Întoarcere executare. Sentința nr. 04/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 04/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 11715/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 04.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE I. M. D.
GREFIER D. N.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect întoarcere executare formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul GHIMBILIC P..
La apelul nominal efectuat în ședință publică, a răspuns reclamanta prin avocat O. A., care depune împuternicirea la dosarul cauzei, lipsind pârâtul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că în data de 13.10.2015 prin Serviciul Registratură al instanței reclamanta depune documentele solicitate la termenul anterior de judecată, respectiv acordul de mediere în format hârtie și pe suport CD, după care,
Avocatul reclamantei solicită să se ia act de înțelegerea părților.
Instanța reține cauza în pronunțare pe consfințirea acordului de mediere.
INSTANȚA
Prin cererea din data de 26.11.2014, înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr._/299/2014, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul G. P. solicitând obligarea pârâtului la restituire a sumei de_ lei actualizată în raport cu indicele de inflație de la momentul plății acesteia de către reclamantă, respectiv de la data de 08.12.2011 și până la data restituirii sumei de către pârât, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt, reclamanta a arătat că prin Sentința civilă nr. 954/07.06.2011 pronunțată în primă instanță de către Tribunalul Bacău în dosarul nr._ dosar format ca urmare a cererii de chemare în judecată formulate de pârât, reclamanta a fost obligată la plata unor compensații bănești.
După pronunțarea sentinței instanței de fond, în data de 08.12.2011 reclamanta a arătat că a achitat cu titlu voluntar prin procedura reală urmată de consemnațiune, suma de 4.256 lei reprezentând debit principal, iar în data de 19.01.2012 suma de 851 lei reprezentând cheltuieli de executare în temeiul hotărârii judecătorești menționate.
În data de 09.12.2011 s-a executat în cadrul dosarului de executare nr. 755/2011 al B. P. N. D. suma de 7.346 lei alcătuită din 5.583 lei reprezentând debit principal plus 1.764 lei, reprezentând cheltuieli de executare.
Prin Decizia nr. 1698/23.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău a fost modificată în parte sentința pronunțată de instanța de fond. Prin decizia pronunțată nu s-a dispus însă și întoarcerea executării.
Ca urmare a modificării în parte a titlului executoriu, reclamanta a arătat că pârâtul a fost îndreptățit să primească suma de 507 lei.
După pronunțarea deciziei de recurs, reclamanta a arătat că pârâtul nu a restituit suma de bani plătită în plus, respectiv suma de 11.845 lei, alcătuită din 9.332 lei debit principal plus 2.513 cheltuieli de executare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 404 ind. 1 și 404 ind. 2 alin. 3 c. pr. civ.
În susținerea cererii, s-au depus înscrisuri.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză.
Prin Sentința civilă nr. 4175 din data de 04.03.2015 Judecătoria Sectorului 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
La data de 26.05.2015 cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._ .
La termenul de judecată din data de 04.11.2015 avocatul reclamantei solicită să se ia act de acordul de mediere intervenit între părți încheiat la data de 11.06.2015.
În raport de disp. art. 59 alin.2 din Lg. 192/2006 corob. cu art. 438 NCPC, instanța a dispus înfățișarea părților, luând consimțământul acestora privind înțelegerea încheiată la 11.06.2015..
În temeiul acelorași dispoziții legale, având în vedere voința părților, instanța a luat act de învoiala acestora materializată în acordul de mediere, consfințindu-l prin pronunțarea prezentei hotărâri de expedient.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act și consfințește acordul de mediere intervenit între părți, astfel cum a fost redactat la data de 11.06.2015, al cărui conținut face parte integrantă din prezenta hotărâre. ACORD DE MEDIERE 176 Încheiat la data de 11.06.2015 in baza Contractului de Mediere Nr. 84 . din 11.06.2015 1. O. P. SAcu sediul in Bucuresti . sector 1, P. City înregistrat în O.R.C. sub nr. J40/8302/23/10.1997 avand codul de inregistrare fiscala (C.) nr._ reprezentata prin Dl. D. M. - N., imputernicit prin Imputernicirea_ din 10. 06.2015 identificat prin C.I. . nr._, CNP_ . in calitate de parte in mediere
2. Domnul/D-na G. P. domiciliat(a) in MOINESTI, .. 36, judetul BACAU, identificat/a cu C.I . nr._, avand CNP_ in calitate de parte in mediere In conformitate cu prevederile legii 192/2006, noi partile, care am solicitat medierea si ne-am supus procedurii medierii, am consimțit la incheierea prezentului Acord de mediere. Declarăm ca intelegerea ne aparține, fiind rezultatul negocierii dintre noi, reprezentand acordul nostru de vointa, liber exprimata si neafectata de niciun viciu de consimtamant, fiind intru-totul de acord cu cele convenite si stipulate mai jos după cum urmează: Avand in vedere ca: Dna./Dna G. P. a inițiat împotriva P. dosarul de fond nr_ admis prin Sentinta nr 954 emisa de Tribunalul Bacau plătită voluntar de către P., din contul P. plecând suma de 5107,19 RON, denumita in continuare Suma, din care 4256 RON debit principal, 0 RON cheltuieli de judecata si 851,20 RON cheltuieli de executare. Totodată, Sentința sus-amintită a fost pusa in executare prin B. P. N. D. în dosarul de executare nr. 755/2011 executand din contul P. suma de 7346.22 RON, denumita in continuare Suma, din care 5582.61 RON debit principal, RON cheltuieli de judecata si 1763.61 RON cheltuieli de executare. Ulterior, împotriva Sentinței mai-sus mentionate, P. a declarat recurs care a fost admis partial prin decizia 1698 a Curtii de Apel Bacău. Noi partile: 1. O. P. SA (P.) cu sediul în București . sector 1, P. City înregistrat în O.R.C. sub nr. J40/8302/23/10.1997 avand codul de înregistrare fiscală (C.) nr._ reprezentata prin Dl. D. M. - N., imputernicit prin Imputernicirea_ / 10.06.2015 identificat prin C.I. . nr._, CNP_ . 2. Domnul/D-na G. P. domiciliat(a) in MOINESTI, .. 36, judetul BACAU, identificat/a cu C.I . nr._, avand CNP_Am convenit că: Dl./Dna. . G. P. se obligă, conform calculelor, la plata sumei plătite voluntar și prin executare silită de către P. în dosarul de executare nr. 755/2011 al B. P. N. D., in cuantum de _ LEI , in 48 rate lunare egale. Valoarea fiecarei rate lunare este de246,77 RON si va fi achitata pana la data de 25 a fiecărei luni, începând cu luna iulie 2015 . Ultima rata va fi scadenta in data deIUNIE 2019. Plata va fi efectuata prin virament bancar in contul . deschis Raiffeisen Bank, Agenția București, IBAN RO36 RZBR_ 4712. Comisioanele bancare vor fi suportate de către Dl./Dna. G. P.. La rubrica “Detalii de plata” se va menționa “_6__ ”. In masura in care Dl./Dna. G. P. respecta prevederile prezentului acord de mediere, P. renunta la dreptul de a solicita actualizarea debitului datorat cu rata inflatiei, de la data platii efectuata de P. si pana la data achitarii integrale a debitului. În situația în care Dl./Dna. G. P. nu respectă întocmai prevederile prezentului acord de mediere, O. P. își rezervă dreptul de a dispune actualizarea sumei și de a iniția toate procedurile legale în vederea recuperării diferenței neplătite într-o singură rată, în această situație Dl./Dna. G. P. nemaiputându-se prevala de beneficiul plății diferenței în mai multe rate, intervenind astfel scadența anticipată a tuturor sumelor din Acordul de Mediere ca urmare a nerespectării obligației de plată la termen a ratelor. Datele la care se plătesc ratele aferente prezentului Acord de Mediere sunt stabilite în cuprinsul acestuia și detaliate în Anexa ce face parte din prezentul Acord de Mediere. Dl./Dna. G. P. se obligă să se prezinte în instanță în scopul consfințirii Acordului de Mediere. Totodată, Dl./Dna. G. P. se angajează să plătească ratele stabilite în Acordul de Mediere la datele stabilite în Anexă, independent de data la care acesta este consfințit și indiferent dacă acesta este consfințit sau nu. Prezentul acord se încheie în data de 10.06.2015 in 5 exemplare originale. Am decis, conform prevederilor art. 63, alin.(1), din Legea 192/2006 asa cum a fost modificata si completata, sa cerem instantei judecatoresti,, indeplinind procedurile legale, sa dea o hotarare prin care sa se consfințeasca ințelegerea noastra, consemnata in prezentul Acord de Mediere. Parti: 1. O. P. S.A. prin Dl./Dna D. M. - N. Semnatura ss indescrifrabil 2. G. P. Semnatura ss indescifrabil Pezentul acord de mediere este intocmit si redactat de către Mediator P. C. S. cu autorizația ., nr._, avand sediul in R., .. 7, jud. N., Cod fiscal nr._ . Mediator P. S. Semnătura ss indescifrabil PROCES VERBAL DE INCHIDERE A MEDIERII Nr. 177 incheiat la data de 11.06.2015 in baza Contractului de Mediere Nr. 84 din 11.06.2015 In urma procedurii de mediere care a făcut obiectul contractului cu numarul de mai sus al S. P. C. - Birou de Mediator în care dna. S. P. C. are calitatea de mediator, si 1. O. P. SA cu sediul în Bucuresti . sector 1, P. City, inregistrata la ORC sub nr. J40/8302/23.10.1997 CUI RO1590082, reprezentaă de domnul M. D. in calitate de avocat, imputernicit prin procura_ din 10.06.2015 identificat/a cu C.I. . nr._ CNP_ 2. Domnul/D-na G. P. domiciliat(a) in MOINESTI, .. 36, judetul BACAU, identificat/a cu C.I . nr._, avand CNP_
au avut calitatea de părți, s-a ajuns la următorul rezultat: ÎNȚELEGERE TOTALĂ ÎNTELEGERE PARȚIALĂ DENUNȚARE UNILATERALĂ (în acest caz mediatorul va preciza cine și în ce condiții a denunțat contractul de mediere) EȘUAREA MEDIERII (se constată de către mediator faptul că părțile nu au ajuns la nicio înțelegere) Semnături:
S. P. C. - Mediator autorizat ss indecifrabil Părți O. P. SA prin Av. M. D. ss indescifrabil Dl./Dna. G. P. ss indescifrabil.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de recurs se va depune la această instanță.
Prezenta hotărâre se va comunica părților, în copie, în temeiul art. 427 C.pr.civ.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. M. D. D. N.
Red./I.M.D../4 ex./ 19.11.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|








