Contestaţie la executare. Sentința nr. 5954/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5954/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 5954/2015

Dosar nr._

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 5954

Ședința publică din data de 27.05.2015

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE:P. V. L.

GREFIER:VASLESCU N. E.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea D.( fosta M.) A. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția de Drumuri și Poduri București S.A.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, solicitarea de judecata in lipsa, după care:

Instanța, in baza art. 131 C.pr.civ., constată că este competenta sa solutioneze cauza in baza art. 714 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 651 alin. 1 C.pr.civ. si art. 94 pct. 3 C.pr.civ.

Instanța, in baza art. 717 alin. 2 C.pr.civ., obliga petenta sa achite in contul B. T. G. si M. I. - RO59BREL_0100 deschis la Libra Internet Bank – Sucursala I. M. - suma de 29,76 lei, contravaloare copii dosar executare si, constatand ca petenta nu a achitat taxa de timbru in cuantum de 66,98 lei, invoca, din oficiu, exceptia de netimbrare si, in baza art. 248 alin. 1 C.pr.civ., reține cauza spre soluționare pe exceptia invocata.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe in data de 25.11.2014, sub nr._/300/2014 contestatoarea D.( fosta M.) A. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția de Drumuri și Poduri București S.A. a formulat contestatie la executare, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea tuturor actelor de executare emise in dosarul nr. 1504/T/2014 al B. T. G. si M. I. si diminuarea sumelor prevazute in incheierea din 10.03.2015 prin care s-au stabilit cheltuieli de executare in cuantum de 515,83 lei.

La data de 12.05.2015 intimata a depus intampinare iar la data de 27.05.2015 B. T. G. si M. I. a inaintat copuia dosarului de executare nr. 1504/T/2014, solicitand obligarea petentei la plata sumei de 29,76 lei, contravaloarea copiei dosarului.

La termenul de azi instanta a invocat exceptia netimbrarii cererii.

Potrivit art. 197 C.pr.civ.,in cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

Anularea nu intervine automat intrucat art. 33 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 prevede ca daca cererea de chemare in judecata este netimbrata sau insuficient timbrata, reclamantului i se pune in vedere, in conditiile art. 200 alin. 2 teza I C.pr.civ. obligatia de a timbra cererea in cuantumul stabilit de instanta si de a face dovada platii in termen de 10 zile. Prin aceeasi adresa, reclamantului i se pune i vedere ca are posibilitatea de a formula, in conditiile legii, cerere de acordare a facilitatilor la plata taxei de timbru, in termen de 5 zile de la data comunicarii instiintarii conform art. 33 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, termen de decadere- pentru persoanele fizice fiind incidenta OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materi civila .

In consecinta, retinand ca petenta nu a achitat taxa de timbru stabilita pana la termenul de judecata din 27.05.2015 si, cum aceasta obligatie nu a fost stabilita in procedura regularizarii intrucat contestatia la executare nu este supusa acestei proceduri, se constata ca devin incidente dispozitiile art. 36 din OUG nr. 80/2013, aplicabile prin anologie.

Astfel, instanta va admite exceptia netimbrarii invocata din oficiu ca fiind intemeiata si va anula cererea de chemare in judecata ca netimbrata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anuleaza cererea (contestația la executare) formulată de petenta D.( fosta M.) A., CNP_, cu domiciliul în București, .-198, ., . în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția de Drumuri și Poduri București S.A. avand CUI_ si J_, cu sediul în București, .. 401A, sector 6 ca netimbrată.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.

Pronunțată în ședință publică astăzi 27.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER,

P. V. L. V. N. E.

Red. Jud.PVL

4 ex. 29.05.2015

Un exemplar se comunica B. T. G. si M. I. .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5954/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI