Contestaţie la executare. Sentința nr. 6843/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6843/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 6843/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6843

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA de: 17.06.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ din:

PREȘEDINTE: C. M. C.

GREFIER: C. M. N.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul N. M. în contradictoriu cu intimata CNADNR prin DRDP București, având ca obiect “contestație la executare”.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul reprezentat de apărător cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare și atașarea dosarului de executare, după care,

Instanța pune în discuție aspectele legate de competența prezentei instanțe de judecată.

Reprezentantul contestatorului arată că Judecătoria Sectorului 2 București este competentă să judece prezenta cauză.

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale absolute a instanței față de dispozițiile art. 131 raportat la art. 129 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ. coroborat cu art. 94 și 107 C.proc.civ. și cu considerentele deciziei 348/17.06.2014 (publicată în Monitorul Oficial în 16.07.2014) prin care dispozițiile art. 650 alin.1 C.proc.civ. au fost declarate neconstituționale, precum și cu faptul că domiciliul legal al debitorului este în Călărași.

Reprezentantul contestatorului depune la dosar înscrisuri și arată că lasă la aprecierea instanței, precizând că intimata a indicat ca domiciliu al debitorului sectorul 2.

Instanța reține cauza pentru soluționarea excepției necompetenței teritoriale absolute a instanței invocate din oficiu.

INSTANȚA

În urma deliberării, reține că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București sub nr._, contestatorul N. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata CNADNR prin DRDP București, anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 5263/b/2014 al B. B. C. și M. A. M. și suspendarea executării silite.

În motivare, contestatorul a arătat că procesul verbal de contravenție în baza căruia se efectuează executarea silită, nul absolut în raport de lipsa semnăturii agentului constatator și de decizia ICCJ nr. 6/16.02.2015, nu i-a fost comunicat decât în procedura execuțională, ulterior încheierii sale fiind înaintat la o adresă la care contestatorul nu mai domicilia din anul 2009.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, susținând legalitatea executării silite..

La primul termen de judecată, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, excepție pe care a admis-o, în raport de următoarele considerente:

Prin cererea cu care a învestit instanța, contestatorul aduce critici actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional sus menționat, dosar deschis la cererea creditoarei CNADNR prin DRDP București, în vederea recuperării unei creanțe aferente titlului executoriu reprezentat de un proces verbal de contravenție. După cum atestă copia dosarului de executare, cererea de executarea silită a fost depusă la data de 01.10.2014, dată la care se consideră că a debutat executarea silită (art. 622 alin.2 C.proc.civ.), dată în raport de care se stabilește și instanța competentă în soluționarea incidentelor apărute în cursul procedurii execuționale, respectiv instanța de executare. Avându-se în vedere că prin Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014 au fost înlăturate din ordinea juridică dispozițiile art. 650 C. proc. civ., conform cărora instanța de executare era instanța în a cărei circumscripție se afla sediul organului de executare, în lumina considerentelor expuse de instanța de contencios constituțional, singurul criteriu în raport de care se determină competența este cel general, reprezentat de dispozițiile art. 107 c. proc. civ. pentru stabilirea instanței de executare, dreptul comun în materie de competență, care conferă competență instanței de la sediul/domiciliul pârâtului.

Executarea silită este a doua etapă a procesului în care părți figurează creditorul (reclamantul) și debitorul (pârâtul), contestația la executare fiind un incident procedural în faza executării. În acest context în stabilirea instanței de executare va fi avut în vedere domiciliul debitorului care începând cu anul 2008 se află în circumscripția Judecătoriei Călărași, după cum atestă actul de identitate depus în copie la fila 9 dosar. Împrejurarea că încuviințarea executării silite a fost dată de prezenta instanță este lipsită de relevanță, avându-se în vedere cele expuse mai sus, precum și faptul că instanța a fost indusă în eroare de executorul judecătoresc care a înaintat cererea de încuviințare, acesta menționând că debitorul ar domicilia în sectorul 2 al Capitalei, fără a efectua minime verificări în privința susținerilor creditoarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul N. M. (CNP_), cu domiciliul procesual ales în București, ., ., . – la C.. Av. E. R. A., în contradictoriu cu intimata CNADNR prin DRDP București cu sediul în București, .. 401A, sector 6, în favoarea Judecătoriei Călărași, jud. Călărași.

Nesupusă niciunei căi de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. CojocaruCristina M. N.

Th.red. CCM/4 ex/ 12.12.2015

Dosar nr._

Data emiterii: 12.12.2015

CĂTRE,

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI, JUD. CĂLĂRAȘI

Vă facem cunoscut că prin Sentința Civilă nr. 6843/17.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul mai sus rubricat, având ca obiect “contestație la executare”, formulată de contestatorul N. M. în contradictoriu cu intimata CNADNR prin DRDP București, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București de soluționare a cauzei civile de față și s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei Călărași, jud. Călărași, cu înaintarea dosarului nr._ către aceasta, cusut și numerotat, conținând ….. file.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. M. C. C. M. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6843/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI