Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 934/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 934/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 934/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 934
Ședința publică din data de 28.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B. A.
GREFIER: V. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect hotărâre care să țină loc de act vânzare-cumpărare, formulată de reclamantul C. N. în contradictoriu cu pârâtul S. Român – prin Ministerul Finanțelor Publice și S. Român – prin Direcția Generală a Finanțelor Publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin avocat I. G. A., cu împuternicire avocațială la dosar (f. 42), lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,
Reclamantul, prin avocat, depune la dosarul cauzei note de ședință, declarația pe proprie răspundere a numitei M. S., extras de CF și dovada achitării onorariului de avocat.
Nemaifiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri, pe fondul cauzei.
Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, având în vedere următoarele: există un actul autentic notarial; succesorul cu titlu universal este S. Român – prin Direcția Generală a Finanțelor Publice; în cartea funciară figurează S. Român; transmisiunea este universală fiind preluate și obligațiile; obligația de a vinde imobilul în discuție revine S. Român. În final, solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.
Nefiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, conform art. 394 C.proc.civ.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 18.07.2013, sub nr._, reclamantul C. N. a chemat în judecată pe pârâtul S. Român – prin Ministerul Finanțelor Publice și S. Român – prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul nr. 42 din București, Calea Griviței, corp B și C, parter, sector 1, înscris în Cartea Funciară a Municipiului București, sector 1 sub nr._-C1-U1 (nr. vechi_), la prețul de 10.100 euro. Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, taxă de timbru și timbru judiciar.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a învederat că prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 915/27.03.2008 de către BNP N. și Asociații, M. Sița s-a obligat să îi vândă imobilul situat în București, Calea Griviței nr. 42, corp B și C, parter, sector 1, antecontractul fiind notat în cartea funciară a imobilului nr._ deschisa la OCPI Sector 1 (nr. cadastral_/2;1;2 bis), părțile stabilind că prețul vânzării la suma de 10.100 euro, sumă achitată chiar la data încheierii contractului.
De asemenea, a precizat reclamantul că, întrucât doamna M. Sița a decedat fără moștenitori legali sau testamentari, S. Român este succesor în drepturi și obligații al acesteia, conform certificatului de vacanță succesorală nr. 289/2011 al BNPA Dănicică M. D. și M. A. M., dobândind și pasivul succesoral.
În continuare, reclamantul a arătat că, a notificat Ministerul Finanțelor Publice DGFP - Municipiul București în mai multe rânduri solicitând încheierea contractului de vânzare promis, prin adresa nr._/17.01.2013 Ministerul Finanțelor Publice DGFP - Municipiul București comunicându-i împrejurarea că nu se poate proceda la această vânzare întrucât obligația de vânzare nu este trecută în pasivul succesoral și nu există hotărâre judecătorească de vânzare.
Totodată, reclamantul a precizată că arătăm că certificatul de vacanță menționează și obligația de vânzare notată în cartea funciară nr._ deschisă la OCPI Sector 1, pretenția pârâtului de a-și executa obligația de a vinde numai după ce instanța va pronunța o hotărâre care să țină loc de vânzare nu poate fi acceptată, contradicția fiind evidentă: dacă instanța pronunță vânzarea, ca operațiune juridică, nu mai există obligația de vânzare care să fie supusă executării de bună voie; Problema predării posesiei nu se pune, pârâtul fiind în posesia imobilului.
În final, a susținut reclamantul că S. Român refuza, fără nicio justificare legală, să execute obligațiile civile ce îi cad în sarcină.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 969, art. 974 și urm. C.civ. și Legea nr. 247/2005, iar în probațiune a solicita înscrisuri, depunând în acest sens o . înscrisuri.
Pârâtul, deși a fost legal citat, nu a depus întâmpinare și nici nu s-au prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală față de cererea de chemare în judecată.
Prin încheierea din data de 05.03.2014, instanța a suspendat judecata cauzei, conform art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ.
Reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol, iar la termenul de judecată din data de 11.06.2014 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
Prin încheierea din data de_, instanța a suspendat judecata cauzei, conform art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ, iar prin încheierea din data de 19.11.2014 a fost admisă cererea reclamantului de repunere a cauzei pe rol.
Analizând cauza de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
În fapt, între defuncta M. Șița, în calitate de promitentă-vânzătoare, și reclamantul C. N., în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 915/27.03.2008 (f. 6-7).
În temeiul antecontractului, defuncta M. Șița s-a obligat să vândă, iar reclamantul s-a obligat să cumpere imobilul situat în București, Calea Griviței, nr. 42, corp B+C, parter+etaj 1, ., înscris în Cartea Funciară a Municipiului București, sector 1 sub nr._-C1-U1 (nr. vechi_).
Reclamantul a notat în Cartea Funciară antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 915/27.03.2008 prin înscrierea nr._/21.04.2008 (f. 12)
Astfel cum rezultă din certificatul de vacanță succesorală nr. 245/15.12.2011, eliberat de BNPA D. M. D. și M. A.-M., defuncta M. Sița a decedat în data de 03.07.2009, fără moștenitori, astfel că masa succesorală compusă din imobilul situat în București, Calea Griviței, nr. 42, corp B+C, parter+etaj 1, ., înscris în Cartea Funciară a Municipiului București, sector 1 sub nr._-C1-U1 (nr. vechi_) a revenit moștenitorului S. Român – prin Ministerul Finanțelor Publice (f. 8), menționându-se totodată faptul că asupra acestui imobil este notat în Cartea Funciară antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 915/27.03.2008.
Imobilul a intrat în patrimoniul Statului Român, desigur în domeniul privat, astfel cum reiese din extrasul de Carte Funciară eliberat în data de 28.06.2013 (f. 12), ceea ce înseamnă că în speță S. Român este participant în circuitul civil ca orice alt subiect de drept privat.
În drept, în speță nu este aplicabil actualul cod civil ci Codul civil de la 1864, față de dispozițiile art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
Astfel, conform art. 969 alin. 1 C.civ., care reglementează principiul forței obligatorii a contractului, exprimat elocvent prin adagiul latin pacta sunt servanda, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, în vreme ce potrivit art. 970 alin. 1 C.civ. convențiile trebuie executate cu bună credință.
De asemenea, legiuitorul, în art. 1073 C.civ., care reglementează principiul executării în natură a obligațiilor, a prevăzut dreptul pe care-l are creditorul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar dreptul la dezdăunare.
După cum s-a arătat constant în practica și doctrina judiciară, în virtutea art. 1073 C.civ, instanțele de judecată pot pronunța hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, în situația în care debitorul obligației de a face (promitentul vânzător) refuză executarea acestei obligații asumată convențional printr-un antecontract de vânzare-cumpărare sau printr-o promisiune bilaterală de vânzare.
Din analiza acestui text, rezultă că în cazul cererii prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, reclamantul trebuie să facă dovada că și-a îndeplinit propriile obligații și că pârâtul refuză să și le îndeplinească pe ale lui.
Antecontractul de vânzare-cumpărare nu are efect constitutiv al dreptului de proprietate în patrimoniul promitentului-cumpărător, ci părțile se obligă ca în viitor și sub condiția perfectării actului autentic de înstrăinare, vânzarea-cumpărarea să se realizeze din punct de vedere formal. În acest caz, vânzarea nu este perfectă cât timp contractul nu se încheie în formă autentică, obligația fiecărei părți constând în încheierea vânzării.
Ceea ce se naște odată cu antecontractul de vânzare-cumpărare în patrimoniul fiecărei părți este obligația de a vinde, pe de o parte și cea de a cumpăra, de cealaltă parte, obligații care, dacă nu sunt respectate, dau naștere la dezdăunări (daune-interese), și acestea admisibile în limitele legale. Astfel, dacă obligația de înstrăinare nu este respectată de promitentul-vânzător, promitentul-cumpărător este îndrituit să solicite - sub condițiile ca lucrul să se mai găsească în patrimoniul promitentului-vânzător și să nu existe alte impedimente legale - obligarea acestuia la perfectarea vânzării în condițiile art. 1073-1077 C.civ., prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare și care va avea caracter constitutiv de drepturi, transferul proprietății operând la data rămânerii definitive a acesteia.
În speță, reclamantul a efectuat dovada faptului că și-a îndeplinit obligația principală de a achita prețul vânzării, astfel cum rezultă din antecontract. În schimb, pârâta nu a înțeles să își execute propria obligație, respectiv aceea de a perfecta contractul de vânzare-cumpărare.
Mai trebuie învederat că nu există impedimente legale care să împiedice pronunțarea prezentei hotărâri, câtă vreme imobilul nu a ieșit din patrimoniul pârâtei, este în circuitul civil, iar prețul vânzării este real, determinat, stabilit în bani, fiind deja plătit promitentei-vânzătoare.
În plus, pârâtul S. Român este participant în circuitul civil ca orice alt subiect de drept privat. S. Român a cules moștenirea vacantă lăsată de defuncta M. Șița, desigur sub beneficiu de inventar, dar bunul moștenit este grevat de o sarcină în sensul existenței obligației de a face. Această obligație de a face, adică aceea de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, s-a transmis în patrimoniul pârâtului căci nu s-a stins odată cu decesul defunctei promitente-vânzătoare. Obligația de a face poate fi executată în natură iar pârâtul poate și trebuie să o execute, neexistând nici un impediment legal.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, instanța, în temeiul art. 1073 C.civ. 1864, va admite cererea, urmând ca prezenta hotărâre să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, între reclamantul C. N., în calitate de cumpărător și pârâtul S. Român – prin Ministerul Finanțelor Publice și S. Român – prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, în calitate de vânzător, având ca obiect imobilul situat în București, Calea Griviței, nr. 42, corp B+C, parter+etaj 1, ., înscris în Cartea Funciară a Municipiului București, sector 1 sub nr._-C1-U1 (nr. vechi_), respectiv prețul în cuantum de 10.100 euro.
Referitor la cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu apărător și taxă judiciară de timbru, instanța o va admite, în parte, cu următoarea motivare:
Conform art. 453 alin. 1 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Potrivit art. 451 alin. 1 C.proc.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. 3, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.
Totodată, art. 451 alin. 2 C.proc.civ. statuează că instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei, dar măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Instanța reține că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată – în care este inclus și onorariul apărătorului părții ce a avut câștig de cauză – îl reprezintă culpa procesuală a părții adverse, care prin atitudinea sa a condus la declanșarea litigiului.
Așadar, contractul încheiat de partea câștigătoare cu apărătorul său își va produce efectele și față de partea adversă, aceasta din urmă fiind obligată să plătească respectivul onorariu, deși ea personal nu a participat la negocierea lui; suntem deci în prezența unei excepții de la principiul conform căruia actul juridic își produce efectele numai între părți, iar nu și față de terțe persoane (res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest). Această excepție se justifică prin prisma principiului reparării integrale a prejudiciului, ce guvernează materia răspunderii civile delictuale.
Numai că dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept subiectiv civil, este susceptibil de a fi exercitat abuziv.
În sistemul nostru de drept, sancțiunea (cu caracter general) care intervine în cazul abuzului de drept constă din obligarea autorului acestui abuz la plata de despăgubiri pentru prejudiciul de ordin patrimonial sau moral cauzat prin exercitarea abuzivă a dreptului său, potrivit regulilor din materia răspunderii civile delictuale.
Așadar, în funcție de situația concretă din speță, instanța îl poate obliga pe cel care pierde procesul să suporte doar o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de adversarul său, apreciind că acesta din urmă a săvârșit un abuz de drept atunci când și-a dat acordul pentru un onorariu avocațial exagerat de mare – săvârșind deci o faptă ilicită culpabilă și prejudiciabilă, care îi angajează răspunderea civilă delictuală (diferența dintre onorariul convenit și suma pe care o va plăti cel ce a pierdut procesul reprezentând tocmai prejudiciul suferit de acesta ca urmare a abuzului de drept săvârșit de adversarul său la momentul stabilirii onorariului avocatului ales).
Cu alte cuvinte, pe temeiul răspunderii civile delictuale, partea ce câștigă litigiul are dreptul de a obține de la adversar, în cadrul cheltuielilor de judecată, sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat (fapta ilicită săvârșită de cel care a pierdut procesul constând în declanșarea litigiului), dar tot pe temeiul răspunderii civile delictuale, partea câștigătoare nu poate obține de la adversar decât o parte din sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat (de data aceasta, fapta ilicită fiind săvârșită de partea câștigătoare și constând din exercitarea abuzivă a dreptului de a-și angaja un apărător).
În acest sens, instanța constată, așa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeana a Drepturilor Omului în jurisprudența sa(Hotărârea din 26 mai 2005, definitivă la 26 august 2005, în Cauza C. împotriva României, publicată in M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2006, Hotărârea din 21 iulie 2005, definitivă la 30 noiembrie 2005, în Cauza S. și alții împotriva României, publicată în M. Of. nr. 99 din 2 februarie 2006, etc.), că și în dreptul intern, partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 274 C.proc.civ.) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil. Așadar, se poate spune că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătura cu acel litigiu.
Realitatea cheltuielilor ține de justificarea că ele au fost concepute într-o legătura strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și au fost concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului ales în calitatea considerată, ca garanție a succesului său.
Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifică faptul că, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului sau și reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.
De asemenea, tot subscris caracterului rezonabil, ele trebuie să fie și previzibile, adică să fie la timp recunoscute de cel împotriva căruia se fac, pentru ca acesta sa aibă dreptul de a le contesta și combate.
Aplicând aceste principii la cauza de față instanța reține că petenta a solicitat plata cheltuielilor reprezentând onorariu apărător în cuantum de 4.415,50 lei (f. 79) și taxă judiciară de timbru.
Or, față de natura activității efectiv prestate de către apărătorul reclamantului și luând în considerare complexitatea atât de redusă a cauzei, acest onorariu apare ca disproporționat și nerezonabil.
Mai mult decât atât, recurgând la un alt element obiectiv, respectiv Protocolul încheiat de Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică, nr._/2008 – 1693/2008, instanța constată că nivelul onorariilor este net și semnificativ inferior celui reclamat de intimată de la contestator.
Desigur, cenzura instanței de judecată aplicată în ceea ce privește cheltuielile de judecată vizează exclusiv raportul procesual stabilit între contestator și intimată, fără a aduce atingere raportului contractual stabilit de intimată cu avocatul ales, raport juridic liber consimțit de părțile acestuia, cât privește onorariul de avocat acceptat de beneficiarul serviciului juridic prestat, astfel cum prevede art. 451 alin. 2 teza finală C.proc.civ.
Statuând în echitate, Judecătoria, în temeiul art. 451 alin. 2 C.proc.civ., va diminua onorariul apărătorului petentei, de la suma de 4.415,50 lei la suma de 2.415,50 lei.
Totodată, sub aspectul taxei judiciare de timbru se impune a menționa că reclamantul este îndrituit să recupereze doar taxa judiciară de timbru inițială, în cuantum de 2.405 lei (f. 13), nicidecum și taxele judiciare de timbru aferente cererilor de repunere a cauzei pe rol, reclamantul fiind singurul în culpă pentru achitarea acelor taxe judiciare de timbru.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 453 alin. 1 C.proc.civ., instanța va obliga pârâtul să achite reclamantului suma de 4.820,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, cererea formulată de reclamantul C. N., domiciliat în București, ., ., în contradictoriu cu pârâtul S. Român – prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, și S. Român – prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în București, .. 13, sector 2.
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare, între reclamantul C. N., în calitate de cumpărător și pârâtul S. Român – prin Ministerul Finanțelor Publice și S. Român – prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, în calitate de vânzător, având ca obiect imobilul situat în București, Calea Griviței, nr. 42, corp B+C, parter+etaj 1, ., înscris în Cartea Funciară a Municipiului București, sector 1 sub nr._-C1-U1 (nr. vechi_), respectiv prețul în cuantum de 10.100 euro.
Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 4.820,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la prezenta instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.01.2015.
Președinte, Grefier,
A. B. A. V. N. E.
Red./Tehnored. ABA/VNE
30.03.2015/5 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 958/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 961/2015.... → |
|---|
