Contestaţie la executare. Sentința nr. 5326/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5326/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 5326/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.5326
Ședința publică din data de 14.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. G.
GREFIER: L. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, suspendare executare privind pe contestatorii S. M. și S. I. în contradictoriu cu intimatele I. M. și V. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns personal intimata I. M., celelalte părți fiind lipsă.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare.
Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.
Intimata I. M. arată că este de acord cu excepția netimbrării cererii invocate din oficiu de instanță și anularea acesteia.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției netimbrării cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 24.02.2015, contestatorii S. M. și S. I. în contradictoriu cu intimatele I. M. și V. V. au formulat contestație împotriva încheierii din data de 18.02.2015 întocmită în dosarul de executare silită nr.140/2015 al SCPEJ D., C. și Asociații. Totodată, au solicitat suspendarea executării silite.
În motivarea cererii, contestatorii au arătat că sunt necesare lămuriri potrivit art.443 C.pr.civ. cu privire la înțelesul dispozitivului Sentinței civile nr.6749/02.05.2012 pronunțată în dosarul_, care constituie titlul executoriu în cauză. Totodată, contestatorii au menționat că și suma de 4229,86 lei reprezentând cheltuieli de executare este nejustificat de mare.
În drept, contestatorii au invocat dispozițiile art. 711 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea depusă la data de 25.03.2015, intimații au solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În drept, intimații au invocat dispozițiile art. 205 C.pr.civ.
Analizând cu prioritate excepția netimbrării cererii invocată de către instanță din oficiu, reține următoarele:
Prin citația emisă la data de 20.04.2015 și primită la 24.04.2015, instanța a pus în vedere contestatorilor ca în conformitate cu art.197 C.pr.civ să depună la dosar până la termen dovada achitării taxei de timbru în valoare de 100 lei+301,03 lei+50 lei calculată conform OUG nr.80/2013 sub sancțiunea anulării cererii conform art.200 C.pr.civ.
Având în vedere că reclamanții nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în baza art. 19 din OUG nr.80/2013 și art.197 C.pr.civ instanța va admite excepția netimbrării cererii și va dispune anularea cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată invocată de către instanță din oficiu.
Anulează contestația la executare și cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatorii S. M., CNP_ și S. I., CNP_, ambii cu domiciliul ales la Cabinet de avocat V. M. din București, ., nr.2, ., ., sector 2, în contradictoriu cu intimatele I. M., CNP_ și V. V., CNP_ ambele cu domiciliul în București, ., nr.20A, ., ap.41, ., ca netimbrate.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Red/Tehn/CG/LC/3ex/12.06.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5296/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5295/2015. Judecătoria... → |
|---|








