Întoarcere executare. Sentința nr. 8626/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8626/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 04-09-2015 în dosarul nr. 8626/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8626
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 04.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: E. C.
GREFIER: A. D. S.
S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect contestație la executare privind pe contestatorul P. T. Dung, în contradictoriu cu intimatul M. F. PUBLICE - AGENTIA N. DE ADMINISTRARE FISCALA - DIRECTIA REGIONALA A F. PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRATIA SECTOR 1 A F. PUBLICE.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pentru contestator avocat C. A., cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/17.04.2015, la fila 32 din dosar, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că la data de 11.08.2015, contestatorul a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 30,63 lei, după care:
Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, raportat la domiciliul debitorului.
Apărătorul contestatorului arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 20.04.2015, sub nr._, contestatorul P. T. Dung a formulat în contradictoriu cu intimatul M. F. PUBLICE - AGENTIA N. DE ADMINISTRARE FISCALA - DIRECTIA REGIONALA A F. PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRATIA SECTOR 1 A F. PUBLICE, contestație la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr._, solicitând anularea adresei de înființare a popririi nr._/27.03.2015.
În motivare a arătat că în speță nu se poate vorbi de existența unui titlu executoriu, întrucât presupusul titlu executoriu nr._/30.10.2014 a fost emis în baza Sentinței penale nr.1999/F/16.07.2014 a Tribunalului București –Secția I penală, care nu este definitivă, fiind atacată cu apel.
În drept, a invocat dispozițiile art.150, art.172-174 din OG nr.92/2003, art.632-633 C.proc.civ., art.416 C.proc.pen.
La data de 28.05.2015 intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
În drept, a invocat dispozițiile art.204-208 C.proc.civ., OG nr.92/2003.
În ședința publică din data de 04.09.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale și în temeiul art. 248 alin.1 C.proc.civ. va soluționa cu prioritate excepția invocată.
Analizand actele dosarului cu privire la exceptia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sector 2, retine urmatoarele:
Intimata creditoare a emis titlul executoriu nr._ la data de 30.10.2014, în baza adresei comunicate de Tribunalul București – Secția I penală în dosarul nr._/3/2011, la data de 28.07.2014 (f.44)
Potrivit dispozițiilor art. 714 alin. 1 C.proc.civ., contestația se introduce la instanța de executare.
Instanța de executare este, potrivit art. 651 alin. 1 C.proc.civ., judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Instanța constată că domiciliul debitorului se afla în sectorul 1 al Municipiului București, respectiv ., . reiese din somația și titlul executoriu aflate la filele 41-42 din dosar.
Având în vedere că prevederile art. 714 alin. 1 C.proc.civ. reglementează un caz de competență teritorială exclusivă și de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga prin convenție, văzând că domiciliul contestatorului - debitor se află pe raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 București, în temeiul dispozițiilor art.132 C.proc.civ. va admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu și va dispune declinarea competenței de soluționare a prezentei contestații la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 2 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul P. T. Dung, cu domiciliul ales la av. C. A., în București, .. 35, ., sector 3, în contradictoriu cu intimatul M. F. PUBLICE - AGENTIA N. DE ADMINISTRARE FISCALA - DIRECTIA REGIONALA A F. PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRATIA SECTOR 1 A F. PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
E. C. A.-D. S.
Red./Dact./E.C./A.D.S/4 ex./22.09.2015
ROMANIA
Judecătoria Sectorului 2 - București
., sectorul 3
Dosar nr._
Către,
Judecătoria Sectorului 1 București
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr.8626 din data de 04.09.2015 a Judecătoriei Sectorului 2 București, pronunțată in dosarul nr._, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze, având ca obiect contestație la executare privind pe contestatorul P. T. Dung, în contradictoriu cu intimatul M. F. PUBLICE - AGENTIA N. DE ADMINISTRARE FISCALA - DIRECTIA REGIONALA A F. PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRATIA SECTOR 1 A F. PUBLICE, în favoarea dumneavoastră, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând … file, compus dintr-un singur volum.
Președinte Grefier
E. C. S. A. D.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8629/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 12/2015.... → |
|---|








