Întoarcere executare. Sentința nr. 3442/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3442/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 3442/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
București, Sector 3, Bvd. Unirii nr. 37
Tel. / Fax.: 021/408.36.52 / e-mail:_
operator de date cu caracter personal nr. 2891
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
Sentința civilă nr.3442
Ședința publică din data de 01.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: G.-O. C.
Grefier: C. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect întoarcere executare silită privind pe contestatoarea ANRP în contradictoriu cu intimata I. M..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 31.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 01.04.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
- CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 05.02.2015 sub nr._, reclamanta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a formulat, în contradictoriu cu pârâta I. M., cerere de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare executării dispuse în dosarul de executare nr. 266/2012 aflat pe rolul B. Raportoru G., prin care s-a înființat poprire asupra sumei de 355.860,30 lei, în temeiul titlului executoriu constând în Decizia nr. 5942/FF/26.11.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În motivare, s-a arătat că prin contestația la executare formulată împotriva executării silite dispuse în dosarul nr. 266/2012 întocmit de către B. Raportoru G. - cu sediul în municipiul București-_, Piața A.-lulia nr. 8, .>7, .. 2, . 3, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat admiterea contestației, precum și suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse, inclusiv a popririi asupra sumelor în lei sau în valută datorate de terțul poprit Trezoreria Sector 1 București, până la concurența creanței pârâtei, în valoare totală de 355.860,30 lei, precum și anularea procesului-verbal de cheltuieli de executare încheiat în data de 23.093.2012 de B. Raportoru G., ce prevede cheltuieli în cuantum de 10.860,30 lei.
În data de 10.05.2012, din conturile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, aflate la Trezoreria Statului Sector 1 București, a fost consemnată la dispoziția B. Raportoru G., executorul judecătoresc ales de creditoare pentru înființarea popririi, suma de 355.860,30 lei, așa cum reiese din extrasul de cont curent.
Prin Decizia civilă nr. 598 R/25.02.2014, Tribunalul București admite recursul declarat de recurenta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților formulat împotriva Sentinței Civile nr._/13.12.2012, pronunțată în dosarul nr._/300/2012 de Judecătoria Sectorului 2 București.
Astfel, Tribunalul București admite în mod irevocabil contestația la executare și anulează executarea silită și actele de executare silită ce fac obiectul dosarului execuțional nr. 266/2012 al B. Raportoru G..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 722 N.C.proc.civ.
La cerere au fost anexate înscrisuri (filele nr. 5-12).
- ÎNTÂMPINAREA
La data de 23.02.2015, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția litispendenței, a solicitat suspendarea judecării cauzei, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a arătat că prin decizia nr. xxi din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii, Secțiile Reunite în dosarul nr.38/2006 au stabilit că, în ipoteza în care ANRP, în calitate de Comisie Centrală validează hotărârea emisă de Comisia Județeană, sumele stabilite devin exigibile de la data emiterii hotărârii, iar aceasta are valoare de titlu executoriu, astfel că aceasta are caracter obligatoriu. De asemenea, pârâta a invocat art. 1 din Protocolul nr.1 și deciziile Curții Europene pronunțate în materia restituirilor și a despăgubirilor. Curtea a constatat că părților interesate nu le era oferită nicio garanție în ceea ce privește durata sau rezultatul procedurii în fața Comisiei Centrale. Ea a observat în plus că Fondul Proprietatea nu funcționează într-o manieră care să permită acordarea eficientă a unei despăgubiri tuturor beneficiarilor legilor de reparație care aleseseră să primească acțiuni.
Pârâta a mai arătat că reclamanta a susținut că, prin decizia nr.598R/25.02.2014, Tribunalul București a admis recursul formulat de ea și contestația la executare și a anulat executarea silită și actele de executare, solicitând întoarcerea executării silite și recuperarea sumei de_,30 lei, omițând să aducă la cunoștința instanței că, prin decizia nr.4176 din 8 decembrie 2014 în dosarul nr._/300/2012 Tribunalul București a admis recursul formulat și a trimis spre rejudecare cauza la prima instanță, iar în dosarul nr._/300/2012 Tribunalul București a dispus prin încheiere amânarea cauzei pentru termenul din 26 martie 2015.
Pârâta a invocat excepția litispendenței prevăzută de art.138 C.p.c, apreciind că cererea formulată este prematură.
Totodată, a solicitat instanței să dispună, în baza art.413 alin.1 C.p.c., suspendarea soluționării cauzei, până la soluționarea tuturor cauzelor promovate de reclamantă împotriva pârâtei.
În subsidiar, pârâta a solicitat respingerea solicitării de întoarcere a executării ca neîntemeiată.
A arătat că prin decizia nr.4176 din 8 decembrie 2014 pronunțată în dosarul nr._/300/2012 pe care reclamanta a anexat-o prezentului demers juridic, Tribunalul București, în motivarea soluției, arată că decizia nr.5942/FF/26.11.2008 emisă de reclamantă nu poate constitui titlul executoriu, deoarece nu reprezintă un act administrativ individual ce emană de la o autoritate publică, însă nu este executorie de drept, creanța nefiind certă, lichidă și determinată în sensul art.379 c.p.c. iar dispozițiile art.1 din Primul Protocol adițional la CEDO nu au relevantă deoarece nu se contestă dreptul la creanță. În acest context, instanța a admis recursul contestatoarei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și a modificat în parte sentința civilă nr._/13.12.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, a admis contestația la executare și a anulat actele de executare.
Pârâta a mai susținut faptul că sentința civilă nr._/13.12.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București este legală și temeinică, iar instanța de recurs a pronunțat o soluție nelegală în contextul actelor normative interne și internaționale, a jurisprudenței europene și a încălcat decizia nr. xxi din 19 martie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii, Secțiile Reunite în dosarul nr.38/2006 care are caracter obligatoriu. Din conținutul deciziei nr.5942/FF/26.11.2008 emise în baza sentinței civile nr.20 din 16.01.2008, definitivă și irevocabilă, rezultă fără putință de tăgadă că, dispozițiile art.379 c.p.c. sunt îndeplinite creanța fiind certă, lichidă, exigibilă, astfel că admiterea recursului s-a făcut cu nerespectarea acestor dispoziții, cu încălcarea și nerespectarea decizia nr. xxi din 19 martie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii.
Pârâta a mai arătat că executarea silită s-a efectuat în mod legal, decizia emisă de contestatoare reprezentând un act administrativ, în sensul prevederilor art. 2 alin.1 lit.c din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, lege ce stabilește că dispozițiile actului administrativ sunt executorii, iar în Titlul VII al Legii 247/2005 nu sunt prevăzute de legiuitor alte precizări sau excepții de la regula generală. S-a mai arătat că negarea posibilității pârâtei de a obține executarea silită echivalează cu o limitare a dreptului de acces la justiție și cu lăsarea la discreția contestatoarei a executării drepturilor recunoscute printr-un act administrativ necontestat, dar și prin sentința civilă nr.20 din 16.01.2008 definitivă și irevocabilă a instanței. S-a mai arătat că pretențiile reclamantei de a urma o nouă procedură vizând dispozițiile O.U.G. nr.62/2010 și Legea nr.165/2013 pentru valorificarea aceluiași drept contravin exigențelor instituite de art.6 din Convenția Europeană Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului. Aceasta invocă acte normative care nu erau în vigoare la data emiterii titlului meu de despăgubire și care vizează emiterea titlurilor de plată, a titlurilor de conversie de la această dată, deci pentru viitor. Susținerile acesteia privind procedura administrativă de urmat pentru recuperarea creanței, precum și suspendarea emiterii titlurilor prevăzute de O.U.G.nr.62/2010 și de O.U.G. nr. 4/2012 nu pot fi întemeiate, deoarece, acestea își produc efectul pentru viitor, iar titlul de despăgubire a fost emis în anul 2008.
Pârâta a mai invocat Hotărârea pilot M. A. și alții contra României, când Curtea a observat in primul rând că, punând în aplicare o legislație specială de restituire și de despăgubire, statul român a optat pentru principiul despăgubirii integrale, iar legislația română a prevăzut, în lipsa unei posibilități de restituire, acordarea unei despăgubiri într-un cuantum egal cu valoarea de piață pe care bunul naționalizat ar avea-o astăzi. S-a mai subliniat că, în Cauza V., Curtea a apreciat că o decizie administrativă a autorității locale competente prin care i se recunoaște părții interesate un drept la reparație este suficientă pentru a crea un „interes patrimonial" apărat de art. 1 din Protocolul nr.l și că, prin urmare, neexecutarea unei astfel de decizi constituie o ingerință în sensul primei fraze din primul aliniat al acestui articol (a se vedea și Cauza M. și G. R. împotriva României). De asemenea, neexecutarea unei decizi administrative care recunoaște dreptul la o despăgubire într-un cuantum pe care aceasta îl stabilește reprezintă o ingerință în sensul primei fraze din primul aliniat al acestui articol (Cauza Elias împotriva României). Cu atât mai mult, neexecutarea unei hotărâri judecătorești ce recunoaște un drept la despăgubire, chiar dacă suma nu a fost stabilită, reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate, în sensul primei fraze din primul aliniat al acestui articol 1 din Protocolul nr.1 (Cauza D. și alții împotriva României). Curtea a ajuns la constatarea încălcării dreptului de proprietate al reclamantului în Cauza V., ținând cont de ineficienta sistemului de restituire și în special de întârzierea înregistrată în procedura de plată a despăgubirii. În mod special, Curtea a constatat că părților interesate nu le era oferită nici o garanție în ceea ce privește durata sau rezultatul procedurii în fața Comisiei Centrale. Ea a observat în plus că, Fondul Proprietatea nu funcționează într-o manieră care să permită acordarea eficientă a unei despăgubiri tuturor beneficiarilor legilor de reparație care aleseseră să primească acțiuni (a se vedea Cauza V. și Cauza M. și alții contra României). Astfel, această inacțiune a statului nu era justificată în mod legitim prin urmărirea unui scop de interes public, în conformitate cu principiile enunțate în paragrafele de mai sus. În ceea ce privește numărul mare de cereri, Curtea a subliniat că se vede confruntată cu cauze dificile, ce relevă o complexitate politică, istorică și faptică, ținând cont de o problemă ce ar fi trebuit să fie rezolvată de toate autoritățile care au răspunderea deplină de a găsi o soluție adecvată. Motivele de ordin faptic avansate de Guvern nu pot fi puse la îndoială, totuși Curtea apreciază că, aceste constatări nu au fost în mod suficient însoțite de măsuri legislative și administrative capabile să ofere tuturor părților interesate în procesul de restituire o soluție coerentă, previzibilă și proporțională cu scopurile de interes public urmărite.
Prin urmare, pârâta a reiterat faptul că deține două titluri executori, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă în sensul prevederilor art.379C.p.c., iar dispoziția cuprinsă în titlu poate fi adusă la îndeplinire pe cale de executare silită. Susținerile reclamantei în celelalte acțiuni formulate, cu privire la existența mai multor cereri pe rolul instituției, precum și insuficiența mijloacelor financiare nu pot conduce la anularea actelor de executare, atâta timp cât acestea au fost efectuate în mod legal în baza unui titlu, iar aceasta nu își poate invoca propria culpă pentru neexecutarea obligațiilor. Reclamanta nu a dovedit până în prezent că a început să execute obligația sau că a emis un act procedural după șapte ani de la emiterea deciziei, dovedindu-și astfel reaua-credință. Reclamanta nu a făcut dovada că a fost în imposibilitatea îndeplinirii obligației de plată. Potrivit art.2 din O.G.nr.22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, dacă executarea creanței stabilită prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauză lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca în termen de șase luni să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Debitoarea nu a făcut dovada lipsei de fonduri pentru a fi incidente dispozițiile art.2 din O.G.nr.22/2002, deși această obligație îi incubă potrivit dispozițiile art. 1169 CC. De asemenea, debitoarea nu ar putea beneficia de un nou termen de șase luni pentru a executa obligația stabilită în sarcina sa printr-un titlu executoriu, în condițiile în care acesta a fost emis la data de 26.11.2008, iar cererea de executare silită a fost formulată la data de 06.03.2012, interval de timp în care contestatoarea avea posibilitatea să-și execute obligația de bunăvoie.
În concluzie, pârâta a solicitat instanței să aibă în vedere jurisprudența în această materie și jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului invocată și în baza considerentelor arătate mai sus, să dispună respingerea demersului formulat ca prematur, suspendarea soluționării cauzei și respingerea cererii, ca nefondată.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
La solicitarea instanței, B.E.J. Raportoru G. a depus la dosar înscrisurile aflate la dosarul de executare nr. 266/2012, în copii certificate pentru conformitate cu originalul (filele nr. 19-70).
Analizând înscrisurile existente la dosar, instanța reține următoarele:
Cu privire la cererea de suspendare formulată de pârâtă, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată. Astfel, pârâta nu a făcut dovada că există pe rolul instanțelor de judecată un alt litigiu de a cărui soluționare să depindă hotărârea pe care instanța o va pronunța în prezenta cauză. Este adevărat că pârâta a invocat mai multe numere de dosar în întâmpinare, însă nu a făcut dovada că acestea se află în prezent pe rolul instanțelor de judecată, dovada obiectului sau a părților între care se judecă litigiile invocate. Totodată, instanța apreciază că pârâta nu a arătat în ce mod soluția în prezenta cauză depinde de soluția pronunțată în celelalte dosare invocate. Pentru aceste motive, instanța urmează să respingă cererea de suspendare formulată de pârâtă.
Împotriva reclamantei a fost derulată procedura de executare silită în cadrul dosarului de executare nr.266/2012 de către B.E.J. Raportoru G., fiind executată silit suma de 355.860,30 lei, astfel cum rezultă din ordinele de plată depuse la filele 58 și 59 din dosar, precum și din extrasul de cont depus de reclamantă (f.12).
Prin Decizia Civilă nr. 598R/25.02.2014, irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._/300/2012 (f.5-10), Tribunalul București a admis contestația formulată și a dispus anularea actelor de executare.
Potrivit art.4041 C.proc.civ. de la 1865, „în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării silite, prin restabilirea situației anterioare acesteia.”
Din analiza textului de lege sus-menționat reiese că se poate dispune întoarcerea executării silite atunci când s-a dispus anularea titlului executoriu sau a executării înseși. În aceste condiții, instanța reține că reclamanta nu a făcut dovada existenței unei decizii irevocabile prin care să fi obținut anularea titlului executoriu sau a executării silite. Totodată, din decizia civilă nr. 598R/25.02.2014, invocată de reclamantă ca temei al cererii de întoarcere a executării silite, nu rezultă că s-ar fi dispus anularea tuturor actelor de executare silită din dosarul nr.266/2012 al B.E.J. Raportoru G..
Pentru aceste considerente, instanța urmează să respingă cererea de întoarcere a executării silite ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge cererea de suspendare a judecății formulată de pârâtă.
Respinge cererea de întoarcere a executării silite privind pe reclamanta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr 202, sector 1 în contradictoriu cu pârâta I. M., domiciliată în Timișoara, ., județ T., ca neîntemeiată.
Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.04.2015.
Președinte Grefier
G.-O. C. C. R.
Red./ Thred.CGO./ ex/16.04.2015
| ← Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc.... | Pretenţii. Sentința nr. 3504/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
