Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 8635/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8635/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 8635/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8635

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE: 07.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B. C. D. G.

GREFIER: Ț. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect încuviințare executare silită privind pe petentul B.E.J.A. C. V. ȘI M. A. D., pe creditoarea C.N.A.D.N.R. PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI și pe debitoarea P. S. ...

La apelul nominal făcut în camera de consiliu, părțile nu au răspuns.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care,

Instanța, în temeiul art. 420 C.pr.civ., invocă din oficiu excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.10.2014 sub nr._, petentul B.E.J.A. C. V. și M.-A. D. a solicitat încuviințarea executării silite ca urmare a cererii formulate de creditoarea APS FUND ALPHA uzavreny investicni fond a.s. privind pe debitoarea P. S. ...

Instanța va analiza cu prioritate excepția perimării, conform prevederilor art. 248 alin. (1) C.pr.civ.. Aceasta este o excepție de procedură, absolută și peremptorie, întrucât, potrivit art. 416 alin. (1) C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, în sensul ca este atât o sancțiune procedurală – de aplicație generală – care operează în ipoteza împlinirii termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței - vreme îndelungată - în judecată.

Or, în speță, din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură în cauză a fost îndeplinit la data de 28.10.2014, când s-a dispus suspendarea judecății conform art. 242 alin. (1) C.proc.civ., întrucât instanța a constatat că desfășurarea procesului a fost împiedicată din vina petentului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, și anume de a preciza care este creditorul ce a solicitat încuviințarea executării silite.

De la data menționată anterior și până la termenul de față au trecut mai mult de 6 luni în care pricina a rămas în nelucrare, iar culpa aparține părții.

Având în vedere aspectele menționate mai sus, instanța apreciază că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 416 C.pr.civ., în sensul că sunt îndeplinite cele trei condiții necesare pentru a opera perimarea cererii, ca sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, și anume: instanța a fost învestită cu o cerere care a declanșat o judecată în primă instanță, pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, iar lăsarea pricinii în nelucrare se datorează culpei părții.

De asemenea, nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare (în sensul art. 417 – 418 C.pr.civ.).

Petentul B.E.J.A. C. V. și M.-A. D. a solicitat, la data de 02.07.2015, repunerea pe rol a cauzei, îndeplinind obligația ce i-a fost pusă în vedere de instanță (precizând denumirea creditoarei) și achitând taxa de timbru aferentă cererii de repunere pe rol. Cu toate acestea, cererea a fost făcută după trecerea unui termen de 6 luni în care pricina a rămas în nelucrare.

Perimarea operează de drept, la împlinirea termenului prevăzut de art. 416 alin. (1) C.pr.civ.. Astfel, nu se poate considera că petentul a făcut un act întreruptiv al termenului de perimare, întrucât la momentul introducerii cererii de repunere pe rol termenul de perimare era deja împlinit.

Pe cale de consecință, având în vedere și dispozițiilor art. 420 alin. (1) teza I C.pr.civ., urmează a se admite excepția invocată din oficiu și a se constata perimată cererea de încuviințare a executării silite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării invocată din oficiu de instanță.

Constată perimată cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul B.E.J.A. C. V. și M.-A. D., cu sediul în București, sector 3, . nr. 39, ., ., având C.I.F. RO_.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. C. D. G. Ț. A.

Red./Tehn./BCDG/5 ex/10.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 8635/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI