Contestaţie la executare. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 26/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 11057/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la 26.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: L. M.-V.
Grefier: F.-G. M.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect contestație la executare, suspendare executare silită, privind pe contestatorul B. R. A. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul, personal, lipsind intimata.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare. De asemenea, arată că, prin Serviciul Registratură, la data de 15.09.2015, a fost depus în copie dosarul de executare nr. 782/2015, după care:
În baza dispozițiilor art. 219 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța procedează la identificarea contestatorului în baza actului de identitate valabil.
Instanța acordă cuvântul pentru propunerea probatoriului cauzei.
Contestatorul, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, cele depuse la dosarul cauzei. Depune dovada achitării cauțiunii (recipisa de consemnare nr._/1 emisă de CEC Bank Sucursala V. la data de 31.07.2015 pentru suma de 64 lei).
Instanța, în baza art. 258 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisuri, cele depuse la dosarul cauzei, solicitată de contestator. Dispune înaintarea recipisei de consemnare la Casa de valori din cadrul Judecătoriei Sectorului 2 București.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Contestatorul solicită admiterea contestației, respectiv anularea formelor de executare. Învederează că procesele verbale au fost întocmite cu nerespectarea dispozițiilor legale, respectiv în lipsa martorilor etc. Toate aceste procese verbale nu au fost comunicate la adresa de domiciliu pe care o avea la data emiterii acestora. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București la data de 03.08.2015, contestatorul B. R. A. a solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 782/24.07.2015 al B. A. și G., precum și anularea proceselor-verbale de contravenție . nr._/21.03.2012 și . nr._/ 21.03.2012.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că procesele verbale nu i-au fost niciodată comunicate la adresa de domiciliu pe care o avea la data emiterii acestora. A precizat că suma de 84 de euro, reprezentând tarif de despăgubire, nu mai putea fi executată silit, invocând dispozițiile Legii nr. 144/2012, care au modificat OG nr. 15/2002, precum și regula aplicării legii contravenționale mai favorabile și pentru trecut. A mai arătat că procesele-verbale a căror anulare o solicită au fost emise pentru aceeași faptă săvârșită de contestator în datele de 24.10.2011 și 27.10.2011, fiind înăuntrul termenului de 30 zile.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 645 alin. (1), art. 669 alin. (2)-(4) și art. 711-719 C..
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, conform chitanței nr. 3797.
În dovedirea plângerii, contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri, fiind atașate în acest sens: înștiințarea privind aducerea la cunoștință a declanșării executării silite, somație de plată a sumei de 84 euro către CNADNR și a sumei de 360,6 lei reprezentând cheltuieli de executare silită, încheierea executorului judecătoresc privind stabilirea cheltuielilor de executare silită, procese-verbale de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012, . nr._/21.03.2012, . nr_/21.03.2012, încheierile Judecătoriei Sectorului 2 prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a proceselor-verbale, încheierea executorului judecătoresc de admitere a cererii de executare silită formulată de CNADNR și copie a cărții de identitate apaținând contestatorului.
Intimata, deși legal citată, nu a depus întâmpinare.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La cererea intimatei, împotriva contestatorului s-a declanșat executarea silită în temeiul titlurilor executorii – procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012, . nr._/21.03.2012 și . nr_/21.03.2012, pentru suma de 84 de euro, reprezentând creanță datorată pentru tariful de despăgubire, precum și pentru suma de 360,6 lei, reprezentând cheltuieli de executare.
În ceea ce privește anularea proceselor-verbale de contravenție . nr._/21.03.2012 și . nr._/ 21.03.2012, reținem că motivul privind emiterea acestor două procese verbale pentru aceeași faptă săvârșită înăuntrul unui termen de 30 zile nu poate fi analizat în prezenta procedură, față de dispozițiile art. 713 alin. (2) C. și față de existența căii de atac a plângerii, în condițiile OG nr. 2/2001.
În ceea ce privește anularea actelor de executare silită, reținem că procesele verbale au fost comunicate, prin afișare, la data de 09.04.2012, la adresa din București, ., ., ..
Conform mențiunii din cartea de identitate, contestatorul are domiciliul, cel puțin din data de 29.09.2010, în București, ., nr. 28-30, ..
Conform art. 27 din OG nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, deci nu prin afișare la domiciliul indicat în certificatul de înmatriculare.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit (decizia în interesul legii nr. 10/2013), în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. 1, art. 25 alin. 2 și art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
S-a mai reținut, în considerente, că procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.
În cauză, intimata nu a dovedit că ar fi încercat, anterior comunicării prin afișare, să comunice actul prin poștă, cu aviz de primire.
În aceste condiții, procesele verbale nu au devenit titluri executorii, ele nefiind legal comunicate. D. dacă procesele verbale ar fi fost legal comunicate ar fi curs termenul de 15 zile la expirarea căruia procesul verbal ar fi putut să devină titlu executoriu, dacă nu ar fi fost atacat.
Este întemeiat și celălalt motiv invocat de contestator.
Prin Legea nr. 144/2012 a fost abrogat art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, text care prevedea obligația de plată a tarifului de despăgubire.
În art. II din Legea nr. 144/2012, s-a prevăzut că tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează.
În considerentele deciziei nr. 385/2013, Curtea Constituțională a reținut că prevederea respectivă are, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții și că, urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15 alin. 2 din Legea fundamentală.
În art. 12 alin. 2 din OG nr. 2/2001, se prevede că dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta.
Corespunzător, dacă noul act normativ nu mai prevede sancțiunea inițială, aceasta nu se va mai aplica.
În legătură cu dispozițiile art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001, Curtea Constituțională, în decizia nr. 228/2007, a arătat că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.
Deși făcute în legătură cu art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001, aceste considerații sunt valabile, mutatis mutandis, și pentru alin. 2 din același articol.
Față de cele arătate mai sus, instanța consideră că tariful de despăgubire nu mai putea fi solicitat după momentul abrogării art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, rămânând valabil făcute doar plățile, voluntare sau silite, efectuate până la acea dată.
Având în vedere considerentele expuse, instanța constată că executarea silită începută împotriva contestatorului este nelegală, urmând a fi anulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatorul B. R. A. (CNP_), cu domiciliul în București, . nr. 28-30, ., ., sector 2, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Anulează actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 782/2015 al B. A. ȘI ..
Cu apel în 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului2.
Pronunțată în ședință publică în data de 26.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red/dact – L.M.-V.
4 ex. – 30.10.15
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria... → |
|---|








