Contestaţie la executare. Sentința nr. 4112/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4112/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 4112/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4112
Ședința publică din data de 16.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. M. M.
GREFIER: H. C. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect „contestație la executare-suspendare executare silită” privind pe contestatoarea S.C. G. L. .. în contradictoriu cu intimatele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ – DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ BUCUREȘTI și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FISCALĂ PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință publică din data de 02.04.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de 16.04.2015, după care
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 17.10.2014 sub nr. de dosar 48._, declinată prin sentința civilă nr._/19.11.2014 și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.01.2015 sub nr._, contestatoarea S.C. G. L. .. în contradictoriu cu intimatele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ – DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ BUCUREȘTI și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FISCALĂ PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII, a formulat contestație la executare împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/03.10.2014, procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile și notei de constatare ambele din data de 08.10.2014, suspendarea executării silite, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat în esență că organul fiscal a apreciat abuziv și nelegal că nu trebuie audiat contribuabilul, îngrădind dreptul la apărare al acestuia. În același timp decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată, fapt ce reprezintă o condiție de valabilitate a acesteia. În speță organul fiscal al apreciat că există pericolul de sustragere fiindcă societatea a făcut achiziții de la 5 societăți care nu funcționează la sediul fiscal, nu dețin puncte de lucru sau angajați, nu își îndeplinesc obligațiile declarative și de plată a taxelor la bugetul consolidat, ceea ce nu reprezintă o motivare reală și legală pentru instituirea unor măsuri asiguratorii. Nicio dispoziție legală nu obligă societatea să verifice societățile cu care au relații comerciale, fiind de altfel imposibil să verifice acele date și, în plus, nu poate constitui o dovadă a faptului că ar fi implicați în activități ilegale.
Faptul că inspectorii au considerat că trebuie să prezinte contestatoarea și alte documente nu demonstrează, prin ea însăși, că mărfurile au o proveniență ilicită. Organele de inspecție nu au probat acuzațiile grave aduse și nu au indicat dovezile certe care duc la o asemenea concluzie.
Numărul de înregistrare la Registrul Comerțului înscris în actul atacat este greșit, dovada a modalității superficiale de emitere și motivare a deciziei.
Sumele calculate de inspectori nu au la bază o formulă de calcul pe care contestatoarea să o poată verifica și să poată constata dacă sunt reale, certe, lichide, exigibile.
Decizia emisă și procesul-verbal nu prezintă elemente de fapt și de drept de natură a convinge cu privire la iminența riscului de sustragere. Valoarea bunurilor menționate în anexa depășește cu mult suma presupus a fi prejudiciul adus bugetului de stat, iar bunurile mobile sechestrate sunt folosite în activitatea curentă, fapt ce perturbă grav activitatea societății.
În drept, contestatoarea și-a întemeiat contestația la executare pe dispozițiile art. 46 și urm., art. 172 și urm. C.proc.fiscală, art. 718 C.proc.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru.
În dovedire, contestatoarea a propus proba cu înscrisuri, probă încuviințată și administrată de instanță.
În apărare și în termen legal, intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
În motivare, în esență, intimata a arătat că nu are calitate procesuală pasivă nefiind parte în raportul juridic obligațional dedus judecății, actul atacat fiind emis de o structură din aparatul propriu al A.N.A.F.
În drept, s-au invocat prevederile art. 205 C.proc.civ..
În dovedire, s-a propus proba cu înscrisuri, probă încuviințată și administrată de instanță.
Intimata a solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsă.
În apărare și în termen legal, intimata A.N.A.F. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în privința capătului 2 de cerere, iar pe fond a solicitat respingerea contestației – capătul 1, ca neîntemeiată.
În motivare, în esență, intimata a arătat că nu are calitate procesuală pasivă în privința capătului 2 de cerere, nefiind instituția care a emis actul de executare vătămător pentru contestatoare.
Pe fond, s-a arătat că a existat suspiciunea rezonabilă că achizițiile înregistrate de constatatoare de la cele 5 societăți sunt fictive, creându-se un prejudiciu bugetului de stat. Este normal a valoarea menționată în anexă să fie mai mare decât prejudiciul, întrucât trebuie să se acopere limita de 150% din valoarea creanței, sumă până la care se poate dispune măsura asiguratorie.
Este suficient ca pentru luarea măsurilor asiguratorii să se constate pericolul sustragerii/ascunderii/risipirii patrimoniului debitoarei, nefiind necesară producerea vreunuia dintre aceste evenimente.
Măsurile luate de organul fiscal sunt întemeiate pe prezumții legale, astfel că, până la stabilirea unei situații certe cu privire la activități financiare ilicite desfășurate de contestatoare sau terțe persoane cu care s-a angajat în operațiuni economice, au fost dispuse, temeinic și legal, măsurile prevăzute de art. 129 C.proc.fisc.
Capătul de cerere privind anularea notei de constatare este inadmisibil, neputând fi considerat titlu de creanță.
În drept, s-au invocat prevederile O.G. nr. 92/2003, N.C.proc.civ.
În dovedire, s-a propus proba cu înscrisuri, probă încuviințată și administrată de instanță.
La dosarul cauzei au fost înaintate înscrisurile din dosarul de executare (f.4-41).
La ultimul termen de judecată din data de 02.04.2014 instanța a respins excepția necompetenței teritoriale și excepția conexității, invocate de contestatoare, excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatelor și excepția inadmisibilității, invocate de intimate, ca neîntemeiate, pentru motivele ce se regăsesc în încheierea de la acea dată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/03.10.2014 s-a estimat o obligație fiscală de 5.426.322 lei reprezentând impozit pe profit și taxa pe valoare adăugată, în sarcina contestatoarei S.C. G. L. .., și, întrucât existau elemente care indicau pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând considerabil colectarea, s-a constatat că este necesară dispunerea de măsuri asigurătorii.
Decizia a fost motivată cuprinzător, în motivarea în fapt a dispunerii măsurilor asigurătorii din Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/03.10.2014 reținându-se că S.C. G. L. .. înregistrează pe parcursul anilor 2013-2014 achiziții de bunuri/servicii de la 5 societăți comerciale care, așa cum s-a constatat din verificările efectuate de Direcția regională antifraudă fiscală București și consultarea bazelor de date ale A.N.A.F. prezintă aceeași tipologie: nu funcționează la sediul social/domiciliul fiscal, nu dețin puncte de lucru sau angajați, nu își îndeplinesc obligațiile declarative și de plată a taxelor la bugetul consolidat de stat, au obiecte de activitate declarate care nu au legătură cu bunurile/serviciile ce figurează pe facturile de achiziție ale societății verificate și înregistrează, la rândul lor, achiziții de la societăți care prezintă același tip de comportament fiscal.
În drept, potrivit art. 129 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Conform alin. 4 al aceluiași articol, măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
Totodată, art. 129 alin. 6 C.proc.fiscală stabilește că măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. 2, precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.
Conform art. 129 alin. 11 C.proc.fiscalăîmpotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172.
Conform dispozițiilor art.7 lit. f) din O.U.G. nr.91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, în îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, comisarii Gărzii Financiare sunt în drept să constate acte și fapte care au avut ca efect evaziunea și frauda fiscală, să stabilească implicațiile fiscale ale acestora și să dispună, în condițiile Codului de procedură fiscală, luarea măsurilor asigurătorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea și să sesizeze, după caz, organele de urmărire penală.
Conform art.9 alin.4 din H.G. nr.1324/2009 privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, la constatarea împrejurărilor privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal, organele Gărzii Financiare întocmesc procese-verbale prin care stabilesc implicațiile fiscale ale acestora, în baza cărora sesizează organele de urmărire penală competente și dispun, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instituirea măsurilor asigurătorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea.
În raport de aceste prevederi legale, instanța constată că Decizia de instituire a masurilor asigurătorii nr._/03.10.2014 a fost emisă cu respectarea acestor prevederi de organele competente din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București (care a înlocuit Garda Financiară din 01.11.2013), fiind aprobat de șef administrație A.F.P. Sector 2 și avizat de Inspectorul general adjunct antifraudă.
Conform art. 129 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, măsurile asigurătorii pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, iar odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii, așa încât instanța reține că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este un act diferit de titlul de creanță, ceea ce înseamnă că actele și faptele reținute în sarcina contestatoarei în decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, deci existența sau inexistența creanței fiscale menționate în această decizie, nu pot fi supuse analizei instanței pe calea contestației prevăzute de art. 129 alin. 11 coroborat cu art. 172 din O.G. nr. 92/2003, acestea putând fi contestate doar pe calea contestației administrative și a acțiunii în contenciosul administrativ îndreptate contra titlului de creanță, după emiterea acestuia, conform art. 205 din O.G. nr. 92/2003 și art. 1 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, tot în raport de prevederile legale indicate anterior, referitor la decizie, instanța mai reține că această contestație prevăzută de lege în acest caz poate privi doar aspectele formale ale deciziei și existența/inexistența pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
De altfel, aceasta este și natura măsurilor asiguratorii, care nu reprezintă măsuri de executare silită, ci doar mijloace procesuale avand drept scop asigurarea organului fiscal, prin indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale contribuabilului, asupra posibilității de realizare efectivă a executării silite atunci cand se va emite titlul executoriu.
Din cuprinsul textelor de lege anterior enunțate rezultă că, pentru a se justifica instituirea acestei măsuri, organul de control trebuie să aprecieze că există pericolul ca debitorul să sustragă de la urmărire sau sa își ascundă ori sa își risipească patrimoniul, aprecierea nefiind subiectivă, ci justificată prin raportare la conținutul declarațiilor fiscale și a situației financiare a debitorului, de comportamentul fiscal al contribuabilului, al reprezentanților legali, al asociaților etc.
Astfel, instanța constată că decizia cuprinde motivele pentru care a fost emisă, întrucât în decizie s-a arătat că emiterea acesteia a fost determinată de constatarea unor acte și fapte care pot constitui infracțiuni de evaziune sau fraudă fiscală – dezvoltarea de către debitoare a unui circuit comercial fictiv în scopul deducerii T.V.A. și al diminuării bazei impozabile a impozitului pe profit, care au și fost descrise, după cum s-a reținut anterior, al căror prejudiciu este în sumă de 5.426.322 lei, așa încât instanța reține că în decizie au fost arătate motivele și că din faptul săvârșirii acestor acte și fapte rezultă cu evidență pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea și justifică necesitatea de a se dispune de măsuri asigurătorii. Se poate prezuma rezonabil că cel care a săvârșit mai multe astfel de acte și fapte, al căror prejudiciu este atât de ridicat, va încerca să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, nefiind astfel vorba doar de o pură apreciere subiectivă a organului fiscal.
În concluzie, în esență, instanța învederează că în procedura prevăzută de art. 129 alin. 11 coroborat cu art. 172 C.proc.fisc. instanța cercetează doar aspectul formal al existenței unei motivări a actului administrativ fiscal, care să înlăture orice urmă de arbitrariu care ar putea să planeze asupra măsurii asigurătorii luate. În speță, așa cum s-a constatat deja, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este motivată corespunzător. Instanța nu este însă chemată să verifice temeinicia motivării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, care, în definitiv, este imanent legată de temeinicia deciziei de impunere, care urmează să genereze în patrimoniul contribuabilului obligația fiscală. Așadar, motivele de netemeinicie promovate prin prezenta contestație nu-și pot găsi rezolvare pe fond decât în fața instanței de contencios administrativ sesizate cu acțiune având ca obiect desființarea titlului executoriu, în speță decizia de impunere. Ar fi, de altfel, absurd și inadmisibil ca judecătoria, în calitate de instanță de executare, să antameze fondul unui litigiu administrativ-fiscal, a cărui soluționare legiuitorul a lăsat-o în competența materială a tribunalului.
În ceea ce privește numărul de înregistrare menționat greșit ca fiind J_ și nu J_, instanța constată că este vorba despre o simplă eroare materială, neexistând niciun dubiu asupra societății cu privire la care s-a emis decizia de instituire a măsurii asigurătorii, CUI fiind menționat corect –_.
În privința apărării contestatoarea în sensul că valoarea bunurilor menționate în anexa depășește cu mult suma presupus a fi prejudiciul adus bugetului de stat, instanța reține aplicabilitatea prevederilor art. 5.8 din Anexa la Ordinul nr. 2605/21.10.2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectiva a masurilor asiguratorii prevăzute de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală ce permit acest lucru: dispunerea si/sau ducerea la îndeplinire a masurilor asiguratorii asupra bunurilor proprietate a debitorului se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanței estimate/stabilite.
Pentru motivele anterior expuse, instanța va respinge contestația la executarea silită, ca neîntemeiată.
Referitor la cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea prezentei contestații la executare:
Instanța va respinge ca rămasă fără obiect această cerere, având în vedere împrejurarea că, potrivit art.718 alin.1 C.proc.civ., suspendarea executării silite poate fi dispusă numai până la soluționarea pe fond a contestației la executare, iar în cauză instanța a reținut spre soluționare la același termen, atât această cerere, cât și fondul litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. G. L. .. cu sediul în București, sector 2, . în contradictoriu cu intimatele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ – DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ BUCUREȘTI cu sediul în București, sector 1, .. 1, . AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FISCALĂ PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII cu sediul în București, sector 2, ., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
S. M. MIRABELAHANCERI C. D.
Red. S.M.M./Tehnored. H.C.D.
5 ex./ 28.04.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4100/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Validare poprire. Încheierea nr. 17/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
