Contestaţie la executare. Sentința nr. 6930/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6930/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 6930/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6930
Ședința publică din data de 17.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B. A.
GREFIER: V. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare – suspendare executare formulată de contestatorul M. H. I. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul personal, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, precum și faptul că intimata a depus la data de 15.06.2015 întâmpinare, în dublu exemplar, după care,
Instanța înmânează contestatorului un exemplar de pe întâmpinare.
Potrivit art. 131 alin 1 C.proc.civ., instanța pune în discuția părților competența soluționării pricinii.
Contestatorul apreciază că Judecătoria Sectorului 2 București este competentă să soluționeze cauza.
Având în vedere că încuviințarea executării silite s-a făcut de către Judecătoria Sectorului 3 prin încheierea din data de 21.05.2014 (f.32), sediul B. C. V. și M. A. D. este situat în sectorul 3 (f.33), iar la data formulării cererii de executare silită instanța de executare era instanța în circumscripția căreia își are sediul executorul judecătoresc, instanța invocă din oficiu și pune în discuție necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Contestatorul arată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 713 alin. 2 teza a II-a C.proc.civ. în sensul că acțiunea se poate introduce și la judecătoria de la domiciliul sau sediul debitorului.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 2 București.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței în data de 18.11.2014 sub nr._, contestatorul M. H. I. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, contestație la executare prin care a solicitat anularea procesului verbal contravențional R 11 nr._/2011, anularea actelor de executare și suspendarea executării silite.
În motivarea cererii, contestatorul a susținut, în esență, că procesul verbal contravențional nu i-a fost comunicat în mod corespunzător, iar actele de executare nu i-au fost comunicate la domiciliul său real.
În data 02.12.2015, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în ceea ce privește aspectele de netemeinicie și nelegalitate cuprinse în titlul executoriu, respingerea cererii de suspendare a executării și respingerea contestației la executare.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Totodată, art. 22 alin. 1 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie, invocată de către intimată, pe care o va admite, cu următoarea motivare:
În primul rând, trebuie menționat faptul că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., conform art. 24 C.proc.civ., iar deciziile pronunțate de Curtea Constituțională au putere numai pentru viitor, conform art. 147 alin. 4 din Constituția României.
Prin Legea nr. 138/2014, care a intrat în vigoare în data de 19.10.2014, ulterior începerii executării în prezenta cauză (18.04.2014, f. 35, deoarece executarea silită a început prin depunerea cererii de executare la executorul judecătoresc, potrivit art. 622 alin. 2 C.proc.civ.), a fost modificat art. 650 alin. 1 C.proc.civ., acesta având în prezent următorul conținut: instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.
Cu toate acestea, prin raportare la dispozițiile art. 24 C.proc.civ., aplicabil în speță este art. 650 alin. 1 C.proc.civ. în forma în vigoare anterioară modificării realizate prin Legea nr. 138/2014. Totodată, decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, publicată în Monitorul Oficial în data de 16.07.2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin. 1 și art. 713 alin. 1 din codul de procedură civilă nu este de natură a schimba soluția în cauză, de vreme ce deciziile pronunțate de Curtea Constituțională au putere numai pentru viitor, conform art. 147 alin. 4 din Constituția României.
În același sens, singurul moment obiectiv ce poate fi avut în vedere în stabilirea competenței soluționării contestație la executare este cel de la data sesizării organului de executare, iar nu cel de la data sesizării instanței cu o contestație la executare, dat fiind faptul că executarea silită începe odată cu depunerea cererii de executare la executorul judecătoresc, potrivit art. 622 alin. 2 C.proc.civ. Contestația la executare nu este altceva decât un impediment în executare ce trebuie soluționat de către instanța de executare astfel cum aceasta a fost determinată de legiuitor la data începerii executării silite.
Normele care reglementează competența teritorială exclusivă sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În același sens sunt și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
De asemenea, instanța constată că necompetența teritorială exclusivă trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, potrivit art. 130 alin. 2 C.proc.civ., instanța fiind obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent, potrivit art. 132 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, conform art. 713 alin. 1 C.proc.civ., contestația se introduce la instanța de executare, în timp ce art. 650 alin. 1 C.proc.civ., în forma în vigoare la data începerii executării silite, prevede că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Or, B. C. V. și M. A. D. își aveau sediul la data începerii executării silite în sectorul 3 București, sens în care Judecătoria Sectorului 3 București este instanța de executare, doar această din urmă instanță fiind competentă să soluționeze prezenta contestație la executare.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 713 alin. 1 și art. 650 alin. 1 C.proc.civ., în referire la art. 129 alin. 2 pct. 3 și art. 130 alin. 2, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu de către instanță.
Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. 1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, căreia îi va trimite de îndată dosarul, spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu de către instanță.
Declină competența soluționării cauzei privind pe contestatorul M. H. I., cu domiciliul în București, bld. C. I, nr. 51, ., CNP_, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, cu sediul în București, bld. I. M., nr. 401 A, sector 6, înmatriculată în Registrul Comerțului București sub nr. J_, CUI_, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Trimite de îndată dosarul către Judecătoria Sectorului 3 București, spre competentă soluționare.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.06.2015.
Președinte, Grefier,
A. B. A. V. N. E.
Red./Tehnored. ABA/VNE
29.06.2015/4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 20/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 9210/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
