

F. de aceasta situatie si avand in vedere că radierea din circulatie a unui vehicul se efectueaza in conditiile prevazute de art. 17 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 coroborate cu art. 24 si 25 din OMAI nr. 1501/2006 privind procedura inmatricularii, inregistrarii, radierii si eliberarea autorizatiei de circulatie provizorie iar transferul dreptului de proprietate asupra unui vehicul nu mai constituie temei legal pentru radierea din circulatie, transferul de proprietate operand in conditiile art. 11 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, instanta va respinge cererea ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de petentul G. D.-M., CNP_, cu domiciliul in Bucuresti, ., ., ., sector 4 în contradictoriu cu pârâții Micușcă V. M., cu domiciliul in Bucuresti, ., ., ., S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor București, cu sediul in Bucuresti, ., sector 2 și Direcția de I. și Taxe Locale Sector 1, cu sediul in Bucuresti, .. 13, sector 1, ca ne întemeiată.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecatoria Sector 2.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 04.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. V. L. B. F.

Red. Jud. PVL

6 ex/06.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2513/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI