Contestaţie la executare. Sentința nr. 3182/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3182/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 3182/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3182
Ședința publică de la 23.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte: L. M.-V.
Grefier: F.-G. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei de față, având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatoarea V. ROMÂNIA SA în contradictoriu cu intimata N. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apărătorul contestatoarei, cu împuternicirea avocațială depusă la dosarul cauzei, fila 37 din dosar, lipsind intimata.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare. De asemenea, arată că, prin Serviciul Registratură, la data de 18.03.2015, a fost depus în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare silită 604/2014, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepția tardivității și pe fondul cauzei.
Apărătorul contestatoarei, având cuvântul pe excepția tardivității, pune concluzii de respingere. Raportat la data de 04.12.2014, data comunicării, și 12.12.2014, data înregistrării prezentei cererii de chemare în judecată, nu a fost depășit termenul legal de depunere a contestației, de 15 zile.
Pe fondul cauzei, pune concluzii de admitere a cererii, desființarea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 04._, precum și a actelor de executare subsecvente și întoarcerea executării silite, cu cheltuieli de judecată.
Solicită reducerea cheltuielilor de executare silită în privința onorariului de executare a obligației de a face în cuantum de 1240 lei, considerându-l excesiv și nejustificat și contrar dispozițiilor Ordinului Ministrului Justiției 2550/2006. Susține că Legea 188/2000 și Ordinului Ministrului Justiției 2550/2006 nu prevăd onorariul pentru activitatea prestată privind executarea obligațiilor de a face, prin urmare, onorariul maxim care poate fi stabilit de executor este cel de la punctul 10, respectiv 200 lei la care se adăugă TVA, în total 248 lei.
Referitor la onorariul avocațial, solicită, de asemenea, diminuarea acestuia corespunzător complexității procedurilor de executare silită, actelor efectiv realizate de avocat în cauză, avându-se în vedre necesitatea stabilirii cheltuielilor rezonabile și proporționale în sarcina debitorului urmărit. Raportat la onorariul executorului judecătoresc care efectuează toate actele de procedură în privința executării silite, stabilirea unui onorariu avocațial aproape dublu onorariului executorului judecătoresc nu poate fi considerat proporțional și nici justificat, astfel că solicită reducerea lui.
Solicită cheltuielile de judecată, respectiv contravaloarea taxei judiciare de timbru, onorariul avocațial urmând să fie solicitat pe cale separată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București la data de 15.12.2014, contestatoarea a solicitat desființarea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare în dosarul nr. 604/2014 al SCPEJ D. C. ȘI D. A. C., precum și a actelor de executare subsecvente. A cerut și întoarcerea executării silite, precum și cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că împotriva ei s-a început executarea silită în temeiul titlului executoriu – sentința civilă nr. 531/2014 a Judecătoriei Vatra Dornei.
A invocat, referitor la obligația de a nu face, aceea de a nu mai percepe comisionul de risc, că executarea acesteia nu are obiect în condițiile în care obligația a fost deja îndeplinită.
Prin urmare, cheltuielile de executare aferente acesteia sunt nelegale.
A mai invocat și faptul că pentru suma de 372 lei, reprezentând lucrări efectuate în dosar, executorul judecătoresc nu a menționat nici un document justificativ.
Totodată, a invocat caracterul excesiv al onorariului avocațial de 2000 de lei.
În drept, a invocat art. 662, art. 722 și urm. C..
A anexat înscrisuri.
Intimata a depus întâmpinare. A invocat excepția tardivității, iar pe fond a solicitat respingerea contestației, arătând că încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare este legală.
A arătat că executarea silită a obligației de a nu face nu este lipsită de obiect, atât timp cât contestatoarea a declarat scadent anticipat întregul credit, inclusiv sumele privind comisionul de administrare.
De asemenea, a arătat că onorariul executorului judecătoresc respectă dispozițiile Legii nr. 188/2000 și pe cele ale OMJ nr. 2550/2006.
Că onorariul de avocat a fost stabilit în conformitate cu art. 132 din Statutul profesiei de avocat.
A solicitat și cheltuieli de judecată.
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța reține:
Excepția tardivității este neîntemeiată. Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare a fost comunicată contestatoarei la data de 05.12.2014 (f.112,113), iar contestația a fost introdusă la data de 15.12.2014, în interiorul termenului de 15 zile prevăzut de art. 714 C..
Pe fond, reținem că prin hotărârea – titlu executoriu s-au constatat ca fiind abuzive și nule anumite clauze din contractul de credit încheiat de părți și, de asemenea, s-a dispus eliminarea acestor clauze din contract și din graficele de rambursare.
De asemenea, contestatoarea din prezenta cauză a fost obligată la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de risc.
Reținem că o hotărâre prin care se constată nulitatea absolută a unui contract sau a unei părți din acesta nu este susceptibilă de executare silită.
Astfel, efectele unei hotărâri judecătorești de acest tip se produc fără a fi necesară vreo manifestare de voință din partea debitorului.
Dacă debitorul din cauză a continuat să perceapă comisionul de risc/administrare, acest fapt s-a făcut cu nerespectarea hotărârii judecătorești și ar putea da naștere la despăgubiri sau la scăderea sumelor datorate în dosarul de executare silită declanșat de bancă.
Aceste posibilități nu fac, însă, ca în cazul unei hotărâri de constatare a caracterului abuziv și a nulității absolute să se pună problema executării silite.
Nu este vorba despre o obligație de a face, pentru că debitorul nu trebuie să facă ceva anume pentru ca hotărârea judecătorească să producă efecte.
Efectele se produc prin simplul fapt al existenței acelei hotărâri.
Prin urmare, suma de 1240 lei a fost nelegal stabilită cu titlu de onorariu executor pentru obligație de a face.
În privința onorariului de avocat de 2000 de lei în executare silită, considerăm că acesta nu este excesiv, activitatea avocatului nelimitându-se la depunerea cererii de executare silită, ci și la urmărirea periodică a stadiului executării silite.
În privința sumei de 372 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate cu efectuarea lucrărilor în dosar, reținem:
Potrivit art. 669 alin. 3 C., sunt cheltuieli de executare: 1. taxele de timbru necesare declanșării executării silite; 2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii; 3. onorariul avocatului în faza de executare silită; 4. onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului; 5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită; 6. cheltuielile de transport; 7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite.
Conform art. 669 alin. 4 C., sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta.
În cauză, pentru suma de 372 lei, executorul judecătoresc nu a indicat nimic concret, mențiunea „cheltuieli ocazionate de efectuarea lucrărilor în dosar” făcând imposibil controlul instanței asupra legalității și necesității acestor cheltuieli.
Prin urmare, această sumă va fi înlăturată în totalitate.
Față de cele de mai sus, se vor îndrepta încheierea nr. 604/04.12.2014, de stabilire a cheltuielilor de executare în dosarul de executare nr. 604/2014 al SCPEJ D. C. ȘI D. A. C., precum și actele de executare subsecvente, în sensul că în loc de suma de 5220,73 lei cu titlu de cheltuieli de executare va fi avută în vedere suma de 3608,73 lei cu acest titlu.
De asemenea, va fi admisă în parte cererea de întoarcere a executării silite, în sensul obligării intimatei la plata către contestatoare a sumei de 1612 lei, achitată în plus.
În temeiul art. 453 alin. 1 C., intimata va plăti și suma de 167,84 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxe timbru, corespunzătoare pretențiilor admise).
Cum părțile au căzut parțial în pretenții, cheltuielile cu plata avocaților vor rămâne în sarcina fiecăreia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității.
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea V. ROMÂNIA SA, cu sediul în București, ., ., în contradictoriu cu intimata N. V., cu domiciliul ales la C.. Av. G. Ariadna, în Vatra Dornei, ., ., ..
Îndreaptă încheierea nr. 604/04.12.2014, de stabilire a cheltuielilor de executare în dosarul de executare nr. 604/2014 al SCPEJ D. C. ȘI D. A. C., precum și actele de executare subsecvente, în sensul că în loc de suma de 5220,73 lei cu titlu de cheltuieli de executare va fi avută în vedere suma de 3608,73 lei cu acest titlu.
Admite în parte cererea de întoarcere a executării silite.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 1612 lei, achitată în plus.
Respinge, în rest, contestația la executare și cererea de întoarcere a executării silite.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 167,84 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Respinge cererea intimatei, de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red/dact – L.M.-V.
4 ex. – 07.04.15
| ← Acordare personalitate juridică. Sentința nr. 3439/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3184/2015. Judecătoria... → |
|---|








