Contestaţie la executare. Sentința nr. 944/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 944/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 944/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 944
Ședința publică din data de 28.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B. A.
GREFIER: V. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea C. de P. a Municipiului București în contradictoriu cu intimatul F. S..
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza a fost lăsată la a doua strigare potrivit dispozițiilor art. 104 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor de Judecată adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005.
La a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 167 alin. 1 C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisuri, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, conform art. 150 C.proc.civ.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 sub nr._/301/2012, contestatoarea C. de P. a Municipiului București a formulat, în contradictoriu cu intimatul F. S., contestație la executare împotriva executării silite a sentinței civile nr. 5909/20.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a în dosarul nr._/3/2011, rămasă definitivă prin nerecurare, executare silită pornită prin somația de executare emisă de B. R. G. I. la data de 08.11.2012 în dosarul de executare nr. 151/2012, urmare cererii de executare silită formulată de creditorul F. S., solicitând admiterea contestației, desființarea tuturor actelor de executare efectuate în menționatul dosar de executare, respectiv somația emisă la 08.11.2012 și procesul verbal privind cheltuielile de executare încheiat la data de 26.10.2012.
În motivare a arătat că la data de 14.11.2012 la registratura C. de P. a Municipiului București s-a înregistrat sub nr._ somația emisă la data de 08.11.2012 în dosarul nr. 151/2012 de B. R. G. I., prin care i se pune în vedere ca în termen de 10 zile să se conformeze dispozitivului sentinței civile nr. 5909/20.06.2012, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.
La data de 15.11.2012 C. Locală de P. Sector 4 București a emis decizia de pensie nr. 126.931 prin care a pus în executare sentința civilă nr. 5909/20.06.2012 pronunțată de Tribunalul București, definitivă și irevocabilă prin nerecurare la 31.08.2012.
În luna decembrie 2012, creditorul F. S. urma să încaseze în contul său diferențe de pensie în valoare de 14.076 lei aferente perioadei cuprinse între 22.03._12.
Invocând dispozițiile. art. 3711 al. 2 C.proc.civ.,contestatoarea arată că sentința civilă a fost dusă la îndeplinire prin emiterea deciziei de pensie nr. 126.931/15.11.2012, cu respectarea prevederilor sentinței civile nr. 5909/20.06.2012.
În continuare, contestatoarea arată că acestea sunt obligații pe care intimatul i le impută pe calea executării silite, solicitând în acest sens și plata cheltuielilor de executare. Precizează că și în situația în care nu și-ar fi îndeplinit obligațiile la timp, în temeiul art. 2 și 3 din OG nr. 22/2002, creditorul nu putea proceda la executarea silită a debitoarei în ceea ce privește obligația de a da, decât după curgerea termenului de 6 luni de la data comunicării somației de plată de către organul competent de executare, motiv pentru care executorul nu putea întocmi proces verbal de cheltuieli de executare în raport de această creanță, aceasta nefiind pendinte, ci numai eventuală, rezultând că nu există nici un temei legal pentru întocmirea procesului verbal de cheltuieli de executare în ce privește obligația de a face și de a da.
Contestatoarea contestă și cuantumul onorariului executorului judecătoresc raportat la prevederile Legii nr. 188/2000 republicată, solicitând cenzurarea acestuia, dar și reducerea onorariului apărătorului ales.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 274 al. 3, art. 399-404 C.proc.civ. OG nr. 22/2002, Lg. nr. 146/1997, iar în probațiune a solicitat proba cu înscrisuri.
Prin cererea completatoare depusă la dosar la data de 19.02.2013, contestatoarea a invocat excepția necompetenței teritoriale și declinarea dosarului în favoarea Judecătoria Sectorului 2 București în raport de dispozițiile art. 400 al. 1 și art. 373 al. 2 C.proc.civ.
Totodată contestatoarea a solicitat desființarea tuturor formelor de executare silită din dosarul de executare nr. 151/2012, respectiv: somația de plată emisă în data de 08.11.2012, procesul verbal privind cheltuielile de executare din data de 26.10.2012, somația de plată emisă în data de 10.12.2012, procesul verbal privind cheltuielile suplimentare din data de 10.12.2012, adresa/înființare privind înființarea popririi nr. 985/28.12.2012 emisă în dosarul nr. 151/2012 și înregistrată la C.P.M.B. sub nr. 380/0301.2013 pentru recuperarea sumei totale de 6.487,60 lei, inclusiv a poprii înființate de către B. R. G. I. în dosarul de executare nr. 151/2012, cât și întoarcerea executării silite și restabilirea situației anterioare, în sensul restituirii sumelor reținute în cuantum de 6.487,60 lei.
Prin sentința civilă nr. 2405/20.02.2013, pronunțată în dosarul nr._/4/2012, Judecătoria Sectorului 3 București a dispus declinarea competenței de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, reținându-se că executarea silită pornită împotriva intimatului s-a realizat prin poprire asupra conturilor deținute de contestatoare la Trezoreria Sector 3 cu sediul în ., sector 2.
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București cauza a fost înregistrată în data de 23.05.2013, sub nr._/299/2013, iar prin sentința civilă nr._/30.10.2013, Judecătoria Sectorului 2 a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4, reținându-se că executarea silită a avut loc prin poprirea conturilor deținute de contestatoare la terțul poprit Direcția de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București, care își are sediul în sectorul 2 București (f.28), Judecătoria Sectorului 4 fiind instanța care a încuviințat executarea silită prin poprire.
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București cauza a fost înregistrată în data de 16.01.2014, sub nr._, iar prin sentința civilă nr. 6859/05.08.2014, Judecătoria Sectorului 4 a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2, constatând ivit conflictul negativ de competență și înaintând dosarul către Tribunalul București în vederea soluționării.
Tribunalul București a stabilit competența de soluționare a cauei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, cauza fiind înregistrată din nou la data de 12.12.2014.
Intimatul, deși a fost legal citat, nu a depus întâmpinare, dar a fost reprezentat de avocat ale.
Analizând cauza de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr. 5909/20.06.2012, pronunțată în dosarul nr._/3/2011 de către Tribunalul București, definitivă și irevocabilă, contestatoarea a fost obligată să emită intimatului o nouă decizie de pensionare, retroactiv începând cu data de 22.03.2008, în care la stabilirea punctajului mediu anual să se aibă în vedere un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, fiind, totodată, obligată contestatoarea să plătească intimatului diferențele dintre pensia cuvenită potrivit prezentei hotărâri și pensia efectiv încasată începând cu 22.03.2008 la zi.
Deși obligațiile stabilite prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduc la îndeplinire de bunăvoie, contestatoarea nu a înțeles să execute benevol aceste obligații, sens în care intimata a formulat în data de 02.10.2012 cerere de executare silită (f. 38 D._ ), formându-se dosarul execuțional nr. 151/2012 B. R. G. I., în cadrul căruia a fost obținută în datele de 22.10.2012, 01.11.2012 încheierile de încuviințare a executării silite din partea Judecătoriei Sector (f. 36, 37).
Prin procesul verbal de cheltuieli de executare din 26.10.2012 (f. 35) s-au stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 5.463,60 lei, iar prin somația din data de 08.11.2012 s-a pus în vedere contestatoarei să execute obligațiile stipulate în titlul executoriu (f. 34).
Contestatoarea a emis decizia nr._/15.11.2012 privind recalcularea pensiei (f. 31).
În data de 10.12.2012 a fost întocmit un proces verbal de cheltuieli de executare suplimentare, fiind menționat, în special, onorariul de avocat în cuantum de 1.000 lei (f. 29).
Prin somația din data de 10.12.2012, i s-a pus în vedere contestatoarei să achite cheltuieli de executare în cuantum de 6.487,60 lei (f. 28).
Au fost emise adrese de înființare a poprire, adrese ce au fost aduse la cunoștință și contestatoarei, a fost înființată poprirea până la concurența sumei totale de 6.487,60 lei, sumă ce a fost executată (f. 16).
În drept, conform art. 399, alin. 1, teza I și alin. 2 C.proc.civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.
Cât privește contestația la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 151/2012 B. R. G. I., instanța o apreciază drept întemeiată, în parte, având în vedere următoarele considerente:
Conform art. 3717 alin. 2 C.proc.civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel, debitorul fiind ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară, în timp ce alin. 3 al aceluiași text legal statuează că sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii.
Contestatoarea nu a înțeles să pună în executare sentința civilă nr. 5909/20.06.2012, pronunțată în dosarul nr._/3/2011 de către Tribunalul București de îndată ce aceasta a dobândit caracter executoriu. În atare condiții, intimatul creditor a fost nevoit să se adreseze executorului judecătoresc spre a-și vedea realizată creanță, astfel că, în data de 02.10.2012, a formulat cerere de executare silită (f. 38 D._ ).
Ulterior înregistrării cererii de executare silită și emiterii somației din data de 08.11.2012 (f. 34), contestatoarea a emis decizia nr._/15.11.2012 privind recalcularea pensiei (f. 31), conformându-se astfel titlului executoriu.
Or, contestatoarea datorează cheltuieli de executare, fiind ținută să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară, conform art. 3717 alin. 2 teza a II-a C.proc.civ., astfel că nu pot fi reținute apărările sale cu privire la faptul că nu datorează cheltuieli de executare.
Cu toate acestea, astfel cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa(Hotărârea din 26 mai 2005, definitivă la 26 august 2005, în Cauza C. împotriva României, publicată in M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2006, Hotărârea din 21 iulie 2005, definitivă la 30 noiembrie 2005, în Cauza S. și alții împotriva României, publicată în M. Of. nr. 99 din 2 februarie 2006, etc.), și în dreptul intern, partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil, criterii ce se impun a fi avute în vedere, prin analogie, și în cazul cheltuielilor de executare.
Realitatea cheltuielilor ține de justificarea că ele au fost concepute într-o legătura strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și au fost concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului ales în calitatea considerată, ca garanție a succesului său.
Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifică faptul că, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului sau și reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.
De asemenea, tot subscris caracterului rezonabil, ele trebuie să fie și previzibile, adică să fie la timp recunoscute de cel împotriva căruia se fac, pentru ca acesta sa aibă dreptul de a le contesta și combate.
Or, trebuie remarcat faptul că onorariul executorului judecătoresc este vădit excesiv, prin raportare la faptul că în speță executarea silită nu privește o creanță de o anumită valoare, ci are ca obiect o obligație de a face, respectiv emiterea unei noi decizii de pensionare, obligație pe care contestatoarea și-a executat-i, ce-i drept, ulterior înregistrării cererii de executare. Singurele sume de bani pentru care s-au efectuat acte de executare au fost cheltuielile de executare.
Așadar, în speță nu se pot avea în vedere prevederile art. 39 din Legea nr. 188/2000 pentru calcularea onorariului executorului judecătoresc, câtă vreme nu se execută o creanță, ci prevederile Ordinului nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, modificat prin Ordinul nr. 2561/2012 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului justiției nr. 2.550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești. Nici în aceste acte normative nu este menționat onorariul pe care executorul judecătoresc îl poate percepe pentru executarea silită a obligației de a face, dar cuprinde o . aspecte mai detaliate în ceea ce privește actele de executare ce pot fi avute în vedere.
Având în vedere toate actele de executare efectuate în cauză (emiterea a două somații, întocmirea a două procese verbale de executare și emiterea unor adrese de înființare a popririi), luând în considerare că executarea nu a avut ca obiect o creanță (sumă de bani) și reținând faptul că obligația a fost executată benevol de contestatoare, instanța apreciază că onorariul executorului judecătoresc este excesiv și disproporționat, impunându-se diminuarea acestuia cu suma de 2.700 lei.
Totodată, din dosarul de executare nu rezultă că intimatul ar fi achitat apărătorului său din cadrul executării silite un onorariu în cuantum de 1.000 lei. Pentru a stabili cheltuielile de executare organul de executare era obligat să aibă în vedere dovezile prezentate de partea interesată, potrivit art. 3717 alin. 3 C.proc.civ.
Or, câtă vreme nu există dovada achitării onorariului de avocat (chitanță sau ordin de plată), imputarea unor cheltuieli de executare cu titlu de onorariu avocat este vădit netemeinică.
În schimb, aspectul că executorul judecătoresc a inclus în onorariu și taxa pe valoare adăugată nu este de natură să conducă la concluzia că onorariul stabilit depășește limita legală, în condițiile în care în sarcina sa exista obligația legală de a proceda astfel, fiind plătitor de TVA. A considera că onorariul executorului judecătoresc nu poate depăși plafonul maxim legal nici în situația adunării taxei pe valoare adăugată ar conduce la consecința contrară interdicției generale a oricărei forme de discriminare impuse de Protocolul nr. 12 adițional la Convenție, ca pentru un executor judecătoresc, plătitor de TVA, plafoanele maximale să aibă un cuantum diferit decât cele la care s-ar raporta un executor judecătoresc căruia nu îi incumbă o astfel de obligație fiscală, în condițiile în care cuantumul sumelor ce urmează a fi poprite ar fi egal. În lipsa unor norme derogatorii exprese, interpretarea textului legal prin care se stabilesc onorariile maximale trebuie să conducă, în condiții identice, la aceleași consecințe pentru toți destinatarii lui, egalitatea în drepturi fiind consacrată ca drept fundamental de art. 16 din Constituția României.
Faptul că în Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/2006 nu se face nicio referire la taxa pe valoare adăugată conduce la interpretarea textului legal fără nicio distincție că prin limitarea plafonului onorariului la un procent maxim din valoarea creanței se are în vedere onorariul efectiv încasat de acesta, iar nu și celelalte taxe (distincte de impozitul aferent) care sunt în sarcina celor care apelează la serviciile sale și care se fac venit la bugetul statului. De altfel, limitarea onorariului executorului a fost stabilită pentru a nu-l expune pe debitorul executat silit unor abuzuri, pentru a face accesibilă calea executării silite tuturor persoanelor prin evitarea perceperii unor onorarii abuzive, dar și pentru a nu constitui un mijloc nejustificat de îmbogățire pentru executorul judecătoresc, în raport de munca efectiv prestată. Or, față de aceste rațiuni avute în vedere de legiuitor pentru limitarea onorariului executorului judecătoresc, rezultă cu evidență că această limită nu include și nu avea de ce să includă taxa pe valoare adăugată, atât timp cât reglementarea și perceperea acesteia au la bază alte scopuri, iar sumele rezultate au alte destinații decât acelea de a merge în patrimoniul executorului judecătoresc sau de a-l împovăra nejustificat pe debitorul care, cu rea-credință, nu a înțeles să execute de bunăvoie obligația stabilită în sarcina sa printr-un titlu executoriu.
În concluzie, lipsa oricărei referiri la TVA în privința limitei maxime stabilite este firească și se interpretează în sensul că taxa pe valoare adăugată se adaugă (astfel cum rezultă din chiar denumire) la suma maximă reprezentată de procentul din valoarea creanței executate silit, în ipoteza în care executorul judecătoresc solicitat este plătitor de TVA.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de către contestatoare referitor la faptul nerespectării prevederilor OG nr. 22/2002, instanța constată că este neîntemeiat.
Astfel, conform art. 1 alin. 1 din OG nr. 22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Totodată, potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, iar acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, în vreme ce art. 3 din același act normativ prevede că, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Or, printr-o interpretare logico-gramaticală se impune cu puterea evidenței a constata că termenul de grație de 6 luni, instituit de art. 2 din OG nr. 22/2002 în favoarea instituțiilor publice, precum contestatoarea din prezenta cauză, este condiționat de dovedirea împrejurării că executarea creanței stabilite prin titlul executoriu nu poate începe sau nu poate continua din cauza lipsei de fonduri, termenul fiind acordat tocmai pentru ca instituția publică debitoare să efectueze demersuri pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Cu toate acestea, contestatoarea nu a fost în măsură să probeze, în condițiile art.129 alin. 1 teza finală C.proc.civ., imposibilitatea executării creanței din cauza lipsei de fonduri, deși avea această obligație. Pe cale de consecință, contestatoarea nu este îndrituită să invoce beneficiul termenului instituit de art. 2 din OG nr. 22/2002, astfel că, în mod judicios, s-a procedat la executarea silită conform Codului de procedură silită.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, instanța, în temeiul art. 372 și 404 alin. 1 C.proc.civ., va admite, în parte, contestația la executare și va anula, în parte, executarea silită și toate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 151/2012 al B. R. G. I., prin reducerea cheltuielilor de executare cu suma de 3.700 lei.
Sub aspectul cererii contestatoarei privind întoarcerea executării silite, instanța reține următoarele:
Procedura întoarcerii executării silite este prevăzută de art. 4041 – art. 4043 C.proc.civ. și reprezintă în fapt o reluare a "drumului executării", însă în sens invers, având drept scop restabilirea situației anterioare executării săvârșite.
În acest sens, potrivit art. 4041 alin. 1 C.proc.civ., în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia, în vreme ce art. 404² alin. 1 C.proc.civ. statuează că în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.
Din analiza logico-juridică a textelor art. 4041 alin. 1 și 404² alin. 1 C.proc.civ., rezultă că, pentru a se realiza întoarcerea executării, trebuie să fie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: a) se dispune de către instanța de judecată desființarea titlului executoriu sau a însăși executării silite; b) cel interesat, adică debitorul urmărit, a solicitat instanței de judecată, odată cu cererea de desființare a titlului sau a executării silite, restabilirea situației anterioare executării.
În ceea ce privește analiza îndeplinirii condițiilor menționate în paragraful anterior se constată întrunirea acestora în cauză, întrucât, pe de o parte instanța a anulat, în parte, executarea silită și toate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 151/2012 al B. R. G. I., prin reducerea cheltuielilor de executare cu suma de 3.700 lei, iar pe de altă parte contestatoarea a solicitat restabilirea situației anterioare executării.
Pe cale de consecință, instanța va admite cerea formulată de contestatoare privind întoarcerea executării silite și obligă intimatul să restituie contestatoarei suma de 3.700 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, contestația la executare formulată de contestatoarea C. de P. a Municipiului București, cu sediul în București, Calea V., nr. 6, sector 3, în contradictoriu cu intimatul F. S., cu sediul în București, ., sector 4.
Anulează, în parte, executarea silită și toate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 151/2012 al B. R. G. I., prin reducerea cheltuielilor de executare cu suma de 3.700 lei.
Admite cererea formulată de contestatoare privind întoarcerea executării silite și obligă intimatul să restituie contestatoarei suma de 3.700 lei.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.01.2015.
Președinte, Grefier,
A. B. A. V. N. E.
Red./Tehnored. ABA/VNE
31.03.2015/4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 938/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Reziliere contract. Sentința nr. 8422/2015. Judecătoria... → |
|---|
