Pretenţii. Sentința nr. 24/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 24/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 12871/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 24.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: O. A. C.
GREFIER: P. S. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „pretenții”privind pe reclamant S. DE P. A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE H. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR EURO INSOL SPRL în contradictoriu cu pârâți S. H. HIDROSIND, R. I..
La cele două apeluri nominale făcute în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, depunerea la dosar la data de 23.11.2015 prin Serviciul registratură de către reclamant a dovezii demersurilor întreprinse în vederea aflării domiciliului pârâtului R. I., după care:
Instanța, în privința taxei de timbru constată că reclamantul este scutit de obligația de plată a taxei de timbru astfel că revine asupra obligației stabilite, taxa achitată putând fi recuperată în condițiile art. 45 din OUG 80/2013.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă conform art. 411 C.Pr.Civ. și nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța deliberează asupra probelor solicitate de părți și încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile atașate la dosar, apreciind în raport de dispozițiile art. 258 C.Pr.Civ., ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin cererea formulată la data de 17.06.2015 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, reclamanta S. DE P. A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE H. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR EURO INSOL SPRL în contradictoriu cu pârâții S. H. HIDROSIND, R. ISABEL a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților în solidar la plata către H. S.A a sumei de 1.011,10 lei, reprezentând cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu avocațial ocazionate de soluționarea dosarului nr._/3/2014 disjuns din dosarul nr._/3/2013 al Tribunalului București, Secția VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
În motivarea cererii în fapt reclamanta a arătat că a fost chemată în judecată de către pârâți prin promovarea acțiunii ce a constituit inițial obiectul dosarului nr._/3/2013 al Tribunalului Bucuresti.
Prin Sentința civilă nr. 3248/19.03.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII- a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/3/2013 instanța a disjuns acțiunea care o privea pe pârâta R. I. pentru car a fost constituit dosarul nr._/3/2014.
În baza Sentinței Civile nr. 7799/17.07.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII- a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/3/2014 a fost respinsă ca neîntemeiată contestația împotriva deciziei de concediere nr. 2996/21.06.2013 a pârâtei R. I. în contradictoriu cu reclamanta. Soluția dată de Tribunalul București este definitivă și irevocabilă la data de 21.10.2014, hotărârea nefiind recurată.
Ca atare, pârâții au căzut în pretenții în cauza principală, situație în care este aplicabilă disp. art. 453 alin. 1 C.proc.civ. potrivit căreia partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Între reclamantă, în calitate de client reprezentat, pe de o parte și S. Civilă Profesională de Avocați M. V. și Asociații, pe de altă parte, s-a încheiat Contractul de asistență juridică . nr._/14.01.2013 având ca obiect reprezentarea H. S.A în litigii de muncă.
Astfel, în dosarul nr. 10._ disjuns din dosarul nr._/3/2013 ale Tribunalului Bucuresti reclamanta a fost reprezentată de avocați care își desfășoară activitatea în cadrul Societății Civile Profesionale de Avocați M. V. și Asociații, onorariul fiind convenit prin contract în cuantum de 100 Euro/oră, la care se adaugă TVA, plătibil la cursul leu-euro BNR valabil la data emiterii facturii.
În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art.453 alin. 1 din Codul de proc.civ., art.1349, art.1357, art.1381, art. 1382, art.1386 din Cod Civil, Legea nr. 287/2009, Legea nr. 134/2010, art. 115 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, art. 77 alin. 1din Legea nr. 85/2006, art. 29 alin. 1 lit. i din O.U.G. nr. 80/2013.
S-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La cerere au fost anexate înscrisuri (filele nr. 8-63).
Pârâții, legal citați, nu au depus la dosar întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței de judecată pentru a-și exprima poziția procesuală.
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile existente la dosar, instanța reține următoarele:
Reclamantul și pârâții au fost părți în cadrul dosarului nr._/3/2013 având ca obiect ,, contestație împotriva deciziei de concediere”.
Prin sentința civilă nr. 3._.03.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a-VI II-a Conflicte de munca si Asigurări sociale in dosarul nr. 26._, instanta de judecata a disjuns actiunea care cu privire la parata R. I., pentru care a fost constituit dosarul nr. 10._ .
Prin sentința nr. 7799/17.07.2014, pronunțată de Tribunalul București, Sectia a-VII I-a Conflicte de Munca si Asigurări Sociale in dosarul nr. 10._, a fost respinsa ca neîntemeiată contestația împotriva deciziei de concediere nr. 2.996/21.06.2013 a paratei R. I., soluția devenind definitiva la data de 21.10.2014.
În vederea asistenței juridice și reprezentării în cadrul dosarului privind contestația împotriva deciziei de concediere realizată de reclamant acesta a încheiat contractul de asistență juridică nr._/2013.
În temeiul acestui contract, în vederea reprezentării in litigiul de munca care face obiectul dosarului nr. 10._, disjuns din dosarul nr. 26._, reclamanta a achitat un onorariu avocațial echivalentul sumei de 168.99 euro, la care se adaugă T.V.A., in total 1011,10 lei .
Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 1 Cod proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat să-i plătească acesteia cheltuielile de judecată.
În cauză, cel care a pierdut procesul este pârâtul din prezentul litigiu iar aspectele privind modul de soluționare a litigiului dintre părți nu pot fi repuse în discuție și nu pot face obiectul vreunei aprecieri în acest litigiu având ca obiect recuperarea cheltuielilor de judecată.
În consecință, reclamantul are dreptul la recuperarea cheltuielilor efectuate în cadrul dosarului nr. 10._, disjuns din dosarul nr. 26._ .
În raport de aceste aspecte instanța va admite acțiunea și va obliga pârâții în solidar la plata către reclamant a sumei de 1011,10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată solicitate pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea privind pe reclamant S. DE P. A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE H. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR EURO INSOL SPRL, cu sediul în sector 5, București, Opera Center, .. 1-5, . cu pârâți S. H. HIDROSIND, cu sediul în sector 2, București, .. 3, R. I., cu sediul în BUZAU, ., ., J. B..
Obligă pârâții la plata în solidar către reclamant a 1011,10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată solicitate pe cale separată
Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
O. A. C. P. S. R.
Red. O.A.C./ Tehn. P.S.R.
5 ex./08.01.2016
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 6585/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria... → |
|---|








