Succesiune. Sentința nr. 6836/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6836/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 6836/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6836

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA de: 17.06.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ din:

PREȘEDINTE: C. M. C.

GREFIER: C. M. N.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta G. I. M., în contradictoriu cu pârâta C. M. ANIȘOARA, având ca obiect “deschidere succesiune, constatare calitate de moștenitor, stabilire masă succesorală”.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta prin reprezentant convențional, avocat P. A. cu împuternicire la dosar, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, precum și depunerea de către expertul tehnic a raportului de expertiză tehnică imobiliară, după care,

Reprezentantul reclamantei precizează că a luat cunoștință de cuprinsul raportului și nu înțelege să formuleze obiecțiuni, solicitând instanței să-i stabilească diferența de timbraj pe care o datorează în funcție de valoarea stabilită prin expertiză, precum și să dispună strigarea cauzei spre sfârșitul ședinței de judecată pentru a face dovada completării timbrajului.

Instanța precizează reprezentantului reclamantei că îi incumbă obligația de a achita o diferență de timbraj de 917 lei, în raport de valoarea de circulație stabilită prin expertiză și încuviințează cererea acesteia de lăsare a cauzei la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei a răspuns reprezentanta reclamantei, lipsind pârâta.

Reprezentanta reclamantei depune în ședință publică dovada completării timbrajului și arată că nu are alte cereri de formulate.

Instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii, deschiderea succesiunii autoarei comune a părților, constatarea calității reclamantei de unic moștenitor legal al defunctei, pârâta fiind străină de succesiune, cu consecința revenirii întregii mase succesorale în patrimoniul reclamantei, solicitând totodată omologarea raportului de expertiză; precizează că nu solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța reține cauza în vederea soluționării.

INSTANȚA

În urma deliberării, reține că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București sub nr._, reclamanta G. I. M. a chemat în judecată pe pârâta C. M. ANIȘOARA, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se constate deschisă succesiunea defunctei B. E. S., decedată la 11.10.2013, cu ultim domiciliu în București, .. 49, ., sector 2; să se constate că reclamanta este unica moștenitoare acceptantă legală și testamentară ; să se constate că pârâta este străină de succesiune prin neacceptarea succesiunii în termenul legal; să se constate că masa succesorală de pe urma defunctei se compune din apartamentul situat în București, .. 49, ., sector 2 + un număr de 477 acțiuni la SOCEP C. + dreptul de concesiune asupra a 2 locuri de veci din cimitirul Sf. Vineri.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la 11.10.2013 a survenit decesul mamei sale, la momentul respectiv defuncta nefiind căsătorită și având două fiice, părțile din prezenta cauză, existând și un testament autentificat întocmit de defunctă prin care lăsa reclamantei imobilul apartament sus menționat. A mai arătat reclamanta că a acceptat atât tacit, cât și expres succesiunea mamei sale, pârâta neefectuând nici un act cu valoare de acceptare a succesiunii, înțelegând să rămână străină de succesiune.

În drept s-au invocat disp. art. 957,963, 975, 1086-1089, 1106 C.civil.

În susținere s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, cu interogatoriu, cu martori, cu expertiză evaluatoare.

Pârâta, legal citată la adresa de domiciliu cu care figurează înregistrată în evidențele autorităților locale, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări sau a propune probe.

În cauză s-au încuviințat reclamantei probele cu înscrisuri și cu expertiză tehnică imobiliară/evaluatoare, raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. P. dan fiind depus la dosar la 11.06.2015.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat temeinicia cererii de chemare în judecată în raport de următoarele considerente:

În fapt, la data de 11.10.2013 a survenit decesul numitei B. E. S. (CNP_), cu ultim domiciliu în București, .. 49, ., sector 2, după cum atestă certificatul de deces depus la fila 13 dosar, urmând a se constata astfel deschisă succesiunea acesteia, în conformitate cu disp. art. 954 alin.1 C.civil.

În privința masei succesorale rămase de pe urma defunctei, a constatat instanța că aceasta este formată din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, .. 49, ., astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, dobândit de defunctă prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 2782/12.02.1997 (fila 21 dosar); din dreptul de proprietate asupra unui nr. de 477 acțiuni la SOCEP C., dobândirea acestora fiind atestată de certificatul de acționar nr._/01.08.1996 (fila 28 dosar), precum și din dreptul de concesiune asupra a 2 locuri de veci din cimitirul Sf. Vineri, dobândit conform actelor de concesiune nr. 7985/29.10.1999 și nr._/10.09.2013 (filele 26,27 dosar).

În ceea ce privește primul bun menționat – apartamentul situat în București, .. 49, ., sector 2 – acesta a format obiectul unui legat cu titlu particular, prin testamentul autentificat sub nr. 1403/01.07.2009 la BNP M. B. E. P. defuncta testând cu privire la respectivul bun imobil în favoarea reclamantei G. I. M..

În privința celorlalte bunuri din masa succesorală, în conformitate cu disp. art. 955 C.civil, în absența unui testament lăsat de defunctă, acestea se vor transmite prin moștenire legală.

Cât privește persoanele cu vocație generală la moștenirea defunctei (succesibili în accepțiunea art. 1100 alin.2 C.civil), acestea sunt reclamanta și pârâta, ambele făcând parte din prima clasă de moștenitori, înlăturând de la moștenire, în absența unui soț supraviețuitor sau a altor legate, pe orice alt succesibil dintr-o clasă ulterioară.

În urma administrării probatoriului, a constatat instanța de judecată că reclamanta G. I. M. a fost singura persoană care și-a concretizat vocația succesorală, acceptând expres în termenul prevăzut de art. 1103 C.civil moștenirea defunctei, conform declarației autentificate sub nr. 1973/30.10.2013 la BNP M. B. E. P. (fila 14 dosar).

În privința pârâtei C. M. Anișoara, a constatat instanța că aceasta este străină de succesiunea defunctei, câtă vreme nu au existat indicii cu privire la efectuarea unor acte ce ar valora acceptare tacită, pârâta neînțelegând să depună întâmpinare sau să se prezinte în fața instanței, iar în urma verificării registrului național notarial de evidență a opțiunilor succesorale (RNNEOS) nu au fost identificate declarații de acceptare a succesiunii.

Pe cale de consecință, unicul succesibil care a dobândit calitatea de moștenitor al defunctei este reclamanta G. I. M. (cumulând calitățile de moștenitor legal și testamentar), acesteia revenindu-i în proprietate exclusivă dreptul de proprietate asupra bunurilor din masa succesorală.

A luat act instanța că reclamanta nu a solicitat acordarea cheltuielilor efectuate în cursul judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta G. I. M. (CNP_), domiciliată în Canada, 5581 Rue Borden Cote St. Luc, H4V2T7, cu domiciliul procesual ales în București, . N. nr. 13, . – la cab. de avocat P. A., în contradictoriu cu pârâta C. M. ANIȘOARA (_), domiciliată în București, .. 4, ., ..

Constată deschisă succesiunea defunctei BARBATESCU E. S., decedată la 11.10.2013, cu ultim domiciliu în București, .. 49, ., sector 2.

Constată că masa succesorală de pe urma defunctei este compusă din:

- dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, .. 49, ., cu nr. cad._/2;2;3, întabulat în CF nedefinitivă nr._ a sectorului 2 București, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză;

- dreptul de proprietate asupra unui nr. de 477 acțiuni la SOCEP C.;

- dreptul de concesiune asupra a 2 locuri de veci din cimitirul Sf. Vineri, dobândit conform actelor de concesiune nr. 7985/29.10.1999 și nr._/10.09.2013.

Constată că reclamanta are calitatea de unic moștenitor legal și testamentar al defunctei, pârâta fiind străină de succesiune prin neacceptarea acesteia în termenul prevăzut de lege.

Constată că reclamantei, în calitate de unic moștenitor al defunctei, îi revine în proprietate exclusivă întreaga masă succesorală.

Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la prezenta instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.06.2015.

PREȘEDINTE Pentru grefier

C. M. CojocaruCristina M. N.

aflat în CO, semnează grefier șef

Th.red. CCM/4ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 6836/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI