Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 14324/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 17.12.2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE: S. M. M.
GREFIER: H. C. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect „plângere contravențională” privind pe petentul W. J. în contradictoriu cu intimata I. G. PENTRU IMIGRĂRI – SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI ILFOV.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordinea stabilită pe lista de ședință, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei-plângere contravențională, stadiul judecății- al doilea termen de judecată, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare-legal îndeplinită, precum și faptul că la data de 12.11.2015, petentul a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, o cerere prin care solicită instanței să constate că prezenta acțiune a rămas fără obiect, după care:
Instanța, lasă cauza la a doua strigare, în vederea prezentării părților, în conformitate cu art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.
Instanța constată că la dosarul cauzei a fost depusă de către petent, cerere de renunțare la judecată, și rămâne în pronunțare pe cererea formulată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27.05.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 sub nr._, petentul W. J. în contradictoriu cu intimata I. G. PENTRU IMIGRĂRI – SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI ILFOV a formulat plângere împotriva procesului-verbal . nr._/07.05.2015, în subsidiar înlocuirea cu avertisment.
În motivare, în esență, petentul a arătat că nu avea ședere ilegală la data emiterii procesului-verbal contravențional.
În drept, petentul a invocat O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 194/2002, C.proc.civ.
În dovedire, a propus proba cu înscrisuri.
Intimata a formulat întâmpinare a invocat excepția tardivității, iar pe fond a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
În motivare, în esență, a arătat că plângerea este tardiv formulată. Pe fond, plângerea este neîntemeiată, la data întocmirii procesului-verbal petentul neavând drept de ședere pe teritoriul României.
În drept, a invocat O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 194/2002.
În dovedire, a propus proba cu înscrisuri.
La data de 12.11.2015 petentul a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată (f.82).
Analizând cererea de renunțare la judecată formulată de petent, instanța reține că sunt întrunite cerințele prevăzute de art.406 N.C.proc.civ., potrivit cărora reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, astfel că va lua act de cererea de renunțare la judecată formulată în scris de petent.
Pentru motivele anterior expuse, instanța va lua act de renunțarea petentului la judecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 406C.proc.civ. ia act de renunțarea petentului W. J. având CNP_, cu domiciliul ales în București, sector 4, . la judecarea acțiunii în contradictoriu cu intimata I. G. PENTRU IMIGRĂRI – SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI ILFOV având CUI_, cu sediul în București, sector 5, . C., nr. 15A.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
S. M. MIRABELAHANCERI C. D.
Red. S.M.M./Tehnored. H.C.D.
4 ex./ 22.12.2015
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 17/2015.... | Anulare act. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








