Contestaţie la executare. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 26/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 11056/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la 26.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: L. M.-V.
Grefier: F.-G. M.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect contestație la executare, întoarcere executare silită, privind pe contestatoarea V. R. SA în contradictoriu cu intimații H. D. și H. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul contestatoarei, cu împuternicirea avocațială depusă la dosar, lipsind intimații.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare. De asemenea, arată că, prin Serviciul Registratură, la data de 28.09.2015, intimații au depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată, iar la data de 23.10.2015 a fost depus în copie dosarul de executare 243/EX/2015. Susține că la data de 26.10.2015 contestatoarea a depus dovada achitării timbrajului corespunzător cererii formulate și înscrisuri prin care face dovada faptului că s-a procedat la diminuarea soldului părților adverse cu contravaloarea comisionului de risc/ administrare, după care:
Instanța procedează la comunicarea întâmpinării apărătorului contestatoarei.
Apărătorul contestatoarei solicită o nouă strigare a cauzei pentru a avea posibilitatea studierii întâmpinării.
Instanța, având în vedere cererea formulată de apărătorul contestatoarei, o încuviințează și dispune o nouă strigare a cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se prezintă apărătorul contestatoarei, cu împuternicirea avocațială depusă la dosar, lipsind intimații.
Instanța pune în discuție excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de intimați prin întâmpinare.
Apărătorul contestatoarei, având cuvântul, pune concluzii de respingere a excepției, având în vedere că în mod eronat părțile adverse au reținut data formulării contestației ca fiind 03.08.2015, în realitate fiind 31.07.2015, data poștei.
Instanța respinge excepția tardivității ca fiind neîntemeiată. Înștiințarea privind înființarea popririi a fost comunicată la data de 15.07.2015, iar contestația a fost depusă la poștă la data de 31.07.2015, în interiorul termenului de 15 zile prevăzut de art. 715 C..
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul contestatoarei solicită admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată și motivată.
Susține că, în conformitate cu dispozițiile art. 782 Cod procedură civilă, poprirea se înființează de către un executor al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde își are sediul debitorul ori terțul poprit.
În cauza de față, executorul judecătoresc B. G. funcționează în circumscripția Curții de apel Timișoara, iar partea pe care o reprezintă și terțul poprit, Banca Națională a României își au sediul în sectorul 2 respectiv 3 din București, deci în circumscripția Curții de Apel București.
Față de aceste aspecte, executorul judecătoresc legal competent pentru înființarea popririi trebuia să funcționeze în circumscripția Curții de Apel București.
Referitor la cheltuielile de executare, solicită diminuarea onorariului de avocat în raport de activitatea depusă. Susține că activitatea depusă de către avocat în faza executării silite este limitată la efectuarea câtorva acte, precum redactarea cererii de executare silită, eventuală deplasare la sediul executorului judecătoresc și monitorizarea evoluției executării silite.
Activitatea depusă nu justifică onorariul.
De asemenea, solicită reducerea cheltuielilor de executare percepute de executorul judecătoresc necompetent.
Cheltuielile de executare au fost stabilite cu nerespectarea dispozițiilor art. 39 din legea 188/2000, fiind defalcate (onorariu de executor și alte cheltuieli).
Susține că în mod greșit s-a calculat comisionul de risc, de altfel în cuprinsul dosarului de executare nu se regăsește modul de calcul și nici momentul până la care s-a aplicat.
Cu privire la cheltuielile de judecată, arată că acestea vor fi solicitate pe cale separată.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București la data de 03.08.2015, contestatoarea a solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 243/EX/2015 al B. B. T. G.. De asemenea, a solicitat întoarcerea executării silite.
În motivare, a arătat că executarea silită s-a declanșat în temeiul unei hotărâri judecătorești și a invocat următoarele motive de nelegalitate:
- necompetența executorului judecătoresc – acesta ar fi trebuit să aibă sediul în raza Curții de Apel București;
- cheltuielile de executare – onorariu de avocat în cuantum de 5000 lei – sunt excesive;
- cheltuielile de executare – onorariu executor și celelalte cheltuieli – sunt excesive;
- sumele pentru care s-a desfășurat executarea silită nu sunt prevăzute de hotărârea – titlu executoriu și nici nu pot fi determinate conform acesteia. Deși executarea se desfășoară pentru suma de 9011,03 CHF, comisionul de risc efectiv achitat de către intimați a fost în valoare de 2158,61 CHF.
În drept, a invocat art. 712 și urm. C..
A anexat înscrisuri.
Intimații au depus întâmpinare. Au invocat excepția tardivității contestației, iar pe fond au solicitat respingerea acesteia.
Au arătat că executorul judecătoresc este competent, calitatea de debitor având-o și V. R. – sucursala Timișoara.
De asemenea, au arătat că nu sunt întemeiate susținerile privitoare la caracterul excesiv al cheltuielilor de executare silită.
Au mai arătat că societatea contestatoare a perceput comisionul de risc până la data de 08.04.2015 și că valoarea totală a acestuia este de 9011,03 CHF.
A fost administrată proba cu înscrisuri. A fost atașat, în copie, dosarul de executare silită.
Excepția tardivității a fost respinsă în ședința publică din data de 26.10.2015, pentru motivele arătate cu această ocazie.
Analizând probele administrate, instanța reține:
Executarea silită a fost declanșată în temeiul titlului executoriu – sentința civilă nr._/10.12.2014 a Judecătoriei Timișoara, astfel cum a fost schimbată în parte prin decizia civilă nr. 600/NLP/A/08.07.2015 a Tribunalului T..
Prin hotărârea în discuție, astfel cum a fost modificată, V. R. SA a fost obligată la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc/administrare de la data de 01.04.2011 până la data eliminării acestuia.
Din analiza considerentelor sentinței civile nr._/10.12.2014 a Judecătoriei Timișoara (f.52), rezultă că instanța a considerat abuziv comisionul de risc inclusiv după redenumirea lui în comision de administrare și după includerea lui în marja folosită la calculul ratei variabile a dobânzii curente, dispunând, în consecință, obligarea contestatoarei la restituirea sumelor calculate de la data de 06.07.2007 până la data de 31.12.2013 și în continuare, până la eliminarea comisionului.
Nici Tribunalul T., în apel, nu a dispus, schimbarea sentinței primei instanțe referindu-se doar la o perioadă trecută. În schimb, instanța de apel a arătat expres că „apelanta pârâtă nu a făcut decât să mascheze perceperea în continuare a unui comision abuziv și chiar nelegal, conform noii legislații”.
Prin urmare, nu poate fi primită critica contestatoarei în sensul că perioada ce trebuia avută în vedere este 01.04._12 și, deci, motivul privind lipsa caracterului cert și lichid al creanței este neîntemeiat.
Revenind la celelalte motive invocate de contestatoare, reținem că, potrivit hotărârii – titlu executoriu, calitatea de debitor o are V. R. SA, în sarcina acesteia fiind instituită obligația de restituire. Nu are nici o relevanță că în respectivul litigiu ar fi fost parte și V. R. SA – sucursala Timișoara. Important este care este persoana care a fost obligată să facă ceva prin dispozitivul hotărârii – titlu executoriu, iar aceasta este V. R. SA.
Ca să își justifice competența, executorul judecătoresc a menționat în actele de executare silită că aceasta se desfășoară împotriva „V. R. SA – pentru sucursala Lugoj” (în hotărâre este menționată sucursala Timișoara, n.n.), însă acest artificiu nu are legătură cu realitatea ce rezultă din prevederile titlului executoriu. Acesta a prevăzut clar că persoana care a fost obligată la plata unei sume de bani este V. R. SA.
În aceste condiții, devin incidente dispozițiile art. 782 alin. 2 C., conform cărora în cazul popririi pe conturile unei persoane fizice sau juridice, competența aparține executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel de la domiciliul sau sediul debitorului ori, după caz, de la sediul principal sau, după caz, de la sediile secundare ale instituției de credit unde debitorul și-a deschis contul. Dacă debitorul are mai multe conturi deschise, competența pentru înființarea popririi asupra tuturor conturilor aparține executorului judecătoresc de la oricare dintre locurile unde acestea au fost deschise.
În cauză, poprirea a fost înființată asupra conturilor contestatoarei, deschise la BNR. Atât debitoarea, cât și terțul poprit, au sediul în municipiul București.
Necompetența executorului judecătoresc atrage nulitatea necondiționată a actelor de procedură efectuate, astfel cum rezultă din prevederile art. 652 alin. 5 C..
În consecință, actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 243/EX/2015 al B. B. T. G. urmează a fi anulate.
În temeiul art. 723 alin. 1 C., se va dispune întoarcerea executării silite, în sensul obligării intimaților la plata către contestatoare a sumei de 9011,03 CHF și a sumei de_,56 lei.
În temeiul art. 717 alin. 2 C., se va pune în vedere intimaților să achite către B. B. T. G. suma de 50,84 lei, reprezentând cheltuieli de fotocopiere a dosarului de executare silită, având în vedere culpa lor procesuală.
Contestatoarea a mai invocat și caracterul excesiv al cheltuielilor de executare stabilite. În ceea ce privește un onorariu de avocat de 5000 de lei în faza de executare silită, instanța îl consideră excesiv, astfel că, în ipoteza în care nu ar fi considerat întreaga executare nelegală, ar fi stabilit că este potrivit un onorariu de 1000 de lei.
În ceea ce privește onorariului executorului judecătoresc, se constată că nelegalitatea acestuia a fost invocată prin raportare la motivul referitor la greșita stabilire a cuantumului creanței. Cum acest motiv a fost găsit neîntemeiat, rezultă că nici susținerile subsecvente nu pot fi primite.
În ceea ce privește celelalte cheltuieli de executare, reținem că ele pot fi încadrate în dispozițiile art. 670 alin. 3 pct. 5 și 7 C., respectiv cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită sau alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite.
În orice caz, față de necompetența executorului judecătoresc, soluția este de anulare în totalitate a actelor de executare silită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea V. R. SA (J_, CUI_), cu sediul ales la R. & Musoi S.P.A.R.L. din București, . nr. 31, sector 1, în contradictoriu cu intimații H. D. și H. I., ambii cu domiciliul în Timișoara .. 52, județul T..
Anulează actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 243/EX/2015 al B. B. T. G..
Admitere cererea de întoarcere a executării silite, în sensul că obligă intimații la plata către contestatoare a sumei de 9011,03 CHF și a sumei de_,56 lei.
Pune în vedere intimaților să achite către B. B. T. G. suma de 50,84 lei, reprezentând cheltuieli de fotocopiere a dosarului de executare silită.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică în data de 26.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red/dact – L.M.-V.
5 ex. – 30.10.15
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria... → |
|---|








