Contestaţie la executare. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 30/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 30-10-2015 în dosarul nr. 11274/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._

Ședința publică din data de 30.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. L. M.

GREFIER: D. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare - suspendare executare, privind pe contestatorii J. D. și J. C. în contradictoriu cu intimata B. T. SA.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de astăzi, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând constată că:

Prin contestatia la executare înregistrată pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti la data de 08.05.2015 sub nr._ contestatorii J. D. și J. C. au solicitat în contradictoriu cu creditoarea B. T. suspendarea executării silite începute în dosarul de executare nr.1657/2015 al B. T. B. O. până la soluționarea prezentei contestații la executare, lămurirea întinderii titlului executoriu ce face obiectul dosarului de executare, anularea actelor de executare întocmite în dosarul de executare anterior menționat și anularea măsurii de înființare a popririi asupra conturilor contestatorilor și asupra sumelor datorate din contractual de închiriere de către ..

În motivare contestatorii au arătat că prin contractul de credit nr.516/31.07.2008 B. T. SA Cluj, Sucursala Ploiești a acordat debitorului Cabinet Medical Individual Dr. J. D. un credit pentru nevoi personale nenominalizate în valoare de 375.000 Euro, cu termen de rambursare până în data de 30.07.2033, contestatorii având calitatea de garanți ipotecari. Contractul a fost completat prin mai multe acte adiționale, care au vizat fie garanțiile, fie au au fost consemnate restructurări ale creditului. În contextul în care contractul de credit este unul de adeziune, lipsind elementele negocierii, contestatorii au arătat că s-au strecurat clauze abuzive, cum ar fi dobânda penalizatoare de 30% sau comisionul de gestiune de 1,2% anual, clauze care au creat un dezechilibru contractual, dezechilibru care rezultă și din actele adiționale. Astfel, pentru încheierea actului aditional nr.2 din 28.11.2011 prin care era diminuată rata anuală a dobânzii conform condițiilor de piață, creditoarea a impus încheierea contractelor de fidejusiune 516/FID/01/28.11.2015 și 516/FID/02/28.11.2011 pentru fiecare dintre garanții ipotecari, garanție care nu a fost avută în vedere la semnarea contractului initial și care a creat obligații extinse pentru contestatori. este esențială lămurirea întinderii debitului față de creditoare, după verificarea tuturor clauzelor contractuale și a derulării operațiunilor de rambursare. În ceea ce privește adresa de înființare a popririi contestatorii au arătat că aceasta nu îndeplinește condițiile de formă, fiind menționate doar denumirea firmei și sediul imobilului. nici la adresa chiriașilor și nici la cea primită la sediul Cabinetului Mdical Individual nu sunt atașate alte acte, precum notificare, somație, titlu executoriu sau încheierea instanței privind încuviințarea executării silite, singurul act atașat fiind încheierea de poprire emisă de B. T. B. O. la data de 30.03.2015. de asemenea, prin măsura de înființare a popririi asupra sumelor datorate de . nu sunt executate doar veniturile exigibile, ci o sumă globală care încorporează cheltuieli cu întreținerea imobilului și obligații către bugetul de stat precum și către bugetul local.

În drept au fost invocate prevederile art.711-719 N.c.p.c., Legea 193/2000, Legea 190/1999, Decizia nr.302/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Contestația la executare a fost timbrată cu 1050 lei taxă judiciară de timbru.

Intimata a formulat întâmpinare și a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că solicit respingerea susținerilor contestatorilor în sensul că ar lipsi elementele negocierii. referitor la clauzele abuzive intimata a arătat că dobânda penalizatoare de 30% pe an, reduă ulterior la 11% pe an, se aplică numai pentru sumele înregistrate la restanță, dobânda percepută în situația normal a derulării creditului fiind redusă de la 9,10% pe an, la 7% pe an.

La data de 04.09.2015 intimata a formulat note scrise și a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind clauzele abuzive ale contractului de credit, iar la termenul de judecată din data de 02.10.2015 a arătat că înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale active în ceea ce privește acest capăt de cerere, excepție calificată de instanță ca reprezentând o apărare de fond.

Analizând probatoriul administrat instanța reține următoarele:

La data de 31.07.2008 între CMI Dr J. D., în calitate de intimat și B. T. SA, s-a încheiat contractul de credit nr.516 prin care banca a acordat împrumutatului Cabinet Medical Individual Dr J. D. un credit de nevoi nenominalizate în valoare de 375.000 Euro scadent în 2033. contractul de credit a fost modificat prin actele adiționale nr.1/22.05.2009, nr.2/28.11.2011, nr.3/21.01.2013, nr.4/11.02.2013, nr.5/20.08.2013.

Restituirea creditului a fost garantata cu: a) Garanție reală imobiliară (ipotecă) de rang I constituită asupra imobilului proprietatea contestatorilor J. D. și J. C.; b) o garanție reală mobiliară de prim rang asupra sumelor existente și/sau ce se vor încasa în contul curent al Împrumutatului, până la concurența datoriei acestuia față de Bancă;c) 3 bilete la ordin emise de CMI Dr J. D. în favoarea Băncii T., stipulate fără protest, în alb pentru sumă și scadență și avalizate în nume proprieu de către J. D.; d) cesiune conform contract nr.516/CES/02/31.07.2008 asupra contractului de închiriere înregistrat la AFP Ploiești, încheiat între contestatori și . SRL; e) Contractele de fidejusiune 516/FID/01/28.11.2011 și 516/FID/02/28.11.2011.

Intimata B. T. SA a formulat cerere de executare silită a contestatorilor, în calitate de garanți ipotecari înregistrată la B.E.J. T. B. O. sub nr.1657 din data de 30.03.2015(fil.70). La data de 30.03.2015 executorul judecatoresc a emis încheierea de încuviințare a executării silite(fila 215), încheierea prin care a stabilit cheltuielile de executare silită(fil.216) și înștiințarea privind măsura popririi(fil.217).

Conform art.712 alin.1 teza I Cod proc.civ. împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecatoresc, precum si împotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de către cei interesati sau vătămați prin executare.

Potrivit art.713 alin.2 Cod proc.civ., în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.

În prezenta cauză, contestatorii, în calitate de garanți ipotecari, solicită constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind dobânda penalizatoare de 30% sau comisionul de gestiune de 1,2% anual, din contractul de credit nr.516/31.07.2008, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale.

Instanța constată că în cauza de față nu poate fi supus analizei instanței caracterul abuziv al acestor clauze în temeiul Legii nr.193/2000, în condițiile în care contractul de credit a fost încheiat între Bancă și Cabinet Medical Individual Dr. J. D., formă de exercitare a profesiei de medic care nu se circumscrie noțiunii de consumator. Pentru a reține aceasta instanța are în vedere dispozițiile art. 2 alin.1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori care prevăd că, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Întrucât întinderea debitului a fost contestată prin raportare la caracterul abuziv al clauzelor contractuale, iar contestatorii au fost decăzuți din dreptul de a administra proba cu expertiza contabilă, instanța urmează să respină ca neîntemeiat acest motiv de contestație.

În ceea ce privește motivul de contestație referitor la nulitatea adresei de înființare a popririi, instanța constată că este neîntemeiat și îl va respinge ca atare, având în vedere că adresa de înființare a popririi emisă la data de 30.03.2015 cuprinde elementele prevăzute de art.782 alin.3 Cod proc.(forma în vigoare la data începerii executării silite), terților popriți fiindu-le comunicată și încheierea de încuviințare a executării silite(fil.296-351). De asemenea, în conformitate cu prevederile art.782 alin.1 Cod proc.civ. despre măsura popririi, contestatorii au fost înștiințați la data de 07.04.2015, acestora comunicându-li-se în copie adresa de înființare a popririi, la care s-a atașat în copie certificată încheierea de încuviințare a executării silite și titlul executoriu(fil.357,358). Tot astfel, adresa de înființare a popririi emisă către Hello Communications SRL, le-a fost comunicată contestatorilor la data de 30.04.2015(fil.389-391).

În condițiile în care CMI Dr J. D. a constituit în favoarea băncii o garanție reală mobiliară de prim rang asupra sumelor existente și/sau ce se vor încasa în contul curent al Împrumutatului, până la concurența datoriei acestuia față de Bancă, iar prin contractele de fidejusiune 516/FID/01/28.11.2011 și 516/FID/02/28.11.2011 contestatorii au garantat personal restituirea împrumutului, devine lipsit de relavanță că prin măsura de înființare a popririi asupra sumelor datorate de . nu sunt executate doar veniturile exigibile, ci o sumă globală care încorporează cheltuieli cu întreținerea imobilului și obligații către bugetul de stat precum și către bugetul local, în cauză nefiind incidente prev.art.728 Cod proc.civ.

Pentru considerentele mai sus expuse, instanta va respinge ca neîntemeiata contestația la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare în ceea ce privește capătul de cerere vizând procesul-verbal de licitație încheiat la data de 26.08.2015, ca tardiv formulată.

Respinge în rest contestația la executare privind pe contestatorii J. D., CNP_, și J. C., CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet Medical Individual Dr. J. D. din ., cod._, jud. Prahova, în contradictoriu cu intimata B. T. SA cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, cu J_, CUI_, înregistrată în Registrul Bancar P.J.R. -12-_99, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel in termen de 10 de zile de la comunicare.

Apelul si motivele de apel se depun la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.

Pronunțată în ședința publică din 30.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

M. L. M. D. A.

Red./Dact./M.L.M./D.A./ 5ex./…12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI