Contestaţie la executare. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 13979/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr._

Ședința publică din data de 15.12.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P.

GREFIER: M. C.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare – suspendare executare privind pe contestatoarea DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE în contradictoriu intimatul A. S. I..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, la completul de urgență, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.

Prin serviciul de registratură, la data de 10.12.2015 contestatoarea a depus la dosar, o adresă prin care a învederat că a comunicat cererea de chemare în judecată în original, în două exemplare, a transmis cererea și în format electronic și dovada demersurilor pentru aflarea domiciliului intimatului, așa cum i s-a pus în vedere la termenul anterior, filele 55-65.

În ședință publică, având în vedere că a fost cerută judecata în lipsă, instanța reține cauza spre soluționare pe aspectul excepției de tardivitate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, la data de 24.07.2015, sub dosarul nr._ contestatoarea DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE în contradictoriu intimatul A. S. I. a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea tuturor formelor de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc „G. M. V.”, in dosarul de executare nr.20/2015.

În fapt, în motivarea cererii contestatoarea a arătat că B. “G. M. V.” a depus la D.G.R.F.P. Bucuresti actele de executare, emise in dosarul de executare nr.20/2015 prin care i s-a pus in vedere ca, in termen de 5 zile de la primirea acestora, sa consemneze suma de 11.472,43 lei pe seama si la dispozitia B. “G. M. V.”.

A învederat că prin sentinta civila nr.2420/01.04.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a II-a C. Administrativ si Fiscal, sentinta in baza careia a inceput executarea silita, instanta a dispus obligarea Administratiei Finantelor Publice a Sectorului 3 la restituirea catre reclamant a sumei de 6.487 lei, suma ce reprezinta taxa de prima inmatriculare achitata de catre acesta la bugetul de stat, 1.790,41 lei, dobanda fiscala de 0,04%, pentru perioada 10.04._14, precum si cheltuieli de judecata in cuantum de 43 lei.

Consideră ca in speță nu sunt aplicabile dispozitiile art. 622 si urmatoarele Cod Procedura Civila ce reglementeaza dreptul comun in materia executarii silite, ci dispozitiile speciale ale O.G. nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala.

Astfel, potrivit art.117 lit.f din Codul de Procedura Fiscala, « se restituie debitorului la cerere, sumele stabilite prin hotarari ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii » iar potrivit art.117 alin.9 “Procedura de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobanzilor prevazute la art.124, se aproba prin ordin al ministrului finantelor publice.”

Prin O.M.F.P. nr.1899/2004 a fost aprobata procedura de restituire a sumelor de la bugetul statului, in ipoteza in care acestea se incadreaza in una din situatiile prevazute de art.117 Cod Procedura Fiscala.

Potrivit dispozitiilor O.M.F.P. nr.1899/2004, restituirea sumelor de la bugetul statului se efectueaza, la cererea contribuabilului, in termen de 45 de zile de catre organul fiscal caruia ii revine competenta de administrare a creantelor bugetare, potrivit prevederilor art.33 din O.G.nr.92/2003, denumit in continuare organ fiscal competent.

Totodata, potrivit aceluiasi act normativ,:

(1) « Cererea de restituire trebuie să fie depusă în cadrul termenului legal de prescripție a dreptului de a cere restituirea, respectiv în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire, să cuprindă codul de înregistrare fiscală a contribuabilului, suma și natura creanței solicitate a fi restituită, precum și documentele necesare din care să rezulte că aceasta nu este datorată la buget.

(2) Cererea de restituire va fi însoțită de copii de pe documentele din care rezultă că suma a fost plătită la buget pentru sumele plătite fără existența unui titlu de creanță, precum și de copii legalizate de pe hotărârile definitive și irevocabile sau de pe decizii ale organelor jurisdicționale sau administrative, după caz, pentru sumele stabilite prin acestea.”

Prin urmare, avand in vedere faptul ca pentru restituirea unei sume achitata la bugetul statului exista o procedura speciala prevazuta de dispozitiile art.117 Cod Procedura Civila coroborat cu dispozitiile O.M.E.F. nr.1899/2004, considera ca emiterea actelor de executare silita potrivit dreptului comun sunt nelegale si netemeinice.

A mai arătat că actele de executare silita au fost emise cu incalcarea dispozitiilor art.XV din O.U.G. nr.8/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și alte măsuri fiscal-bugetare, ordonanta ce a intrat in vigoare la data de 28.02.2014.

A mai susținut ca reclamantul nu a formulat o cerere de restituire a sumelor inscrise in titlul executoriu, desi avea acest drept inca de la data ramanerii irevocabile a sentintei civile nr.2420/01.04.2014 pronunțata de Tribunalul Bucuresti sectia a IX - a C. Administrativ si Fiscal.

În drept, au fost invocate dispozițiile Codului de procedura civila; O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr.110/2007; Legea. Nr. 188/2000; OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.

Cererea a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art.30 din OUG nr.80/2013.

Potrivit dispozițiilor instanței la dosar, s-au atașat toate înscrisurile care formează dosarul de executare nr.20/2015 aflat pe rolul B. G. M. V..

La data de 03.11.2015 intimatul a formulat și depus la dosar, concluzii scrise, prin care a solicitat în principal, respingerea contestației ca fiind tardivă, iar în subsidiar, respingerea contestației ca fiind nefondată.

În motivare, intimatul a susținut că măsura popririi a fost dispusă la data de 08.05.2015, contestația la executare fiind promovată abia la data de 24.07.2015.

Pe fondul cauzei a arătat cp prin contractul de vânzare - cumpărare din data de 28.03.2012 a achiziționat autoturismul marca OPEL VECTRA având numărul de identificare WOLOZCF6SS1037265.

La data de 09.04.2012 a solicitat Administrației Finanțelor Publice Sector 3 București calcularea taxei pentru autoturismul sus-menționat.

În aceeași zi, în baza Deciziei nr._/09.04.2012 privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autoturisme, în sarcina sa s-a stabilit o taxa în sumă de 6.487 lei, achitată la data de 10.04.2012, conform chitanței . nr._.

A mai arătat că la data de 11.05.2012 a adresat prin poștă Administrația Finanțelor Publice Sector 3 București - Persoane Fizice o contestație împotriva Deciziei nr._/09.04.2012 privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autoturisme, solicitând revocarea acesteia și restituirea sumei de 6.487 lei achitată în data de 10.04.2012 în baza chitanței . nr._,la data de 30.07.2012, conform adresei nr._/16.07.2012 fiindu-i comunicat un răspuns nefavorabil.

A învederat intimatul că prin Sentința Civilă nr. 2420 din data de 01.04.2014 definitivă și irevocabilă pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ debitoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI prin Direcția G. a Finanțelor Publice București, a fost obligată la plata sumelor de 6.487 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante și dobânda fiscală calculată de la data plății și până la data restituirii efective; 43 lei reprezentând cheltuieli de judecata.

Având în vedere refuzul ilegal și abuziv de restituire a sumei achitate în luna martie 2015 a demarat executarea silită a debitoarei.

A mai arătat că se susține în mod nefondat și fără vreun fundament legat, că ar trebui să formuleze o cerere restituire a sumelor atâta vreme cât este în posesia unui titlu executoriu nefiind necesară formularea unei cereri suplimenare. De altfel a formulat asemenea cereri la nivelul anului 2012, acestea fiind respinse.

A invocat hotărârea preliminară pronunțată de Curtea de Justiție în cauza 10G/77,Simmenthal II .

La termenul de judecată din data de 15.12.2015, instanța a reținut cauza în pronunțare pe aspectul excepției de tardivitate.

Analizând materialul probator administrat în cauză prin prisma excepției tardivității, instanța reține următoarele:

Prin sentinta civila nr.2420/01.04.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a II-a C. Administrativ si Fiscal, instanta a dispus obligarea Administratiei Finantelor Publice a Sectorului 3 la restituirea catre intimat a sumei de 6.487 lei, suma ce reprezinta taxa de prima inmatriculare achitata de catre acesta la bugetul de stat, 1.790,41 lei, dobanda fiscala de 0,04%, pentru perioada 10.04._14, precum si cheltuieli de judecata in cuantum de 43 lei.

La data de 09.03.2015 intimatul a formulat cerere de executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentinta civila nr.2420/01.04.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a II-a C. Administrativ si Fiscal, fiind format dosarul de executare silită nr.20/2015 aflat pe rolul B. G. M. V..

La data de 08.05.2015 a fost emisă în dosarul de executare 20/2015 adresa de înființare a popririi comunicată debitoarei contestatoare la data de 11.05.2015 –fila 23 dosar.

La data de 09.03.2015 a fost emisă de executorul judecătoresc încheierea prin care a fost încuviințată executarea silită comunicată contestatoarei la data de 11.05.2015 și Administrației Finanțelor Publice Sector 3 prin D.G.R.F.P la data de 09.04.2015, filele 23,25.

Instanța învederează disp. art. 715. C. pr.civ.: dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când: contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă; contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit.

În speță, contestatoarea formulat contestație la executare împotriva măsurii înființării popririi din data de 08.05.2015 și încheierii prin care a fost încuviințare a executării silite, cerere care a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 24.07.2015.

Rezultă astfel, că termenul de 15 zile prevăzut de dispozițiile legale menționate era împlinit la data de formulării cererii prin raportare la data comunicării actelor contestate: 11.05.2015 și 09.04.2015.

Referitor la înscrisul depus la fila 45 dosar prin care a fost comunicată la data de 09.07.2015 către Trezoreria Operativă a Municipiului București adresa de înființare a popririi nr.20/2015 instanța învederează că nu are relevanță cu privire la momentul de la care a început să curgă termenul de 15 zile prevăzut de disp. art. 715 c.pr.civ., fiind vorba despre corespondența purtată între contestatoare și terțul poprit.

În consecință instanța, pentru motivele arătate va admite excepția tardivității și va respinge contestația la executare ca tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității contestației la executare.

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul in București, ., sector 2 în contradictoriu cu intimatul A. S. I. cu domiciliul în București, .. 10, ., . și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., sector 5, ca tardivă.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 15.12.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. P. M. C.

Red./tehred./M.P./M.C./4ex./07.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI