Contestaţie la executare. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 16/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 14183/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA COMUNĂ

SENTINTA CIVILA NR._

Ședința Publică din data de 16.12.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: L. V.

GREFIER: F. T.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „contestație la executare-suspendare executare”, privind pe contestatorul B. A., împotriva intimatului B. I. T. D..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile. Cauza a fost lăsată, conform Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, la sfârșitul ședinței.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că judecata cauzei a fost suspendată la data de 04.03.2015, după care.

Instanța, constatând că a trecut mai mult de 1 an de la ultimul act de procedură, reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea formulată si înregistrată sub nr._, contestatorul B. A., a formulat contestație la executoare împotriva actelor de executare întocmite in dosarul execuțional nr.3416/2014, aflat pe rolul B. I. T. D., a mai solicitat si suspendarea executării pana la soluționarea definitiva a dosarului nr._/300/2014 aflat pe rolul instanței.

Din verificarea actelor dosarului rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 04.03.2015, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 411 alin.1 pct.2 Ncpc., față de lipsa nejustificată a parților, dată de la care a trecut mai mult de 1 an, iar dosarul a rămas în nelucrare din vina părților.

Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 416 alin.1 pct.2 Ncpc, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare mai mult de șase luni de la ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, iar, potrivit art. 416 alin.1 Ncpc, perimarea se poate constata și din oficiu, având în vedere că în cauză nu s-a formulat o cerere de redeschidere a judecății, instanța urmează a constata perimată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării invocată din oficiu.

Constată perimată cererea privind pe contestatorul B. A., domiciliat in București, . nr.11, ..D, ., împotriva intimatului B. I. T. D., cu sediul in București, ..32, ., ., sector 3.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.12.2015.

Președinte, Grefier,

L. V. F. T.

Red./dact.L.V/T.F

11.01.2016/4-ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI