Încetare executare silită. Sentința nr. 3455/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3455/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 3455/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

SENTINȚACIVILĂ nr. 3455

Ședința publică din data de 01.04.2015

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE:P. V. L.

GREFIER:B. F.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul O. I. L. și pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri București.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit partile

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Instanța, avand in vedere prevederile art. 713 alin. 1 coroborate cu art. 650 alin. 1 C.pr.civ., Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin. (1) și art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă, publicata in Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 529 din data de 16 iulie 2014 si faptul ca cererea de executare a fost inregistrata la executorul judecatoresc la data de 18.07.2014, invoca din oficiu exceptia de necompetenta teritoriala absoluta si reține cauza spre soluționare pe exceptia invocata .

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de fata:

Prin cererea inregistrata sub nr._, in data de 05.02.2015, pe rolul acestei instante, contestatorul O. I. L. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a formulat contestație la executare, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna incetarea executarii silite inceputa in mod abuziv in dosarul de executare nr. 3280/2014 al B. T. B. O..

In motivarea cererii petentul a aratat ca executarea este nelegala intrucat a fost inceputa in baza procesului verbal de contraventie . nr._/04.10.2011 prin care a fost sanctionat pentru lipsa rovinietei desi el vanduse auto din data de 28.02.2011 numitului Carjan I. astfel cum rezulta din contractul de vanzare-cumparare pentru un vehicul folosit, autoturismul fiind radiat de la Directia Venituri Buet Local Sector 2 Bucuresti din data de 07.03.2011.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 632 si urm. C.pr.civ.

S-a solicitat proba cu inscrisuri, fiind anexat in copie actele invocate.

Intimata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei ca neantemeiata aratand ca titlul executoriu -procesul verbal de contraventie . nr._/04.10.2011 - nu a fost desfiintat.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 205 si urm. C.pr.civ.

La termenul de azi instanta a retinut spre solutionare exceptia necompetentei teritoriale absolute.

Potrivit art. 650 alin. 1 C.pr.civ. astfel cum a fost modificat prin art. 1 punct 21 din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea si completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative conexe, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014, instanta de executare este judecatoria in a carei circumscriptie se afla, la data sesizarii organului de executare, domiciliul sau, dupa caz, sediul debitorului, in afara cazurilor in care legea dispune altfel. Daca domiciliul sau, dupa caz, sediul debitorului nu se afla in tara, este competenta judecatoria in a carei circumscriptie se afla, la data sesizarii organului de executare, domiciliul sau, dupa caz, sediul creditorului, iar daca acesta nu se afla in tara, judecatoria in a carei circumscriptie se afla sediul biroului executorului judecatoresc investit de creditor”.

Art. 650 alin. 1 C.pr.civ., in forma veche, potrivit caruia „Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel” a fost declarat neconstitutional prin Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin. (1) și art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă, publicata in Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 529 din data de 16 iulie 2014, astfel incat nu poate fi aplicat in raport de data inceperii executarii silite - 18.07.2015.

Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.116 C.proc.civ., care prevăd posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile pentru care se prevede o competenta alternativa astfel cum este reglementata de art. 113 C.pr.civ, coroborate cu dispozițiile art.129 alin. 2 pct.3 C.proc.civ., conform cărora necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, de la care părțile nu pot deroga, se desprinde concluzia ca, în litigiile avand ca obiect contestație la executare/ la titlu, competența teritorială este absoluta.

Așadar competența stabilită prin art. 650 alin. 1 are un caracter exclusiv, în măsura în care printr-o normă specială nu se stabilește competența teritorială în favoarea altei instanțe, fără posibilitatea pentru părți de a stabili o altă instanță.

Domiciliul petentului este in Bucuresti, sector 4.

Din punct de vedere procesual, dispozițiile art. 107 alin. 1 C.pr.civ. trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește și muncește deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu, așa cum rezultă din conținutul acestui articol și urm. C.proc.civ., este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului lor la apărare.

Potrivit dispozițiilor art. 87 Cod civil, „domiciliul unei persoane fizice, in vederea exercitarii drepturilor si libertatilor sale civile, este acolo unde acesta declara ca isi are locuința principală”.

Pentru considerentele aratate, avand in vedere obiectul cauzei, prevederile art. 713 alin. 1 C.pr.civ. potrivit carora contestație la executare se introduce la instanta de executare si faptul ca domiciliul debitorului, in speta petentul, se afla in Bucuresti, sector 4, instanta urmeaza sa admita exceptia invocata conform art. 130 alin. 2 C.pr.civ, ca fiind intemeiata.

In consecinta, in baza art. 132 alin. 1 C.pr.civ., instanta va trimite dosarul pentru competenta solutionare Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti.

Vazand si dispozitiile art. 132 alin. 3 C.pr.civ cu privire la calea de atac si trimiterea de indata dosarul instantei competente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență teritorială.

Declină soluționarea cauzei privind pe petentul O. I. L., CNP_, cu domiciliul in Bucuresti, .. 4, ., . și pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București., avand CUI_ si J_, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucuresti.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER,

P. V. L. B. F.

Red. Jud. PVL

4 ex. 03.04.2015

ROMÂNIA

AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ

Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă

., sector 3 București, Telefon 021._/Fax 021._

www.portal.just.ro; e-mail_

Operator de date cu caracter personal 2891

Către,

Judecătoria Sectorului 4 București,

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 3455 din data de 01.04.2015 a Judecătoriei Sectorului 2 București, pronunțata în dosarul nr._, având ca obiect contestatie la executare, formulată de petentul O. I. L., CNP_, cu domiciliul in Bucuresti, .. 4, ., ., sector 4 și pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, avand CUI_ si J_, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, s-a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea dvs., sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând 36 file, format dintr-un singur volum.

Vă mulțumim pentru colaborare.

PREȘEDINTE GREFIER,

P. V. L. B. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încetare executare silită. Sentința nr. 3455/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI