Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2308/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2308/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 2308/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI - SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2308

Ședința din Camera de Consiliu din data de 26.02.2015

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: M. D. D.

GREFIER: F. B.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect cererea de încuviințare a executării silite formulate de către petentul B. D. G., L. G. ȘI M. P. la cererea creditorului . SA.

Cererea se soluționează fără citarea părților, potrivit art. 665 alin.2 din Codul de procedură civilă

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cererii, după care

Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 2 București, față de locul situării imobilului și față de faptul că s-a solicitat încuviințarea executării silite imobiliare, în raport de prevederile art. 819 din Cod procedură civilă, asupra căreia rămâne în pronunțare.

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._ la data de 06.01.2015, B. D. G., L. G. ȘI M. P. la cererea creditorului . SA, înregistrată pe rolul executorului judecătoresc la data de 17.10.2014, a solicitat instanței încuviințarea urmăririi silite imobiliare cu privire la imobilul teren intravilan, în suprafață de 500 m.p., . 104, situat în București, zona Straulesti, Sector 1, în baza titlului executoriu – contract de credit bancar pentru persoane fizice nr._/13.05.2006, modificat, completat prin Actul adițional nr. 1/29.07.2011, contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1159/16.05.2008 de către notarul public V. B., privind pe debitori H. D. D. ȘI H. R., pentru aducerea la îndeplinire a obligațiilor bănești, față de creditor sume stabilite prin titlul executoriu.

În dovedirea cererii, creditorul a depus la dosarul cauzei copia titlului executoriu.

În drept, a invocat art. 819 din Cod procedură civilă.

Prin sentința civilă nr. 950 pronunțată la data de 21.01.2015, în baza art. 107 alin. 1 C.pc., Judecătoria Sectorului 1 București a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 23.02.2015 sub nr._ .

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:

Conform art. 819 din Cod procedură civilă, după înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita de îndată instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul încuviințarea urmăririi lui silite, dispozițiile art. 664 și 665 aplicându-se în mod corespunzător.

Întrucât, în prezenta speță, imobilul teren intravilan, în suprafață de 500 m.p., . 104, a cărui urmărire imobiliară se solicită este situat în București, zona Straulesti, Sector 1, având în vedere art. 819 C.proc.civ., instanța va admite excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cererii de încuviințare executare silită în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În temeiul art. 133 pct. 2 Cod pr.civ. instanța va constata ivit conflictul negativ de competență, astfel că în temeiul art. 134 și art. 135 alin. 1 cod pr.civ. va suspenda judecata cauzei și va înainta dosarul către Tribunalul București pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată de instanță.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petentul B. D. G., L. G. ȘI M. P., cu sediul în București, ., ., creditor . SA, cu sediul în București, .. 5, Sector 3 și debitori H. D. D. ȘI H. R., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Constată ivit conflictul negativ de competență.

Suspendă judecata cauzei.

Înaintează dosarul Tribunalului București pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. D. D. F. B.

Red./tehn./M.D.D./F.B./4 ex. /02.03.2015

ROM Â N I A

AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ

Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă

., sector 3 București, Telefon 021._/Fax 021._

www.portal.just.ro; e-mail_

Operator de date cu caracter personal 2891

Dosar nr._

Data emiterii: 02.03.2015

CĂTRE,

TRIBUNALUL BUCUREȘTI

Având în vedere că prin sentința civilă nr. 2308 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București la data de 26.02.2015, în cauza civilă având ca obiect cererea de încuviințare a executării silite imobiliare privind pe petentul B. D. G., L. G. ȘI M. P., creditor . SA și debitori H. D. D. ȘI H. R., s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, pentru soluționarea acestuia vă înaintăm dosarul cu numărul de mai sus având . file și dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 1 București (atașat prezentului) având 23 file.

PREȘEDINTE GREFIER

M. D. D.F. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2308/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI