Contestaţie la executare. Sentința nr. 3211/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3211/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 3211/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3211

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA 23.03.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

JUDECĂTOR: P. A.-A.

GREFIER: I. V.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de contestatoarea C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR – SCREIR CF BUCUREȘTI în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA V. BUGET LOCAL SECTOR 2, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea, prin consilier juridic S. V., cu delegație la dosarul cauzei, lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că au fost depuse la dosarul cauzei înscrisurile solicitate intimatei.

Contestatoarea prin consilier juridic depune la dosarul cauzei certificatul de grefă eliberat de Tribunalul București, secția a V-a civilă, din care rezultă că această instanță este învestită cu soluționarea recursului formulat împotriva sentinței civile nr 2401/26.02.2014, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul_/300/2013.

În temeiul art. 159 ind. 1 alin 4 codul de procedură civilă 1865 instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, raportat la art. 373 alin. 2 și art. 400 alin. 1 Cod de procedură civilă, respectiv art. 172 alin. 4 Cod de procedură fiscală.

La solicitarea contestatoarei, instanța lasă cauza la a doua strigare pentru ca apărătorul contestatoarei să studieze dosarul cauzei.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea, prin consilier juridic S. V., cu delegație la dosarul cauzei, lipsind intimata.

Contestatoarea prin consilier juridic arată că în cadrul Serviciului de Resort și al Serviciului Juridic s-a produs o eroare, întrucât înscrisurile depuse la dosar la termenul trecut se referă la titlul executoriu_/2014, în timp ce prin cerere se solicită anularea titlului executoriu emis în dosarul de executare 4092//2012 și solicită acordarea unui termen pentru a depune la dosar înscrisurile corecte.

Instanța respinge cererea privind acordarea unui termen, având în vedere că, pe de-o parte, o eventuală modificare a contestației ar fi inadmisibilă, fiind depășită în cauză prim a zi de înfățișare, iar, pe de altă parte, completarea contestației la executare este inadmisibilă în speță, întrucât aceasta ar duce la comasarea a două proceduri distincte, întrucât pentru contestația la executare privind titlul executoriu emis în dosarul de executare 4092/ 2012 sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă din 1865, în timp ce pentru titlul executoriu emis în 2014 este aplicabil Codul de procedură civilă în vigoare.

Instanța invocă din oficiu excepția autorității de lucru judecat cu privire la contestația la executare privind titlul executoriu emis în dosarul de executare 4092/ 2012, având în vedere că actele de executare în acest dosar au fost desființate prin sentința nr 2401/26.02.2014, iar dosarul se află în recurs.

Contestatoarea prin consilier juridic lasă soluția la aprecierea instanței.

Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția autorității de lucru judecat.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului București, la 04.03.2013, sub nr._, contestatoarea CNCF „CFR” SA – SCREIR CF București, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu intimata DVBL sector 2 București, instanța să dispună anularea titlului executoriu emis în dosarul de executare nr. 4092/19.04.2012 de intimată, anularea procesului – verbal privind cheltuielile de executare emis în dosarul de executare nr. 4092/19.04.2012 de intimată, anularea somației nr. 4092/19.04.2012, emisă în dosarul de executare nr. 4092/19.04.2012 de intimată, precum și suspendarea executării silite.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației și, totodată, a invocat excepția autorității de lucru judecat având în vedere că titlul executoriu nr. 4092/2012, contestat în cauză, a fost anulat prin s.civ. nr. 2401, pronunțată de Judecătoria sectorului 2, în dosarul nr._/300/2013.

Prin s.civ. nr. 4344 din 11.06.2014, Tribunalul București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului 2 București, reținând, în esență, că potrivit art. 172 din OG 92/2003 competența de soluționare a contestației la executare revine instanței de executare și nu celei de contencios administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la 28.01.2015, sub nr._ .

Acțiunea a fost legal timbrată, conform art. 2, alin. (2) din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din OG nr. 32/1995.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin cererea introductivă, contestatoarea a solicitat anularea actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 4092/19.04.2012 al intimatei.

Actele respective de executare au mai făcut însă obiectul unei contestații la executare, contestație care a fost admisă prin s.civ. nr. 2401 din 26.02.2014, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, în dosar nr._/300/2013, cu consecința anulării tuturor actelor de executare efectuate în dosarul respectiv (fila 6). Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata, recurs care, la momentul pronunțării prezentei nu a fost soluționat încă, așa cum reiese din certificatul de grefă depus de contestatoare la ultimul termen de judecată.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1201 din C.civ. de la 1864, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiata pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Astfel, excepția autorității lucrului judecat, excepție absolută, de fond și peremptorie presupune existența unei triple identități, de cauză, obiect și părți în aceeași calitate, și are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată, judecata repetată a aceleiași pricini fiind interzisă

Autoritate de lucru judecat apare ca un principiu de interes general, potrivit căruia ceea ce s-a hotărât printr-un act de jurisdicție, bine sau rău, se consideră că exprimă adevărul și judecata nu mai poate fi reluată.

În cauză, instanța constată întrunirea triplei identități între acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar și a celei ce formează obiectul dosarului nr._/300/2013, soluționată definitiv prin s.civ. nr. 2401 din 26.02.2014.

Astfel, cauza ambelor acțiuni este nelegala întocmire a actelor de executare în dosarul nr. 4092/19.04.2012, impozitul calculat fiind, de fapt, nedatorat, obiectul acestora, anularea actelor de executare contestate, iar părțile sunt aceleași, în aceeași calitate – contestatoare CNCF „CFR” SA – SCREIR CF București, în calitate de contribuabil, intimat DVBL sector 2 București, în calitate de organ de executare fiscal.

Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția autorității de lucru judecat și va respinge prezenta contestația la executare ca inadmisibilă, întrucât cele solicitate pe calea acesteia au fost deja judecate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția autorității de lucru judecat, invocată de instanță, din oficiu.

Respinge acțiunea formulată de contestatoarea C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA – SCREIR CF BUCUREȘTI, cu sediul în București, Piața Gării de Nord, nr. 1, sector 1, J_, CUI_, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA V. BUGET LOCAL SECTOR 2, cu sediul în București, .. 7, ., ., ca inadmisibilă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.03.2015.

JUDECĂTOR, GREFIER,

P. A.-A. I. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3211/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI