Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Hotărâre din 23-10-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 11009/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
București, Sector 3, Bvd. Unirii nr. 37
Tel. / Fax.: 021/408.36.52 / e-mail:_
operator de date cu caracter personal nr. 2891
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 23.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. B.
Grefier: C. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare și suspendare executare silită, privind pe contestatorul C. M. în contradictoriu cu intimatele K. R. S.R.L. și E. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cererii, stadiul judecății și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Contestatorul, la interpelarea instanței, arată că executarea silită se realizează prin poprirea conturilor sale deschise la angajatorul terț poprit S.C. Olimp Company S.R.L.
Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a instanței.
Apărătorul contestatorului arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.05.2015 sub nr._, contestatorul C. M. a formulat, în contradictoriu cu intimații K. România S.R.L. și E. B., contestație la executare prin care a solicitat anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 93/2012, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației promovate, precum și întoarcerea executării silite.
În motivarea cererii s-a arătat, în esență, că nu pot exista două cereri de încuviințare a executării silite, două cereri de executare silită, două încheieri privind încuviințarea executării silite, două dosare care au același obiect; titlul executoriu este lovit de nulitate relativă – câtă vreme creditorul E. B. nu si-a respectat obligațiile contractuale -, astfel că executarea silită este nelegală și netemeinică. A mai arătat că dreptul de a investi biletul la ordin revine beneficiarului titlului, girantul nemaifiind îndreptățit să solicite executarea silita a biletului la ordin și a invocat excepția prescripției extinctive.
În drept, a invocat Decretul nr. 167/1958, art. 399, art. 400 și urm. C.p.civ., art. 105,C.p.civ., art. 790, 803, 822-823, 839, 910, 953, 961, 965-966, art. 1008-1897 C.civ.
În susținere, a solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriu, martori; a anexat înscrisuri, în copii.
Intimata K. România S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de tardivitate a contestatei promovate în raport de prevederile art. 401 al. 1 lit. a C.p.civ.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii promovate, ca neîntemeiată.
În drept, a invocat art. 1578-1581 C.civ., art. 181, 101, 115, 331, 373/1, 405/2 C.p.civ., art. 5 pct. 1 din Legea nr. 287/2011, art. 36 și art. 41 din legea nr. 85/2006.
În susținere, a solicitat proba cu înscrisuri și a anexat înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.
Contestatorul a depus la dosar cerere precizatoare prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarele de executare nr. 93/2012, nr. 92/2012, nr. 94/2012 și nr. 18/PJ/2010, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației promovate, precum și întoarcerea executării silite.
În drept, a invocat Decretul nr. 167/1958, art. 399, art. 400 și urm. C.p.civ., art. 105,C.p.civ., art. 790, 803, 822-823, 839, 910, 953, 961, 965-966, art. 1008-1897 C.civ.
În susținere, a solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriu, martori.
Instanța a dispus, din oficiu, atașarea tuturor actelor din dosarele de executare nr. 93/2012, nr. 92/2012, nr. 94/2012 și nr. 18/PJ/2010 ale B.E.J. T. F. și M. C., în copii certificate ca fiind conforme cu originalul.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției necompetenței teritoriale absolute invocate de instanță din oficiu, reține următoarele:
Potrivit art. 137 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Prezenta cerere are ca obiect contestație la executare, suspendare executare silită și întoarcere executare silită.
Instanța reține, în aplicarea dispozițiilor art. 399 C.proc.civ., că împotriva executării silite înseși, cât și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. În verificarea competenței sale, instanța urmează să se raporteze la prevederile art. 400 alin. 1 C.proc.civ., care stabilesc competența soluționării contestației la executare în favoarea instanței de executare, prin care urmează a se înțelege, potrivit art. 373 alin. 2 C.pr.civ., judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.
Astfel, instanța reține că normele care reglementează competența teritorială exclusivă sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În același sens sunt și dispozițiile art. 159 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
În cauză, instanța reține că executarea silită s-a făcut prin poprire – potrivit adresei de înființare a popririi emise la data de 29.04.2015 (f. 116) -, astfel că instanța de executare se determină potrivit art. 373 alin. 2 C.proc.civ. și este, prin urmare, cea în raza căreia se află terțul poprit S.C. Olimp Company S.R.L.
În cauză, instanța constată deci că executarea silită s-a concretizat în poprirea conturilor contestatorului deschise la terțul poprit S.C. Olimp Company S.R.L. (f. 115-116) care își are sediul în Satul Dragomirești Deal, județul Ilfov – aspect precizat de contestator în ședința publică din data de 23.10.2015.
Prin urmare, instanța de executare competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea promovata de contestator este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea și anume Judecătoria B..
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 4042 alin. 3, art. 373 alin. 2 C.proc.civ., art. 137 alin. 1 și art. 159 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 158 alin. 1 și 3 C.proc.civ., va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Judecătoria B., căreia îi va trimite dosarul, spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul C. M., având CNP_, domiciliat în sector 6, București, .. 43 A în contradictoriu cu intimatele K. R. S.R.L., având CUI_, J_ , cu sediul în sector 4, București, .. 1, . E. B., cu sediul în sector 1, București, ., în favoarea Judecătoriei B..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, 23.10.2015.
Președinte Grefier
A. B. C. R.
Red./Th.red. A.D.B./04.12.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria... | Accesiune. Sentința nr. 5273/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








