Obligaţie de a face. Sentința nr. 8907/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8907/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 8907/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 8907

Ședința publică din data de 14.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. E. D.

GREFIER: L. C. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect acțiune în constatare, clauze abuzive, obligația de a face, formulată de către reclamanta C. I. R., în contradictoriu cu pârâta B. SA.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apărătorul reclamantei, avocat cu împuternicire avocațială aflată în dosar la fila 29, lipsind reprezentantul pârâtei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, depunerea la dosar, prin Serviciul Registratură, la data de 13.08.2015, de către reclamantă, a răspunsului la întâmpinare, după care instanța procedează la identificarea apărătorului reclamantei în baza legitimației de avocat valabile.

Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București raportat la dispozițiile art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 94 pct. 1 litera k) Cod procedură civilă și art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă, valoarea unui capăt de cerere depășind suma de 200 000 lei.

Apărătorul reclamantei, față de dispozițiile legale menționate de către instanță, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al excepției invocate.

Instanța reține cauza spre soluționare cu privire la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București la data de 6.03.2015, reclamanta a solicitat instanței să constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. IV pct. 1, IV pct. 2 și VI pct. 1.2 alin.2 și să dispună revizuirea contractului de credit înghețând cursul de schimb CHF-leu la data încheierii acestuia, calculând ratele pe întreaga perioadă contractuală la acest curs.

În motivare a invocat în esență Legea nr. 193/2000, Directiva 93/13/CEE și teoria impreviziunii.

Prin precizările depuse de reclamantă la 2.04.2015 aceasta a arătat faptul că nu poate evalua în bani primul capăt de cerere privind stabilirea caracterului abuziv al clauzelor respective, iar al doilea capăt de cerere este evaluat la suma de 324.792,89 lei.

Pârâta a depus întâmpinare la data de 7.05.2015 prin care a invocat excepția prescripției și a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

S-a formulat de asemenea, răspuns la întâmpinare.

Instanța și-a verificat competența, în temeiul art. 131 Cod proc.civ., raportat la cadrul procesual stabilit de reclamanți și a constatat că reclamanții au solicitat pe cale principală atât constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. IV pct. 1, IV pct. 2 și VI pct. 1.2 alin.2 cât și revizuirea contractului de credit înghețând cursul de schimb CHF-leu la data încheierii acestuia, calculând ratele pe întreaga perioadă contractuală la acest curs.

Valoarea celui de-al doilea capăt de cerere, calculat în mod detaliat de reclamantă (fila 35), este indicat provizoriu de aceasta la suma de 324.792,89 lei.

Analizând excepția de necompetență materială, care este o excepție de procedură absolută, instanța arată că sunt aplicabile dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 94 lit. k Cod proc. civ., în vigoare la data formulării cererii reclamantei, care prevăd că tribunalele judecă cererile evaluabile în bani în valoare de peste 200.000 lei, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.

Competența materială este reglementată de norme de ordine publică, potrivit art. 129 alin.2 Cod proc.civ., având deci caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței.

Pentru toate aceste considerente, instanța va admite excepția necompetenței materiale invocată de instanță din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei comerciale având ca obiect obligația de face în favoarea Tribunalului București - Secția a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București.

Declină competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta C. I. R. CNP-_ cu domiciliul în București, ., ., . în contradictoriu cu pârâta B. S.A. având J_ și CUI R404416 cu sediul în București, ..6A, sector 2 în favoarea Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 14.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

G. E. D. L. C. M.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI

– SECȚIA CIVILĂ

., SECTOR 3

BUCUREȘTI

DESTINATAR:

Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă

DOSARUL NR._

Data emiterii ……………………..

Materia: Civil

Stadiul procesual al dosarului: Fond

Către,

Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă

Potrivit dispozițiilor date de instanță, prin sentința civilă nr. 8907 pronunțată la data de 14.09.2015, a fost declinată competența de soluționare a prezentei cauze, în favoarea instanței dumneavoastră, astfel că vă înaintăm alăturat dosarul nr._, având ca obiect acțiune în constatare, clauze abuzive, obligația de a face, formulată de către reclamanta C. I. R., în contradictoriu cu pârâta B. SA, format dintr-un volum, conținând …………………. file, cusute și numerotate.

PREȘEDINTE GREFIER

G. E. D. L. C. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 8907/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI