Contestaţie la executare. Sentința nr. 1782/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1782/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 1782/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1782
Ședința publică de la 16 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. M. D.
Grefier I. M. T.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect contestație la executare, privind pe contestator R. M., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că judecata cauzei a fost suspendată la data de 24.02.2014.
Instanța reține cauza spre soluționarea sesizării din oficiu cu privire la perimare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată:
Potrivit art 416 alin. 1 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni.
Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, în sensul ca este atât o sancțiune procedurală – de aplicație generală – care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței, vreme îndelungată, în judecată.
Or, în speță, din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură în cauză a fost îndeplinit la data de 24.02.2014 când s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 411 alin.1 pct. 2 din Codul de procedură civilă
Având în vedere că de la această dată și până la termenul de față a trecut mai mult de un an, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată incumbă ambele părți și, ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare (în sensul art. 416 – 419 din Codul de procedură civilă), instanța apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 416 din codul de procedură civilă .
Pe cale de consecință, având în vedere și art. 420 alin 1 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia de perimare.
Constata perimata cererea privind pe contestator R. M., domiciliată în București, ., ., sector 2, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, cu sediul în București, ., nr.39, sector 2.
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la data pronuntarii.
Cererea de recurs se depune la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 16.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. M. D.I. M. T.
Red. Jud. R.M.D
Th.red.I.T.M./27.02.2015/ 4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1752/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3558/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








