Contestaţie la executare. Sentința nr. 8345/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8345/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 20-08-2015 în dosarul nr. 8345/2015

Dosar nr._ /_

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8345

Ședința Publică din data de 20.08.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: N. D.

GREFIER: M. I.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul O. C. Z. și pe intimata C. A. BANK ROMANIA SA(FOSTĂ EMPORIKI B. ROMÂNIA SA) .

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns consilierul juridic al intimatei, lipsind contestatorul.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că executorul judecătoresc a comunicat o copie de pe dosarul de executare, intimata a depus întâmăinare prin Serviciul Registratură iar contestatorul a depus răspuns la întâmpinarea formulată.

Instanța invocă din oficiu și o pune în discuție, excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 2, București raportat la sediul biroului executorului judecătoresc de la data formulării cererii de executare silită și dispozițiile art. 651 C.proc. civ., de la data formulării cererii de executare silită, 16.09.2013.

Consilierul juridic al intimatei lasă soluționarea excepției la aprecierea instanței.

Instanța declară dezbaterile încheiete și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.04.2015, contestatorul O. C. Z. a formulat contestație la executare solicitând anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 553/2013 privind majorarea debitului datorat, arătând că aceste majorări sunt făcute în baza unor clauze abuzive din contractul de credit.

În drept, au fost invocate disp. art. 711 și următoarele din C.proc. civ., Legea 193/2000 și anexa la legea 193/2000 alin.1 lit.i.

Intimata prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea cererii formulate ca neîntemeiată.

La data de astăzi, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 2 București raportat la sediul biroului executorului judecătoresc de la data formulării cererii de executare silită, 16.09.2013, și dispozițiile art. 651 C.proc.civ., de la data formulării cererii de executare silită,.

Examinând actele dosarului prin prisma excepției invocate, instanța reține următoarele:

Prin cererea prezentă, contestatorul a formulat contestație la executare în privința dosarului de executare nr. 533/2013 al SCPEJ M. G., M. P. și C. Vararu G. asupra veniturilor contestatorului - debitor, până la concurența sumei de 21.642,8 lei, precum și pentru suma de 3568,71 lei reprezentând cheltuieli de executare.

Având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 651 al. 1 C.proc.civ. (art. 650 al. 1 în forma în vigoare la data de 16.09.2013, data formulării cererii de executare silită), instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, și față de împrejurarea că SCPEJ M. G., M. P. și C. Vararu G., cea care a întocmit dosarul de executare silită nr. 533/2013, avea sediul în sectorul 3 al mun. București, având în vedere și prev. art. 714 al. 1 C.proc.civ., va constata că nu este competentă teritorial să soluționeze contestația de față.

Raportat la aceleași criterii, competența aparține Judecătoriei Sectorului 3 București, astfel că instanța, în baza art. 651 al. 1 C.proc.civ., urmează a-și declina competența în favoarea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 2, București, excepție invocată de instanță din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei de față privind pe contestatorul O. C. Z., cu domiciliul în București, sector 3, ., nr. 21E, ., . cu intimata C. A. BANK ROMANIA SA(FOSTĂ EMPORIKI B. ROMÂNIA SA), cu sediul în București, sector 1, ., în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, sens în care înaintează dosarul nr. 25._ către această instanță, spre competentă soluționare.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi: 20.08.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.jud.N.D./Tehnored. MI/2 ex/01.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8345/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI